Ce vine după

Mihai Ignat

 

CE VINE DUPĂ

sinopsis

 

            Ce vine după ce un cuplu cu nişte ani în spate se desface şi fiecare membru al ei încearcă să meargă mai departe pe cont propriu...? Singurătatea şi mizantropia? Un alt bărbat, respectiv o altă femeie? Asceza ori munca în draci? Sau poate... măritişul femeii cu un motan...?! Piesa Ce vine după ilustrează mai degrabă un caz extrem şi comico-dramatic, dar nu mai puţin posibil, aşa cum o arată articolele despre căsătorii aberante din care autorul s-a inspirat. EA a fost dezamăgită nu doar de fostul soţ, ci şi de bărbaţii cu care s-a intersectat după divorţ. Disperarea devine atât de mare, încât ia o decizie cu totul ciudată: aceea de a se căsători cu un motan. O face mai ales dintr-un spirit de frondă, din dorinţa de a contraria şi de a face o declaraţie: bărbaţii sunt mai prejos decât un motan, în raporturile lor cu femeia. „Nebunia” ei are justificarea unei declaraţii de principii, căci acesta e rostul cererii în căsătorie a motanului: de a persifla convenţia actului uman care şi-a pierdut substanţa. Urmează, în scena a doua, „căsătoria” cu un copac – ceea ce denotă deja exasperare. Nu mai e vorba de o declaraţie de principii – ci de panică, iar în cazul bărbatului – de uluire fără margini. În scena a treia, ura EI a crescut, dat fiind că EL a tăiat fagul, răzbunându-se. În acelaşi timp, se întoarce din ce în ce mai mult la trecutul lor, caută justificarea modului în care s-a ajuns la situaţia de faţă – „căsătoria” cu turnul Eiffel, a treia căsătorie non-umană. EL, fostul soț (uman), s-a resemnat, chiar sentimentul geloziei i se pare neverosimil în contextul unor asemenea absurdităţi. În ultima scenă, EA este cea uimită, poate nu atât de aberaţia „căsătoriei” LUI cu el însuşi, cât de faptul că EL i-a răspuns cu aceeaşi monedă. Acum se vede în postura lui de până atunci, se vede în postura femeii trădate de bărbat printr-un gest aberant şi public. Simte umilinţă, furie, uimire – dar după primul moment de reproş, trece la ironie şi batjocură, pentru a se întoarce din nou la epoca traiului lor în comun, căutând şi cerând explicaţii pentru a înţelege cum de au ajuns să se despartă. După care EA, brusc, dezvăluie faptul că a venit încinsă cu explozibil şi trece la ameninţări. Abia acum EA pare să fi înnebunit cu adevărat, abia acum pare să fi ajuns la maxima exasperare. Nu mai crede în promisiunile lui, pe care acum le pune pe seama şantajului provocat de iminenţa aruncării în aer. Totuşi, îi cere o dovadă a încrederii în ea – dovadă „supremă”, cerută în condiţii ieşite din comun, astfel că presiunea asupra LUI este enormă, iar El nu ştie ce să facă... Finalul rămâne deschis, în pragul dilemei fostului soț.

 

 

 

CE VINE DUPĂ

(comedie dramatică)

 

 

Personajele:

           

Ea (nu crede în lacrimi)

El  (nu ştie ce vrea)

 

 

           

 

  1. B. O femeie, Amanda Rogers din Marea Britanie, s-a căsătorit cu un câine; englezoaica Emma MCabe şi-a unit viaţa cu un copac; Erika din San Francisco s-a măritat cu turnul Eiffel; iar taiwaneza Chen Ching şi americanca Nadine Schweigert s-au căsătorit cu ele însele. Dacă aceste ştiri sunt născocite, atunci trebuie să-i recunoaştem imaginaţiei capacitatea de-a ne depăşi aşteptările. Dacă sunt adevărate, atunci realitatea se dovedeşte din nou mai nebună, mai bogată, mai imprevizibilă decât orice ficţiune. Ceea ce urmează reprezintă prelucrarea dramaturgică a acestor (pseudo)ştiri.

 

 

Scena I

 

EA, el

 

EL       E-adevărat?

EA       Ce?

EL       E-adevărat...?

EA       Ce...?!

EL       E-adevărat. Deci e-adevărat! E-adevărat, să fiu al naibii dacă nu-i adevărat!

EA       Ştiu că până la urmă o să aflu despre ce vorbeşti.

EL       E-adevărat, la dracu, e-atât de-adevărat!

EA       Dacă am răbdare şi nu dă un camion peste mine, o să aflu.

EL       De ce să dea un camion peste tine...?

EA       Poate va dura mai mult, dar o să aflu.

EL       Nu-ţi bate joc de mine!

EA       Şi o să fac tot posibilul să trăiesc suficient de mult ca să aflu.

EL       Nu, că–

EA       Mă roade curiozitatea, recunosc, dar ce pot să fac?!

EL       Tocmai fiindcă te prefaci că nu ştii despre ce vorbesc îmi spune că ştii foarte bine!

EA       Trebuie să am o răbdare de fier....

EL       Să nu recunoşti e ca şi cum ai recunoaşte.

EA       ?!

EL       Şi mai faci şi faţa asta uimită, joci teatrul ăsta scârbos...

EA      Ştii ce-aud eu? Un chiţăit. Chiţăieli. Chiţ-chiţ-chiţ...! Una-ntruna: chiţ, chiţ, chiţ,   chiţ, chiţ, chiţ...! Mai poţi? Hai, chiţăie mai departe! Chiţ-chiţ! Păi nu? Chiţ...

EL       De-aia ţi-ai luat o pisică?!

EA       A, asta era!

EL       Da, asta era!

EA       Şi e motan, să ştii.

EL       Fiindcă eu chiţăi, tu ţi-ai luat un motan...?!

EA       Eu mi-am luat un soţ.

EL       Care-i... motan...! 

EA       Unde scrie că trebuie să fie un bărbat?

EL       „Unde scrie că–”?! „Unde scrie că–”?!

EA       Da, unde scrie?!

EL       Nu, că eşti– eşti–

EA       Bine, sunt. Sunt ce vrei tu.

EL       De ce reacţionezi aşa?! De ce nu protestezi?

EA       Mă oboseşti, de aia. Sunt ce vrei tu – şi merg mai departe.

EL       Deci eu nu mai contez?

EA       Eşti fostul meu soţ. De ce să mai contezi?

EL       Nu ştiu. Aşa. În fond–

EA       Cuvântul-cheie este „fostul”.

EL       Fostul-fostul, da' nici chiar aşa...

EA       ?!

EL       Cu un MOTAN?!?

EA       Cu motanul MEU.

EL       Pentru numele lui Dumnezeu, TE-AI CĂSĂTORIT CU UN MOTAN!!!

EA       Exact.

EL       Ai ajuns la ziar, pe net. Eşti peste tot! Asta ai vrut? Să afle lumea de tine?!

EA       Nu. Am vrut doar să mă recăsătoresc.

EL       CU UN MOTAN?!?

EA       N-am găsit nici un bărbat care să mă merite.

            Pauză.

EL       Nu poţi să spui asta! Pur şi simplu nu poţi să spui aşa ceva! Chiar nu poţi... E– e– e– dincolo de orice limită!

EA       N-am găsit nici un bărbat. Nici unul!

EL       Chiar şi-aşa...

EA       Adică? Să stau singură? Să mă resemnez?!

EL       Şi-ai ales să stai c-un motan...

EA       Să mă căsătoresc cu el.

EL       Tocmai! Tocmai! Să ţii un motan, doi, o sută – fie! Da' să te căsătoreşti cu unul...?!?

EA       Doar nu cu o sută?!

EL       Dar ce– ce justifică nebunia asta...?!

EA       Asta era... Asta era... Nebunia trebuie justificată.

            Pauză.

EL       Ai dreptate. Nebunia nu trebuie justificată. Pfiuuuuuuu, mi-am luat o piatră de pe inimă...

EA      Aşa deci... Dacă-i nebunie, mai merge. Cu nebunia nu te poţi pune, n-o poţi judeca, nu– (Pauză) Şi dacă nu-i vorba de nebunie...? Dacă pur şi simplu nu-s nebună...? Hm...?

            Pauză.

EL       Nu poate fi altceva.

EA      Asta te-ar linişti, nu-i aşa? Asta te-ajută să-ţi păstrezi echilibrul. Să fii sigur de       celelalte lucruri, de tot restul...

EL       O nebună care-i face pe toţi ceilalţi nebuni. Nici o noutate.

EA       E prea înfricoşător, nu? Să ajungi la concluzia c-aş fi normală...

EL       O nebună care se crede normală. Ce să zic...!

EA       Şi nu-i fac nebuni pe ceilalţi. Spun doar că–

EL       ...eşti normală. Asta spui.

EA       Asta spun.

EL       (Ironic) Te-ai căsătorit c-un motan, dar eşti normală... Cu tot tacâmul: martori,     nuntaşi, buchetul miresei – dar eşti normală...

EA       Am fost controlată. Mi-au făcut teste, mi-au scormonit creierii, i-au– Şi n-au găsit             nici măcar un grăunte de nebunie.

EL       Nu-mi trebuie nici un test, nici o verificare a creierului tău! Dacă-l ai... Te-ai căsătorit c-un motan: e suficient.

EA       Unii oameni se-nchină vacii.

EL       Poţi să zici ce vrei, nu-mi schimbi părerea. (Scurtă pauză) Ştii ceva? Ceilalţi sunt nebuni: martorii, nuntaşii, reporterii... Ăia care au acceptat tâmpenia ta. (Scurtă    pauză) Ştii, de fapt eşti tare. Eşti chiar tare! Să convingi lumea să asiste la „unirea             destinului” tău cu– cu– asta da putere! Eşti o femeie dată naibii! Să convingi nişte          martori– Chiar, îi cunosc?

EA       Pe martori? (Scurtă pauză) Oarecum...

EL       Oarecum?

EA       (După o ezitare) Marius şi Carla.

EL       Marius şi Carla? „Oarecum”...?! Nici un „oarecum”! Îi cunosc chiar bine!

EA       Da, şi?

EL       Deci Marius şi Carla sunt sonaţii care–

EA       Nu-ţi permit!

EL       Ce nu-mi permiţi? Nu-mi permiţi ce?! Nu-mi permiţi să-i fac sonaţi pe foştii noştri prieteni, foştii mei prieteni, da, c-au fost întâi prietenii mei, mă rog, amicii mei, eu    ţi-am făcut cunoştinţă cu ei, eu, iar acum ei, deraiaţii, ţi-au fost martori la cununia cu UN MOTAN! 

EA       Sunt şi prietenii mei!

EL       Da, de fapt acum sunt numai ai tăi! Am observat eu o răceală, o jenă, ceva– Ai       început să-mi furi prietenii! Am simţit. Uite, Mirela de pildă.

EA       Pe Mirela o ştiam dinainte. O ştiam amândoi.

EL       Şi-acum pe mine mă evită.

EA       Şi-ar trebui să mă evite pe mine...?

EL       Nu. Dar de ce să-ţi rămână doar ţie?!

EA       Te auzi cum vorbeşti? „Să-ţi rămână”... Nu-i proprietatea ta...

EL       Şi eu eram ataşat de ea. Şi eu ţineam la ea.

EA       Asta n-o obligă la nimic.

            EL dă să spună ceva, dar se opreşte. Pauză.

EL       Ai dreptate. Uite, acum chiar ai dreptate... Din păcate... Eu pot ţine la ea, ea nu-i    obligată să ţină la mine. (Pauză) Ce aiurea...

EA       Ca să vezi şi tu cum e...

EL       Eu? Adică?

EA       Ştii bine ce zic.

EL       Habar n-am despre ce vorbeşti.

EA       Tocmai fiindcă te prefaci că nu ştii despre ce vorbesc îmi spune că ştii foarte bine.

EL       Chestia asta sună tâmpit, dar cunoscut.

EA       Asta ai spus-o tu acum o jumătate de oră.

EL       Acum o jumătate de oră nu eram aici.

EA       O jumătate de oră sau mai puţin, ideea e c-ai spus ce-am spus.

EL       Nu schimba vorba: spuneai ceva gen „să vezi şi tu cum e”.

EA       Nu mai ştiu ce-am vrut să zic.

EL       Eu tocmai ziceam că Mirela nu-i obligată să ţină la mine, deşi eu ţin la ea. Şi tu ai zis: „să vezi şi tu cum e”.

EA       Credeam c-ai înţeles.

            Pauză.

EL       N-am înţeles. (Pauză) Am înţeles. (Pauză) Da' nu-i adevărat.

EA       Ba da, ştii bine.

EL       Tu ştii ce ştii, eu ştiu ce ştiu.

EA       Vrei să fii amuzant? Asta vrei: să fii amuzant. Bine, eşti amuzant: chiţ-chiţ, chiţ-   chiţ...

EL       Termină!

EA       Uite, chiar râd.

EL       Nu râzi.

EA       O să râd. La un moment dat. (Pauză) E destul de sigur că la un moment dat o să râd.

EL       Da' n-o să mai aibă legătură cu mine.

EA       Cine ştie...? Poate că da. Tot ce-i posibil.

            Pauză.

EL       A, ştiu! Acum înţeleg...!

EA       ?!

EL       Marius şi Carla! E normal...

EA       ?!

EL       Se explică... Uitasem c-au terminat Literele.

EA       Doar el. Ea a făcut Conservatorul.

EL       Şi el scrie, nu? E unul din scribălăii cu ifose.

EA       Şi ea compune. Şi ce-i cu asta?

EL       A, păi e clar. Sunt artişti. Ce vorbesc! Sunt ARTIŞTI.

EA       ?!

EL       Pentru ei a fost un act artistic.

EA       O să aflu şi ce anume a fost un act artistic, nu?

EL       Căsătoria ta cu– Asta-i explicaţia.

EA      Le cauţi un alibi, ca să nu-i scoţi şi pe ei nebuni. Ba nu! Ca nu cumva să am           dreptate când spun că-s normală.

EL       Pentru ei nebunia ta a fost ceva artistic. Un happening. O „instalaţie”, gen.

EA       Sper că nu. Şi dac-a fost aşa, nu-mi pasă. Mi-au fost martori, e suficient.

EL       Nu, nu, nu! Dacă pentru ei n-a fost o cununie, ci un show, atunci se schimbă          lucrurile.

EA       Te agăţi de-un pai...

EL       Nu-ţi place că pot avea dreptate.

EA       Chiţ-chiţ...

EL       Când nu mai ai argumente, „chiţ-chiţ”...

            EA nu răspunde, ca şi cum i s-ar părea inutil.          

            Asta-i treaba cu artiştii...

EA       Îi jigneşti. Nu degeaba le-ai pierdut prietenia.

EL       M-am înşelat: nu mi-au fost niciodată prieteni. Prietenii nu marşează la aberaţia    fostei tale neveste.

EA       Fosta! Fosta! Sunt FOSTA ta nevastă! Deci ce te mai doare...?!

EL       Ce mă doare?! Ce mă doare?! Ce mă doare?!

EA       DA! Ce te doare?!

EL       Că ţi-ai bătut joc de mine! Că m-ai făcut de râs!

EA       ?!

EL       Da! Da! Da! Că-ţi baţi joc de tine, e treaba ta. Dar că-ţi baţi joc de mine, fostul tău            soţ, e alta! Pentru orice altceva ai fi făcut, mi-aş fi băgat picioarele! Dar pentru asta...! Pentru nebunia, pentru tâmpenia asta – nu!

EA       Deci asta era! Până la urmă tot la tine ajungem!

EL       Îţi dai seama cât de tare m-ai umilit?!

EA       Nu-mi pasă.

EL       Cât de tare mi-a afectat viaţa căsătoria ta?!

            EA ridică din umeri.  

            Nu ştii cum se uită la mine colegii de serviciu! Cum mă privesc pe furiş vecinii de            scară! Cu ce ochi mă-ntâmpină rudele mele! Eu sunt ăla părăsit pentru o pisică!         

EA       Un motan!

EL       Putea fi şi-un Tyrannosaurus Rex!

EA       Şi nu te-am părăsit pentru el, ştii bine! L-am cunoscut după ce-am divorţat.

EL       „L-ai cunoscut”?! Nimeni nu zice că „A CUNOSCUT O PISICĂ”! Oamenii AU    pisici, nu CUNOSC pisici, pisicii mă-sii!!

EA       E soţul meu! Aşa că pot să spun că l-am cunoscut!

EL       Eşti bolnavă la cap.

EA       Şi e motan! Boris e motan!

 

 

(textul integral în volumul „Toți privesc înainte”, ed. Tracus Arte, 2016)

  • Hits: 2375