Mihai Ignat

Klein spuse Klein

2006, Cartea Românească

***

Pot privi orice şi oricît

dar nu imediat după masă.

Testul suprem a fost Salo de Pasolini.

(Du-te şi vezi.)

Pasiunea mea sînt dulciurile.

Sînt ipocrit în situaţii de criză sincer

în preajma unui pahar de votcă.

Sub pielea mea a crescut o foiţă

de staniol care mă protejează împotriva

artei înalte.

***

ar trebui să-mi caut o replică de spus

pe patul de moarte ceva percutant

ca cuvîntul lui Cambronne care ştim bine

avut-a parte de cea mai înaltă traditore

aia cu garda ce moare da’ nu se predă

o propoziţie memorabilă bună de pus în

vreo carte da’ mai bine pe-un zid mai

puternică decît un drum pe Strada Mare

în ultima zi de liceu cu jobenul pe cap şi

cu cel mai mare gol în stomac de la

dezvirginare încoace mă întreb cum de

pot fi unii atît de senini uite ăla scoate

cercuri de fum pe gură o seară întreagă

se duce acasă îşi pune căpăţîna pe pernă

şi crapă

***

cîteodată mă instalez în amintirea cu

soră-mea ţinînd în palmă turnul din

Pisa la cîteva sute de metri de castelul

cu 3,7 vizitatori pe oră şi văd furia

crescînd mai înaltă decît mine un vrej

fără Jack suind precum frumuseţea pe

chipul unei femei care zîmbeşte şi are

toţi dinţii în gură sau în imaginea cu

fratele meu lovindu-şi ca un păsăroi

aripile palmele de coapse în faţa unui

reproş părintesc sau în camera de cămin

studenţesc în care am văzut-o pe Clava

femeia perfectă şi n-am mai putut să joc

teatru dar în care am devenit păcălitorul

păcălit cînd într-o noapte un tip a bătut

cerînd chitara rezemată de calorifer şi eu

nefiind nici gazdă nici oaspete i-am

închis zgribulit speriat şi fără o vorbă

uşa în nas,

nu, mai bine deschid ochii,

spuse Klein.