login



plus minus gleich

Ce vine după

E-mail Print

 

Mihai Ignat

 

CE VINE DUPĂ

(comedie dramatică)

 

 

Personajele:

Ea (nu crede în lacrimi)

El (nu ştie ce vrea)

 

 

N. B. O femeie, Amanda Rogers din Marea Britanie, s-a căsătorit cu un câine; englezoaica Emma MCabe şi-a unit viaţa cu un copac; Erika din San Francisco s-a măritat cu turnul Eiffel; iar taiwaneza Chen Ching şi americanca Nadine Schweigert s-au căsătorit cu ele însele. Dacă aceste ştiri sunt născocite, atunci trebuie să-i recunoaştem imaginaţiei capacitatea de-a ne depăşi aşteptările. Dacă sunt adevărate, atunci realitatea se dovedeşte din nou mai nebună, mai bogată, mai imprevizibilă decât orice ficţiune. Ceea ce urmează reprezintă prelucrarea dramaturgică a acestor (pseudo)ştiri.

 

 

Scena I

 

EA, el

 

EL E-adevărat?

EA Ce?

EL E-adevărat...?

EA Ce...?!

EL E-adevărat. Deci e-adevărat! E-adevărat, să fiu al naibii dacă nu-i adevărat!

EA Ştiu că până la urmă o să aflu despre ce vorbeşti.

EL E-adevărat, la dracu, e-atât de-adevărat!

EA Dacă am răbdare şi nu dă un camion peste mine, o să aflu.

EL De ce să dea un camion peste tine...?

EA Poate va dura mai mult, dar o să aflu.

EL Nu-ţi bate joc de mine!

EA Şi o să fac tot posibilul să trăiesc suficient de mult ca să aflu.

EL Nu, că–

EA Mă roade curiozitatea, recunosc, dar ce pot să fac?!

EL Tocmai fiindcă te prefaci că nu ştii despre ce vorbesc îmi spune că ştii foarte bine!

EA Trebuie să am o răbdare de fier....

EL Să nu recunoşti e ca şi cum ai recunoaşte.

EA ?!

EL Şi mai faci şi faţa asta uimită, joci teatrul ăsta scârbos...

EA Ştii ce-aud eu? Un chiţăit. Chiţăieli. Chiţ-chiţ-chiţ...! Una-ntruna: chiţ, chiţ, chiţ, chiţ, chiţ, chiţ...! Mai poţi? Hai, chiţăie mai departe! Chiţ-chiţ! Păi nu? Chiţ...

EL De-aia ţi-ai luat o pisică?!

EA A, asta era!

EL Da, asta era!

EA Şi e motan, să ştii.

EL Fiindcă eu chiţăi, tu ţi-ai luat un motan...?!

EA Eu mi-am luat un soţ.

EL Care-i... motan...!

EA Unde scrie că trebuie să fie un bărbat?

EL „Unde scrie că–”?! „Unde scrie că–”?!

EA Da, unde scrie?!

EL Nu, că eşti– eşti–

EA Bine, sunt. Sunt ce vrei tu.

EL De ce reacţionezi aşa?! De ce nu protestezi?

EA Mă oboseşti, de aia. Sunt ce vrei tu – şi merg mai departe.

EL Deci eu nu mai contez?

EA Eşti fostul meu soţ. De ce să mai contezi?

EL Nu ştiu. Aşa. În fond–

EA Cuvântul-cheie este „fostul”.

EL Fostul-fostul, da' nici chiar aşa...

EA ?!

EL Cu un MOTAN?!?

EA Cu motanul MEU.

EL Pentru numele lui Dumnezeu, TE-AI CĂSĂTORIT CU UN MOTAN!!!

EA Exact.

EL Ai ajuns la ziar, pe net. Eşti peste tot! Asta ai vrut? Să afle lumea de tine?!

EA Nu. Am vrut doar să mă recăsătoresc.

EL CU UN MOTAN?!?

EA N-am găsit nici un bărbat care să mă merite.

Pauză.

EL Nu poţi să spui asta! Pur şi simplu nu poţi să spui aşa ceva! Chiar nu poţi... E– e– e– dincolo de orice limită!

EA N-am găsit nici un bărbat. Nici unul!

EL Chiar şi-aşa...

EA Adică? Să stau singură? Să mă resemnez?!

EL Şi-ai ales să stai c-un motan...

EA Să mă căsătoresc cu el.

EL Tocmai! Tocmai! Să ţii un motan, doi, o sută – fie! Da' să te căsătoreşti cu unul...?!?

EA Doar nu cu o sută?!

EL Dar ce– ce justifică nebunia asta...?!

EA Asta era... Asta era... Nebunia trebuie justificată.

Pauză.

EL Ai dreptate. Nebunia nu trebuie justificată. Pfiuuuuuuu, mi-am luat o piatră de pe inimă...

EA Aşa deci... Dacă-i nebunie, mai merge. Cu nebunia nu te poţi pune, n-o poţi judeca, nu– (Pauză) Şi dacă nu-i vorba de nebunie...? Dacă pur şi simplu nu-s nebună...? Hm...?

Pauză.

EL Nu poate fi altceva.

EA Asta te-ar linişti, nu-i aşa? Asta te-ajută să-ţi păstrezi echilibrul. Să fii sigur de celelalte lucruri, de tot restul...

EL O nebună care-i face pe toţi ceilalţi nebuni. Nici o noutate.

EA E prea înfricoşător, nu? Să ajungi la concluzia c-aş fi normală...

EL O nebună care se crede normală. Ce să zic...!

EA Şi nu-i fac nebuni pe ceilalţi. Spun doar că–

EL ...eşti normală. Asta spui.

EA Asta spun.

EL (Ironic) Te-ai căsătorit c-un motan, dar eşti normală... Cu tot tacâmul: martori, nuntaşi, buchetul miresei – dar eşti normală...

EA Am fost controlată. Mi-au făcut teste, mi-au scormonit creierii, i-au– Şi n-au găsit nici măcar un grăunte de nebunie.

EL Nu-mi trebuie nici un test, nici o verificare a creierului tău! Dacă-l ai... Te-ai căsătorit c-un motan: e suficient.

EA Unii oameni se-nchină vacii.

EL Poţi să zici ce vrei, nu-mi schimbi părerea. (Scurtă pauză) Ştii ceva? Ceilalţi sunt nebuni: martorii, nuntaşii, reporterii... Ăia care au acceptat tâmpenia ta. (Scurtă pauză) Ştii, de fapt eşti tare. Eşti chiar tare! Să convingi lumea să asiste la „unirea destinului” tău cu– cu– asta da putere! Eşti o femeie dată naibii! Să convingi nişte martori– Chiar, îi cunosc?

EA Pe martori? (Scurtă pauză) Oarecum...

EL Oarecum?

EA (După o ezitare) Marius şi Carla.

EL Marius şi Carla? „Oarecum”...?! Nici un „oarecum”! Îi cunosc chiar bine!

EA Da, şi?

EL Deci Marius şi Carla sunt sonaţii care–

EA Nu-ţi permit!

EL Ce nu-mi permiţi? Nu-mi permiţi ce?! Nu-mi permiţi să-i fac sonaţi pe foştii noştri prieteni, foştii mei prieteni, da, c-au fost întâi prietenii mei, mă rog, amicii mei, eu ţi-am făcut cunoştinţă cu ei, eu, iar acum ei, deraiaţii, ţi-au fost martori la cununia cu UN MOTAN!

EA Sunt şi prietenii mei!

EL Da, de fapt acum sunt numai ai tăi! Am observat eu o răceală, o jenă, ceva– Ai început să-mi furi prietenii! Am simţit. Uite, Mirela de pildă.

EA Pe Mirela o ştiam dinainte. O ştiam amândoi.

EL Şi-acum pe mine mă evită.

EA Şi-ar trebui să mă evite pe mine...?

EL Nu. Dar de ce să-ţi rămână doar ţie?!

EA Te auzi cum vorbeşti? „Să-ţi rămână”... Nu-i proprietatea ta...

EL Şi eu eram ataşat de ea. Şi eu ţineam la ea.

EA Asta n-o obligă la nimic.

EL dă să spună ceva, dar se opreşte. Pauză.

EL Ai dreptate. Uite, acum chiar ai dreptate... Din păcate... Eu pot ţine la ea, ea nu-i obligată să ţină la mine. (Pauză) Ce aiurea...

EA Ca să vezi şi tu cum e...

EL Eu? Adică?

EA Ştii bine ce zic.

EL Habar n-am despre ce vorbeşti.

EA Tocmai fiindcă te prefaci că nu ştii despre ce vorbesc îmi spune că ştii foarte bine.

EL Chestia asta sună tâmpit, dar cunoscut.

EA Asta ai spus-o tu acum o jumătate de oră.

EL Acum o jumătate de oră nu eram aici.

EA O jumătate de oră sau mai puţin, ideea e c-ai spus ce-am spus.

EL Nu schimba vorba: spuneai ceva gen „să vezi şi tu cum e”.

EA Nu mai ştiu ce-am vrut să zic.

EL Eu tocmai ziceam că Mirela nu-i obligată să ţină la mine, deşi eu ţin la ea. Şi tu ai zis: „să vezi şi tu cum e”.

EA Credeam c-ai înţeles.

Pauză.

EL N-am înţeles. (Pauză) Am înţeles. (Pauză) Da' nu-i adevărat.

EA Ba da, ştii bine.

EL Tu ştii ce ştii, eu ştiu ce ştiu.

EA Vrei să fii amuzant? Asta vrei: să fii amuzant. Bine, eşti amuzant: chiţ-chiţ, chiţ- chiţ...

EL Termină!

EA Uite, chiar râd.

EL Nu râzi.

EA O să râd. La un moment dat. (Pauză) E destul de sigur că la un moment dat o să râd.

EL Da' n-o să mai aibă legătură cu mine.

EA Cine ştie...? Poate că da. Tot ce-i posibil.

Pauză.

EL A, ştiu! Acum înţeleg...!

EA ?!

EL Marius şi Carla! E normal...

EA ?!

EL Se explică... Uitasem c-au terminat Literele.

EA Doar el. Ea a făcut Conservatorul.

EL Şi el scrie, nu? E unul din scribălăii cu ifose.

EA Şi ea compune. Şi ce-i cu asta?

EL A, păi e clar. Sunt artişti. Ce vorbesc! Sunt ARTIŞTI.

EA ?!

EL Pentru ei a fost un act artistic.

EA O să aflu şi ce anume a fost un act artistic, nu?

EL Căsătoria ta cu– Asta-i explicaţia.

EA Le cauţi un alibi, ca să nu-i scoţi şi pe ei nebuni. Ba nu! Ca nu cumva să am dreptate când spun că-s normală.

EL Pentru ei nebunia ta a fost ceva artistic. Un happening. O „instalaţie”, gen.

EA Sper că nu. Şi dac-a fost aşa, nu-mi pasă. Mi-au fost martori, e suficient.

EL Nu, nu, nu! Dacă pentru ei n-a fost o cununie, ci un show, atunci se schimbă lucrurile.

EA Te agăţi de-un pai...

EL Nu-ţi place că pot avea dreptate.

EA Chiţ-chiţ...

EL Când nu mai ai argumente, „chiţ-chiţ”...

EA nu răspunde, ca şi cum i s-ar părea inutil.

Asta-i treaba cu artiştii...

EA Îi jigneşti. Nu degeaba le-ai pierdut prietenia.

EL M-am înşelat: nu mi-au fost niciodată prieteni. Prietenii nu marşează la aberaţia fostei tale neveste.

EA Fosta! Fosta! Sunt FOSTA ta nevastă! Deci ce te mai doare...?!

EL Ce mă doare?! Ce mă doare?! Ce mă doare?!

EA DA! Ce te doare?!

EL Că ţi-ai bătut joc de mine! Că m-ai făcut de râs!

EA ?!

EL Da! Da! Da! Că-ţi baţi joc de tine, e treaba ta. Dar că-ţi baţi joc de mine, fostul tău soţ, e alta! Pentru orice altceva ai fi făcut, mi-aş fi băgat picioarele! Dar pentru asta...! Pentru nebunia, pentru tâmpenia asta – nu!

EA Deci asta era! Până la urmă tot la tine ajungem!

EL Îţi dai seama cât de tare m-ai umilit?!

EA Nu-mi pasă.

EL Cât de tare mi-a afectat viaţa căsătoria ta?!

EA ridică din umeri.

Nu ştii cum se uită la mine colegii de serviciu! Cum mă privesc pe furiş vecinii de scară! Cu ce ochi mă-ntâmpină rudele mele! Eu sunt ăla părăsit pentru o pisică!

EA Un motan!

EL Putea fi şi-un Tyrannosaurus Rex!

EA Şi nu te-am părăsit pentru el, ştii bine! L-am cunoscut după ce-am divorţat.

EL „L-ai cunoscut”?! Nimeni nu zice că „A CUNOSCUT O PISICĂ”! Oamenii AU pisici, nu CUNOSC pisici, pisicii mă-sii!!

EA E soţul meu! Aşa că pot să spun că l-am cunoscut!

EL Eşti bolnavă la cap.

EA Şi e motan! Boris e motan!

EL ?!

EA Ce? Ce e...?!

EL (Sufocându-se) Bo– bo– bo–

EA Boris. Da, Boris.

Pauză.

EL (Ca şi cum ar fi intrat în transă) Stai puţin... Cine e Boris?

EA Ce faci, îţi baţi joc?

EL Cine e Boris, draga mea?

EA Nu sunt „draga ta”.

EL Nu schimba vorba! Cine-i Boris?

EA Soţul meu.

EL Îl cunosc?

EA Nu.

EL Câţi ani are?

EA Ce contează?

EL A, deci e mai tânăr ca mine.

EA Normal!

EL Normal? De ce „normal”?

EA Ce dracu'-i cu tine...? Te uiţi ciudat şi–

EL De ce-i normal să fie mai tânăr decât mine?

EA (Ironică) Pentru că e un motan...?

EL Cred că am ceva la urechi. Aud cuvinte ciudate...

EA Termină cu teatrul! N-ai nimic la urechi.

EL Am auzit cuvântul „motan”. Nu trebuia să-l aud, nu?

EA Hai că mă enervezi!

EL Să zicem că l-am auzit. Adică să zicem că l-ai spus. Şi că l-ai pus în relaţie cu tine prin expresia „soţul meu”. Şi că l-ai desemnat printr-un nume cu rezonanţă rusească, Boris. Cum a apărut în viaţa ta?

EA De ce te interesează?

EL Aşa. E important. Vreau să m-asigur că-i om– pardon, motan serios. Vreau să m- asigur că eşti pe mâini bune. (Se tot corectează, concentrat, serios, fără urmă de ironie) Pardon, pe labe. Pe lăbuţe. Cu perniţe. Şi cu gheare retractile.

EA Termină!

EL Deci Boris... de unde-a apărut?

EA (Excedată) L-am găsit.

EL Unde? Pe maidan?

EA Undeva. Nu contează. Într-un parc.

EL Clasic. Adică romantic.

EA Poţi să zici ce vrei, nu-mi pasă.

EL Şi cum ţi-a venit ideea? Să te că– căsă– (Scurtă pauză) Ştii tu.

EA Pur şi simplu. Când mi-a zis Sandra că Boris se comportă ca un iubit gelos.

EL Sandra? Altă cutră.

EA Nu-mi mai jigni prietenele! Nu ţi-au făcut nimic.

EL Mă umilesc. Ţi se alătură nebuniei tale – şi-n felul ăsta mă jignesc. (Scurtă pauză) Da, deci Sandra, alt şarpe încălzit la sân, ţi-a zis că mo– mo– Borrrrris se comportă ca un iubit gelos.

EA Era-n vizită. Şi ne-am îmbrăţişat de câteva ori. Eu şi Sandra, zic.

EL (Cu ochii mari) A, da...?

EA Nu fi porc! N-are legătură cu ce-ţi închipui tu cu mintea ta bolnavă!

EL Da, eu am mintea bolnavă. Uitasem.

EA ...şi Boris a zgâriat-o.

EL Aş fi zgâriat-o şi eu!

EA De ce dracu'-ţi spun ţie chestiile astea...?!

EL Pentru că Boris te-aude, dar nu te-nţelege.

EA Ba-nţelege tot, să ştii!

EL Şi dacă te-nţelege, nu-ţi poate vorbi.

EA Ţi-am zis, băşcălia ta nu m-atinge.

EL Acum înţeleg! Ai vrut un soţ care să nu te poată contrazice.

EA Nu! Unul care să mă facă să râd, care să mă consoleze...

EL ?!

EA Nu ştii cât a fost de îngrozitor după ce m-ai lăsat baltă! M-am reapucat de fumat, m- am îngrăşat 20 de kilograme, am intrat în depresie... Nenorocitule!

EL Şi te-a restabilit... Borrrrris!

EA Da, Boris! E cel mai fidel soţ posibil!

EL El te-a cerut în căsătorie?

EA Ţi-am zis, nu-mi pasă cât eşti de măgar.

EL Eu-s măgar, da' tu ai preferat un motan.

EA Acum eşti porc!

EL Zici că trăieşti într-o fermă! Bărbaţi vezi pe undeva?

EA îl fulgeră cu privirea.

Ştiu că nu Boris te-a cerut. Am citit şi eu reportajul ăla dement. Te-ai pus în genunchi şi l-ai cerut tu. Cum poţi să declari aşa ceva?! Nu-ţi dai seama cât eşti de ridicolă?! Te-ai pus în genunchi şi l-ai cerut, auzi! Şi el a mieunat! Sau şi-a ridicat coada. Nu mai ştiu.

EA îi dă o palmă.

EL (Ca şi cum nici n-ar fi primit palma) Şi dacă mieunatul ăla însemna „nu”...?

EA îi mai dă o palmă.

EL (Ca şi cum nici n-ar fi primit palma) Şi din partea lui – cine-a venit la ceremonie? Pisicile din cartier...?

EA DISPARI!

EL nici nu se clinteşte.

EL L-ai luat, v-aţi luat, toate bune şi frumoase... Da' la consecinţe nu te gândeşti...?

EA Eu chiar te rog să încetezi...

EL În primul rând că un motan nu trăieşte cât un om. O să rămâi văduvă.

EA Mai bine decât divorţată.

EL Adică preferai să fiu mort?!

EA Da.

EL o priveşte năucit. Pauză.

EL Şi după ce moare... Borrrrris, ce faci? De fapt, ce faci... înainte? Cum trăieşti cu un Boris?

EA Boris! Nu „un Boris”!

EL Cum trăieşti c-un motan care ţi-e soţ?

EA Asta-i treaba mea! E viaţa mea privată.

EL Cum poate un motan să ţină locul... meu?

EA Crezi că-i aşa de greu?

EL N-are degete opozabile.

EA Şi dacă ai şi nu le foloseşti, care-i diferenţa?

EL Asta-i o aluzie?

EA Nu face ceea ce nu făceai nici tu: nu spală vase, nu dă cu aspiratorul, nu repară instalaţiile.

EL Nu toţi bărbaţii se pricep la reparaţii.

EA Atunci Boris e perfect.

EL Da' nu-i bărbat!

EA Nu trebuie să fie bărbat.

EL Măcar dacă era femeie! Sau cel puţin OM!

EA Femeile nu mă interesează. Iar oamenii... m-au dezamăgit.

EL Dar nu poţi judeca aşa! Nu se poate să gândeşti aşa! E inacceptabil.

EA Tu ai devenit inacceptabil! Şi bărbaţii pe care i-am cunoscut după tine! Unul mai dezamăgitor decât altul.

EL Dac-ai căutat perfecţiunea, normal că ţi-ai găsit beleaua.

EA Până la perfecţiune, oho, mai aveaţi mult...!

EL (Ironic) Că tu nu ai mult...

EA Toţi avem.

EL Mai puţin Boris.

EA Exact! (Pauză) Pe bărbaţi nu-i mai suport, iar pe tine – te urăsc. Te urăsc pentru că m-ai părăsit. Te urăsc c-am pierdut ani din viaţă cu tine. Te urăsc pentru că m-ai făcut să-i urăsc pe bărbaţi.

EL Şi cu Borrrrris... cum îţi merge?

EA Bine. Foarte bine. E tandru, mă urmează peste tot–

EL Nu cumva-i câine?

EA (Nu-l ia în seamă) ...toarce la mine-n braţe–

EL Nu-şi lasă păr peste tot?

EA (Nu-l ia în seamă) …nu duhneşte a bere–

EL Face la lădiţa cu nisip...?

EA (Nu-l ia în seamă) ...nu-l interesează deloc telecomanda tv-ului.

EL Să nu-mi spui că nu-i place să stea pe canapea!

EA (După un moment de blocare) Ba da. Ăsta e punctul vostru comun.

EL Mai bine lipsă! E jignitor să fii înlocuit de-o pisică.

EA MOTAN!

EL (Pentru sine, sec) Înlocuit de un motan... Minunat! Acum sunt sigur că nu-s un bărbat obişnuit.

EA îl priveşte cu milă. EL îi zâmbeşte. Pauză.

Eşti... frumoasă.

 

Scena 2

 

EA, EL

EA stă lipită de trunchiul unui fag, îmbrăţişându-l. EL o priveşte siderat.

 

EL Nu te recunosc.

EA nu reacţionează.

Pur şi simplu îmi eşti străină...

EA nu reacţionează.

După atâţia ani în care am locuit împreună, am respirat acelaşi aer–

EA Ce vrei?

EL Trăieşti o viaţă de om cu cineva şi habar n-ai cu cine-ai stat...

EA Acelaşi lucru îl pot spune şi eu.

EL Ei, lasă, că lângă pisica ta ai trăit nouă vieţi!

EA Dac-ai venit să mă jigneşti, du-te!

EL Am venit să-nţeleg.

EA Ce mai vrei?! Nu-ţi datorez nici o explicaţie. Nu-ţi mai datorez NIMIC!

Pauză.

EL Mă trezesc într-o zi, plec la lucru, cobor scările blocului şi mă-ntâlnesc c-un vecin. Mă priveşte cumva... Nu se fereşte să mă privească aşa, cumva. Pe drum mă intersectez cu văru-meu Nae, schimb două vorbe cu el şi nu pot să nu remarc cum îmi vorbeşte... Aşa, cumva. Parcă i se ducea gândul în altă parte... Ajung la serviciu, mă-ntâmpină o colegă, îmi zâmbeşte. Nu e prima oară că-mi zâmbeşte, dar acum îmi zâmbeşte aşa, cumva... Şi brusc îmi dau seama – mi-a mai zâmbit o dată aşa! Atunci când fosta mea soţie s-a căsătorit c-un motan! Şi-am ştiut imediat c-ai făcut-o iarăşi. Nu-mi închipuiam ce ai făcut, da' am ştiut că urmează iarăşi să mă simt umilit.

EA Dac-ai venit să te lamentezi–

EL Recunosc, nu mă aşteptam la asta. (Arată spre EA, implicit spre fag) Eşti atât de dezaxată, încât n-am cum să prevăd următoarea ta mişcare. Eşti tare! Nu cunosc pe nimeni la fel de imprevizibil, ca să nu zic dement. Cum ziceam, habar n-aveam cu cine-am trăit...

EA Te rog lasă-mă-n pace.

Pauză.

EL Ştii... nu pot concepe... Nu pot!

EA Te rog să-ncetezi!

EL Văd şi nu cred: fosta mea nevastă lipită de-un fag. Fosta mea femeie... îndrăgostită de-un copac. Mai mult: recăsătorită cu acel copac!

EA tace, cu obrazul lipit de scoarţa fagului.

Fă-mă să-nţeleg. Pretinzi că nu eşti nebună. Ştiu, nu-i spui unui nebun că-i nebun... Şi totuşi... (Scurtă pauză) Ştiu, vrei publicitate. Asta cred că vrei: să fii celebră. Asta e, nu...?

EA strânge din buze.

Te rog spune-mi că-i vorba de faimă. Vrei să te cunoască toată lumea. Probabil obţii şi nişte bani – nu ştiu cum, da' trebuie să ai tu o schemă... Asta e, nu...?

EA nu-l ia în seamă. Mângâie cu una din mâini scoarţa fagului.

(Izbucnind) Femeie, lasă figurile! Nu cred că faci asta, nu cred că acum, în clipa asta, sub ochii mei, mângâi un copac de parc-ar fi un bărbat!

EA Repet, nu-ţi datorez nici o explicaţie!

EL se repede la ea şi-ncearcă s-o desprindă de copac. Trage disperat de-o mână, de cealaltă, de mijlocul EI.

Lasă-mă! Lasă-mă, nesimţitule! (Ţipă) Ajutor! Ajutor! AJUTOR!!!

EL o lasă brusc, speriat. Respiră precipitat, e agitat şi exasperat. EA se lipeşte şi mai tare de fag.

EL Glumeşti.

O priveşte, o studiază. EA pare extrem de tandră faţă de fag.

Nu glumeşti. (Scurtă pauză) Din acest moment o să te privesc ca pe o persoană care nu mai are simţul umorului.

EA DISPARI!

Pauză.

EL Ştii, când cu Boris, m-am interesat. Ce aveai tu se numea „disfuncţie cronică”. Şi mi-am zis: disfuncţie cronică, da' măcar ne scapi de pisicile de pe stradă.

EA tace.

Dar acum... Nu ştiu– Femeie, fă-mă să-nţeleg... Cu un copac...?! (Pauză) Ştii, când am citit articolul ăla şi-am văzut şi şi poza aia, cu tine poster pe scoarţă, n-am ştiut dacă să râd sau să plâng–

EA Nu te poţi abţine...

EL TU nu te poţi abţine! După un motan, acum... un fag...?! Şi mai şi declari în faţa tuturor: „Sunt îndrăgostită de-un copac”!

EA ...de Vic.

EL A, da, uitasem: îl cheamă Vic! Dar Vic al tău E UN COPAC! Un fag!

EA Vic e soţul meu.

EL o priveşte cu gura căscată. Pauză. Apoi începe să râdă. EA îl priveşte dintr-o parte, căci fiind lipită de trunchiul fagului nu-şi poate întoarce capul complet.

EL Şi nu ţi se pare indecent să stai lipită de „soţul” tău de parcă aţi fi singuri pe lume...?!

EA (Maimuţărindu-l) „Nu ţi se pare indecent...”

EL Tu eşti îmbrăcată, dar el... e gol.

EA face o mină resemnată.

Retractez: ai cel mai dat naibii simţ al umorului! Să stai înfăşurată de-un copac şi să-i faci declaraţii de dragoste înseamnă să ai spirit de glumă, nu glumă!

EA tace. Pauză. EL începe să râdă din senin.

EA Râzi ca– Nu ştiu care dintre noi din e nebunul.

EL (Râzând) Deci Boris... şi-a părăsit domiciliul conjugal. Parcă aşa ai declarat.

EA tace.

Probabil s-a lipit de vreo pisică. E normal, nu?

EA strânge din buze.

Dacă ai nouă vieţi, nu cred că vrei să le trăieşti chiar pe toate cu aceeaşi... consoartă.

EA fierbe, dar nu schiţează nici un gest.

Poate l-a călcat vreo maşină. Ar fi o consolare, nu? În cazul ăsta, eşti văduvă.

EA tace.

Şi-acum... eşti îndrăgostită de-un copac... Sper că de data asta ai ales mai bine. Boris era cam necopt. Fagul ăsta evident are o vârstă mai matură. Probabil chiar... prea matură. (Râde) E ca şi cum ai fi trecut de la pedofilie – la gerontofilie. Ce etate are...? Cică fagii trăiesc cam 300 de ani. Nu mă pricep, da' Vic trebuie să fi-mplinit măcar 200...

EL râde. EA are un rictus rău prevestitor.

Ştii, am studiat chestiunea: ce ai tu se numeşte „dendrofilie”. Mă rog, dendrofilie extremă. Unii fac sporturi extreme, tu eşti o dendrofilă fără limite.

EA se desprinde brusc de copac şi-l strânge de gât. EL se chinuie să-i desfacă mâinile, dar multă vreme nu reuşeşte. Abia la un moment dat, când ochii îi sunt deja ieşiţi din orbite, EL poate să scape din strânsoarea EI. Amândoi răsuflă greu, se privesc crunt etc. EL, pe jos, trage în piept tot aerul din lume. EA se sprijină cu spatele de trunchiul fagului. Pauză.

EA N-ai dreptul să comentezi. Din clipa în care m-ai înşelat, ţi-ai pierdut dreptul de a- mi critica viaţa.

EL tace.

EL Şi Boris te-a înşelat.

EA Şi-l vezi pe-aici făcându-mi reproşuri...?!

EL Iar vorbeşti despre un motan ca despre un om.

EA A fost soţul meu! (Pauză) E adevărat, nu-i poţi cere unei pi– unui motan să aibă fidelitatea unui bărbat. Ci doar infidelitatea lui.

EL A, deci acum mă-nţelegi şi pe mine...

EA Nu te-nţeleg. Înţeleg doar că eu şi Boris nu făceam parte din aceeaşi specie.

EL M-am liniştit!

EA Cu toate astea, era mai bun, mai cald, mai atent decât tine. Şi decât orice bărbat întâlnit.

EL Nu i-ai întâlnit pe toţi.

EA N-am timp să-i întâlnesc pe toţi.

EL Dacă scădem copiii şi minorii, femeile, moşnegii şi căsătoriţii – şi tot ţi-ar fi rămas vreun miliard din care să alegi.

EA Am ales pe cineva. Dar nu i-am ajuns!

EL Şi ăsta-i un motiv să te măriţi c-un motan?!

EA Da!

EL ...Care te-a părăsit!

EA Nu-i poţi cere unui animal să-şi înfrâneze instinctele.

EL (Ironic) Zău?!

EA ...Da' unui bărbat, da! Cel puţin unuia care cică te iubeşte.

EL Nu „cică”...!

EA Dacă iubeşti pe cineva, te abţii să ţi-o bagi în altcineva.

EL Nu-i aşa de simplu.

EA Ba da.

EL Ba nu!

EA Iubirea înseamnă fidelitate şi respect.

EL Şi dacă instinctul e mai puternic...?

EA Ce, eşti... o pisică?!

EL Nu! Nici măcar un motan!

EA Atunci?!

EL Nu ştiu... Uneori corpul cere şi altceva.

EA Atunci... mănâncă! Bea! Escaladează!

EL Deci soluţia ar fi fost să mă fac obez, beţiv sau alpinist! (Pauză) Îmi pare rău, dar după un timp, simţi nevoia să vezi cum e... cu altcineva.

EA Cât de crud poţi fi!

EL Sunt doar sincer.

EA Dacă iubeşti, nu simţi nevoia de schimbare!

EL Prea mulţi ani petrecuţi cu cineva duc la saturaţie.

EA Nu dacă iubeşti!

EL Chiar dacă iubeşti. Iubirea nu-i de ajuns.

EA O, eterna justificare a infidelităţii...!

EL Tu n-ai fost... tentată niciodată?

EA Nu.

EL Nu te cred!

EA Jur pe ce-am mai sfânt. Uite, jur pe Vic!

EL O, Vic! Lasă-l pe Vic, e nevinovat...

EA Lasă-l tu! Nu ţi-a făcut nimic!

EL Mi-a luat nevasta!

EA FOSTA!

EL Da, fosta... „Fosta” unui bărbat şi a unui motan.

EA se ridică brusc. EL se retrage, crezând că va fi din nou atacat. EA începe să danseze. Un dans straniu, în care corpul se contorsionează devăluind şi bucurie şi tristeţe. La un moment dat, se opreşte. Se sprijină cu spatele de fag.

EL Şi-ai cerut divorţul de Boris? Ce instanţă ţi l-a acordat...?

EA (După o vreme) Dacă te-ngrijorează c-aş putea fi acuzată de bigamie, stai liniştit. Eu şi Boris ne-am cununat, nu ne-am înregistrat la Starea Civilă. Aşa că după ce-am luat act de părăsirea definitivă a domiciliului conjugal – asta cu martori –, am devenit din nou liberă.

EL Martorii... tot Marius şi Carla?

EA Tot.

EL Şi l-ai putut cere pe... Vic.

EA Nu imediat. O vreme... am stat singură. Mi-am spus că nu mai am nevoie de nimeni...

EL Şi...?

Pauză.

EA Într-o zi am trecut pe-aici. Mi-a plăcut locul: la marginea oraşului, cu puţini trecători, cu linişte... M-am aşezat, m-am sprijinit de... el. Am plâns. Mă simţeam ultimul om de pe Pământ. Iar mă-ngrăşasem, iar fumatul îl înlocuisem cu băutura. Şi-atunci... mi-a căzut o frunză în poală. Nu era toamnă, nu bătea vântul... Şi... Vic mi-a oferit o frunză.

EL Iar nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Doar nu crezi că frunza aia a fost... o cerere în căsătorie...?!

EA (Nu-l ia în seamă. Vorbeşte mai mult pentru sine) Am şi acum frunza aia.

EL Acum ştiu: o să râd.

Nu râde.

EA Nu râzi.

EL O să râd la un moment dat.

EA Poate n-o să mai aibă legătură cu mine.

EL Ai vrea tu.

Pauză.

EA L-am numit „Vic” şi-am început să-l îngrijesc. E frumos, viguros, de încredere.

EL (Ironic) Şi nu pleacă din loc.

EA Are coaja netedă şi are o culoare plăcută.

EL (Ironic) Nu vorbeşte şi nu miaună.

EA Ai urât vreodată?

EL Nu ştiu. (Scurtă pauză) Cred că da.

EA Când? Pe cine?

EL Pe proful de sport, într-a doişpea. Îmi venea să-l omor. N-am putut să urc pe funia aia care atârna de tavanul sălii de sport – şi m-a umilit în faţa întregii clase, o oră întreagă.

EA Orice-ai simţit atunci, înmulţeşte cu o sută şi o să ştii ce simt acum pentru tine.

EL Exagerezi.

Pauză.

EA Vic înseamnă trăinicie, fidelitate, integritate.

EL I-ai dus de nas pe reporteri, pe Carla, pe Marius, pe Mirela, pe cine-o mai fi, pe frustraţii de pe net – dar pe mine nu mă duci: te păcăleşti pe tine însăţi. Tu te auzi vorbind...? „Vic înseamnă integritate”... Încerci să te convingi singură că Vic e salvarea ta, perechea ta, viaţa ta.

EA E partenerul meu de viaţă.

EL E UN COPAC, pentru numele lui Dumnezeu! Ce dracu' înseamnă integritatea unui fag?!?

EA îl priveşte fără să-i răspundă. El aşteaptă. Interval de tăcere încordată.

EA Îl îngrijesc – iar el are grijă de mine–

EL (Întrerupând-o) Îl îngrijeşti? Adică îl piguleşti de ciuperci şi de păduchi lânoşi...?

EA (Nu-l ia în seamă) ...îmi conferă încredere, îmi oferă umbra lui, răcoarea lui, sprijinul lui.

EL (Stupefiat) Nu pot nici să mă mai mir. Eşti– Nu ştiu cum eşti. Nu ştiu cine eşti... Sau ce eşti...

Pauză.

EA Pe Vic mă pot baza. Nu-mi poate oferi totul – dar îmi dă siguranţă şi poftă de viaţă.

EL (Ironie amară) Eu, unul, sunt flatat: înlocuit de-un motan, comparat c-un fag... Din ce în ce mai bine...

EA Şi cel mai important: nu mă poate înşela.

EL O luăm de la capăt!

EA Dacă nu-ţi convine subiectul, pleacă.

EL Vrei să te las cu soţiorul...? În intimitate?

EA Spune-mi, nenorocitule, cum se-mpacă iubirea cu adulterul...?

EL tace.

De ce taci?

EL N-am ce să spun.

EA Asta vrea să-nsemne că-mi dai dreptate?

EL Păi ai dreptate: nu rezist în faţa tentaţiei.

EA Şi asta ar trebui să mă consoleze...?! Şi asta te face normal, iar pe mine... anormală?

EL tace.

Dacă eu te-aş fi-nşelat, cum te-ai fi simţit?

EL N-aş fi suportat.

EA Asta-i bună! Asta-i chiar MIŞTO! Eu să-ţi suport aventurile, dar tu pe ale mele, nu! Să-ţi zic ceva, să-ţi zic ceva, să-ţi zic ceva: ai fi suportat. N-ai fi murit, n-ai fi crăpat, dragul meu...! A, te-ar fi durut ca naiba, asta da! Te-ai fi tăvălit, te-ai fi simţit ca naiba, asta da! Dar ai fi suportat. Nu se moare din asta...

EL Da' se-nnebuneşte.

EA A, mulţumesc! Mersi că-mi accepţi dreptul de-a lua-o razna. Nu capăt în fiecare zi un drept din partea fostului soţ. (Pauză) Spune-mi, sofisticatule, cum se poate să-ţi respecţi soţia şi s-o înşeli în acelaşi timp?

EL tace.

Îţi spune eu: NU SE POATE.

EL tace.

Te deranjează că te-am umilit prin căsătoriile mele? Dar tu nu m-ai umilit cu fiecare amantă...? Nu m-ai umilit declarându-mi că relaţia cu soţia, cu mine, înseamnă uzură...?

EL Ăsta-i un adevăr, nu un mod de-a te umili. Orice relaţie se uzează prin obişnuinţă.

EA Şi de-aia m-ai înşelat...?

EL N-am făcut-o intenţionat. Pur şi simplu am cedat tentaţiei.

EA Şi eu de ce n-am făcut-o? Şi eu făceam parte din relaţia „uzată”.

EL Nu ştiu. Eşti– erai mai puternică.

EA O, sărăcuţul...! Eşti slab de înger şi de-aia îţi sare imediat sexul din pantaloni...!

EL tace.

Şi cum ai zis...? „Erai”...? Eram mai puternică...?! Adică acum nu mai sunt, nu? Acum sunt o nebună căsătorită c-un copac...

EL Păi nu asta eşti?!

EA Îl iubesc. Nu-i doar soţul meu, e iubitul meu.

EL Nu mai există terapie pentru tine.

EA Nu-mi pasă.

EL Repeţi atât de des că nu-ţi pasă, încât devine evident că-ţi pasă al naibii de tare.

EA tace. Pauză.

EA Într-o noapte– De multe ori nopţile mi le petrec aici, cu Vic–

EL (Întrerupând-o) E normal, te asiguri că nu-l mai atinge alta.

EA Îmi dă o linişte pe care tu nu mi-ai dat-o niciodată.

EL ridică din umeri, excedat.

Într-o noapte... am venit şi– (Pauză) Era cald şi eu– (Scurtă pauză) Mi-am scos bluza şi mi-am lipit sânii de pie– de scoarţa lui.

EL o priveşte cu gura căscată.

Am început să-mi frec sânii de scoarţa lui.

EL înghite în sec.

Mi-am frecat sânii de el... (Geme) Era atât de bine...

EL aşteaptă încordat.

...şi-am avut un orgasm...

Pauză. Pauză lungă.

EL Şi nu ţi-ai julit pielea?

EA îl priveşte cu ochi translucizi. Se ridică, se-ntoarce cu faţa spre trunchiul fagului, se lipeşte de el. EL o priveşte, aşteaptă. EA pare pierdută în îmbrăţişare.

EL (După o lungă pauză) Ajută-mă. Te rog ajută-mă... Nu poţi să mă laşi aşa... Sigur îmi scapă ceva... Dacă-mi explici, o să pot să– Dacă ai încredere în mine şi-mi spui care-i secretul, o să-nţeleg–

EA tace.

Nu te iau peste picior. Nu m-ajuţi...?

EA tace.

Adică aş vrea să-nţeleg... Te rog ajută-mă...

EA tace şi mângâie copacul.

Bine... (Din ce în ce mai ameninţător) Bineee... Crezi că nu merit, nu? Că-s mai prejos de tine... Că-s mai prejos de-un... fag! Bineee...

Din copac pică o frunză.

 

Scena 3

 

EA, EL

 

Amândoi privesc un poster uriaş care o înfăţişează pe EA lipită languros de un picior al turnului Eiffel.

 

EL Şi...? Care mai e viaţa ta?

Pauză.

EA Ştii bine. (Pauză) Dar viaţa ta?

Pauză.

EL Ştii tu... (Pauză) E ciudat să aflu noutăţi despre tine... din ziare. (Scurtă pauză) Mă rog, am început să mă obişnuiesc.

EA E „meritul” tău.

EL ?!

EA Dacă rămâneam împreună, acum nu eram soţia turnului Eiffel.

EL pufneşte în râs. EA-l săgetează cu privirea.

EL Scuze, dar când o spui cu voce tare–

EA Dacă repeţi suficient de mult, te obişnuieşti.

EL Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel...

EA Ei...?

EL Încă nu. Încă pare ceva absolut tâmpit. (Scurtă pauză) Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. (Scurtă pauză) Mda, începe să sune altfel.

EA Nu-i aşa?

EL Da, da.

EA Hai, nu te opri.

EL Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea soţie este soţia turnului Eiffel. Fosta mea–

EA Gata, gata! Nu crezi că exagerezi...?

EL Tu m-ai pus să repet.

EA Da' nu să-ţi baţi joc.

EL Nu, serios... Ţie chiar îţi mai pasă?

EA ridică din umeri.

Ştii, acum chiar mă simt bine. Când lumea se uită lung la mine, chiar îmi place. Iar când am dat interviul–

EA Ce interviu?

EL Nu ştii? Mi-au luat unii un interviu. Sunt celebru! Sunt soţul neb– femeii măritate cu turnul Eiffel.

EA Fostul!

EL Mi-a apărut şi-o poză!

EA În loc să zaci după gratii, te dai vedetă!

EL râde satisfăcut.

Când îmi aduc aminte ce i-ai făcut lui Vic...

EL A meritat-o.

EA Deci recunoşti că tu ai făcut-o!

EL (Privind în jur) Bineînţeles că eu am făcut-o.

EA Am ştiut de la-nceput. Am ştiut dinainte de-a afla că

EL Ştiam că ştii şi tu ştiai că ştiu că ştii. Ştiam c-ai să ştii înainte de a şti.

EA Ai profitat de neputinţa lui...

EL (Rânjind) Parcă era întruchiparea trăiniciei... În faţa drujbei, s-a dus pe copcă vigoarea...!

EA N-ai jucat cinstit!

EL Da' ce voiai, draga mea...? Să-l provoc la duel?! Eu cu glonţul, el... cu jirul?!

EA L-ai omorât pe Vic. Nu-ţi făcuse nimic.

EL Doar l-am tăiat, draga mea... văduvioară. Am ales o noapte cât mai urâtă şi cât mai rece... Oricum nu trecea mai nimeni pe-acolo...

EA Şi-am presimţit! În noaptea aia m-am tot gândit la el, cum stă în frig şi-n întuneric... Trebuia să stau cu el! Nu trebuia să-l las singur...

EL Ah, ce frumos a intrat drujba în el! Mi-a luat ceva, că era grăsuţ, da' pân' la urmă...

EA Încetează!

Pauză.

EL Era un copac. Şi dacă nu l-ai fi luat... de „bărbat”, ar fi fost şi acum... acolo.

EA Tocmai! Era un copac!

EL Tocmai. Un copac.

EA Exact: un copac.

EL Un copac, să fiu al naibii! Un fag. O plantă! Mare, da' plantă!

EA Pe care l-ai tăiat! Deşi ştiai cât de mult îl– plac!

EL Tocmai!

EA Atunci nu te mai ambala pentru noul meu soţ!

EL O, da! Noul tău soţ... Nici mai mult, nici mai puţin decât turnul Eiffel! Turnul Eiffel! Turnul Eiffel însuşi!

EA Mai taie-l şi p-ăsta, dacă poţi!

Pauză.

EL Trebuie să recunosc, acum gândeşti la scară MARE. Sau nu gândeşti – da' tot la scară mare.

EA (Retoric şi ironic) Zi, mai poţi...?

EL Trebuie să recunosc, nu mai pot. E mare. E FOARTE MARE. Şi de oţel. Şi nu-i pot clinti nici măcar un bulon, darămite–

EA „Bulon”? Ce faci, îl înjuri?!

EL Nu-mi mai permit. Soţul tău e prea măreţ ca să-l– E prea-ncărcat de istorie şi de–

EA Se putea să nu-l iei tu la mişto?!

EL Nu mă pot abţine. Ai trecut de la om la animal, după aia la vegetaţie – şi acum... la mega-structuri. Ştii, mă tot gândesc, ce urmează? Casa Poporului? Muntele Rushmore?! Cu patru preşedinţi, cred că s-ar numi... poligamie. Sau partuză...?

EA Nu mai urmează nimic: turnul Eiffel n-ai cum să-l scoţi din cărţi. Turnul Eiffel nu pleacă nicăieri. Turnul Eiffel nu poate fi tăiat, mutat, desfăcut. Cel puţin nu de tine!

Pauză.

EL (Arătând spre poster) De la... cununie? Aţi avut un fotograf bun.

EA Că-ţi şi pasă...

EL Nu, nu, chiar mă bucur. Doar mi-ai fost nevastă – e şi-n interesul meu s-arăţi bine. Poza asta e acum pe toate gardurile. Dacă tot eşti peste tot, măcar să arăţi ca lumea.

EA Ce, în pozele cu tine nu arătam bine...?

EL Ei...! Normal c-arătai bine.

Pauză.

EA De ce „normal”?

EL (Nedumerit) Păi– Arătai bine.

EA În toate pozele?

EL Da.

EA Nimeni nu arată bine în toate pozele.

EL Mai depinde şi de câte poze ai.

EA Totuşi, de ce „normal”? Adică e de la sine-nţeles c-arătam bine?

EL (Derutat) Păi– Da. Ce, acuma nu-ţi mai place să-ţi spun că arătai bine?

EA Arătam bine pentru că arătam bine, nu pentru că eram soţia ta, nu?

EL Da, normal...

EA Adică dacă nu ţi-aş fi fost soţie, te-ai fi uitat după mine pe stradă, nu?

EL Fără discuţie!

EA Şi arătam bine tot timpul?

EL Da! (Scurtă pauză) Ei... nu chiar tot timpul... Dimineaţa când te trezeai... cu faţa cârpită de somn... Deşi uneori şi dimineaţa,

EA Aha...

EL Oricum, nimeni nu arată bine dimineaţa.

EA Aha...

EL Nici noaptea târziu, după vreo băută. Sau după doişpe ore de muncă...

EA Auzi, dacă arătam bine, de ce n-am făcut copii?

EL o priveşte surprins.

Când mă vedeai aşa, sexy– Eram sexy, nu?

EL Da, normal că erai.

EA Iarăşi „normal”...

EL Dacă n-ai fi fost sexy, nu m-aş fi dat la tine.

EA Ce superficial...

EL A, uitasem că tu eşti din alea...

EA ?!

EL Că faci parte din „secta” aia care crede în– stai, cum îi zice... A! „Frumuseţea interioară”.

EA Eşti un troglodit.

EL De ce m-ai luat, dacă eram un troglodit?

EA Mi-ai ascuns defectele.

EL La-nceputul oricărei relaţii, toţi ne ascundem defectele.

EA Da' tu ai avut de ascuns defecte mult mai mari decât aş fi crezut.

EL Deci... mărimea contează!

EA îl fulgeră cu privirea.

Dacă înţeleg bine, ar trebui să trecem de învelişul vostru, al femeilor, fie că-i frumos, fie că-i urât, şi să vă apreciem... „frumuseţea interioară”... Ok, să zicem că eu sunt superficial şi nu ştiu să trec de lookul tău, în profunzimile tale... Dar spune- mi, te rog, tu de ce n-ai trecut de „învelişul meu” ca să-mi surprinzi... „urâţenia interioară”...?!

EA Chiţ-chiţ, chiţ-chiţ, chiţ-chiţ...!

EL Ştii, dacă nu arătai bine, de cine mai divorţai?

EA Găseam eu unul. Şi sigur mă aprecia pe mine, nu look-ul meu!

EL Look-ul tău eşti tu.

EA Dar nu sunt numai look-ul meu! Şi nu sunt în primul rând look-ul meu!

EL Auzi, dacă tot eşti convinsă că frumuseţea ta ţi-a făcut rău atrăgând superficiali ca mine, de ce nu te-ai urâţit...?! De ce te mai machiai, de ce te mai epilai, de ce –

EA (Întrerupându-l) Troglodit ordinar!

EL ...De ce nu ţi-ai făcut o operaţie... in-estetică...?! Hm...? O operaţie de urâţire, draga mea...

EA Nu sunt „draga ta”!

EL O, scuze, eşti draga... lu' turnu' Eiffel!

EA Cădea-ţi-ar pe picior tot turnu' Eiffel!

EL Las' că ţi-a căzut ţie cu tronc!

EA Şi asta te roade, nu-i aşa...? Eşti gelos, nu? Ai fost gelos pe Boris, după aia pe Vic, iar acum–

EL Gelos?!

EA Da, te macină gelozia! Mă tot cauţi, te tot învârţi după fundul meu–

EL Ce tâmpenie! Cum să fiu gelos pe– pe– motanul Boris?!

EA Nu ştiu, da' eşti.

EL Cum să fiu gelos pe turnu' Eiffel...?!

EA Cum să nu fii gelos pe turnul Eiffel?! E mult mai mare decât tine, mult mai solid–

EL (Ironic) ...mult mai stabil–

EA (Îi ignoră replica) ...mult mai celebru, mult mai–

EL (Ironic) ...exhibiţionist–

EA (Îi ignoră replica) ...puternic, mult mai solid–

EL „Solid” ai mai zis.

EA îl priveşte nedumerită.

EL Ai spus „solid” de două ori.

EA Eşti gelos.

EL Asta ai spus-o deja de prea multe ori.

EA Fiind adevărat, o spun până recunoşti.

EL (Încercând să schimbe subiectul) Şi... aţi avut mulţi invitaţi? La... cununie, zic.

EA Păi nu scria în ziare?

EL Cică aţi avut o „ceremonie restrânsă”. Ştiu eu ce-nseamnă o ceremonie restrânsă când e vorba de turnul Eiffel...?

EA Erau şi mulţi gură-cască, e adevărat.

EL Şi... aţi dansat? Dansul miresei, ştii tu...

EA îl priveşte cu ură.

Ştiu, e cam ţeapăn...

EA tace.

Nu, acum serios: cum o mai duceţi...?

EA De ce-ntrebi?

EL Numa' aşa...

EA Nu, nu, de ce-ntrebi?!

EL tace. EA aşteaptă.

EL Am auzit aşa, un zvon...

EA tace.

Adică, ştii... el acolo, la Paris – tu, aici... Ştii, am înţeles că relaţiile la distanţă nu durează.

EA Bârfe! Suntem foarte bine.

EL Da, dar tu aici şi el acolo–

EA Ne vedem... din când în când.

EL În secolul ăsta v-aţi văzut, deci îl aşteptaţi pe următorul...

EA N-ai nici un haz.

EL Da' voi aveţi.

EA vrea să iasă.

Ştii, prietena noastră comună Mirela mi-a spus–

EA (Oprindu-se) Mirela? Vorbeşti cu Mirela?!

EL ...mi-a spus–

EA Mirela vorbeşte cu tine?!

EL ...mi-a spus c-ai fost expulzată. Că după ce te-au dezlipit de piciorul soţului tău, turnu' Eiffel, după ce ţi-au tăiat cu aparatul de sudură lanţul... de logodnă, te-au împachetat şi te-au trimis acasă. Că ai interdicţie de-a intra în Franţa–

EA Mirela asta, nu putea să-şi ţină gura!

EL ...Iată o situaţie în care stabilitatea soţului devine un handicap...

EA (Furioasă) Ai făcut ce-ai făcut şi-ai evitat să-mi răspunzi la întrebarea cu adevărat importantă: de ce n-am făcut copii?

EL o priveşte lung. EA aşteaptă.

EL Auzi, eu credeam că ne simţim bine.

EA aşteaptă.

Auzi, credeam că asta-i o comedie.

EA aşteaptă.

Auzi, ce mai contează...? Pur şi simplu n-au venit.

EA Ştii bine că minţi! Şi ştii foarte bine că ştiu că minţi! Şi ştiu fără nici cea mai mică urmă de-ndoială că ştii că ştiu că minţi şi că ştim amândoi ceea ce ştim că ştim!

EL dă să-i răspundă.

Nu, nu, nu! Gata cu glumele, gata cu joaca, nu mai vreau să te dai pe după piersic! Ori îmi răspunzi, ori ieşi acum şi nu te mai întorci niciodată!

EL Ei, niciodată–

EA Gata! Am înţeles. DISPARI!

EL Eu–

EA îşi duce mâinile la ureche, ghemuindu-se.

EA (Pentru sine, ca o incantaţie dureroasă) Nu mai exişti. TU nu mai exişti. NU MAI EXIŞTI. Nu mai exişti. Tu, da, tu nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai exişti. Nu mai–

EL (Desprinzându-i mâinile de pe urechi) Fiindcă n-aş mai fi putut umbla gol prin casă.

EA îl priveşte nedumerită. Apoi, treptat, realizează sensul replicii lui. Chipul i se înăspreşte. Pare gata să răspundă, însă nu reuşeşte.

EA (După o pauză) Nu-mi vine să cred... Nu cred c-ai spus asta...

EL ...Şi fiindcă nu vreau să devin sclavul unei fiinţe care la-nceput o să orăcăie, dup-aia o să mă terorizeze cu întrebări şi cu nevoi, iar apoi o să mă dispreţuiască pentru că nu sunt la înălţimea imposibilelor standarde pe care i le bagă în cap societatea şi pe care, ca toată lumea, nici el nu va fi în stare să le respecte, devenind conştient de asta mult prea târziu, adică atunci când eu voi fi doar un balast, iar propria lui progenitură îi va da peste bot cu acelaşi dispreţ cu care mi-a dat el mie şi pe care poate că nici măcar nu-l va regreta, pentru că nu va avea timp şi va avea prea mult de lucru cu fiinţa ce-i suge toată energia şi creşte oricum tot cum vrea ea, nu cum vrea el.

EA a rămas fără cuvinte. EL se ridică, aşteaptă.

EA (După o lungă pauză) Eşti– Nu ştiu ce eşti. Ceva monstruos. Nu eşti o fiinţă umană.

EL ...Şi fiindcă un copil nu-l poţi arunca, vinde sau omorî.

EA pare să se sufoce. Nu mai poate articula nici un cuvânt. Pauză.

Ţin minte precis că la-nceput nici tu nu voiai copii. Ce te-a făcut să te schimbi?

EA Oamenii se schimbă.

EL Ăsta nu-i un răspuns.

EA Eu m-am schimbat. E bine aşa?

EL De ce te-ai schimbat? Ne era bine...

EA Nu ne era bine! Lipsea ceva.

EL „Ceva”...? Poate era vorba de-un ruj – şi tu ai crezut că–

EL se opreşte văzându-i privirea EI: furios-uluită şi extrem de intensă. Pauză.

EA Copiii sunt bucurie. Copiii sunt viaţă.

EL Sigur. Dar copiii sunt şi bătaie de cap. Copiii te confiscă, iar apoi te părăsesc.

EA Sau te sprijină. Te fac mândru de ei.

EL Ştiu ce te-a schimbat: părerea celorlalţi. Tu nu voiai. Dar ei ţi-au tot spus: „Trebuie să faci copii. Trebuie să ai copii. Dacă nu ai copii, eşti o anomalie. Eşti un monstru.” De ce să fiu considerat un monstru pentru că nu vreau copii?! Sunt egoist? Probabil. Dar de ce să fiu judecat, „condamnat” pentru că nu vreau copii? De ce să fiu privit ca o ciudăţenie a naturii pentru asta?! Numai pentru că nu vreau ce vor ceilalţi...?! Ştii, ne tot batem cu pumnul în piept că suntem mai presus de animale, că ne-am rafinat prin civilizaţie, că ne-am ridicat peste instinctele primare. Păi faptul că nu vreau copii vine la pachet cu rafinamentul, cu civilizaţia, cu capacitatea de a-mi controla instinctele primare... Ok, faceţi copii. Dar vedeţi-vă de treabă, nu mă obligaţi pe mine să fac tot ce faceţi voi! Nu mă fă să mă simt vinovat pentru că vreau altceva. Am înţeles, dacă trec pe roşu încurc circulaţia, le pot crea probleme celorlalţi. Dar dacă aleg să nu fac copii – cu ce dracu' vă deranjez?! Eu nu încerc să conving pe nimeni să nu facă copii! Nu ţin discursuri, nu-i dispreţuiesc! Treaba lor, treaba voastră. Da' nu-mi cereţi să mă simt de căcat pentru că-mi doresc altceva! (Pauză) Eu ţi-am spus de la-nceput că nu vreau copii. Am rămas consecvent – iar acum mă-nvinuieşti pentru consecvenţă, pentru că nu m-am schimbat sub influenţa celorlalţi...

EA (După o pauză) Nu erai aşa de crud, de rău... Şi tu te-ai schimbat.

EL Cine vorbeşte! Cea care s-a căsătorit... cu turnul Eiffel!

EA Pentru că bărbatul meu nu s-a dovedit bărbat!

EL se repede la EA, o cuprinde pătimaş şi o sărută. EA îi răspunde sărutului, încep să se atingă, se se dezbrace unul pe celălalt. Brusc, EA se desprinde de EL.

EA Nu!

EL Ba da!

EA Nu!

EL Te rog...

EA Nu sunt un animal! Şi nu-mi mai eşti soţ. Altcineva e soţul meu.

EL ALTCEVA! Altceva e soţul tău. Şi nu-l iubeşti.

EA Ba da! Îl ador.

EL (Pentru sine) Visez...

EA L-am atins. L-am îmbrăţişat... Şi e acolo, neclintit, mă aşteaptă...

EA iese. EL priveşte siderat în urma ei.

 

 

 

 

Scena 4

 

EA, EL

 

EA E adevărat...?!

EL tace.

E adevărat. (Pauză) Am citit, am auzit, dar tot nu mi-a venit să cred... Şi acum taci. Deci e-adevărat.

EL tace.

Deci aşa. Ai făcut-o lată. Nu te-ai gândit la consecinţe la mine, la restul lumii. Nici la tine nu te-ai gândit. Sau te-ai gândit?

EL Nu m-am gândit. Tu mă faci să nu mai gândesc. Aşa că–

EA (Întrerupându-l) Eu?! (Scurtă pauză) A, normal, eu...

EL „Normal”? De ce „normal”? Chiar te crezi buricul pământului?

EA (Uimită) Păi tocmai ai zis că eu te fac să nu mai gândeşti!

EL Asta nu-nseamnă că pentru orice fac eu, tu eşti de vină.

EA „De vină”? Tu faci numai lucruri rele?

EL Nu. Normal că nu–

EA Eşti ilogic.

EL Poate.

EA În mod sigur. (Pauză) Nu există logică.

EL tace.

Nimic nu pare să aibă sens.

EL (Ironic) Când tu te-ai căsătorit cu– Boris sau cu Vic sau– lucrurile aveau sens. Acum, că eu

EA (Întrerupându-l) Ce-ai făcut tu depăşeşte orice limită.

EL rânjeşte.

Nu te mai recunosc.

EL Perfect. Acum ştii cum arătai în ochii mei atunci când l-ai– luat pe Boris.

EA Deci ai făcut-o din răzbunare.

EL Da.

EA O căsătorie din răzbunare nu poate rezista. (Revoltată pe sine însăşi) Eu chiar nu mai sunt normală! Cum pot conversa despre asemenea nebunie...?!

EL E doar o căsătorie, draga mea–

EA ...Cu tine însuţi! O CĂSĂTORIE CU TINE ÎNSUŢI!?!

EL N-am găsit pe cineva mai potrivit.

EA îl priveşte lung.

Şi-n plus, eram nefericit. Nu aveam pe nimeni. Căsătoriile tale le alungau imediat pe femei de lângă mine.

EA Doar nu dai vina pe mine?

EL Ba da. Cum aflau cine sunt, dispăreau, nu-mi mai răspundeau la telefon, deveneau brusc ocupate... Una şi-a inventat un soţ, doar ca să scape de mine! Şi-atunci... mi-a venit ideea. Mi-am zis: de ce-aş avea nevoie de altcineva pentru a fi fericit...? Aşa că... m-am cerut de soţie... ăăă... de soţ– Ăăă... nu, de–

EA aşteaptă. EL nu e-n stare să continue.

EA Da...?

EL Ştii ce vreau să zic!

EA Nu ştiu. Pe cuvânt că nu.

EL Mă rog, m-am cerut în căsătorie, m-am acceptat şi-a fost chiar mişto. Am avut vreo 50 de invitaţi, eu şi cu mine ne-am consfinţit legătura şi asta a fost.

EA Şi... dansul mirilor...? L-aţi– Adică tu şi cu tine–

EL L-am dansat. Nu se putea alfel, se supărau invitaţii.

EA Ce frumos...!

EL o priveşte bănuitor.

Da' tot nu mi-e clar: te-ai cerut... de soţ sau... de soţie...?

EL Nu mă puteam cere de soţie. Sunt bărbat, nu?

EA Atunci te-ai cerut de soţ.

EL Nu! Adică– (Excedat) Pur şi simplu mi-am zis: „Vrei să te căsătorieşti cu mine?” Şi mi-am răspuns: „Da”.

EA Emoţionant...!

EL o priveşte la fel de bănuitor.

Oricum, ţi-ai devenit propria– adică propriul... soţ.

EL Da! (Scurtă pauză) Adică... într-un fel.

EA Asta înseamnă că... eşti gay.

EL pufneşte în râs.

Păi nu...?

EL Ce tâmpenie! Ei–

EA Păi e logic, nu?

EL Parcă nu mai exista logică.

EA Nu ştiu. Ştiu doar că te-ai căsătorit cu tine însuţi – şi că soţia ta e... un bărbat.

EL (Nervos) Bine, da'– Ei– Tâmpenie– (Ton hotărât) Îmi fac cadouri, mă invit în oraş, la restaurant! Sunt foarte mulţumit!

EA Pe mine nu mă invitai la restaurant.

EL Spui numai tâmpenii. Normal că te invitam.

EA O dată la juma' de an. De două ori pe an... asta-nseamnă să ieşi la restaurant?!

EL Da' ce-nseamnă?

EA Uneori şi mai rar. Uneori trecea anul şi nu vedeam un restaurant.

EL Stăteam prost cu banii, ştii bine.

EA Nici chiar aşa de prost! Doar că nu te interesa.

EL ?!

EA Nu te interesa să mă faci să mă simt bine. Să mă simt o doamnă.

EL Deci când te simţi bine, te simţi o doamnă.

EA Bineînţeles.

EL Asta înseamnă că atunci când te simţi rău, te simţi curvă?

EA ?!

EL Ce? N-am zis că eşti curvă. Ci că te simţi ca o curvă.

EA Şi de unde să ştiu eu cum se simte o curvă...?! Ce dracu-i cu tine?! (Scurtă pauză) Întotdeauna ai ştiut cum să mă faci să mă simt prost!

EL Încercam să fiu logic.

EA Nu mai încerca! (Pauză) Uite, de-aia n-am rămas noi împreună.

EL Din cauza logicii?

EA (Ironică) Ei, da, din cauza logicii.

EL Chiar, de ce ne-am despărţit, până la urmă...? Eu cred că ne potriveam.

EA Eşti imposibil! Nu pot să cred că-mi serveşti tocmai argumentul ăsta!

EL ?!

EA Ai uitat! Eu eram aia care-ţi spuneam că ne potrivim. Iar tu mă luai peste picior: „ne potrivim ca nuca-n perete!”.

EL Greşeam.

EA Nu greşeai. Chiar nu ne potriveam.

EL ?!

EA Uite, de pildă... animalele de companie. Voiam şi eu o pisică, un căţel– tu strîmbai din nas.

EL La casă, la ţară – da, aş fi zis. Dar la bloc...

EA Vezi...?

EL Aveam acvariu. Era ca un televizor cu acelaşi program – dar atât de liniştitor... Simţeam aşa o pace atunci când priveam peştişorii ăia coloraţi mişcându-se prin apa verzuie...

EA Era verzuie fiindcă o schimbai prea rar.

EL Da' de mâncare, cine le dădea? Nu eu?

EA Măcar atâta. Că acvariul era pasiunea ta, da' nu prea-l îngrijeai.

EL Că tu îngrijeai florile alea... Zece ghivece, doişpe – plus ficusul... cine le punea apă?

EA Eu.

EL Tu?! Din an în Paşte! Cică „trebuie să avem flori în casă, să fie frumos...” – da' de udat eu le udam. Dacă era după mine, le dădeam pe toate–

EA Păi da, că erai de-atunci un troglodit.

EL Parcă era un gest frumos să dai flori.

EA Ce mare lucru era să le pui apă?!

EL Numai grija lor n-o aveam. Să le ude cine le vrea.

EL chicoteşte. EA îl priveşte nedumerită.

Nimic, nimic–

EA aşteaptă. EL râde.

(După o scurtă pauză) O să te superi.

EA După ce m-ai făcut de ruşine cu... însurătoarea ta, crezi că mă mai poţi supăra cu ceva...?

EL (După o pauză) Bine, îţi zic. (Râde) Ştii, uram ficusul ăla. Ocupa prea mult loc în casă – oricum era mică, da' cu ficusul devenea şi mai mică... Plus că tot eu îl udam. (Scurtă pauză) Într-o seară – tu erai în delegaţie – m-am– Băusem cu Tomi şi după ce l-am condus la uşă, când m-am întors în cameră am dat nas în nas cu frunzele alea mari, lăbărţate, cu crengile alea– Aşa că– l-am udat.

EA aşteaptă contrariată. EL râde. Brusc, EA pare să fi-nţeles.

EA Ce-ai făcut...?! Doar nu te-ai– ?!

EL M-am ce...? (Scurtă pauză) Mi-a venit rău de la ţuica aia adusă de Tomi şi mi-a sărit muştaru' şi... am turnat-o la ficus. Vreun sfert de litru, dacă nu mai mult.

EA (Uşurată) A, ţuica! O, am crezut–

EL (Nedumerit) Ce–?

EA (Repede) Nimic, nimic–

EL A dracului plantă, nu doar că nu s-a uscat, ci chiar i-a priit! Am zis că gata, i-am venit de hac! Aiurea! Parcă i-au mai apărut nişte frunze! Ficus beţivan. Trebuia să-l trimit la Alcoolicii Anonimi...

EA Cine ştie câte alte lucruri mi-ai ascuns.

EL Omul trebuie minţit în faţă, altfel nu poate trăi cu alţi oameni.

EA (Dezamăgită) Asta-i filosofia ta de viaţă?

EL Dac-am minţit, am făcut-o mai ales prin omisiune.

EA Daaa...? Ce-ar fi să-mi spui ce-ai mai omis? Că acum nu mai are nici o importanţă...

EL Spun, dar deocamdată e rândul tău.

EA Al meu? Eu n-am minţit.

EL Haida-de!

Pauză.

Eşti–

Pauză.

EA Fumam.

EL Aha!

EA Ţi-am zis că m-am lăsat, dar– Nu des. O ţigară pe săptămână sau chiar mai rar. La ocazii. Când ieşeam cu fetele.

EL De-aia te spălai aşa des pe dinţi?

EA confirmă din cap.

Şi te-am rugat să te laşi!

EA Mă lăsasem. O ţigară la la juma' de lună nici nu se pune.

EL Parcă era una pe săptămână.

EA (Repede) E rândul tău.

Pauză.

EL Mă enerva mestecatul tău. Când mâncai. Făceai aşa... un zgomot.

EA Nu făceam nici un zgomot!

EL Ba da.

EA Erai tu prea sensibil. Te deranja orice sunet.

EL Nici chiar aşa...

EA Şi ce voiai să fac?!

EL ridică din umeri.

EL A trecut.

Pauză.

EA Nu-mi plăceau tricourile tale. Toate erau negre.

EL Şi de ce n-ai zis? Dacă-mi aduc bine aminte, chiar mi le lăudai.

EA Tocmai. Speram să renunţi la negru.

EL Păi n-am renunţat.

EA Mda... Se pare că la tine psihologia inversă nu funcţionează.

EL Trebuia să-mi spui: ia-ţi, bă, şi-un tricou roşu!

EA Şi ţi-ai fi luat?

EL Nu.

Pauză.

EA Ţin minte că erai gelos pe peştii mei de pluş.

EL „Gelos”... e cam mult spus... Mă exaspera să dau de ei peste tot.

EA Tu mi i-ai luat. Câte unul la fiecare Crăciun.

EL Am zis să fiu drăguţ.

EA Erai.

EL Da' dup-aia mi s-a luat! Mai ales de ăla albastru cu dungi galbene, cel mai mare.

EA Îl mai am şi acum.

EL Noaptea, când mă mai trezeam, mă trezeam bot în bot cu el. Îl puneai între noi.

EA Gelos, ţi-am zis.

EL Speriat, nu gelos. Mă trezeam din vreun vis – şi-n faţa ochilor, capul lânos al unui peşte! Eram de două ori speriat: că dădeam de-o pereche de ochi – şi că erau de plastic ataşat de pluş.

EA Peştii din acvariu îţi plăceau.

EL Erau în acvariu! Fiecare în elementul lui. Şi erau vii.

EA Voiai să te trezeşti din somn c-un peşte viu în faţă?!

EL Asta-mi mai lipsea!

Pauză.

Ţin minte cum chinuiai pernele.

EA ?!

EL Cum le-nghesuiai, le înfundai cu pumnii când te făceai comodă să citeşti, cum îţi înfigeai capul în ele când te pregăteai de culcare... Deveneau nişte... forme... Aşa, nişte pufoşenii care parcă explodaseră pe dinăuntru. N-aş fi vrut să fiu... fulgii din pernele alea.

EA Apropo de explozie... N-ai observat nimic la mine?

EL Care-i legătura? Şi cu ce...?

EA Uită-te mai bine.

EL Te-ai vopsit.

EA Nu. E culoarea mea.

EL Asta-i culoarea ta...? Vezi, încă ceva ce mi-ai ascuns...

EA Deci...?

EA aşteaptă. EL ezită.

EL Te-ai... îngrăşat. Nu, că nu-i de rău! Îţi stă bine. Şi...? Oricât te-ai îngrăşa, explozie nu faci.

EA Explozie fac. Dar nu din cauza îngrăşatului. Mai ales că nu m-am îngrăşat. Doar–

EA se apropie de EL, îl prinde de mână. EL o priveşte surprins, EA se apropie şi-l sărută. EL îi răspunde la sărut.

EL (Sărutând-o) Şi eu simţeam că explodez, să ştii...

EA Chiar...?

Se aude un clinchet. EA se desprinde de EL. De mâna ei stângă stă prinsă mâna lui dreaptă cu o pereche de cătuşe.

EL Ce-i asta?! (Râde) Ce kinky! Ţi-ai schimbat gusturile. (Scurtă pauză) Ăsta-i adulter: tu eşti măritată cu turnul Eiffel, eu sunt însurat cu mine.

EA Şi ce, ai devenit peste noapte fidel?

EL Faţă de mine – bineînţeles!

EA Vrei să spui că dacă acum aş vrea să ne futem – n-ai face-o?

EL Oau! Cât de mult te-ai schimbat! Pe vremea noastră, nu te futeai niciodată – făceai doar dragoste.

EA De ce nu-mi răspunzi la întrebare?

EL Nu-i nevoie de cătuşe, să ştii.

EA O, cătuşele nu-s pentru ce speri tu, fiinţă imorală ce eşti!

EL ?!

EA Şi ţi-am zis că nu m-am îngrăşat. Eu doar–

EA îşi desface haina. De mijlocul EI e prinsă o centură cu explozibil. EA prinde cu un deget un inel metalic aflat în dreptul buricului. EL pufneşte în râs.

EL Ce tare! Cât de sofisticat! Ţie îţi plăcea sexul clasic, draga mea... Cât de mult te-ai schimbat...

EA Sau n-ai fost tu în stare să mă cunoşti.

EL Nu erai aşa.

EA N-ai să ştii niciodată.

EL Adică încă de-atunci te „bântuiau” cătuşele, latexul, bicele...?! Nu cred...

EA Tu chiar nu pricepi.

EL Ce? Ce dracu' vrei să pricep?!

EA Asta (Arată spre centură) nu-i butaforie.

EL o priveşte nedumerit.

O să explodăm.

EL pufneşte în râs.

EL Cum a sunat asta! „O să explodăm”...!

EA îl priveşte atent, până când EL se opreşte din râs. O priveşte neliniştit, cu ochi din ce în ce mai mari.

Doar nu– Ce mă-sa– Ei– Tâmpenie– (Râde) Ce tare! Ultra-sofisticat! Te ador!

O sărută. EA nu reacţionează. EL se retrage. Pauză.

Adică e–?!

EA tace.

EŞTI NEBUNĂ?!?!

EA „Până când moartea ne va despărţi”... ASTA mai ţii minte?

EL o priveşte înspăimântat.

Până când moartea ne va... împărţi, dragul meu...

EL îi fixează cu privirea degetul de pe inelul centurii.

EL Nici nu vreau să mă gândesc în câte bucăţi!!! Ia degetul de acolo!

EL smuceşte de mâna prinsă cu cătuşe, trăgând, implicit, de mâna EI.

EA Aia e mâna mea: nu mi-o smulge, te rog!

EL (Arată spre centură) E de jucărie, nu?

EA (Luându-şi degetul din inel) Trage şi vezi.

EL o priveşte terifiat, fără să mişte.

Hai!

EL Şi dacă nu-i de jucărie...?

EA Dacă vrei să afli, tragi de inel.

EL Nu vreau să aflu! Nu aşa!

O smuceşte brusc, cu intenţia de-a o clinti din loc. EA ţipă de durere.

EA Unde fugi?! Au!

EL trage hotărât.

EL Ajutoooooooooooooooooor!

EA (Prinzând inelul de pe centură) Dacă nu-ncetezi...!

EL vede gestul, se opreşte.

EL Ajutooooor!

EA Dacă mai strigi...

EA pare că vrea să tragă de inel.

EL NU! Te rog!

EA Chiţ – chiţ – chiţ...!

EL (După o pauză în care răsuflările li se liniştesc) De ce faci asta...?

EA (Jucându-se cu inelul de la centură) Ce-mi place inelul ăsta... Chiar e mişto... Pare din argint. Ştiu, e metal ordinar. Dar e mult mai puternic decât verighetele noastre... Numai să-l ating – şi te pişi pe tine. Numai să-l ating – şi-ţi pot închide gura. Numai să-l ating – şi faci tot ce zic eu...

EL Ce vrei...?! Ce vrei...?

EA Nu mai vreau nimic.

EL Atunci... de ce...?

EA O, câte motive am...

EL Zi-mi măcar unul suficient de important pentru a trage de inelul ăla.

EA Nu-ţi mai zic nimic, nu mai vreau nimic...

EL Trebuie să vrei ceva!

EA (După o pauză) Mie-mi place liniştea.

EL aşteaptă. EA tace. Chipul lui cerşeşte explicaţii. EA pare să fie în altă parte.

EL Ce dracului! Ce dracului! Până adineauri erai normală!

EA Ziceai că-s nebună. Când l-am luat pe Boris, când–

EL Nu erai nebună. Zău că nu erai. Cu Vic şi cu turnul Eiffel cu tot – şi tot erai normală faţă de cum eşti acum!

EA Ca să vezi cât sunt de relative lucrurile... Oricum... vom sări puţin în aer, atâta tot.

EL Puţin?!

EA (Râzând) Uite, dacă vrei, nu te omor pe tine, ci pe soţul tău– Adică pe soţia– Pe ce- o fi...!

EL N-ai cum! Ne omori pe amândoi!

EA Ce frumos... „Împreună la bine şi la rău”...

EL o priveşte îngrozit. Scurtă pauză.

EL Fac ce vrei, dar te rog dă-mi drumul!

EA Să-ţi dau drumul? Ziceai că mă adori.

EL Te ador, da' nu cu forţa! Ce obţii dacă ne arunci în aer?!

EA Linişte. Pace.

EL (Repede) Turnul Eiffel! O să rămână... văduv! Aşa ţii tu la el?!

EA (Cu amărăciune) Nu putea să-mi aducă mic-dejunul la pat... Nici Boris nu putea, darămite turnul Eiffel... Nu mă poate scoate la restaurant. Nu-mi poate ţine de cald. Nu mă poate strânge în braţe...

EL O să fac eu toate astea! O să-ţi fac dimineaţa cafeaua şi seara ceaiul–

EA Mincinos ordinar! N-ai făcut-o atâţia ani – şi o s-o faci acum...?

EL Divorţez de mine – şi te iau pe tine! Îţi jur!

EA Ce uşuratic eşti!

EL Mi se urâse cu mine însumi.

EA Ziceai că eşti fericit.

EL Voiam să-ţi fac în ciudă.

EA Cum o să-ţi dau drumul – o să fugi!

EL Nu fug nicăieri! De ce crezi că te-am tot căutat...? N-ai observat chiar tu că mă tot învârt pe lângă curul tău...?

EA (Cu speranţă în glas) Nu te cred. Ce garanţie am?

EL pare blocat. Chipul arată că e-n căutarea unui răspuns.

EL (Transpirat) Nu ştiu... Nu ştiu... Uite! Mergem şi băgăm actele pentru căsătorie. Acum, pe loc!

EA Nu există garanţii.

EL Te rog, draga mea, mai gândeşte-te... E atât de stupid să explodăm!

EA tace. EL trece prin stări cumplite. Pauză lungă.

EA Viaţa în doi înseamnă încredere.

EL (Aprobă disperat) Da, încredere! Multă încredere!

EA ...Şi tu mi-ai înşelat-o! Cum să te mai cred acum?!

EL Nu ştiu... Pune-mă la-ncercare! O să-ţi dovedesc.

EA tace. EL aşteaptă înfrigurat.

EA (Destinzându-se) Atunci... uite ce trebuie să faci...

EL Orice, orice!

EA (Arătându-i inelul de pe centură) Trage.

EL ?!?

EA E de jucărie.

EL Ziceai că– (Pauză) Îţi baţi joc de mine!

EA Am vrut doar să te bag în sperieţi.

EL Crede-mă, ai reuşit!

EA E de jucărie. Trage de el – ca să-mi arăţi că ai încredere în mine.

EL (Neîncrezător) E de jucărie...?

EA N-ai încredere în mine? Atunci cum vrei să formăm un cuplu?

EL Dar– Eu– Tu– Adică–

EL se uită transpirat, terifiat la inel. EA aşteaptă.

 

Heblu

 

 

 

Premiera absolută a piesei Ce vine după a avut loc în noiembrie 2015 la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara (concepţia Roberta Popa Ionescu, interpretarea Roberta Popa Ionescu & Robert Copoţ, scenografia Geta Medinski).