Patru cepe degerate

Mihai Ignat

 

 

Patru cepe degerate

sinopsis

 

 

Un salon de spital, 4 bărbaţi diferiţi ca vîrste, ca ocupaţii, ca mentalitate (un general în rezervă, un contabil, un bodyguard şi un tînăr taciturn), o asistentă medicală atrasă de unul dintre pacienţi, vanitatea şi curiozitatea... bolnavă – iată „ingredientele” acestei piese. Trei dintre internaţi îl vor pisălogi pe al patrulea – Luca, supravieţuitorul fără voie al unei încercări de sinucidere – iar acesta, folosindu-se de cele aflate fără voie din discuţiile colegilor de cameră, începe să-i provoace caracterizîndu-i fără menajamente. Luca le arată cît de ipocriţi, de vanitoşi şi de mărunţi la suflet pot fi, căci infatuatul general îşi terorizează fiica, reproşîndu-i mariajul făcut din dragoste iar nu din interese materiale, frustratul contabil îşi desconsideră soţia şi se crede sub-evaluat, rudimentarul bodyguard vede în sex şi-n violenţă singurele satisfacţii.

Conflictul, cantonat iniţial la nivelul replicilor, degenerează în agresivitate fizică. O lovitură scăpată la furie de către contabil e punctul de plecare al unui şantaj psihologic prin care Luca începe să-i manipuleze pe cei trei bărbaţi, mizînd pe tendinţele autoritariste ale generalului, pe frustrările contabilului şi pe stupizenia şi forţa fizică a bodyguardului. Tensiunile şi vanitatea duc la escaladarea conflictului, la „alianţe” şi „fronturi” neaşteptate, la situaţii comic-absurde şi, în cele din urmă, la uciderea lui Luca. Din replica finală a acestuia vom înţelege că, măcar de la un punct încolo, a stat în dorinţa şi în voinţa sa să fie ucis. 

 

 

 

 

 

 

 

 

PATRU CEPE DEGERATE

(tragicomedie în două acte)

 

                       

 

 

Personajele:

                                   

Luca – de unsprezece zile a împlinit 30 de ani

Iacob Deleanu – peste 60 de ani

George Bargan – în jur de 45 de ani                        

Iulian Bexa – 24 de ani

Melania – asistentă medicală

 

 

 

Acţiunea se petrece într-un salon de spital cu patru paturi, ocupate de Iulian, Iacob, George şi Luca (în această ordine, dinspre uşă spre peretele pe care se află o fereastră cu gratii). Primul act se petrece în zilele noastre, al doilea – câteva secunde mai târziu.

 

 

Actul I

Scena I

 

Luca, IACOB, George, IULIAN

 

Pe parcursul primelor scene LUCA va tăcea, stând în pat, cu braţele sub pătură. La începutul scenei, IACOB stă în picioare, lângă propriul pat, într-o poziţie marţială, adresându-i-se lui IULIAN. GEORGE şi IULIAN stau în paturi, dezveliţi. GEORGE citeşte un ziar. IULIAN îl urmăreşte pe IACOB, stând într-o rână. Are gesturile şi reacţiile unui golan pentru care lumea e a lui (se scarpină între picioare, râde idiot etc.). 

 

IACOB            Nimic nu mai e ca pe vremuri. Câţi ani ziceai că ai?

IULIAN          Douăş’patru.

IACOB            Ia să vedem: la două'şpatru de ani, adică acu’ două’şapte, ba nu, acu’ trei’şapte de ani eram… A, da, îmi amintesc perfect: eram la UM 027652. În capitală. Păi în anii ăia nu era debandada de-acum. Nici în armată, nici în civilie. Păi cine-a mai pomenit atâtea nereguli? Care cum i se năzare, fuge din unitate. Care cum îl apucă, îşi zboară creierii cu armamentu’ din dotare. Cu glonţu’ statului!

            IULIAN zâmbeşte.

                        Ce, ţi se pare de râs?

IULIAN          A, nu.

IACOB            Nici nu e, îţi spun eu. E de plâns. Ţara asta se duce de râpă. 

GEORGE        (Lăsând ziarul deoparte) Ei, nici chiar aşa…

IACOB            Ce vorbeşti, domnule? Sunt sigur că ziarul pe care-l citeşti e plin de crime şi delapidări. Numai sex şi violenţă.

            IULIAN pufneşte în râs.

                        Ce, nu-i aşa? 

IULIAN          A, nu. (Repede) Adică ba da!

GEORGE        Că pe vremea dumneavoastră nu se întâmplau de-astea! 

IACOB            Vremea mea era mult mai liniştită. (Îl arată pe IULIAN) Întreabă-l,            câte scandaluri nu se iscă la discoteca aia! Doar nu degeaba a ajuns aici, nu?

IULIAN          (Se ambalează) Erau trei, că altfel nu mă atingeau! În plus, n-am avut         spaţiu de desfăşurare, m-au prins lângă ghivecele cu plante exotice, iar şefu’ urla: „Dacă dărâmi ghivecele, te concediez!” Cum naiba să te baţi în condiţiile astea?!

GEORGE        (Admirativ) Cred că ai o viaţă palpitantă ca bodyguard, nu?

IULIAN          Ascultaţi-mă pe mine: să trosneşti tâmpiţi şi să cordeşti gagici e cea mai    mişto ocupaţie!  

IACOB            (Deranjat că a fost întrerupt şi că atenţia s-a îndreptat spre IULIAN) Exact           despre asta vorbeam! Au dispărut ţelurile nobile, a dispărut rigoarea, domnule! 

GEORGE        (Deranjat de intervenţie) N-au dispărut, domnu’ Deleanu. Dar nu toţi pot fi ofiţeri.

IACOB            Aici ai dreptate: nu oricine e-n stare de sacrificii şi nu oricine are calităţile             necesare…

GEORGE        Eu cred că m-aş fi descurcat. Rigoarea e cea mai importantă calitate a unui            contabil.

IACOB            (Ignorând intervenţia lui GEORGE) Uite, tu, Iulian: ai vână în tine, băiat   prost nu pari… Ce-ţi lipseşte? 

IULIAN          Un BMW.

            IACOB se schimbă la faţă, jignit.

                        Era o glumă, colonele.

IACOB            (Ritos) General în rezervă! Vezi? Ce-ţi lipseşte e disciplina, băiete,             disciplina! Dar cu instrucţie ai putea deveni un adevărat militar.

GEORGE        (Încearcă din nou să se pună în centrul discuţiei) Asta spuneam şi eu.        Tocmai disciplina mi-a apreciat-o şi primarul. Ştiţi, o dată chiar am dat mâna cu    el–

            LUCA se ridică din pat şi se îndreaptă încet spre uşă. De sub mânecile pijamalei i            se văd încheieturile bandajate.

 

 

Scena II

 

GEORGE, IACOB, IULIAN

 

IULIAN          Aţi văzut?

GEORGE        Ce?

IULIAN          Bandajele.

IACOB            Le-am văzut şi eu.

GEORGE        Sunteţi siguri? Dimineaţa, când l-au adus, n-am văzut nimic.

IACOB            Din cauza mânecilor. 

GEORGE        Poate vi s-a părut. Eu n-am văzut nici un bandaj.

IACOB            În ce mă priveşte, deşi am atenţie distributivă, când văd pentru prima dată pe cineva, îl privesc în ochi. Ca să-l citesc. Şi ca să înţeleagă că nu mi-e teamă. Ştiţi,         prima impresie contează. Trebuie să fii–

GEORGE        (Întrerupându-l) Ursuz…

IACOB            …ferm, domnule!

GEORGE        Ursuz mai e… 

IACOB            Exact despre asta vorbeam! Despre teribiliştii care vor să-şi ia zilele numa’            ca să te simţi prost. Ca să ne facă viaţa mai dificilă. Ca să crească haosul!

IULIAN          Nu ştiu de ce-a făcut-o, dar mie mi se pare că face pe interesantu’.

GEORGE        Ba eu aş fi vrut să aflu cum ajungi să te gândeşti la sinucidere.

IACOB            (Ignorând replica lui GEORGE) Exact! Face pe interesantu’!

IULIAN          Ar putea măcar să ne bage în seamă.

GEORGE        Ar putea să facă şi el puţină conversaţie.

IACOB            Probabil de-aia l-a şi adus doctoru’ aici: ca să se… cum se zice acum… ca             să se socializeze. Îmi aduce aminte de un coleg de armată care tot aşa, tăcea ca      mutu’ în colţu’ lui şi nu ne spunea o vorbă. Ca şi cum n-am fi existat. Seara, înaintea stingerii, în loc să spună un banc, să ne povestească de-ale lui, mă rog,     stătea şi citea. Da, citea, de parcă noi, ceilalţi din pluton, nici nu eram pe-acolo! 

 

            În acest moment LUCA intră în salon şi revine, absent, la patul său.

 

 

(textul integral în volumul „Toți privesc înainte”, ed. Tracus Arte, 2016)

 

  • Hits: 2567