Klein reloaded
Mihai Ignat
Klein reloaded
2014, editura Charmides
II
Rază de soare. Nu pe piele, căci
e numele ei de alint. Vertebră a lumii,
deşi blondă extaziată şi fără sosiri
din ţări exotice.
Strungăreaţa vestalei versus visul
din lift. Ruj galben – pe buze, dar
nu obligatoriu.
Colajele înclină balanţa, strigă horoscopistul
şi pata de ulei suge şi ea lumina şi
cioplim doar în vacanţe.
Femeia cu vestă roşie imită moşul cu burtă
în costum, eşti gata să joci. Sîntem,
nu toţi.
Ar fi impropriu, mai ales dacă-i dai peste
mînă. Ursul din staţia de metrou
molfăie sandvişul lui Klein.
Cedează trecerea – zice acelaşi incorigibil,
votca întrece vinul.
Mesteacănul: alb pe alb.
III
Adoarme acolo, pe creasta
zgomotului de fond. Pe evanescenţa
în floare – mucegai repetitiv, moaşe
pe marginea drumului făcînd autostopul,
coarda care face „si”, lumea-ntreagă,
ce mai!
Că vin steagurile, moacă! Şi lampioanele
nu se înalţă, astfel că focul rămîne
pe pămînt.
Toate astea percepute ca şi cum
ai sta în faţa oglinzii, cu mîinile
la spate.
Pe terenul viran, o nouă experienţă personală,
ceea ce dovedeşte că dialectica îşi găseşte
exemplificarea şi-n zona în care
iarba creşte de capul ei. Sau mai ales
acolo?
Un final deschis cere o continuare –
ori o durere încuiată-n cap.
Cel puţin pentru o vreme.
VI
Pentru „mizantrop” acum avem „hater” –
cu o nuanţă mai intens, ca şi cum
negrul ar deveni şi mai negru.
De ce dai de pe ce-mi place mie pe ce-ţi
place ţie? Asta sau
un costum mulat pentru cel puţin două
simţuri – vă las să ghiciţi care.
Să fiţi trişti – nu, n-am greşit urarea,
trebuie doar s-o citiţi din perspectiva mea,
ceea ce, recunosc, e imposibil. Cu mine eşti
complet, mi-ai transmis printr-un cîntec
făcut vizibil pe jdemii de ecrane – totuşi, pot
merge înainte, coaja încă mai pluteşte bucăţi
pe podeaua acelui prezent pe care ridicolul
şi-a aruncat seminţele în van şi viclenia
devine mister.
Five o'clock pentru începători. Ştiri
crude pentru paranoicii de serviciu. Şi
coapse.
XXIX
Rupe ritmul, rupe ritmul! Rupe
ritmul cu tot ce-a pus deoparte şi
nu le poate arăta nici măcar tipelor
cu exoschelet.
Îţi construieşti o atitudine eroică,
treptat şi în orice împrejuare şi
chiar cînd îţi vine de fapt
să verşi.
Ea nu era un labirint, ci o linie
dreaptă, misterul nu-i putea atinge
pielea şi toţi îi plîngeau
în braţe.
Ai dreptul să spargi tot. Ai dreptul
să nu păstrezi nimic. Ai dreptul să
crezi că ochiul e calea regală
a infidelităţii. Dar ţine minte:
nici o garanţie. Doar leagănul care
urcă la cer, puştiul care scapă îngheţata
şi, undeva, ca o risipire, chiţăitul
micilor dorinţe.
- Hits: 2637