Ro & Ju au picioarele reci

Mihai Ignat

 

 

 

 

ROMEO & JULIETA AU PICIOARELE RECI

sinopsis

 

 

     La 25 de ani de la întîmplările dramatizate de William Shakespeare în piesa Romeo şi Julieta, cei doi eroi se află în plină criză conjugală, dar bine sănătoşi: piesa de faţă începe prin a surprinde o conversaţie de alcov, din care reiese că romantismul relaţiei lor a dispărut de mult, că între ei nu mai există sentimentul de dragoste reciproc împărtăşit, ci doar rutina vieţii specifice unei familii de nobili din Verona. În absenţa Julietei, Romeo are parte de vizitele nocturne ale duhului lui Paris, fostul pretendent la mîna Julietei. Aflăm că duhul bîntuie casa Montague, poartă dialoguri în contradictoriu cu Romeo şi, în mod bizar, îi face permanentul serviciu de a-l preveni asupra tentativelor de crimă ale propriilor rude care vor să-i răzbune moartea. De fapt, tocmai în asta constă pedeapsa lui Romeo, el aflîndu-se într-o ciudată simbioză cu duhul celui pe care l-a ucis: căci doar moartea proprie îl va elibera de prezenţa duhului, acesta, la rîndul lui, prelungindu-şi existenţa fantomatică pe pămînt prin deconspirarea momentului şi a făptaşului viitoarei tentative. A doua zi, din conversaţia purtată de Carlota, fiica unui nobil veronez, şi Yvette, o franţuzoaică în trecere prin Italia (şi pasionată, între altele, de povestea tragică a lui Romeo şi-a Julietei) mai aflăm că finalul nefericit a fost de fapt născocit de scriitori pentru a impresiona publicul şi că sfertul de secol care a trecut de la evenimentele respective a deformat şi mai mult lucrurile. Carlota îi povesteşte prietenei sale că “agentul” salvării celor doi a fost un hoţ pe nume Peruzzi, care a reuşit să îl prevină pe Romeo asupra vicleşugului pus la cale de părintele Lorenzo. În timp ce, într-o piaţă din Verona, Carlota povesteşte toate acestea, apare Romeo însuşi, care se îndrăgosteşte instantaneu de Yvette, aceasta, la rîndul ei, fiind cucerită de soţul Julietei. Cei doi sînt atît de prinşi de acest coup de foudre, încît ucigaşul plătit de verii lui Paris e foarte aproape de a-şi îndeplini misiunea. Totuşi, Romeo scapă şi, în seara aceleiaşi zile, la balul mascat oferit de tatăl Carlotei pentru oaspeţii francezi, se va ascunde printre musafiri, căutînd-o pe Yvette şi ferindu-se de Julieta, căreia îi spusese că are de întreprins o călătorie la Mantua. După o neplăcută întîlnire cu Rosalina, iubirea lui cea dintîi şi aventura lui din urmă, Romeo se va retrage în grădină şi va fi nevoit să repete, pentru Yvette, scena balconului, dar de data asta cu dificultăţi legate de propria condiţie fizică şi de cererea franţuzoaicei de a-i face o declaraţie de dragoste care să-i amintească de tînărul şi “fictivul” Romeo. Cvadragenarul Romeo se va prăbuşi de pe balcon atunci cînd va încerca să coboare pentru a-l pedepsi pe un anume nobil Bernardo, care asaltează, agasant, în întunericul grădinii, cu versuri ieftine, inima Julietei. Peruzzi, fostul hoţ, actualmente omul de încredere al lui Romeo, îşi ajută stăpînul să-şi revină în simţiri, nu înainte de a-l buzunări (beat fiind), fapt care îl face “proprietarul” fără voie al unei batiste pe care Julieta i-o împrumutase, la bal, franţuzoaicei Yvette, şi pe care Yvette, la rîndul ei, i-o dăduse lui Romeo spre a-şi şterge fruntea transpirată de efortul escaladării balconului. Cei doi se îndreaptă spre casă, dar cu greu, fiindcă se pare că Romeo şi-a scrîntit un picior…

     Actul al treilea se va desfăşura în dormitorul celor doi soţi, într-una din cele mai agitate nopţi ale vieţii lor…

 

 

ROMEO & JULIETA AU PICIOARELE RECI

(parodie dramatică în trei acte)

 

 

 

Personajele:

 

Julieta

Romeo

Duhul lui Paris

Peruzzi, omul de încredere al lui Romeo, fost hoţ

Carlota, domnişoară de familie bună din Verona

Yvette, verişoara franţuzoaică a Carlotei

Rosalina, prima iubire a lui Romeo

Bernardo, nobil veronez

Clémentine, servitoarea lui Yvette

Un vagabond

Un maur, ucigaş plătit

Trecători, străjeri, servitori, muzicanţi

Corul

 

 

Scena 6

 

YVETTE, CARLOTA, ROMEO, PERUZZI, apoi VAGABONDUL.

 

ROMEO         Nenorocitule! Pe unde-mi umbli? Aveam nevoie de tine, ţi-am spus, iar tu–           tu umbli creanga! Ce faci? Ai uitat drumul de-acasă pân-aici?! Sunt prea-ncurcate          străzile Veronei?!

            Se întoarce către Yvette şi Carlota:

            Îmi cer iertare, domniţelor, dar sluga mea are nevoie, fără-ntârziere, de-o   scărmăneală! Abia aştept să ne revedem în fapt de seară... Domniţă…

            Se-nclină în faţa CARLOTEI.

            Domniţă…

            Se înclină în faţa lui YVETTE. Cele două îi răspund politeţii şi se îndreaptă spre   ieşire, dar după câţiva paşi se opresc, YVETTE căutându-l din ochi, admirativ, pe     ROMEO, CARLOTA învârtindu-se în jurul ei, vorbindu-i – fără ca spectatorii să audă ce spune – încercând probabil s-o trezească din reverie şi s-o determine să         meargă mai departe, dar fără să reuşească. ROMEO se întoarce spre PERUZZI.

PERUZZI       Stăpâne, să-mi fie cu iertare, da’ nu mă simt prea bine…

ROMEO         Minciuni sfruntate! Pe unde-ai pierdut vremea?

PERUZZI       Stăpâne, tocmai v-am zis că–  Nici nu ştiu cum să vă spun: e ceva ce vine de sub ţeastă şi coboară-n piept ca o sfârşeală. Şi toate-mi par deşarte…

ROMEO         (Iniţial, fără să-l audă) Tu-mi erai cândva cea mai de nădejde slugă–         (Luându-şi seama) Poftim?! Ce tot spui acolo?! Te -apucară melancoliile          blegoase?! Ai timp de-aşa ceva?!

PERUZZI       (Resemnat-revoltat) Ele au timp de mine, nu eu de ele!

ROMEO         Ah, Peruzzi, nu mai eşti omul pe care-l ştiam!

PERUZZI       (Aparte) Nici tu, de altfel, nu mai eşti…

ROMEO         Ce-ai spus?!

PERUZZI       (Tare) Ziceam: Nici tun pe-afet nu mai găseşti!

ROMEO         (Uluit, fără să priceapă) Eşti beat, Peruzzi?

PERUZZI       Nu, stăpâne, vă jur pe mâna mea dreaptă!

ROMEO          Aia cu care dădeai iama-n găini?

            PERUZZI face o figură jignită; ROMEO priveşte în jur, vede un VAGABOND      sprijinit de ghizdul fântânii arteziene, îşi scoate spada şi i-o pune sub bărbie.           (VAGABONDULUI) Ridică-te! Apropie-te de el!

            I-l arată pe Peruzzi.

VAGABONDUL        (Îl priveşte intrigat pe ROMEO) Cee...?!

ROMEO         Hai, ce mai aştepţi? Uite, banul ăsta e al tău (Scoate o monedă) dacă îmi    spui fără să minţi: omul ăsta duhneşte-a băutură sau nu?

            VAGABONDUL priveşte hipnotizat moneda. Apoi, cu ezitări, De parcă s-ar teme să nu fie muşcat de nas – mina lui Peruzzi pare să exprime această intenţie – îl            „adulmecă” pe Peruzzi.

VAGABONDUL        Nu.

ROMEO         (Sceptic) Eşti sigur?

VAGABONDUL       Nu.

ROMEO         Nu?!

VAGABONDUL        (Cu privirea atârnată de moneda din mâna stângă a lui Romeo)      Nu duhneşte, vreau să zic.

ROMEO         Hai, şterge-o, că sunteţi înţeleşi! Nu-ţi meriţi banul!

VAGABONDUL        (Cu năduf) De ce?! Doar treaba mi-am făcut-o! Ce-s eu de vină că sluga domniei-tale nu miroase?

ROMEO         Întinde-o, că nu mă păcăleşti!

VAGABONDUL        (Disperat că pierde câştigul, cu tonul „dacă asta vreţi, asta vă       dau”) Dacă doriţi, vă spun ce vreţi să auziţi: duhneşte, domnule, ba chiar trăzneşte!

ROMEO         (Încântat, cu ton mirat-mulţumit) Ce vorbeşti…!

VAGABONDUL        …Se ofilesc florile şi cad secerate păsările în preajma lui de            asemenea iz!

ROMEO         (Cu satisfacţie) S-auzi şi să nu crezi!

PERUZZI       (Uluit şi scos din răbdări, către VAGABOND) Ia vezi, c-ai luat-o razna!

VAGABONDUL        (Continuă, încălzit) Se topeşte orice nas, domnule, sub aşa miros!   Nu ştiu cum de mai rezistă-al meu!

PERUZZI       (Veninos, VAGABONDULUI) Dar „parfumul” tău stătut nu-l simţi, bag      seama!

VAGABONDUL        (Lui PERUZZI) Vorbe de clacă! (Lui ROMEO) De „duhul” gurii     lui nu-i loc să treci pe stradă! Se bulucesc acolo „buchetul” vinoaselor de doi bani cu „parfumul” romului marinăresc şi dau zvon că-n cerul gurii lui (Îl arată pe        PERUZZI) nu mai e loc nici de-un păhărel cât degetarul!

            ROMEO izbucneşte în râs, îi aruncă vagabondului moneda.

ROMEO         De n-ai puţi, aş zice că ai spirit!

VAGABONDUL        (Nu se mai poate opri) Duhleşte cât doişpe, domnule! Dacă bine     vă uitaţi, e cu neputinţă să scăpaţi norul, ceaţa îndesată a şmagului său ce-i ţine        loc de nimb!

            PERUZZI e gata să-l strângă de gât pe VAGABOND, dar acesta o zbugheşte.

PERUZZI        (Lui ROMEO) Stăpâne, nemernicul e plin de vorbe proaste! Aiurează!        (Pentru sine) Dacă eu sunt beat şi el îi treaz, atunci eu sunt stăpânul şi Romeo este      sluga!

ROMEO         (Bine dispus) Peruzzi, mulţumeşte-i duglişului că mi-a înveselit ziua, că     altfel te scărmănam până-ţi ieşea părul prin pălărie! Du-te acasă şi întreabă-ţi stăpâna dacă nu are să-ţi dea vreo treabă! Hai, nu mai pierde vremea!

            ROMEO se-ntoarce spre cele două femei.

            Scumpe domniţe, de-acum sunt doar al dumneavoastră!

            Ies. Peruzzi priveşte lung în urma lor.

PERUZZI       (După o vreme, pentru sine) Martor mi-este cerul că nu doar lenea m-a      făcut s-ajung prea devreme-aici, ca dup-aceea să pot întârzia-ndeajuns pentru o bună muştruluială! Sfârşeala cu pricina nu-i un simplu moft, da’ cum să-l conving             pe Romeo de asta, când până şi tovarăşul meu de slugăreală, Gianni, mă priveşte             lung la astfel de vorbe şi-apoi râde căpreşte? Ah, ce-aş mai fugi, da’ groază mi-e     de ce m-ar aştepta: foame şi alte alea, griji şi viaţă plină… de belele. Dincoace-i    mai bine, dar binele-ăsta are-un miez amar: parcă-i viaţă şi parcă totuşi nu-i!            (După o scurtă pauză, cu tonul  schimbat) La naiba! Are dreptate stăpânul c-am    ajuns ca o domniţă numa’ ohtaturi de ea! Mă duc să văd ce-o mai urma!

 

 

(textul integral în volumul „Mustața lui Hitler”, ed. Casa de Pariuri Literare, 2022)

 

  • Hits: 1237