Mihai Ignat

 

 

kleinpoeme

 

2004, editura Aula

 

 

 

 

 

 

Simţindu-i dogoarea

 

 

Mă întrebam

simţindu-i dogoarea

pe faţă

dacă zîmbetul ei

îmi aparţine

sau e trimis

la dracu

 

peste umărul meu.

 

Şi-mi spuneam:

şi din urechea ta

va ronţăi

cineva.

 

 

 

 

 

După coji, în miezul zilei

 

 

Părea să nu dorească întîlnirea

aşa că printre mese

n-a căutat decît pentru

a le părăsi ca pe nişte

nave cu pînze pătate.

 

Terasa în plină umbră,

explodînd în jurul unei rochii

mai vechi.

Evocînd bîzîitul neonului

defect.

 

Privirea săpînd

după coji

 

în miezul zilei.

 

 

 

 

 

 

 

Ritmuri ascunse

 

 

Părul de iod

cu şuviţe

lipite

de obraz

 

chipul

e

un ritm

 

cenuşiul

care dă rod

cînd trenurile

ţi se sting în auz

 

trăsături

înseamnă

tăieturi.

 

 

 

 

 

Recviem pentru o faţă

 

 

Cînd vorbea ăla

mi se deforma faţa

 

într-o zi avea să mi se scurgă

într-o bună zi avea să fie

un ţiuit

 

„viaţa e pentru cei îndrăzneţi”

zicea altu’ (erou de roman),

aiurea,

viaţa e pentru toţi, inclusiv

tîmpiţii

 

pe tine te ştiu de undeva

şi nu dintr-o carte – acolo

au rămas

bărbatul cu şacali

omul cu şobolani

şi-acum intră şi cîntăreaţa

cu dogi

negri şi germani

 

mersul în patru labe

aduce musafiri,

spune mama.

 

 

 

 

 

 

 

Ea, ca un diamant

 

 

Ai fost vreodată

atît de bucuros încît

să te doară?

m-a întrebat ea

şi venele cîinelui au sclipit

şi cîntecul din mine

a fost sudoare

şi ea a zis: bucuria intensă

doare

şi ea a zis: îmi pare rău

că nu te pot iubi

decît într-un singur fel,

şi din setea mea

a ţîşnit imaginea

şi unghia putea tăia

ca un diamant,

dar n-am vrut să-mi întind

degetele.