login



plus minus gleich

Cangrena e un animal de casă

E-mail Print

 

Cap umplut cu vată

Spuse: l-am pupat numai
pe obraz şi cu ochii închişi:
visele se nasc sub pat: degetele
de la picioare au fost cusute cu
aţă roşie: gustul ceaiului – retezat
de vata care este aerul:
îndesată pînă la plăsele.



Întrebări, adică pseudopode

Umblă prin mulţime fără suflet
şi nu ştie ce înseamnă cuvîntul
“recipisă”: prizonier a miliarde
de celule: toate sînt eu: şi dacă
pielea îşi întinde un pseudopod?
Cerneala visează sepii:
untul de pe limbă: întins frumos
cu lama cuţitului.



Sub piele

Ochiul se sparge uşor
cu tocul-cui: veştile te cotropesc
precum viermii: culorile cresc
pe orice suprafaţă: pe cele
zgrunţuroase pielea vrea
să-şi imprime textul: mirific
explodează o mînă: cu
schije de sînge.




Iris andaluz

Irisul ei – o pată de benzină
perfect rotundă: acum vreau
un chibrit şi nici o undă de
vînt: pe piele cresc picături
negre: aş muşca din noaptea
asta ca dintr-un cîine. Andaluz.




Exerciţiu de scufundare

E viu culoarul acesta, ca de
carne: acul – mesager argintat:
genunchii tatuaţi sînt o raritate: dacă
nu poţi trece de pînza cearceafului,
dacă nu te poţi scufunda sub albul
încreţit, lumea devine imposibilă:
rictus pe chipul blindat.



Vă rog, poftiţi în coşmarul meu

Din nară se scurge un şarpe
subţire cu solzi întunecaţi: sub
pleoapa lui Venus colcăie şuviţe
de spumă: echilibrul stă într-un
fir de păr aşezat pe orizontul metalic:
nici un amurg, ci vibraţii: ziua
se compune din cîlţi şi vise erotice:
e sexul tău o murenă?



365 de verdicte pe an

Trecutul meu este o imagine
expandată: un timbru nu ajunge
pentru a-l cuprinde: seducătorul
perfect s-a dovedit a nu fi un bărbat,
ci inorogul: o lamă zimţată e mai
puternică decît o venă: spori
vegetali pe craniul perforat de
fire: urletul creşte o dată cu fluxul
oraşului: milioane de cadavre
privindu-ne prin zidul de pămînt:
cum de nu cădem
în cap?




O trecere prin inel

Evadarea este posibilă: prin
cercul tăiat în geam prin pupila
barată înfiptă-n pardoseala băii:
se poate trăi fără pleoape? se întrebă
trecătorul cu cercel înfipt în nara
dreaptă cu cinci secunde înainte de
a fi făcut flasc de maşina visurilor sale:
erou din întîmplare.
Vrei să fii a mea?

Violent: miriapod pătrunzînd în
piept: nu un pumnal, nici o inimă,
ci în mănunchi şapte tipuri de vibraţii
vizuale: intrarea străinilor interzisă:
cenuşă nu diamante nu mesaje
încifrate: vinilin mulat pe o lacrimă
opulentă.



Perfect voyeur

Atîrnată de pînza genelor: o
arahnidă păroasă: ochiul nu poate
urla: gîndacii de bucătărie –
lirismul nostru cotidian: petele
albe de pe hărţi: puncte
de spermă.




Zona zoster

Nu sînt niciodată în întregime aici
şi acum: într-o piesă de teatru un om
se autodevoră: fructul minţii mele e
putred: cuţitul cu profil triunghiular
e tocmai bun pentru răni iremediabile:
gurile senzuale – ultima specie de
prădătoare: degetul care alunecă
de-a lungul şoldului ucide
patetismul: nu vreau să-mi uit greşelile
dar memoria mea nu se supune decît
cheii sol.



 

O singură gură

Gura i-a fost închisă de o pînză
de mucegai: o cicatrice blînd zgîriată
de frica anului 2000: gura, aceeaşi gură,
prinsă-n trecut salivînd în plin
concert cameral: capul şi un umăr
s-au spart precum un vas de porţelan:
douăzeci şi şapte de japonezi
ţăcănind din aparatele foto
pentru a prinde momentul: cangrena
e un animal de casă.
Pilitură de fier

Ninge cu pilitură de fier: el
stă în echilibru pe şina metroului:
motive folclorice pe fiecare dintre
irişi: resurecţia serenadei:
privind luna, zise: dospeşte
şi crapă!

 

 

Pe vîrful limbii

Pilitură de fier pe vîrful limbii:
untul – întins pe palmă: să
aluneci pe linia tremurată
a destinului: toată noaptea închis
sub pleoapa ta: la capăt,
aurora descompusă
în viermi trandafirii.

 

 

Întrebări putrede, răspunsuri

Pe soclul din centrul oraşului: vara
putridă: primejdia vine dinspre
anii mici, foşnitori, ca parfumul,
ca roşul gonflat care virează spre
chip şi naşte întrebarea: ce naiba
e singurătatea asta? şi răspunsul: o
schemă neautorizată, un cîntec
bicisnic: şi celălalt răspuns: nu folosi
cuvinte care nu-şi fac (măcar) veacul
sub limbă.




Sub unghii

Din gîtlej urcă miasme şi voci
care nu-mi aparţin: rîtul indică
drumul mai corect decît busola:
părul pubian crescînd întinzîndu-se
urcînd visînd ca apa ca apa:
tavanul şi pereţii mustesc şi-l invocă
pe Bosch: un erou de hîrtie s-a
răsucit în mormînt celălalt s-a
trezit pentru a treia oară
tot acolo.

 

 

Imagini pentru viitor

Picături de plumb topit sute de ace
de sticlă înfipte în ochi: un grohăit
în ecou şi cacofonii: sare ultrafină
pe buzele crăpate: se caută exorcişti,
profeţi şi şapte scorpioni scăpaţi
din cubul de sticlă al unui
colecţionar cu flori de mină în
burtă: cînd imaginile sînt prea puternice
pot fi folosite ca electroşocuri. Să
las puţină lumină pentru cînd voi fi
Yorick.

 

 

Portret şoptit

Şoaptele tale sînt nişte vivisecţii?
Rimel pe dinţi şi un mesaj
sub frunte: rune fluorescente:
doarme cu gura deschisă:
noaptea îi pune căluş: cine
urcă scările trebuie să le şi
coboare: vreau să-mi comand
un portret în sticlă topită.

 

 

Soarele pe lamă

Dacă nu sînt originalul, sînt copia:
caut fetiţa demonică urc spre
adînc mă instalez în feeria isterică:
pulsul e un viraj periculos:
soarele ştie să ucidă mai bine
decît un stilet: dacă e să mor
vreau să mi se întîmple
în toate felurile.


 

Sincerităţi de duminică

Suferinţa anonimatului crescîndu-i
pe chip ca lichenii: i-a cumpărat o
ciocolată albă ca să obţină un
zîmbet: dublura eroului în mijlocul
camerei ţinîndu-şi degetul
în nară: viitorul
nu îl creează mama
ci marile afişe.

 

 

Sub limbă

Vestigii sub limbă: e numai o
volută, ceva care stoarce gemete
şi gîfîieli: ceară pe buze, amprente
pe apă: număr pînă la 3 şi sar: nu
de pe pod, ci de pe tăişul
paharului: aerul
începe de la buricele degetelor.




Fisuri în carne

Lumea e crăpată sub chiar
talpa mea: voi fi, cîndva, nodul
unei funii de nisip: un picior e
cald, celălalt e rece: un vizionar
îşi taie unghiile: cositor pe şira
spinării: şopîrlă aşteptînd noaptea:
pe tavan.




Afişele mă resping

Afişele mă resping, roza
de carne mă fascinează: bine cotat
de elasticele priviri admirative:
despicat cu un gest memorabil:
sortit rîsului femeii în galben
oprite în faţa chioşcului de
ziare pentru a se îmbăia în blitzul
unei ferestre deschise de curentul
provocat de cel mai important
colecţionar de oase de peşte
printr-o mişcare energică exersată
timp de 43 de ani scurşi ca apa
în rigolă o dată cu o bărcuţă de
hîrtie pierdută cu un ceas mai
devreme de unul din copiii care
cu un licăr de bestie în ochi
scobeşte o pasăre împăiată
în cinstea primului fir de păr
pubian.





Ochii fac toată treaba

Linge pietrele şi vrea să fie iguană:
cu muzica în vintre, scrie în picioare
o epistolă: totuşi ochii fac
toată treaba: ei vor întemeia
o dinastie ei vor dicta mişcările
şi pentru ei va ţîşni sămînţa
şi pentru ei briantina va linge
circumvoluţiunile şi tot pentru ei
solul crăpat va scăpăra sunete
şi Prinţesa-Bob-de-Mazăre
cu cele 99 de saltele va fi o ispită
de muzeu şi şi şi
nimeni nu va plînge pentru nimeni.
De la treizeci şi nouă de ani s-a hotărît
să trăiască.   

 

Ea

Femeia mea e o gheară:
m-am desfăcut în mii de voci:
degetul nu mi-l ţin în zidul
ca o apă verticală, ci în trupul
tău: să sapi după suspine
cu mine.





Cicatrice pe sticla vitrinei

Limba în ureche căutînd
steaua Arcturus: manechinul
din vitrină nu vrea decît un soare
de plastic: uitarea e un aparat
dentar: o gratie îţi taie faţa
pe din două, asimetric: în sala
de concerte orice minciună sună
perfect.





Alge albastre pe umărul drept

Buricul ei ca loc de întîlnire:
vrei să-ţi smulgi faţa
sub pojghiţa valurilor: legămînt
pentru inimi puternice: coaja
culorilor tale.
Sinuciderea: un picior superlong
topit în albastrul electric
al vocilor.

 

 

Senzaţia 13

Pentru că e mut, desenează
cu venele: ea se roteşte încet
foarte încet foarte foarte
încet şi înghite un cub
de gheaţă: mă voi întoarce
ca să-i sărut
şira spinării: nu coloana
infinitului, ci funia de oase
pe care coboară încet foarte
î       n        c          e          t
ziua cînd a cunoscut
mădularul.




Cercuri pe apa numită chip

Siluite de plictiseală: un ochi
cît o bilă de rulment, celălalt
prelung ca o frunză de salcie,
gura: un fulger de ceară:
octombrie bolboroseşte o frază
pe care numai decembrie
o poate traduce.

 

 

Aer sfîşiat

Muşcă din aer ca dintr-un pîntece:
vrei să fii acidul care taie
mulţimile: temă pentru acasă: a
mînca o floare: hibiscus rosa
sinensis ori mercurul din palma
violonistei serafice: saliva
ultimei ore a zilei o păstrez
pentru rezervorul stiloului.

 

 

Fum sub apă

Să mă topesc în cleiul
pielii tale: a te naşte zilnic
din fum de ţigară: scrum
în gîtlej: peruca ascunde
harta tălpilor: ţipătul Lolei
împotriva unui destin care
se foloseşte de o bilă: cuibărit
în Sonata Kreutzer.




De culoarea nisipului

Cînd întoarce capul, pe la comisura
buzelor se scurge un fir
de nisip: mîna o să ţîşnească
în căutarea dramei: din fanta
orizontală a telefonului atîrnă
o şuviţă de păr blond: mă
hrănesc zi şi noapte: cu
fibre.

 

 

Peisaj corodat

Striat
de ploaia purpurie: dependent
de fotografii mişcate: atinge
ecranul şi o cheie clasică
pătrunde în uşa de plastilină:
vrejuri de şpan pe degetele
mîinii care scrie: dezarticulate.



 

Cică sînt compus din spirale

Memorabil: un zîmbet scurs ca
hidrargirul: setea nu poate fi tăiată
cu foarfeca: a citi cu buricele
degetelor: cică blondele se lasă
la garderobă: mărul discordiei e,
de fapt, o rodie?




Ce rămîne în afară

Să visezi coropişniţe, coridoare
şi un sărut moale ca iarba: în
sertarul biroului meu clipoceşte
o apă tulbure: o metisă
a rămas prinsă în plasa
arterelor mele: mirosul tălpilor
încinse: tăiat la montaj.

 

 

Te doresc

Buzele tale sînt buzele
feţei mele: apa e un năvod
putred: palma vrea să-şi lase
sudoarea pe geam: coatele
mi s-au scufundat în podeaua
de pîslă: parfumul tău
are 100 de km pe oră: te.


 

Cine cîştigă atunci cînd acul rece gravează o pagină de carte

pe un solz de peşte ştie numai omul care se rostogoleşte

pe panta de sticlă a zgîrie-norului

Nu fumează niciodată desculţ:
în mine se strecoară un cîntec
bolnav: pe buze îmi cresc
solzi: linia orizontului taie
irişii în două, traversează
o sută cincisprezece străzi
pe galben, subliniază ultimul
rînd al scrisorii de despărţire
pe care mi-o scrie femeia
cu înotătoare dorsală: evantai
retractil.




Sînge nimbostratus

Orice poveste a murit
şi umbrela zace deschisă:
un cîrcel este un fir
de oţel închis într-un muşchi:
zbîrnîie ca un ţipar: pe roşu
se traversează
cu spatele.

 

 

Deşi n-ai dorit-o

Lovind cu ciocanul şi din cap
ieşind: picioare şi mîini picioare
lungi de damă picioarele cu
glezne groase ale femeii din
trusa de prim ajutor: deşi
n-ai dorit-o niciodată.




Din mine

Din mine n-a mai rămas decît
pilitură de fier: imagini
în zigzag pe o retină de
adolescentă cu ţigara-ntre
arătător şi mijlociu.




Klein spuse:

Am fost acolo: am ruinat cîteva
surîsuri: am o măsea îmbrăcată-n
metal: caut parola caut cuvîntul-cheie
pentru secolul care tocmai s-a-nfipt
în cerebelul lui Ken Kesey: sînt
un pui de cuc: catalogul senzaţiilor
mele zilnice tinde către zero:
şi totuşi suturez ritmuri pentru
un colaj mai pervers decît
numărul 69.




Cangrena e un animal de casă (Klein în umbră)

Ed. Vinea, Bucureşti, 2005