login



plus minus gleich

Nu-nţeleg ce se-ntâmplă

E-mail Print

 

Mihai Ignat

 

 

 

NU-NŢELEG CE SE-NTÂMPLĂ

(dramă într-un act)

 

 

 

 

 

Personaje:

 

FEMEIA (în jur de 50 de ani)

TÂNĂRA (în jur de 20 de ani)

 

 

 

N. B.

Această piesă poate fi pandantul piesei One life show, împreună cu care poate reprezenta baza unui spectacol coupé cu titlul comun Turnesol.

 

Incinta unui club, pub sau ceva de genul. TÂNĂRA debarasează mesele şi le şterge. La una din mese se află FEMEIA, pe care la un moment dat TÂNĂRA o observă.

 

TÂNĂRA: Să ştiţi că s-a-nchis.

FEMEIA o priveşte tulbure, dar nu scoate o vorbă.

TÂNĂRA: Trebuie să plecaţi.

FEMEIA o priveşte tulbure, dar nu scoate o vorbă.

TÂNĂRA: (Pentru sine) Asta-mi mai lipsea...

Se apropie de FEMEIE, vrea s-o atingă. FEMEIA are un gest brusc de retragere, ca şi când TÂNĂRA ar fi ciumată.

TÂNĂRA: Ce? Nu-ţi fac nimic, vreau doar să te-ajut să te ridici. (Scurtă pauză) Dar dacă te descurci singură, eu n-am nimic împotrivă...

TÂNĂRA aşteaptă. După câteva clipe, dă să se apropie din nou de FEMEIE, dar aceasta se fereşte din nou, ca şi cum atingerea TINEREI i-ar stârni repulsie.

TÂNĂRA: Bine, dac-aşa stau lucrurile... (Se duce la bar, caută ceva, scoate un telefon, caută un număr. Vorbeşte pentru sine, dar suficient de tare ca să fie auzită) Fili n-a văzut că n-au plecat toţi? Bine că mă lasă singură cu toate beţivanele...

FEMEIA: Nu suna.

TÂNĂRA: (Oprindu-se) Dacă nu vrei să sun, pleacă!

FEMEIA: Nu sunt beţivană. Beţivan e cineva care bea întruna.

TÂNĂRA: Pleci sau nu?

FEMEIA: Dar acum într-adevăr am băut.

TÂNĂRA: Nu mă interesează, femeie!

TÂNĂRA aşteaptă câteva clipe. FEMEIA priveşte în gol.

TÂNĂRA: Bine...

Butonează telefonul.

FEMEIA: Vezi să nu formezi numărul greşit.

TÂNĂRA: (Se opreşte) Poftim?!

FEMEIA: Să nu-l suni pe Liviu în loc de Fili.

TÂNĂRA face ochii mari. Înghite în sec. Pauză lungă.

FEMEIA: Aşa le faci pe cliente, „beţivane”? Nu-ţi pasă că te aud?

TÂNĂRA este evident stânjenită şi nu ştie ce să facă.

FEMEIA: Ca să vezi... Un simplu nume, „Liviu”, şi nu mai poţi deschide gura...

Pauză. TÂNĂRA se aşază pe scaunul cel mai apropiat.

TÂNĂRA: Cine... sunteţi?

FEMEIA: Ştii bine cine sunt.

TÂNĂRA se ridică, trece la altă masă, o şterge.

FEMEIA: Am stat toată seara şi te-am privit.

TÂNĂRA continuă să şteargă masa cu o insistenţă maniacală, fără să ridice privirea.

TÂNĂRA: Vă rog să plecaţi. Altfel, o să-l chem pe bodyguard. E în zonă, să ştiţi.

FEMEIA: Sunt sigură că acum ai vrea să suni altundeva. Nu la Fili, nu la 112...

Se apropie de TÂNĂRĂ. Aceasta se fereşte brusc, trecând de cealaltă parte a mesei.

FEMEIA: Nu-ţi fac nimic. Nu vreau să te ating. (Se aşază la masă, parcă obosită de un drum lung. Pauză) O vreme n-am vrut nici măcar să te văd.

TÂNĂRA se lasă pe scaunul din partea ei de masă, încă vădit speriată.

FEMEIA: N-am vrut să ştiu că exişti. (Râde amar, sec, scurt) O vreme nici n-am ştiut că exişti. (Scurtă pauză) Nu?

TÂNĂRA o priveşte, în expectativă, evident stânjenită.

FEMEIA: Penibil momentul ăsta, nu? (Pauză) La un astfel de moment nu te-ai gândit, nu? Atunci când- (Pauză)

TÂNĂRA: Trebuie s-adun şi să-nchid.

FEMEIA: Vezi-ţi de treabă.

TÂNĂRA nu se mişcă.

FEMEIA: Te rog.

TÂNĂRA: Ce vreţi de la mine?

FEMEIA: Am observat că din momentul în care ţi-ai dat seama cine sunt, ai trecut de la „per tu” la „dumneavoastră”. Ce respectuoasă eşti... (Scurtă pauză) Unde-ţi era respectul când l-ai îmbrobodit pe Liviu? Sau nu i-ai văzut verigheta?

TÂNĂRA: Eu-

FEMEIA: Sau n-o avea pe deget? Măcar atâta poţi să-mi spui: şi-o scosese de pe deget?

TÂNĂRA: Ştiţi ceva? Nu sunt obligată să-

FEMEIA: Nu eşti! Ştiu că nu eşti... (Pauză) Dar eu sunt obligată să mă dau deoparte din calea voastră?

Interval de tăcere. După un timp, TÂNĂRA îşi scoate telefonul şi butonează.

FEMEIA: Vreau să te rog ceva.

TÂNĂRA se opreşte.

FEMEIA: Lasă, te rog, telefonul. N-am venit să te iau de ciuf, n-am venit să fac scandal. Am venit... să te rog.

TÂNĂRA o priveşte lung, nedumerită.

FEMEIA: Am venit să te rog... (Pauză) ...să mi-l laşi.

TÂNĂRA face ochii mari. Pauză.

FEMEIA: Poţi să-ţi imaginezi cât de umilitor e pentru mine să vin aici şi să-ţi cer asta...

TÂNĂRA: Şi pentru că vă umiliţi, vreţi să vi-l las?

FEMEIA: Nu, nu pentru asta.

TÂNĂRA: Dar cam aşa a reieşit.

FEMEIA: Am vrut să spun că trebuie să-nţelegi cât de greu mi-e să- (Se opreşte. Pauză)

TÂNĂRA: Liviu... ştie?

FEMEIA: Nu. Nu ştie.

TÂNĂRA: Să zicem aşa, de dragul discuţiei, c-aş fi de acord. Nu vă e teamă că atunci când o să afle, o să vină după mine?

FEMEIA: Va trebui să faci în aşa fel încât- (Pauză)

TÂNĂRA: Ce? (Pauză de gândire) Să creadă că eu am vrut să-l părăsesc?

FEMEIA tace. TÂNĂRA o priveşte.

TÂNĂRA: Aşa deci... (Pauză) Şi v-aţi gândit că veniţi aici, îmi cereţi asta, iar eu zic „da” şi gata? Doar pentru că în loc să-mi spargeţi capul, îmi spuneţi „te rog”?

FEMEIA: Eu doar- (Scurtă pauză) Da. (Scurtă pauză) Ştiu că aşa spus, sună stupid.

TÂNĂRA: Vă rog să plecaţi.

FEMEIA: Tu n-ai nevoie de el. N-ai nevoie de soţul meu.

TÂNĂRA: Uitaţi cum vorbiţi, parc-ar fi un mixer: „lasă-mi-l mie”, „n-ai nevoie de el”...

FEMEIA: Dacă asta contează, o să reformulez: te rog să-l părăseşti în favoarea mea. (Scurtă pauză) Te rog...

TÂNĂRA tace. FEMEIA aşteaptă.

TÂNĂRA: (Brusc) Dacă tac, nu înseamnă că ezit. Poate că asta vă trece prin minte: „dacă ezită, dacă se gândeşte măcar o secundă înainte de-a răspunde, nu-l merită. Şi-au trecut chiar mai multe secunde, aşa că...”

FEMEIA: Şi nu-i aşa?

TÂNĂRA: Nu. Doar că nu-nţeleg ce se-ntâmplă. Parc-aş trăi o farsă.

FEMEIA: Tu nu-nţelegi ce se-ntâmplă? Tu crezi că trăieşti o farsă?!

TÂNĂRA: Ce, nu-i aşa?

FEMEIA se ridică brusc. TÂNĂRA sare ca arsă. FEMEIA se-ntoarce la masa la care fusese iniţial, îşi ia poşeta de pe spătarul scaunului, scoate un portmoneu, de acolo scoate o carte de identitate pe care i-o aruncă TINEREI pe masă. TÂNĂRA ezită, apoi se-apropie, se uită la cartea de identitate, o priveşte pe FEMEIE, se uită din nou la cartea de identitate.

FEMEIA: Ce?

TÂNĂRA: Nimic.

FEMEIA: Ce?

TÂNĂRA: Arăţi... altfel.

FEMEIA: E de-acum opt ani. Aveam altă tunsoare, eram altfel vopsită- (Se opreşte. Interval de tăcere) Acum mai crezi că-i o farsă?

TÂNĂRA: Acum e şi mai ciudat.

FEMEIA: Pentru că-mi vreau bărbatul înapoi?

TÂNĂRA: Te umileşti pentru el.

FEMEIA: E treaba mea. (Scurtă pauză) Deci...?

TÂNĂRA: Nici o femeie nu face ce faci tu! Să vii să-ţi „ceri” soţul! Încalci toate regulile!

FEMEIA: Eu încalc regulile?!

TÂNĂRA: N-am mai auzit de aşa ceva.

FEMEIA: A, în schimb, pentru că de luatul bărbatului altuia ai auzit, tu nu încalci regulile!

TÂNĂRA: (Pentru sine) Ce dracu' se-ntâmplă...? De ce stau eu s-ascult toate astea...?

FEMEIA: Deci ne-am înţeles...

TÂNĂRA: Liviu nu-i o maşină de spălat, să ne târguim pe ea.

FEMEIA: Văd c-a avansat, de la mixer la maşină de spălat.

TÂNĂRA: (După un moment de derută, îşi continuă ideea) El a decis, aşa că nu avem ce discuta.

FEMEIA: Nu avem ce discuta, într-adevăr. Nu trebuie decât să renunţi la el.

TÂNĂRA: Nu-mi vine să cred că discutăm despre asta! E absurd!

FEMEIA: Te rog ca pe Dumnezeu! Nu mă interesează cum sună, eu atâta te rog: lasă-mi-l...!

TÂNĂRA: Ce rost are? E prea târziu, oricum.

FEMEIA: Nu, nu este. Încă nu este! Dacă-l vei părăsi, se va întoarce la mine.

TÂNĂRA: Dar nu vreau să-l părăsesc!

FEMEIA o priveşte cu intensitate.

TÂNĂRA: Nu vreau.

FEMEIA: Dar n-ai nevoie de el...

TÂNĂRA: De unde ştii? Ştii mai bine decât mine?

FEMEIA: Da, ştiu! Ştiu, ştiu, ştiu! Eşti tânără, eşti atât de tânără, atâţia tineri îţi dau târcoale, atâţia te-ar vrea! N-ai nevoie de-un bărbat cu treizeci de ani mai în vârstă!

TÂNĂRA: Am nevoie de Liviu! Îl iubesc!

FEMEIA tresare violent. TÂNĂRA îşi duce mâna la gură.

FEMEIA: Nu ţi-e ruşine?!

TÂNĂRA: Nu asta crezi de la-nceput? Că nu mi-e ruşine? Atunci de ce te mai şochează c-am spus că-l iubesc?

FEMEIA: Nu mă- Doar că- (Pauză) Nu merit asta! Nu merit ruşinea asta! Cine eşti tu şi ce vrei de la mine?! Până acum câteva săptămâni, nu existai. Şi aşa trebuia să rămâi: inexistentă! (Plânge. Îşi şterge lacrimile) Trebuia să rămâi o aventură. Câteva luni de întâlniri clandestine. Atât. Dup-aia trebuia să dispari. Trebuia să se-ntoarcă la mine. Nu s-o ia razna după o- (Se opreşte)

TÂNĂRA: După o ce? (Aşteaptă) După o ce? O „curvă”, nu?

FEMEIA: Da! O curvă ordinară!

TÂNĂRA: Fie! O curvă.

FEMEIA: „Fie”?!

TÂNĂRA tace.

FEMEIA: „Fie”?! Adică-mi faci o concesie, nu?

TÂNĂRA: Nicicum nu-i bine...

FEMEIA: „Bine”?! Ce să fie „bine”?! A, e bine că recunoşti că eşti curvă...? Îmi faci hatârul s-accepţi că eşti curvă, şi gata, ai scăpat, nu?

TÂNĂRA: Şi ce vrei? Să mă chinuiesc? Să sufăr, nu?

FEMEIA: Da! (Repede) Nu!

TÂNĂRA: Dacă sufăr, sunt iertată?

FEMEIA: Nu! Cum să fii iertată?!

TÂNĂRA: Îmi pare rău, dar n-am cum să sufăr. N-am cum să simt ce simţi tu.

FEMEIA: Poate-o simţi. Îţi doresc să simţi! Ştii ceva? Sunt toate şansele să păţeşti şi tu ce-am păţit eu.

TÂNĂRA: Da, şi? De frică, să-l părăsesc pe Liviu?

FEMEIA tace.

TÂNĂRA: Nu se poate. Ce s-a-ntâmplat, s-a-ntâmplat.

FEMEIA: A, tu nu eşti de vină! Pur şi simplu „s-a-ntâmplat”!

TÂNĂRA tace. FEMEIA aşteaptă. Interval de tăcere.

TÂNĂRA: Şi el mă iubeşte...

FEMEIA tresare. O priveşte lung pe TÂNĂRĂ.

FEMEIA: Nu te iubeşte. Vrea carne tânără, vrea să-şi ascundă frica de moarte între picioarele tale.

TÂNĂRA: Gata, eu am terminat cu-

TÂNĂRA ia telefonul, butonează. FEMEIA se repede la ea, îi smulge telefonul şi-l aruncă de perete, de unde ricoşează în bucăţi. TÂNĂRA s-a retras instinctiv, cu frica întipărită pe chip.

FEMEIA: Lasă-l dracului de telefon! Sunt aici, în faţa ta, şi te implor să-mi laşi bărbatul! (Pe ton schimbat) Nu te speria, nu vreau să te lovesc, uite, mă duc în capătul celălalt (Face tot ce zice) uite stau aici, în uşă, şi te rog să-l părăseşti... Am cincizeci de ani, suntem de-o vârstă, are mult mai multe în comun cu mine decât cu tine, nu doar pentru c-am trăit peste douăzeci de ani împreună, ci şi pentru că suntem de-o vârstă, i-ai putea fi fiică, pentru numele lui Dumnezeu!

FEMEIA s-a oprit. TÂNĂRA se retrage spre perete, începe să adune bucăţile telefonului, continuând s-o privească pe FEMEIE cu coada ochiului.

FEMEIA: Ai fost orfană?

TÂNĂRA: De ce?

FEMEIA: Ai tăi au divorţat când erai mică?

TÂNĂRA o priveşte nedumerită.

FEMEIA: Ai crescut fără tată, nu? Ai nevoie de-un tată, nu de-un iubit... Asta e, nu? De-aia ai preferat unul de cincizeci...

TÂNĂRA: Uite, mi-ai stricat telefonul. Mi-l plăteşti!

FEMEIA: Zi, aşa e?

TÂNĂRA: Nu te fă că n-auzi. Telefon te faci!

FEMEIA tace.

TÂNĂRA: Şi dacă vrei să ştii, te-nşeli. Ai mei sunt bine sănătoşi şi-mpreună.

FEMEIA: Atunci, de ce? E-o modă?

TÂNĂRA: Trebuie să beau ceva.

Se duce la bar, îşi toarnă într-un pahar, bea.

FEMEIA: De fapt, e simplu: l-ai sedus pentru bani. Dar să ştii că după divorţ n-o să-i rămână cine ştie ce...

TÂNĂRA: Drept cine mă iei?!

FEMEIA: Drept cine eşti: o mucoasă care fură bărbaţii altora.

TÂNĂRA: Şi de unde ştii că nu m-a sedus el pe mine?

FEMEIA o priveşte lung.

TÂNĂRA: Ştii bine că bărbaţii de vârsta lui Liviu sunt mai obsedaţi de tipe ca mine, decât invers.

FEMEIA: A, deci e numai vina lui!

TÂNĂRA: Nu, nu-i doar a lui. Eşti femeie, ştii foarte bine că dacă nu vrei să fii sedusă, nici nu poţi fi.

FEMEIA: Şi-atunci, de ce...? De ce tocmai el?

TÂNĂRA: De ce, de ce... Tu ar trebui să ştii cel mai bine.

FEMEIA: E prea bătrân pentru tine. Nu aveţi un viitor împreună.

TÂNĂRA: Nu-i adevărat.

FEMEIA: Gândeşte-te. Dacă trăieşte încă treizeci de ani? Peste treizeci de ani o să ai cincizeci. O să ai vârsta mea. O să rămâi singură la vârsta la care bărbaţii nu se mai uită la tine.

TÂNĂRA: Deci asta era...

FEMEIA: O să vezi. O să simţi şi tu, pe pielea ta.

TÂNĂRA: Mai e pân-atunci.

FEMEIA: „Atunci” e deja acum, fetiţo. Cum crezi c-o să fie viaţa cu Liviu?

TÂNĂRA: Ştiu ce urmăreşti.

FEMEIA: Încearcă să vezi dincolo de prezent.

TÂNĂRA: N-am de lucru?

FEMEIA: O să vezi. (Scurtă pauză) Spune-mi, când o să fie neputincios, tu o să-l ştergi la cur? Sau o să-i dai papucii peste câţiva ani? Mai curând aşa o să se-ntâmple.

TÂNĂRA: Dacă ghiceşti atât de bine viitorul, cum de n-ai prevăzut ce se-ntâmplă acum?

FEMEIA: O meritam. Da, o meritam... (Pauză) Spune-mi că renunţi la el. Te rog să renunţi la el. Lasă-mi-l, te rog...

TÂNĂRA: Nu renunţi, nu?

FEMEIA: Nu pot să renunţ. Trebuie să-nţelegi.

TÂNĂRA: De ce trebuie să-nţeleg? Nu vreau să-nţeleg.

FEMEIA: Pentru mine e foarte important.

TÂNĂRA: Liviu a făcut o alegere.

FEMEIA: Şi eu! Acum douăzeci şi trei de ani. L-am ales pe el. Şi el pe mine. Înaintea ta. Tu nici nu erai născută-

TÂNĂRA: Ascultă! Nu vreau să- Nu mai vreau- (Pauză) Acum e acum.

FEMEIA: „Acum” se duce. „Acum” trece cât ai clipi. Şi vine „după”. Eu trăiesc în „după” de mulţi ani. O să vezi şi tu...

TÂNĂRA: O să văd. Şi?

FEMEIA: Habar nu ai ce-nseamnă „după”.

TÂNĂRA: Ce, tu ştiai acum treizeci de ani?

FEMEIA: Nu, dar nici nu luam bărbaţii altora!

TÂNĂRA: (Privind-o lung) Chiar sunt curioasă... tu nu l-ai înşelat niciodată?

FEMEIA: N-ai auzit ce-am zis?

TÂNĂRA: N-ai luat bărbaţii altora, am auzit. Dar bărbaţi liberi...?

FEMEIA: Nu ţi-e ruşine!

TÂNĂRA: Ruşinea e supraevaluată.

FEMEIA: Mai eşti şi obraznică!

TÂNĂRA: Nu ocoli răspunsul! Nu l-ai înşelat niciodată?

FEMEIA: Nu-s obligată să-ţi răspund.

TÂNĂRA aşteaptă. FEMEIA tace. Interval de tăcere.

TÂNĂRA: Bine, sunt vinovată. Asta vrei s-auzi?

FEMEIA: Nu.

TÂNĂRA: Sunt vinovată. Chiar cred asta.

FEMEIA: Cu ce mă-ncălzeşte?

TÂNĂRA: Sunt vinovată.

FEMEIA: Da. Şi?!

TÂNĂRA: (După o pauză) Şi asta-i tot.

FEMEIA: Nu e tot. Nu e tot! Nu poate să fie tot!

TÂNĂRA n-o mai ascultă. Îşi adună lucrurile de undeva de după bar, scoate o geantă mare în care caută sau pune diverse lucruri.

TÂNĂRA: (Mai mult pentru sine) Gata, chiar nu mai-

FEMEIA: (Ton ameninţător, în crescendo) Ştii ceva? Poţi- puteţi face ce vreţi. Nu vă pot opri. Dar n-o să aveţi parte de linişte.

TÂNĂRA: (Amuzată) Hai, lasă...

FEMEIA: (În crescendo, cu privire halucinată) O să-ţi fac viaţa- O să vă fac vieţile vraişte! Ai văzut (Pronunţă cum se scrie) „Terminator”?

TÂNĂRA chicoteşte.

FEMEIA: O să vă sparg cutia poştală, cauciucurile maşinii, geamurile casei! O să vă zgârii- o să vă zgârii- toate proprietăţile! O să lansez zvonuri, o să vă stric relaţiile, o să te trezeşti cu şobolani în poşetă!

TÂNĂRA a îngălbenit şi s-a oprit din adunatul lucrurilor.

FEMEIA: (Ton nefiresc de banal) Apropo, ai văzut? Poşetele au dispărut. (TÂNĂRA scotoceşte în continuare) Nimeni nu mai poartă poşete. (Pauză) Ci genţi. Genţi uriaşe. (Arată spre geanta TINEREI) Intru şi eu acolo...

TÂNĂRA o priveşte în continuare înspăimântată.

FEMEIA: (După o pauză) Stai liniştită. Nu sunt în stare de aşa ceva. Nu pot- N-o să pot niciodată să-i fac rău... E tatăl copiilor mei şi omul cu care am trăit atâţia ani...

TÂNĂRA: (După o pauză) Ce-i asta?

FEMEIA o priveşte nedumerită.

TÂNĂRA: Nu, pe bune, ce-i asta?!

FEMEIA: Nu, eu- (Pauză) Nu-nţeleg ce se-ntâmplă... (Scurtă pauză) Nu-nţeleg ce se- ntâmplă. Toate-s aiurea. Nimic nu se mai potriveşte. Chiar nu-nţeleg. (Pauză) Uite: în loc de un buton, bazinele de la WC-uri au două. De ce e nevoie de două butoane? Pân- acum ne-am descurcat şi cu unul.

TÂNĂRA o priveşte nedumerită.

FEMEIA: În autobuz, toţi stau cu rucsacii în spate. Nu mai ai loc de rucsaci. (Pauză scurtă) Şi toţi au căşti în urechi. Nu te mai aude nimeni...

TÂNĂRA: Gata, bâlciul s-a terminat.

FEMEIA: (Pentru sine) Şi acum... asta... (Scurtă pauză) Nu e drept...

TÂNĂRA îşi ia geanta şi haina. Se apropie de FEMEIE.

TÂNĂRA: Hai, să mergem.

FEMEIA: (Ca pentru sine) Nu mă duc nicăieri.

TÂNĂRA o priveşte nedumerită.

FEMEIA: Ştiu că nu simţi. N-ai cum. Când soră-mea a avut un accident... a lovit-o o maşină... n-am simţit nimic. Şi mi-era soră. Nimic. Eu dansam la o petrecere, şi peste ea dădea o maşină. (Pauză) Nimic. (Pauză) Mă rog, ea dădea peste maşină, că nu s-a asigurat. (Scurtă pauză) Dar eu, acum, simt. Şi mai e şi viitorul. De ăla chiar mi-e groază. (Pauză) Nu vreau să rămân singură. (Se agaţă de mâna TINEREI) E cumplit să rămâi singură! (Strânge mai tare mâna TINEREI)

TÂNĂRA: Mă doare. Dă-mi dru-

FEMEIA: Fata e în Anglia, băiatul... n-are nici el stare...

TÂNĂRA: Ce mă interesează (Îşi trage mâna) pe mine! Hai, trebuie să-nchid aici-

FEMEIA: Nu merg nicăieri!

TÂNĂRA se lasă moale pe un scaun.

FEMEIA: Nu mă mişc de-aici până nu faci ce trebuie.

TÂNĂRA: Nu- Şi eu ce- (Pentru sine, brusc obosită) E un vis urât...

FEMEIA tace.

TÂNĂRA: O să ies şi-o să chem primul poliţai care-mi iese-n cale.

FEMEIA: O să-l iubeşti toată viaţa?

TÂNĂRA: Ce, vrei să dau un termen de garanţie? Tu aşa ai făcut acum... o sută de ani?

FEMEIA: Spune, o să-l iubeşti toată viaţa?

TÂNĂRA râde.

TÂNĂRA: Nu, că- (Râde. Brusc serioasă:) Termină cu căcaturile! (Ironică) „O să-l iubeşti toată viaţa...?” Ştii ce cred eu? Că nu eşti nebună. Nuuu... (Scurtă pauză) Doar- Ştii bine ce zic... (Scurtă pauză) Cum spuneam, o să ies după poliţaiul ăla...

TÂNĂRA dă să iasă. FEMEIA priveşte în gol.

TÂNĂRA: (O priveşte pe FEMEIE cu coada ochiului) Chiar mă duc... O să-i spun că o clientă nu vrea să părăsească localul-

FEMEIA: (Brusc) Cum stai cu banii?

TÂNĂRA: De ce?

FEMEIA: Până vii cu poliţaiul, dau de podea tot ce-i pe rafturile alea. (Arată spre bar)

TÂNĂRA: Şi? Tu le plăteşti.

FEMEIA: O să declar că tu le-ai spart. O să fie cuvântul meu împotriva cuvântului tău.

TÂNĂRA: Ce tâmpenie! (Râde)

FEMEIA: Şeful tău n-o să fie încântat c-ai lăsat o clientă, după program, să-i facă praf băuturile. Până scoate banii de la mine, cu judecăţi, cu toate alea, o să plăteşti tu, din salariu. Ba am impresia c-o să lucrezi luni bune fără salariu, până plăteşti tot.

TÂNĂRA: (După o lungă pauză de stupefacţie) Cum pizda mă-sii am ajuns în situaţia asta?! (Începe să se mişte agitată încolo şi-ncoace) Şi ce crezi c-ai rezolvat? O să stăm aici până dimineaţa, când o s-apară şefu'. N-o să dorm o noapte – ei, şi? Dar tu n-o să obţii nimic. (Scurtă pauză) Liviu rămâne al meu.

FEMEIA o priveşte. Interval de tăcere. TÂNĂRA se apucă să facă ordine la bar. Apoi se aşază şi aşteaptă. FEMEIA îşi scoate toate lucrurile din poşetă şi începe să le studieze, să le sorteze, după care le pune înapoi. Între timp, după ce-a urmărit-o pe FEMEIE, TÂNĂRA îşi pierde răbdarea şi, ostentativ, îşi varsă şi ea conţinutul genţii uriaşe, un maldăr de obiecte utile şi inutile. Operaţiunea de sortare şi studiere durează mult şi fiindcă TÂNĂRA o lungeşte intenţionat. Apoi se aşază din nou şi aşteaptă. Şi ea şi FEMEIA se uită pe pereţi, îşi rod unghiile, îşi fac de lucru în moduri imprevizibile. La un moment dat, TÂNĂRA îşi pune o pereche de căşti în urechi şi, ascultând muzica, începe să danseze. De la un punct încolo o face ostentativ, cu mişcări provocatoare, de striptease etc.

FEMEIA: (Furioasă) Deci nu-ţi pasă! (Pe ton relativ normal) Nu ţi-e milă. Nu te interesează că, în timp ce tu n-ai nimic de pierdut, eu pierd totul. Nu-ţi pasă că dai peste cap vieţile a patru oameni-

TÂNĂRA: Trei.

FEMEIA: A, crezi că viaţa lui Liviu n-o să fie dată peste cap? E la vârsta la care se instalează tabieturile, comodităţile, burta! Îţi place un bărbat cu burtă?!

TÂNĂRA: O să-i plătesc o liposucţie.

FEMEIA: (Cu stupefacţie) E de acord cu aşa ceva?!

TÂNĂRA: E o surpriză.

FEMEIA: Unde-ai mai auzit de bărbaţi care fac liposucţie?!

TÂNĂRA: Unde-ai mai auzit de neveste care-şi cer bărbaţii înapoi de la amante?!

FEMEIA: Deci recunoşti că eşti o nenorocită de amantă!

TÂNĂRA: Curvă, amantă, ce vrei tu.

Interval de tăcere.

TÂNĂRA: Nu mai zici nimic?

FEMEIA: „Căţea ordinară”. E bine?

TÂNĂRA: Ştii, stau şi mă-ntreb: dacă fiică-ta ar lua bărbatul altuia, cum ar fi? Ai iubi-o la fel de mult, nu?

FEMEIA: Nu eşti fiică-mea!

TÂNĂRA: (Încântată) Îţi dai seama ce demenţă ar fi să descoperim că-s fiică-ta...?!

FEMEIA o priveşte bulversată.

FEMEIA: Ce-i cu generaţia asta a voastră?!

TÂNĂRA: Ce generaţie?

FEMEIA: Chiar vă excită toate lucrurile îngrozitoare? Nu vă mai ajung lucrurile normale?

TÂNĂRA râde.

TÂNĂRA: Şi ce faci tu e normal?

FEMEIA: E pentru a treia oară că-mi reproşezi asta.

TÂNĂRA: Pentru că mi se pare cel mai neverosimil lucru pe care-l poate face o femeie. E umilitor. Mi-ar fi mai uşor să mă sinucid.

FEMEIA: Ce uşor arunci vorbele.

TÂNĂRA: Parcă eşti mama. Ce-i cu generaţia asta a voastră?

FEMEIA o priveşte nedumerită.

TÂNĂRA: Chiar reuşiţi să spuneţi aceleaşi lucruri fără să vă-nţelegeţi dinainte.

Brusc, FEMEIA arată obosită.

FEMEIA: Ţigări aveţi?

TÂNĂRA: Da.

FEMEIA: Dă-mi ceva mentolat.

TÂNĂRA se duce la bar, ia un pachet, i-l dă FEMEII, aceasta îl desface, scoate o ţigară.

FEMEIA: Şi un foc...?

TÂNĂRA: Nici brichetă nu ai?

FEMEIA: N-am mai fumat de doişpe ani. Din cauza voastră, m-am apucat din nou. Din cauza voastră o să fac cancer.

TÂNĂRA: (Care între timp i-a întins un foc) Da. Şi de la cartofii prăjiţi.

FEMEIA: E, pe dracu!

TÂNĂRA: Am citit undeva.

FEMEIA: Dacă te iei după tot ce se scrie, tot ce mâncăm, bem şi inspirăm e cancerigen. (Scurtă pauză) Vrei o ţigară?

TÂNĂRA: (Ton de glumă) E cancerigenă.

FEMEIA: (Serioasă) Tocmai.

TÂNĂRA nu ştie cum să reacţioneze. După o scurtă pauză, ia o ţigară din pachetul întins şi şi-o aprinde.

FEMEIA: Spune-mi măcar atât: purta sau nu, verigheta atunci când v-aţi cunoscut?

TÂNĂRA: Mai contează?

FEMEIA: Pentru mine, da.

TÂNĂRA: Vrei să ştii cine-i de vină. Dacă nu purta, înseamnă că vina-i a lui. Dacă purta, vina-i a mea. Sau, în orice caz, în primul rând a mea.

Interval de tăcere.

TÂNĂRA: Nu.

FEMEIA: Nu?!

TÂNĂRA: Nu-ţi spun.

FEMEIA: Îl ai pe Liviu. Ai câştigat.

TÂNĂRA: Nu-ţi datorez nimic.

FEMEIA: Eşti- (Pauză. Pe chipul FEMEII se citeşte frustrarea) Te rog...

TÂNĂRA: (După o pauză) O purta. (FEMEIA o priveşte neîncrezătoare) Da, o purta.

FEMEIA: (Însufleţită) Atunci poate mai am o şansă...!

TÂNĂRA: Ştiam eu! Orice faptă bună se plăteşte!

FEMEIA: Poftim?

TÂNĂRA: Facerea de bine e futere de mamă.

FEMEIA: A, nu. Eu-

TÂNĂRA: Nu sunt un păianjen, iar el nu-i o muscă. M-a vrut şi el tot atât cât l-am vrut eu.

FEMEIA: Dar dacă nu-l ispiteai-!

TÂNĂRA: Dacă nu eram eu, era alta. Dacă nu acum, mai târziu. (Scurtă pauză) Poate nici nu sunt prima.

FEMEIA: Chiar trebuie să calci totul în picioare?!

TÂNĂRA: O, cât patetism! Trebuie să ţină tot de generaţia voastră. Eu aş fi spus simplu: „eşti infectă”.

FEMEIA: Cu siguranţă eşti infectă!

TÂNĂRA: Poate şi mincinoasă.

FEMEIA o priveşte nelămurită.

TÂNĂRA: Poate că verigheta nu era pe deget.

FEMEIA: Nu cred.

TÂNĂRA: De ce-ai crezut ce-am spus mai devreme? Doar fiindcă am spus ce-ai vrut tu s- auzi?

FEMEIA: Minţi. Abia acum minţi.

TÂNĂRA: Sau nu.

FEMEIA: Liviu nu putea să- Mă iubea. Mă iubeşte. Ţinea la mine.

TÂNĂRA: (Ironică) De-aia şi-a scos verigheta.

FEMEIA: Nu şi-a scos-o!

TÂNĂRA: Doare, nu?

FEMEIA: Nu şi-a scos-o.

TÂNĂRA: Întreabă-l.

FEMEIA: Nu mai vorbeşte cu mine. În orice caz, nu despre... tine.

TÂNĂRA: Atunci trebuie să mă crezi pe mine: şi-a scos verigheta.

FEMEIA: Nu şi-a- (Pauză.) Nenorocitul! Cum a putut-

Îşi acoperă faţa cu palmele. Interval de tăcere. Îşi ridică privirea spre TÂNĂRĂ. Arată răvăşită.

FEMEIA: Ai dreptate. Aşa trebuie. Aşa trebuie să fie. Merită să-l urăsc. E normal să-l urăsc. Trebuie să-l urăsc! Altfel nu pot merge mai departe.

TÂNĂRA o priveşte. Interval de tăcere.

FEMEIA: (Brusc) Nu cred! Nu pot să cred. Şi nu pot să-l urăsc. Nu pot să-nţeleg! Îl cunosc de atâţia ani. N-ar fi ieşit pur şi simplu la vânătoare de piţipoance...

TÂNĂRA: Normal. Oricine are jumătatea vârstei tale, e piţipoancă.

FEMEIA: L-ai ameţit cu perversiunile tale.

TÂNĂRA: A, de perversiuni uitasem...!

FEMEIA: Ce, nu-i aşa?

TÂNĂRA: Dacă băgatul limbii în ureche era limita voastră, atunci sunt perversă.

FEMEIA: Ţi-a zis el asta?!

TÂNĂRA: Deci e-adevărat!

FEMEIA: Cu voi nu se poate discuta!

TÂNĂRA: „Noi”? A, generaţia...

Interval de tăcere. FEMEIA priveşte încheietura mâinii TINEREI.

FEMEIA: Ce brăţară frumoasă.

TÂNĂRA: (Flatată, privindu-şi încheietura) A, asta?

FEMEIA îi ia mâna cu brăţara, ca şi când ar vrea să privească mai atent. Brusc, îi răsuceşte mâna la spate, imobilizând-o.

TÂNĂRA: Ce faci?!

FEMEIA: Stai cuminte.

TÂNĂRA încearcă să scape, se smuceşte, dar poziţia mâinii o obligă să înceteze destul de repede.

FEMEIA: Nu rezolvi nimic.

TÂNĂRA: (Înspăimântată şi furioasă) Dă-mi drumul! Ce vrei să faci?!

În timp ce o ţine imobilizată într-o poziţie incomodă pe TÂNĂRĂ, scotoceşte în geantă şi scoate o pereche de cătuşe îmbrăcate în pluş roz. I le arată TINEREI.

TÂNĂRA: Eşti nebună!

FEMEIA: Te-ai răzgândit? Parcă nu eram nebună.

TÂNĂRA: Chiar eşti nebună! Ajutor! Ajutor! Hei!

FEMEIA: (În timp ce-o aşază pe-un scaun, îi duce mâinile la spate, după spătar şi-i prinde cătuşele) Ce-mi plac cluburile astea de la subsol. Astea... cum le ziceţi voi...? ...Underground. Foste pivniţe, închisori, cu ziduri sănătoase... Nu te-aude nimeni.

TÂNĂRA scoate un ţipăt puternic. FEMEIA îşi duce mâinile la urechi. Când TÂNĂRA îşi epuizează strigătul, FEMEIA îşi ia mâinile de la urechi, îşi trage un scaun în faţa TINEREI şi scoate încă o pereche de cătuşe, căptuşite la fel. Se joacă cu ele. TÂNĂRA se lasă moale în scaun şi priveşte cătuşele din mâna FEMEII.

FEMEIA: Ştii de unde le am? Ştii? Trebuie să ştii. Eu nu folosesc aşa ceva. Le-am găsit dosite între maiourile lui. Cătuşe roz?! Ce kinky!

TÂNĂRA o priveşte lung.

FEMEIA: Vezi? Nu-s bătrână. Ştiu şi eu cuvintele voastre: kinky, party, Jesus. Fuck.

TÂNĂRA o priveşte contrariată.

FEMEIA: Ce? Ştiu şi eu: party. Cool! Beef! Merde!

TÂNĂRA: Dă-mi drumul! (Realizând franţuzismul) Merde?!

FEMEIA: Party sucks! (Scurtă pauză) Nu-mi place. Limba asta nu-mi place. Scrie (Pronunță cum se scrie) „cool” şi trebuie să zici „cul”. Scrie (Pronunță cum se scrie) „first” şi trebuie să zici „făst”. Scrie (Pronunță cum se scrie) „knowledge” şi trebuie să citeşti „noligi”.

TÂNĂRA o cercetează ca pe o nebună.

TÂNĂRA: (Smucindu-se) Dă-mi drumul!

FEMEIA: Ce parşivenie! Şi-ntr-o zi toţi oamenii o să vorbească engleză, nu? Toţi or să vadă una, şi-or să zică alta. Ca şi cum s-ar pişa, dar ar zice că „micţionează”.

TÂNĂRA: (Uită să mai protesteze) Micţionează?!

FEMEIA: Ei, vezi?

TÂNĂRA încearcă să se ridice de pe scaun. FEMEIA o împinge la loc, se apleacă repede şi-i prinde una din glezne cu cătuşele de unul din picioarele scaunului.

TÂNĂRA: Nebună!

FEMEIA: Ar trebui să-ţi placă. (Scurtă pauză) Cu el îţi place, nu? Te prinde cu cătuşele de pat şi- (Se opreşte. Chipul i s-a înăsprit. Tace o vreme) Eu nu aveam vârsta necesară pentru asta... Îi trebuia o- (Scurtă pauză) Chiar îţi place? (Scurtă pauză. Pe ton amar:) Poate într-adevăr sunt prea- Nu-nţeleg gusturile voastre ciudate...

TÂNĂRA: Lui Liviu îi plăcea...

FEMEIA: Să te vadă legată? Şi mie-mi place.

TÂNĂRA: ...Să fie legat.

FEMEIA o priveşte lung. TÂNĂRA zâmbeşte cu satisfacţie.

TÂNĂRA: Afli lucruri noi despre soţul tău?

FEMEIA: Cătuşele... De ce le-ar fi ţinut la el... la noi... dacă... (Revelaţie) Aţi făcut-o în patul nostru! (Îşi duce mâna la gură) Cum de nu i-a fost ruşine?! (Scurtă pauză) Nu-l mai recunosc... Ce i-ai făcut...?

FEMEIA: Sigur vrei să ştii?

TÂNĂRA: Nu!

Interval de tăcere.

TÂNĂRA: Îţi dai seama că te dau judecată pentru tot ce mi-ai făcut în noaptea asta: telefonul, cătuşele, sechestrarea-

FEMEIA: Gura!

TÂNĂRA o priveşte speriată.

FEMEIA: Din clipa asta nu mai spui nimic, dacă nu vrei să-ţi înfund gura cu cârpa aia! (Arată spre cârpa rămasă pe una din mese)

TÂNĂRA înghite în sec.

FEMEIA: Acum aş putea să-ţi fac... orice. Să te omor-

TÂNĂRA, înspăimântată, e gata să deschidă gura.

FEMEIA: Stai liniştită, nu mă interesează. (Scurtă pauză) ...Să te torturez... să te dezbrac, să- ţi fac fotografii şi să le postez pe net.

TÂNĂRA, înspăimântată, e gata să deschidă gura.

FEMEIA: (Ridică un deget) Cum ne-a fost vorba? (Pauză) Doar că- (Scurtă pauză) E îngrozitor să nu poţi face nimic... Acum vezi cum e? Cum e să fii legată de mâini şi de picioare. Şi mai mult decât atât: să nu înţelegi nimic din ce ţi se-ntâmplă.

TÂNĂRA: (Odată cu FEMEIA, ironică) Să nu înţelegi nimic din ce ţi se-ntâmplă.

FEMEIA: Fiindcă nu eşti fată cuminte şi vorbeşti ne-ntrebată, o să-

Umblă în poşetă, sub privirile îngrozite ale TINEREI, scoate un ruj (privirea TINEREI se schimbă, a devenit contrariată), se apropie şi îi desenează o inimă străpunsă pe un obraz şi o stea pe celălalt. FEMEIA o priveşte intens.

FEMEIA: (Evaluându-şi „opera”) Cum ziceţi voi: nice...

TÂNĂRA o priveşte cu ură.

FEMEIA: Hai, nu fă mutra asta... Gândeşte-te, puteam să te scuip între ochi.

Se destinde, pune rujul înapoi şi îşi aprinde o ţigară.

FEMEIA: Ştiu că nu te pot convinge. A fost o prostie din partea mea să-

TÂNĂRA are o privire grăitoare, care spune „ţi-am zis eu”.

FEMEIA: (Remarcându-i privirea) Nu fă pe deşteapta, că-ţi torn pe gât toate sticlele din bar!

TÂNĂRA îşi schimbă instantaneu privirea.

FEMEIA: Nu credeam că omul cel mai apropiat e-n stare de atâta josnicie. Eu l-am cunoscut altfel. Şi la alte vârste. Am fost şi noi tineri, ne-am- am făcut şi noi dragoste ca nebunii-

Privirea TINEREI exprimă îndoiala. FEMEIA i-o surprinde înainte ca TÂNĂRA să adopte o privire neutră.

FEMEIA: Da, da! N-aţi inventat voi futaiul! (Pauză. Revine la tonul resemnat de adineauri) N-aveam nevoie de cătuşe şi de bici şi de- Chiar, să nu-mi spui că foloseaţi şi bici-

Privirea TINEREI pare să evite o expresie anume.

FEMEIA: De fapt, nu mă mai miră nimic. Oricum pentru mine lumea s-a întors cu fundul în sus. (Pauză) Nu ştii cum e să trăieşti zi de zi, zeci de ani, cu Liviu. Să-mbătrâneşti alături de bărbatul tău. Să-ţi intre încet-încet sub piele, ca o a doua natură. Să nu mai faci diferenţa între ce-i al tău şi ce-i al lui, între ce este el şi ce eşti tu, să simţi cum pasiunea de la început se transformă în obşinuinţa de care nu te mai poţi lipsi. Să-i fii alături începând cu morcoveala lui de dimineaţă, să te bucuri de satisfacţiile lui, să te laşi în voia capriciilor lui. Nu ştii nimic din tot ce am trăit cu el şi prin el, plimbările de mână prin parcul central, cănile pe care mi le-a făcut cadou (deşi mă tachina pe tema plăcerii mele de-a le colecţiona), dificultăţile începutului, când n-aveam nici pe ce dormi şi ne-nghesuiam amândoi pe-o canapea îngustă, de-o persoană, primită de la una din mătuşile lui, linguriţele care dispăreau una câte una fără să ştim unde şi cum, până să ne dăm seama că Liviu în zăpăceala lui le arunca odată cu resturile din farfurii şi căni... (Scurtă pauză) Nu tu i-ai gătit ani de zile mâncărurile preferate, nu tu ai strâns din dinţi şi-ai făcut frig şi foame alături de Liviu ca să-ţi plăteşti chiria, nu tu l- ai susţinut când era dezamăgit de faptul că partenerii i-au dat un şut în fund, nu tu l-ai tuns vreme de şaptişpe ani fiindcă se supărase pe-un frizer care-l ciuntise şi jurase să nu mai calce-n nici o frizerie, nu ţie ţi-a adus vreme de 23 de ani acelaşi bucheţel de zambile de 1 martie, nu ţie ţi-a făcut scene complet aiurea pentru ca apoi să-şi ceară iertare în cele mai haioase moduri posibile, de pildă făcându-ţi invitaţie la operă, gen pe care nu-l suferă, nu tu i-ai i-ai înregistrat toate expresiile posibile ale feţei, nu tu l-ai aşteptat sute de seri cu cina reîncălzită, nu tu ai văzut cum îi apar, una câte una, firele albe în păr şi-n barbă, nu ţie ţi-a cumpărat săptămânal şerveţele care să-mi completeze colecţia începută la cinşpe ani, nu ţie ţi-a vorbit cine ştie câte mii de ore despre aproape orice dar mai ales despre BMW-uri, nu pe tine te-a dus vreme de 20 de ani în fiecare vară într-una şi aceeaşi poiană, sub unul şi acelaşi stejar, pentru unul şi acelaşi picnic, nu tu i-ai făcut doi copii care îl aşteptau serile nerăbdători să-şi vadă tatăl şi pe care îi răsfăţa cu dulciuri în ciuda protestelor mele, nu tu ai călătorit ani şi ani pe trenuri de toate clasele şi mirosurile, nu ţie ţi-a respirat în ceafă mii de nopţi lipit de tine ca un abţibild, cu mâna făcută căuş pe-

Tace. Are capul plecat, pare să plângă. Când şi-l ridică, faţa exprimă asprime. TÂNĂRA o priveşte cu teamă. FEMEIA caută ceva în geantă, la-nceput fără grabă, calmă, apoi ceva mai concentrată şi mai precipitată.

FEMEIA: (Amuzată, dar în acelaşi timp jenată) Ştii, să nu mi-o iei în nume de rău...

TÂNĂRA: (Ironică) Ce, nu-ţi găseşti şişul?

FEMEIA: Cheia de la cătuşe.

TÂNĂRA: Nu vorbeşti serios.

FEMEIA: (Căutând în poşetă, în buzunare etc.) Ba da. E o cheiţă... tot timpul m-am gândit la cât de uşor se poate pierde...

TÂNĂRA: Femeie nebună, nu-ţi bate joc!

FEMEIA: Pur şi simplu n-o găsesc. (Scurtă pauză) Găsim noi o soluţie...

TÂNĂRA: Nu-mi vine să cred! Cum pizda mă-sii am ajuns în căcatul ăsta?! Nu se poate! Nu se poate!! Nu se poate!!!

TÂNĂRA se smuceşte, se agită cu tot cu scaun, în încercarea de-a scăpa, dar anumite smucituri îi scot sunete de durere, aşa că se opreşte, epuizată, exasperată, fierbând neputincioasă.

FEMEIA: O s-o găsesc, nu te mai agita. (Căutând în continuare) N-ai un patent, un cleşte ceva, pe-aici?

TÂNĂRA o priveşte disperată şi plină de ură.

FEMEIA: Sau un ciocan.

TÂNĂRA: Scoate cheia aia. Ştiu c-o ai.

FEMEIA: N-o am. (Scurtă pauză) Adică n-o găsesc. Uite, o mai caut. (Caută. Priveşte pe jos, sub scaun etc.) A, uite-o.

Se apleacă, o ridică de pe jos.

TÂNĂRA: Ai avut-o tot timpul.

FEMEIA: Nu, dar nu mă crezi, aşa că-

Îi desface cătuşele. Se aşază pe un scaun. TÂNĂRA îşi freacă încheieturile, se ridică, o priveşte pe FEMEIE.

TÂNĂRA: Ştiu ce-ai urmărit.

FEMEIA o priveşte nedumerită.

TÂNĂRA: Hai, nu mai- (Scurtă pauză) Crezi că m-ai înmuiat cu fazele alea...? Mi-ai îndrugat toate alea, ca să mă faci să te văd.

FEMEIA tace.

TÂNĂRA: Erai o femeie abstractă, ca un placaj din ăla din vitrine. Acum eşti din carne şi oase, nu?

FEMEIA se mişcă. TÂNĂRA dă repede înapoi şi pune mâna pe-o sticlă de la bar.

TÂNĂRA: Jur că ţi-o sparg în cap!

FEMEIA: Nu voiam să-

TÂNĂRA: (Furibundă) Acum vorbesc eu! Te-ai plantat aici fără să-ţi pese. M-ai legat şi mi- ai ţinut discursuri patetice. Acum e rândul meu să spun tot ce vreau. Şi dacă nu-ţi convine, du-te-nvârtindu-te! (Pauză) Acum, că eşti din carne şi oase, ar trebui să-mi pese, nu? Şi ce dacă eşti?! (Crescendo) Şi ce dacă! Puţin îmi pasă! Şi eu am amintiri cu Liviu! Mai puţine, dar sunt ale mele, ale noastre! Am făcut cu el lucruri pe care tu nu le concepi!

FEMEIA: Perverşilor!

TÂNĂRA: Le-am făcut în patul vostru. Şi ne-am simţit bine.

FEMEIA: Jegoşilor...

TÂNĂRA: Am făcut-o şi-n baia voastră, sub duşul vostru. Şi ne-am simţit foarte bine!

FEMEIA e lividă. Buzele i se mişcă, dar nu se aude nici un sunet.

TÂNĂRA: Am făcut-o şi-n maşina voastră. Şi-a fost atât de bine...!

FEMEIA are o privire devastată.

TÂNĂRA: Mi-a făcut şi i-am făcut tot ce ne-a trecut prin minte şi sunt sigur că n-a mai simţit aşa ceva în braţele tale!

FEMEIA: (Ton firesc) Balerina de alabastru – voi aţi spart-o, nu?

TÂNĂRA: Bibeloul ăla oribil? Când am spart urâţenia aia- (Scurtă pauză) Nu mai avea răbdare să mă dezbrace, m-a răsturnat pe fotoliu, şi-a aruncat haina la-ntâmplare şi-a ajuns pe balerină. (Scurtă pauză) E cel mai tânăr om de cincizeci de ani pe care-l cunosc. Şi mă face să râd şi mă ascultă ore-ntregi... ghemuit cu capul pe coapsele mele şi-

FEMEIA: (Ridicându-se brusc) De-ajuns! N-am omorât pe nimeni ca să merit asta.

TÂNĂRA are o mişcare de retragere. FEMEIA îşi ia poşeta, se îndreptă spre ieşire.

TÂNĂRA: Pleci?!

FEMEIA nu răspunde.

TÂNĂRA: A, nu-ţi convine ce-auzi...!

Interval de tăcere.

TÂNĂRA: De ce nu zici nimic? Hai, zi ceva!

FEMEIA: (Oprindu-se) Mi-ar fi plăcut ca toate astea să nu se fi întâmplat. Ca... Liviu să nu te fi cunoscut. Sau măcar ca eu să nu te fi pândit, rugat, sechestrat în noaptea asta, ca să nu mă fi făcut de râs. Sau măcar ca acum, înainte să plec, să-ţi pot spune că totul a fost o înscenare: că Fili a dispărut pentru că eu l-am plătit să dispară, să se ascundă în biroul din spate şi să filmeze totul cu una din camerele de supraveghere, în timp ce microfonul plasat de mine sub masă a înregistrat, pentru acurateţe, tot ce ne-am zis. Să-ţi spun, cu satisfacţie, că din ce-a filmat Fili o să pun partea cea mai picantă, cea mai penibilă pentru tine, pe youtube. Şi că tu îl păstrezi pe Liviu, dar eu îl iau pe Fili.

TÂNĂRA: Ce tot zici acolo...?! (Priveşte derutată spre camerele din perete, apoi se apleacă sub masa la care a stat iniţial FEMEIA, se uită) Nu e nici un microfon. Pentru o clipă am crezut că vorbeşti serios... Nu-nţeleg-

FEMEIA: Liviu rămâne al tău. (Iese)

TÂNĂRA: (Jubilând, strigând în urma FEMEII) Bine-nţeles!! Da, rămâne al meu! Al meu! Al meu! (Tonul devine din ce în ce mai stins şi mai puţin convins) Al meu. Al meu... Al meu- (Se aşază. Figura îi exprimă tristeţe)

 

 

Epilog facultativ

 

TÂNĂRA: (Jubilând, strigând în urma FEMEII) Bine-nţeles!! Da, rămâne al meu! Al meu! Al meu! (Tonul devine din ce în ce mai stins şi mai puţin convins) Al meu. Al meu... Al meu-

Se aşază. Figura îi exprimă tristeţe. Priveşte în gol o vreme. Apoi se uită în jur, parcă trezită din somn. Caută ceva asupra ei, dar brusc se opreşte, cu mina cuiva care îşi dă seama că de fapt caută degeaba. Se uită în jur. Se îndreaptă spre spectatori.

TÂNĂRA: (Adresându-se unuia dintre spectatori) N-aveţi un telefon? Mi-l împrumutaţi puţin?

(Dacă acest spectator nu reacţionează sau refuză, TÂNĂRA se va adresa altcuiva, până primeşte un telefon) Se poate?

Ia telefonul, butonează, îl duce la ureche, aşteaptă.

TÂNĂRA: Alo? Bia? (Pauză) Eu sunt. (Pauză) Nu ştiu, vreo... trei dimineaţa- O, scuză-mă, nu mi-am dat seama...! Ai dreptate, e trei dimineaţa! (Pauză) Nu, stai liniştită, n-a murit nimeni. (Pauză) Ceva tot e, dar- O să-ţi povestesc- (Pauză. Trage aer în piept) Bia, mă iei şi pe mine? (Pauză) Vorbesc serios. Vin cu tine. Ştiu c-am zis că-i departe şi că eu aici mi-am găsit- (Pauză) Ştiu, dar- E complicat. Zi, mă iei? (Pauză) Ştiu, dar te-ntrebam şi eu, aşa. (Pauză) Când era plecarea? (Pauză) Bine, aşa rămâne. Îmi fac bagajele şi- (Pauză) Bine, vorbim mâine. Te pup. Somn pufos...

Închide telefonul, i-l înapoiază spectatorului.

TÂNĂRA: (Spectatorului) Mulţumesc.

Se-ntoarce şi iese.

 

Heblu

 

·   Piesă publciată în volumul Patru piese într-un act, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2012.
·   Piesa a cîştigat, ex aequo cu piesa lui Laurenţiu Budău, Cameleonul perfect, Concursul de creaţie dramatică din cadrul Festivalului de Teatru Scurt, Oradea, 2011.