login



plus minus gleich

Ionescu versus Popescu (Black Sitcom)

E-mail Print

 

 

Mihai Ignat

 

 

 

 

IONESCU VERSUS POPESCU

SAU

BLACK Sitcom

(comedie în 23 de scene)

 

 

 

 

 

Personaje:

 

NĂSTASE (TASE) POPESCU – tată, paranoic

MARILENA POPESCU – mamă, soţia lui Năstase, maniacă

CEZAR POPESCU – fiu, 16 ani, sadic

GRIGORE IONESCU – tată, loser

STELA IONESCU – mamă, soţia lui Grigore, snoabă

DOBRICĂ IONESCU – fiu, 16 ani, inocent

MAMA SANDA – bunica Marilenei, 80 de ani, vai de steaua ei

DURACELL – grad de rudenie necunoscut, idiot

 

 

 

I. DURACELL stă lipit cu urechea de uşa toaletei. De dincolo de ea se aud vocile Stelei şi a lui Grigore.

Stela: Stai puţin! Nu, nu aşa…

GRIGORE: Da’ cum... (Icneşte)

STELA: Mai jos! (După câteva icnete) Mai sus, ce Dumnezeu! (Alte icnete) Nu, nu e bine, unde mama mă-sii… vrei să… Perversule…!

GRIGORE: Uh! (STELA ţipă scurt) A intrat!

STELA: Ai grijă!

GRIGORE: Ufff, ce căză… tură era să… luăhmhh…

STELA: Taci! (Brusc, un zgomot puternic, de căzătură)

STELA: Ce-ai făcut, Grigore?!

GRIGORE: Eu?!

STELA: Da’ cine?! Uite, s-a smuls bara aia din suporţi!

GRIGORE: Nu trebuia să te ţii de nailonul ăla!

STELA: Dacă nu mă ţineam, cădeai!

GRIGORE: Nu cădeam!

STELA: Uite ce-ai făcut, ai julit faianţa!

GRIGORE: Dacă nu-s prinşi bine suporţii! Normal că bara aia...

STELA: (Întrerupându-l) Lasă naibii bara aia! Că m-ai lăsat cu buza umflată!

GRIGORE: Te-ai lovit la buză?

STELA: Nu, deşteptule, nu la propriu!

GRIGORE: Ce, nu ţi-a plăcut?

STELA: Ba da, da’ nu s-a terminat!

GRIGORE: Las’ că putea fi şi mai rău.

STELA: (Se aude un pocnet) Ai cobit: a pocnit becul!

GRIGORE: Mai bine: nu se mai vede dezastrul.

STELA: Ce mai urmează? Un cutremur?

GRIGORE: Nu se poate!

STELA: De ce să nu se poată? În blocul ăsta orice e posibil.

GRIGORE: (Scâncind) Stela…

STELA: Ce mai e?!

GRIGORE: Cred că s-a rupt… prezervativul.

STELA: Cee?! Eşti sigur? E întuneric, de unde-ţi dai seama?

GRIGORE: Nu mă-ntreba, da’-ţi spun că s-a rupt!

STELA: Băga-mi-aş! Din ce dracu’ sunt făcute chestiile astea?

GRIGORE: Sunt chinezeşti. Sunt de-ale lui Kim Ir Sen.

STELA: Kim Ir Sen e mort. Şi era coreean.

GRIGORE: Băga-mi-aş! Dacă nici propriul lor preşedinte nu era chinez, cum să mai ai încredere în prezervativele chinezeşti? (Pauză de câteva secunde.) De ce nu zici nimic?

STELA: Mă gândesc cum să te omor.

GRIGORE: Poate nu s-a întâmplat nimic.

STELA: Chestiile alea mici sunt cu milioanele! Unul singur dac-ajunge la ţintă, am încurcat-o!

GRIGORE: De ce nu le spui pe nume? Se numesc…

STELA: (Întrerupându-l) Ştiu cum se numesc. Şi mai ştiu că dac-ai făcut pocinogu’, nu Kim Ir Sen, ci tata te strânge de gât. Iar înaintea lui, eu te strâng de gât!

GRIGORE: Îl preferam pe Kim Ir Sen, măcar el nu mă ameninţă.

STELA: Grigore! Dacă rămân însărcinată, îmi trebuie un soţ!

GRIGORE: ...Şi-un nume pentru plod: ce zici de... „Dobrică”?

STELA: Ce nume-i ăsta, Grigore?! Glumele tale n-au nici un haz! Viaţa nu-i un serial de comedie.

DURACELL râde.

GRIGORE: Eşti sigură? Cei de-afară par de altă părere. (Zgomot de palmă pe obraz)

Uşa toaletei se deschide, iar DURACELL fuge şi se ascunde după canapea. Din toaletă ies STELA şi GRIGORE.

STELA: (Către toaletă) Hai, Dobrică, hai odată!

În cadrul uşii apare şi DOBRICĂ.

 

 

II. Un reflector scoate din beznă o altă parte a scenei, unde se află o masă la care stau TASE şi MARILENA, jucând cărţi. STELA şi GRIGORE se aşează şi ei la masă. DOBRICĂ se-aşează pe canapea. Capul lui DURACELL se iţeşte în spatele lui.

DOBRICĂ: Cezar nu-i acasă?

MARILENA: Nu ştiu pe unde umblă.

DOBRICĂ: (STELEI) Mamă, pot să mă duc afară?

STELA: Bine, du-te, da’ nu te mai ţine după piţipoanca aia.

DOBRICĂ: Care piţipoancă?

STELA: Las’ că ştii tu.

DOBRICĂ iese. DURACELL rămâne în preajma mesei.

TASE: Ce-a crescut băiatu’ ăsta! Să nu-l mai recunosc.

MARILENA: Ce, pe fi-tu îl recunoşti? Că pân-a căpătat buletin nici nu te-ai uitat la el.

STELA: Nici nu-mi vine să cred că am un copil de 16 ani!

GRIGORE: Parcă ieri l-am făcut...

STELA: (Afectată) Te rog, nu-mi aminti! Baia aia avea o faianţă-ngrozitoare! Bleul ăla nu se potrivea deloc cu gresia aia roz!

TASE: Jucăm sau ce facem?

MARILENA: Cine face cărţile?

GRIGORE: De obicei, cine-ntreabă!

MARILENA: (Amestecând cărţile) Grigore, văd că eşti bine dispus. Ţi-a ieşit afacerea cu covoarele?

STELA: A, să n-aud iar de covoare! N-are fler deloc!

GRIGORE: Am avut ghinion, atâta tot.

MARILENA împarte cărţile.

STELA: Ca atunci, în baie, cu prezervativu’?

GRIGORE: A, doar n-o luăm de la capăt! De şaptişpe ani mă toci cu faza aia!

Toţi îşi aranjează cărţile.

MARILENA: (Lui TASE) Vezi că eşti primu’.

TASE: Eu? Păi... pas.

MARILENA: Pas.

GRIGORE: Mare.

STELA: Te-arunci, hm? Ca şi cu covoarele...

GRIGORE: De unde era să ştiu că-s de furat?

STELA: Păi dacă faci afaceri cu nişte terchea-berchea!

TASE: Stela, joci sau nu?

STELA: Pas.

GRIGORE: (STELEI) A, ai băgat capu’ la cutie?

STELA: Eu nu m-arunc aşa, prosteşte. Dacă n-am cărţi bune, nu licitez.

GRIGORE: N-ai stil, aia-i! Când te-apuci de-o afacere, trebuie s-o faci „di granda”, altfel...

STELA: Ha! Cinci covoare numeşti tu „di granda”?! Şi pe cine faci tu „fără stil”? Pe mine, care-am diplomă de hair stilyst?

GRIGORE: Eşti casieriţă, nu hair stilyst.

STELA: Pe cine faci tu casieriţă, Grigore?! Sunt agent de percepţie!

MARILENA: Terminaţi, oameni buni! Hai, Grigore, spune care-i atuul, doar ai zis că faci „mare”.

GRIGORE: Atuul e... cupa.

STELA: Normal, cupa! Că bei cât nu câştigi!

TASE: (Exasperat) Jucăm sau nu?!

GRIGORE pune o carte pe masă. MARILENA pune şi ea, apoi STELA. TASE îşi trânteşte cartea, victorios.

TASE: I-a sărit un ochi! (Adună mâna)

STELA: (Lui GRIGORE) Bine, Grigore, de ce-ai ieşit cu asul de treflă?!

GRIGORE: Păi am crezut că toată lumea are treflă! Eu n-am alta, şi-am zis că-s împărţite.

STELA: De ce n-ai cerut atuurile? Întâi scoţi atuurile, şi dup-aia joci celelalte culori! Parcă joci prima oară!

MARILENA: Dacă vă mai ciondăniţi mult, eu nu mai joc!

TASE pune o carte pe masă. GRIGORE trânteşte cartea lui, satisfăcut, MARILENA şi STELA pun şi ele câte o carte.

GRIGORE: (STELEI) Mulţumită? (Adună mâna)

STELA: Ce, crezi că-mi scoţi ochii cu o mână?

GRIGORE: Poftim, Stela! (Aruncă o carte) Băgaţi atuuri aici!

MARILENA şi STELA pun câte o carte. TASE îşi trânteşte cartea de masă, triumfător.

TASE: I-a mai sărit un ochi!

STELA: (Lui GRIGORE, exasperată) De ce n-ai ieşit cu asu’?!

GRIGORE: Era la Tase, n-ai văzut?

STELA: Păi dacă n-ai avut asu’ de cupă, de ce-ai ales cupa atu?!

GRIGORE: Am mai multe de cupă, numa’ asul îmi lipsea. M-am gândit că poate-l ai tu!

STELA: (Ironică) Te-ai gândit! Mai bine joc cu Duracell! (Strigă) Duracell! (Lui GRIGORE) Până şi Duracell gândeşte mai bine ca tine!

DURACELL, care-a stat pân-atunci şi-a privit jocul de după canapea, se apropie de masă.

MARILENA: Stela, lasă-l pe Duracell, hai să jucăm!

STELA: Duracell, ştii să joci cărţi?

MARILENA: Duracell, du-te în camera ta!

DURACELL le priveşte pe rând pe STELA şi pe MARILENA, descumpănit, apoi se-ndreaptă spre ieşire.

STELA: Duracell, stai aici!

DURACELL se opreşte nedumerit, se-ntoarce spre masă.

MARILENA: Duracell, ce ţi-am zis eu? Treci în camera ta!

STELA: (MARILENEI) Ce Dumnezeu, Marilena!

MARILENA: Lasă-l în pace!

STELA: Da’ ce-am făcut, dragă?! Doar îi place. (Lui DURACELL) Duracell, nu-i aşa că-ţi place?

MARILENA: Lasă-l, e-n perioada mută.

TASE: Mai bine decât în aia „meliţă”.

GRIGORE: Jucăm sau ce facem?

TASE: Cine tre’ să dea?

MARILENA: Cine-ntreabă.

 

 

III. TASE e la masă, încercând să citească un ziar. GRIGORE e întins pe canapea cu o compresă pe frunte. Amândoi sunt mahmuri. Se aude un ciocănit. DURACELL e şi el prin preajmă.

TASE: Intră!

Ciocănitul se repetă.

TASE: Intră!

Ciocănitul se repetă.

TASE: Grigore, mai zi şi tu, că pe mine mă doare deja gâtu’. Oricum, cred că era rându’ tău.

GRIGORE: Gâtu’ te doare de la berea rece de-aseară, nu de la… (Moale) Intră!

Ciocănitul se repetă.

TASE: Băi Grigore, n-ai făcut nici o scofală.

GRIGORE: Mă doare capu’. Dacă strig, fac ecou şi mi-e mai rău.

TASE: Ecou?! În camera asta? Mira-m-aş!

GRIGORE: În ţeasta mea, Tase.

TASE: Păi ţeasta ta e goală? (Ciocănitul se repetă.) Da’ intră odată!

Intră MAMA SANDA, adusă de spate, sprijinită în baston.

TASE: (Ironic) Care-i baiul, doamnă?

MAMA SANDA: (Ridică bastonul, ameninţătoare) Tu să nu mă faci pe mine „doamnă”, că te altoiesc! Aşa vorbeşti cu o femeie-n etate?!

TASE: (Se ridică de la birou) Glumeam, Mama Sanda…! Doar suntem în week-end…

MAMA SANDA: (Îl loveşte cu bastonul) Lasă, lasă… De ce nu răspunzi când bat la uşă?

TASE: Păi am răspuns…

MAMA SANDA: Auzi, Tase, ţie nu ţi-e ruşine obrazului să minţi?! Că dac-ar mai trăi mumă-ta, s-ar răsuci în mormânt! (Îl altoieşte cu bastonul)

TASE: (E atât de uluit, că uită să se mai apere) Păi dac-ar trăi, atunci…

MAMA SANDA: Tase! N-am vreme, Tase! (Se îndreaptă spre GRIGORE)

GRIGORE: Ce-i, Mama Sanda?

MAMA SANDA: Mi-a zis nevastă-ta că nu te simţi bine…

GRIGORE: Stela?

MAMA SANDA: Păi nu Stela-i nevastă-ta?! Nu ştiu ce vă prostiţi aşa, oameni în toată firea… M-a rugat să te oblojesc, că ea are treabă în bucătărie, o ajută pe Marilena. Ia să vedem… (Îl examinează)

GRIGORE: (Dă să se ridice) N-am nimica, Mama Sanda…

MAMA SANDA: Io zic să zaci tu colea! Nu fă pe grozavu’! (GRIGORE geme) Capu’, nu? Ce-o fost: ţuica lu’ Tase sau vinu’ lu’ socru-tău?

GRIGORE: Sunt om serios, mătuşă. Ştii că nu beau…

MAMA SANDA: Aşa zicea şi moşu’-meu, ‘mnezău’ lui… să-l ierte! Şi dacă-l înţepai c-un ac, ţâşnea răchia din el ca din burduf. Ia întinde-te…

GRIGORE se întinde la loc, neîncrezător, MAMA SANDA scoate din buzunarul şorţului un tub de medicamente din care scoate cu degetul o alifie cu care vrea să-l dea pe frunte.

MAMA SANDA: S-ar putea să-ţi miroasă o ţâră…

GRIGORE: (Ferindu-se, strâmbându-se) O ţâră?! Pute, Mama Sanda! Pute ca dracu’! Din ce-i făcută chestia asta, pentru numele lui Dumnezeu?!

MAMA SANDA: Apăi din grăsime de pasăre, rădăcină zdrobită de păstârnac, cozi de…

GRIGORE: Nu, lasă! Nu vreau s-aud!

MAMA SANDA: Ci stai locului odată! Te drege cât ai zice peşte. (Îi dă pe frunte cu unsoarea, în timp ce GRIGORE bombăne) Lasă văicăreala, Gorică! Eşti bărbat sau ce eşti?

GRIGORE: Sunt orăşean! Asta-s! Şi nu cred în leacuri băbeşti! Pfiu, mă ia cu leşin…! Vrei să mă omori, Mama Sanda?

MAMA SANDA: Da’ lingav mai eşti, Gorică! (Şi-a terminat treaba, pune tubul în buzunar) O ţâră de miros n-a omorât pe nimeni… (Se îndreaptă spre ieşire)

TASE: Pfiu! Bate pân-aci! (Îşi face vânt cu ziarul)

MAMA SANDA: Şi tu, Tase, de cân’ eşti aşa de moale? Că de cân’ te ştiu, numa’ de rele eşti bun… Ai uitat cum te zbenguiai prin livada mea şi-mi spânzurai pisicile?

TASE: (Jignit) Mama Sanda, asta a fost demult. Acu’ stau la bloc şi-s om serios.

MAMA SANDA: Las’ că ştiu o mai bine ce eşti. Doar te ştiu de-atâţia ani, nu mă duci tu de nas…

Iese bombănind.

TASE: (Strâmbând din nas) Pfiu, Grigore, da’ chestia aia e…

GRIGORE se ridică, ia de pe masă un pachet de şerveţele umede, scoate unul şi se şterge pe frunte şi pe mâini.

GRIGORE: E mai bine?

TASE: (Se aşează confortabil, îşi deschide ziarul) Altă viaţă, Gore…. Pfui, am crezut că-mi dau duhu’ cu duhoarea aia…!

GRIGORE: Mie-mi zici? Mi-a mutat nasu’! (După o pauză) Da’ ştii ceva? Mi-a trecut!

TASE: Hm?

GRIGORE: Durerea de cap… Mi-a trecut.

TASE: Aşa, hocus-pocus?

GRIGORE: Dacă-ţi zic!

TASE: Cred şi eu: duhoarea aia poate să scoale şi morţii!

GRIGORE: Auzi, câţi ani are Mama Sanda?

TASE: Nu ştiu. Trebuie să moară.

GRIGORE: Bunicii noştri nu mai trăiesc.

TASE: Mai sunt destui.

GRIGORE: Mi-ar fi plăcut să trăiască.

TASE: Eşti un Ionescu, nu?

GRIGORE: Doar ştii că mă cheamă Ionescu.

TASE: Se vede, eşti sentimental.

GRIGORE: Şi ce-i rău în asta?

TASE: E, că ţi se suie toţi în cap. Şi nici nu poţi să faci tot ce vrei.

GRIGORE: Haida-de!

TASE: Un Popescu e de fier.

GRIGORE: De-aia te-a luat cu leşin de la alifia lu’ Mama Sanda?

TASE: Să nu exagerăm! Aveam doar o uşoară ameţeală.

GRIGORE: Şi ce vrei să zici? Că un Ionescu nu face cât un Popescu?

TASE: Cel mult accidental.

GRIGORE: De unde scoţi teoriile astea?!

TASE: Păi cine zăcea adineauri ca o plăcintă, acolo, pe canapea?

GRIGORE: Lasă, că nici tu n-arătai prea bine…

TASE: Asta fiindcă aveai privirea-nceţoşată…

GRIGORE: Las-o că măcăie, Tase!

TASE: E realitatea pură.

GRIGORE: Auzi, eşti mai torpilat decât mine…!

TASE: Nu ştiu care-i mai torpilat dintre noi, da’ ştiu care-i mai Ionescu...

GRIGORE: Poftim?!

TASE: Eşti un Ionescu pur.

GRIGORE: Iar tu un… un… un Popescu pur!

TASE: Poţi fii sigur!

GRIGORE: Mă duc acasă!

TASE: Du-te.

GRIGORE: (Strigă) Stela! Dobrică! Plecăm acasă!

TASE: Să fii tu sănătos! Sunt acasă demult...

GRIGORE: (Făcând ochii mari) Păi şi pe mine m-au lăsat aşa…?!

TASE: Erai prea beat ca să te mai poţi scula.

GRIGORE: (Vehement) Gata! Am plecat!

Se-ndreaptă spre ieşire. După trei paşi se-mpiedică şi cade cât e de lung.

 

 

IV. GRIGORE, MARILENA şi TASE.

GRIGORE: Marilena, pot să sun după un taxi?

MARILENA: Da. Vezi că e-ncurcat firu’.

TASE: Lasă telefonul.

GRIGORE: Hai, mă, nu fi zgârciob!

TASE: Sigur e pus sub urmărire.

GRIGORE: (Formând numărul) Păi chem un taxi, atâta tot.

TASE: Treaba ta. Ăştia atât aşteaptă.

GRIGORE: Care ăştia?

TASE: De când ne ştim noi, Grigore, îţi tot zic, da’ nu asculţi. Treaba ta...

GRIGORE: (În receptor) Alo? Un taxi pe Verii...

MARILENA: ...Verii număru’ treişpe.

GRIGORE: Strada Verii treişpe. Blocul turn verde... Poftim?! Atunci trimiteţi-mi altul! Bine, aştept...

TASE: Ce-i?

GRIGORE: (Către ei) Auzi, şoferul disponibil nu vrea să vină la numărul treişpe!

MARILENA: (Lui TASE) Ţi-am zis să nu ne mutăm la număru’ treişpe!

TASE: (Lui GRIGORE) Ţi-am zis să nu dai telefon! (MARILENEI) Mai ales că băieţii ascultă!

MARILENA: În casa asta nu ascultă nimeni pe nimeni. A, doar Cezar, ascultă pe la uşi.

CEZAR: Eu?!

TASE: Am demontat telefonul acum o săptămână. (MARILENA râde, TASE o priveşte enervat) Ce dacă n-am găsit nimic?

MARILENA: În schimb l-ai stricat.

GRIGORE: (În receptor) Poftim? Aştept, aştept, da’ nu dumneavoastră plătiţi telefonul, să ştiţi!

TASE: Nu l-am stricat.

MARILENA: Nu mai era bun de nimic.

TASE: Nu-i adevărat. După ce l-am făcut la loc, nu mai avea ton, da’ era de la ei. Şi a doua zi mergea.

MARILENA: Fiindc-a venit depanatorul.

GRIGORE: (Către MARILENA şi TASE) Mai ştiţi vreun număr de taxi? Că ăştia-s neserioşi!

TASE: (MARILENEI) Ai chemat depanatorul?!

MARILENA: Eu nu ştiu să repar telefoane. Şi nici tu.

TASE: Îţi dai seama că acum iar trebe să-l demontez?

MARILENA: Dacă vrei să rămâi fără telefon, demontează-l. Facem economie.

GRIGORE: (În receptor) Da, spuneţi… N-aveţi nici o maşină disponibilă?

TASE: Ce vrei să spui?! Ia zi, cine vorbeşte mai mult la telefon în casa asta?! Eu sau tu?

GRIGORE: (Simţindu-se cu musca pe căciulă) Îmi pare rău, da’ nu ştiu ce se-ntâmplă…

TASE: (MARILENEI) Şi depanatorul ăla cum arăta?

GRIGORE: (În receptor) Cee? Nu vrea să vină la număru’ treişpe? Mi-aţi spus-o acum cinci minute. A, era altu’?

TASE: Sigur au plantat un gândac!

MARILENA: Gândac?! Să nu văd urmă de gândac în casa mea!

GRIGORE: (În receptor) Atunci spuneţi-le să oprească la blocul de lângă, la unşpe!

MARILENA: (Lui GRIGORE) Sau la cinşpe!

TASE: (MARILENEI) Nu ştii nimic! Dai toată ziua cu aspiratorul!

GRIGORE: (Către ei) Ce babe superstiţioase le conduc ăstora taxiurile? N-au nici un ateu?! Sau, mă rog, unu’ care să-şi bage picioarele-n cifra treişpe?!

TASE: (Lui GRIGORE) Ştiu exact ce vrei să spui!

MARILENA: Cum adică „să plantezi” un gândac?!

TASE: (MARILENEI) Speli toată ziua vase şi ştergi prafu’!

GRIGORE trânteşte exasperat telefonul în furcă. TASE şi MARILENA îl privesc urât.

GRIGORE: (Jenat) Scuze, da’ m-au scos din minţi...

TASE: Lasă, tot trebe să-l demontez.

 

 

V. Reflectorul se mută. Îi vedem pe CEZAR şi pe DOBRICĂ.

DOBRICĂ: Dacă mă concentrez, devin invizibil.

CEZAR: Şi mai ce?

DOBRICĂ: Uite, să-ţi arăt.

DOBRICĂ adoptă o atitudine de om care se concentrează.

DOBRICĂ: Cheam-o pe maică-ta.

CEZAR: Nu pe maică-mea!

DOBRICĂ: De ce?

CEZAR: N-am chef de maică-mea.

DOBRICĂ: Atunci pe Mama Sanda.

CEZAR: Păi da, vrei să te asiguri că vine cineva care nu te vede!

DOBRICĂ: Atunci pe cine vrei tu!

CEZAR: (Strigă) Tată!

DOBRICĂ: Nu pe taică-tu!

CEZAR: (Strigă) Tată!

Pe uşă intră DURACELL.

CEZAR: Duracell! Nu pe tine te-am strigat!

DURACELL: Artere, vene şi ligamente.

DOBRICĂ: Auzi, de ce nu-l eliberaţi pe Duracell?

CEZAR: Cum adică „să-l eliberăm”?!

DOBRICĂ: Să-i daţi drumu’.

DURACELL: Oase şi piele.

DOBRICĂ: E un papagal.

CEZAR: Nu-i un papagal. Un papagal repetă ce zic alţii. Duracell zice ce-i trece lui prin cap.

DOBRICĂ: Atunci e o placă stricată.

DURACELL: Viaţa-i de rahat.

CEZAR: Nu-i nici o placă stricată, fiindcă niciodată nu zice acelaşi lucru.

DOBRICĂ: Atunci ce-i?

CEZAR: Când te faci invizibil?

DOBRICĂ: Păi în condiţiile astea nu mă pot concentra.

CEZAR: Nu e nevoie să chemăm pe nimeni. Îmi arăţi mie cum te faci invizibil.

DURACELL: Legume şi fructe.

DOBRICĂ: Aşa nu mă mai joc! Cheamă pe cineva normal, nu papagalu’ ăsta stricat! Cineva care n-o să mă vadă, da’ tu o să mă vezi.

CEZAR: Nu eu l-am chemat pe Duracell. Eu l-am chemat pe tata.

DOBRICĂ: (Lui DURACELL) Duracell, pleacă! (DURACELL dă să plece)

CEZAR: (Lui DURACELL) Duracell, rămâi! (DURACELL se-ntoarce)

DURACELL: Gem şi ghem.

CEZAR: Uite, e bun şi la rime. (Lui DURACELL) Duracell, uită-te încolo. (Arată spre DOBRICĂ) Îl vezi?

DOBRICĂ: Aşa nu mă mai joc! Nu vezi că nu e bun? E idiot, mă vede!

CEZAR: Şi eu te văd.

DOBRICĂ: Tu oricum trebuia să mă vezi. Numa’ pentru ceilalţi eram invizibil.

CEZAR: Duracell, îl vezi pe Dobrică?

DURACELL: Dobrică?

DOBRICĂ: (Jubilând) Nu mă vede! Ai văzut? Nu mă vede!

CEZAR: Duracell, nu te prosti! Îl vezi pe Dobrică?

DURACELL priveşte înainte şi tace.

DOBRICĂ: Ce ţi-am zis?

CEZAR: Duracell, eşti idiot.

DOBRICĂ: Fiindcă nu mă vede, îl faci idiot?

CEZAR: Da’ este idiot. A zis şi doctoru’.

DOBRICĂ: Adineauri ziceai că nu-i.

CEZAR: N-am zis că nu-i. Am zis că te vede.

DOBRICĂ: Şi tu mă vezi şi nu eşti idiot.

CEZAR: Duracell, îl vezi?

DURACELL: Ala bala portocala.

 

 

VI. MAMA SANDA moţăie pe canapea. CEZAR şi DOBRICĂ stau pitiţi şi-ncearcă să dea foc şorţului MAMEI SANDA cu o brichetă care nu se aprinde. Întâi încearcă DOBRICĂ, apoi CEZAR, scuturând bricheta, scăpărând-o repetat etc. În spatele lor se iţeşte DURACELL cu o cutie de chibrituri. CEZAR o ia fericit, scapără un băţ şi, tocmai când să aprindă şorţul MAMEI SANDA, apar TASE şi MARILENA, care se aşează pe canapea, lângă bătrână, care se trezeşte şi-ncepe să croşeteze. TASE butonează telecomanda, MARILENA i-o ia şi butonează ea, el vrea s-o ia înapoi, se încaieră, MAMA SANDA scapă andrelele pe jos, telecomanda ajunge şi ea tot acolo, DURACELL pune mâna pe ea şi fuge, MARILENA şi TASE sar de pe canapea şi îl urmăresc, MAMA SANDA rămâne cu ochii la televizor. CEZAR şi DOBRICĂ scapără alt chibrit.

 

 

VII. Reflectorul e din nou pe CEZAR şi DOBRICĂ.

DOBRICĂ: Trebuie să dau o veste proastă.

CEZAR: Sper că nu mie.

DOBRICĂ: Nu, maică-mii. L-am omorât pe Kuki.

CEZAR: Aş fi vrut să văd şi eu asta. De ce nu m-ai chemat?

DOBRICĂ: Eşti bolnav la cap.

CEZAR: Iar tu gras.

DOBRICĂ: Nu l-am omorât cu mâna mea. L-am scăpat din lesă şi l-a călcat o maşină.

CEZAR: Mişto.

DOBRICĂ: Chestia e că trebuie să-i zic maică-mii şi-o să mă omoare. În plus, e-n stare să facă un infract.

CEZAR: Infarct.

DOBRICĂ: Eşti un tâmpit!

CEZAR: Infarct, nu infract, grasule!

DOBRICĂ: (Se smiorcăie) Lasă-mă-n pace! Kuki a murit şi tu...!

CEZAR: Tehnic vorbind, n-a fost vina ta.

DOBRICĂ: Spune-i asta maică-mii.

CEZAR: Dacă-mi dai „mp3”-ul tău, îi spun eu.

DOBRICĂ: O s-o omori.

CEZAR: N-o omor. Nici n-o să simtă.

DOBRICĂ: Minţi. Vrei doar să pui mâna pe „mp3”.

CEZAR: Atunci spune-i tu.

DOBRICĂ: Cum o să faci?

CEZAR: Nu e treaba ta. Tu adu-mi „mp3”-ul.

DOBRICĂ: Da’ să n-o omori! Face nişte găluşte cu prune... (Încântat) te lingi pe degete!

CEZAR: Şi dacă s-ar întâmpla, ce? Tehnic vorbind, n-ar fi vina ta.

DOBRICĂ: Mă omori, man!

CEZAR: Stai liniştit, am glumit. Nu va fi nici o victimă, îţi promit.

În celălalt capăt al scenei, reflectorul o scoate din beznă pe STELA, care se machiază în faţa unei oglinzi mari, de înălţimea unui om. La un moment dat, în joacă, începe să se prostească, ca un om care ştie că e singur: se strâmbă, îşi cercetează chipul, încearcă să se atingă în locuri imposibil de atins, vorbeşte etc. Ceea ce face nu trebuie să aibă o conotaţie vulgară sau sexuală, ci doar caracterul caraghios, dar adevărat al unor gesturi şi comportamente pe care nimeni nu le-ar face în prezenţa altcuiva, oricât de apropiat ar fi. Deodată apare CEZAR, surprinzând-o într-o postură caraghioasă.

CEZAR: Tanti Stela, Dobrică a avut un accident!

STELA: (Lividă) Dumnezeule! Unde-i, ce s-a-ntâmplat?!

CEZAR: Staţi liniştită, acum e-n afara oricărui pericol... Maşina nici nu l-a atins.

STELA: Slavă Domnului!

CEZAR: Doar că...

STELA: (Înspăimântată) Doar că...?

CEZAR: ...a murit Kuki.

STELA: Nu se poate! A murit Kuki?! (Se văicăreşte. CEZAR o priveşte plictisit)

CEZAR: Da, a murit, dar Dobrică e bine sănătos. De fapt, câinele l-a salvat. Dacă nu era Kuki, Dobrică ar fi fost acum... terci pe asfalt.

STELA: (Mină dezgustată) Ieah! (Privindu-l pe CEZAR ca pe o ciudăţenie) Şi fi-miu unde-i?

CEZAR: E în faţa blocului.

STELA: De ce n-a venit la mine?

CEZAR: I-a fost frică să nu-l certaţi.

STELA: Prostuţu’! Bine c-a scăpat! (Dă în plâns) Bietul Kuki...!

CEZAR: E terci pe asfalt.

STELA îl priveşte oripilată.

CEZAR: I-au ieşit maţele pe-afară.

STELA îl priveşte din ce în ce mai scârbită.

CEZAR: Rămăsese din el numai o pată de sânge şi...

STELA: (Terifiată) Gata, gata! Am înţeles! (Strigă) Dobrică! Dobrică mamă! (Iese)

 

VIII. Reflectorul se mută. TASE butonează telecomanda. MARILENA dă cu aspiratorul.

TASE: Iar faci curăţenie?!

MARILENA: (Nu aude) Hă?

TASE: Opreşte aspiratorul ăla!

MARILENA: (Nu aude) Hă?

TASE scoate aspiratorul din priză. Intră în lumina reflectorului şi CEZAR.

MARILENA: Ce faci?!

TASE: Iar faci curăţenie?!

MARILENA: Dacă tu nu pui mâna pe nimic în casă... în afară de telecomandă.

TASE: Da’ sifonu’ de la chiuvetă cine l-a reparat?

MARILENA: Grigore.

TASE: Ba eu.

MARILENA: Tu ai adormit sub chiuvetă, de beat ce erai. Te-ai trezit când treaba era gata.

TASE: E-o minciună gogonată.

MARILENA: Am dovada: te-a filmat fi-tu cu aparatu’ foto.

TASE: Cum să filmeze, dacă-i un aparat foto?

CEZAR: Aşa-s aparatele astea noi, şi filmează.

TASE: Cezar, ţi-am zis să nu mă mai fotografiezi când mă simt bine!

CEZAR: Nu te-am fotografiat, te-am filmat.

TASE: Tot cu „f” începe: filmat, fotografiat.

MARILENA: Lasă-l în pace! A avut şi el o dată iniţiativă.

TASE: Pe terenu’ de fotbal să aibă iniţiativă, nu la fotografiat!

MARILENA: Pe maidanu’ ăla? Ce-ai zice să aibă iniţiativă la şcoală?

TASE: (Lui CEZAR, cu tonul unei „lecţii de viaţă”) Ai observat, băiete? Toate cuvintele importante încep cu „f”: fotbal, fumat, finanţat, fu...

MARILENA: (Ascuţit) Tase! Ai grijă cum vorbeşti!

CEZAR: ...fotografiat, filmat...

TASE: Ce, e băiat mare de-acum.

MARILENA: Pentru mine tot copil rămâne. Eu l-am făcut.

TASE: Şi eu îi dau lecţii de viaţă.

MARILENA: Ha!

TASE: Ce?! Ce „ha”?!

CEZAR profită de cearta părinţilor pentru a o şterge tiptil.

MARILENA: Nimic.

TASE: Las’ că ştiu eu ce-nseamnă „ha”!

MARILENA bagă aspiratorul în priză. Uruitul lui acoperă vocea lui TASE, a cărui gură se mişcă furios. TASE îşi agită mâinile, îşi smulge părul din cap etc.

 

 

IX. Undeva, în cealaltă parte a scenei, GRIGORE se priveşte în oglindă, manifestându-se ca un om care ştie că e singur: se strâmbă, îşi cercetează chipul, încearcă să se atingă în locuri imposibil de atins, vorbeşte etc. Ceea ce face nu trebuie să aibă o conotaţie vulgară sau sexuală, ci doar caracterul caraghios, dar adevărat al unor gesturi şi comportamente pe care nimeni nu le-ar face în prezenţa altcuiva, oricât de apropiat ar fi.

 

 

X. CEZAR şi DOBRICĂ stau pe marginea scenei şi privesc înainte, spre sală.

DOBRICĂ: Ai văzut ceva mai mişto decât Cerasela?

CEZAR: Niciodată.

DOBRICĂ: Ce-aş vrea să fiu mai aproape!

CEZAR: Acum ar trebui să te faci invizibil.

DOBRICĂ: Nu mă pot concentra.

DOBRICĂ: Şi-a pus picior peste picior!

CEZAR: Şi-a pus picior peste picior!

DOBRICĂ: Uite, genunchii!

CEZAR: (Tâmp) Îhî...

DOBRICĂ: Uite, şi-a lins buzele!

CEZAR: (Înghiţind în sec) Îhî...

DOBRICĂ: Îşi trece mâna prin păr...

CEZAR: Îşi trece mâna prin păr...

DOBRICĂ: (Îşi muşcă buza) Ah...!

CEZAR: Ai văzut? Şi-a muşcat buza!

DOBRICĂ: N-am fost atent! Am clipit! Care buză?

CEZAR: Buza de jos! Să te muşti de buza de jos e sexy, să te muşti de buza de sus, e naşpa.

DOBRICĂ: Dacă i-aş cere să fiu sclavul ei, crezi c-ar vrea?

CEZAR: De ce nu? Nu eşti Duracell.

DOBRICĂ: Nu vrei să fii şi tu sclavul ei?

CEZAR: Să fim amândoi?

DOBRICĂ: Îhâm.

CEZAR: Nu-mi place să fiu sclav. Sclavii o duc naşpa.

DOBRICĂ: Gândeşte-te cât de aproape ai fi de ea!

CEZAR: Bine, o să fiu şi eu sclavul ei. Da’ crezi c-o să vrea?

DOBRICĂ: De ce să nu vrea? Eu aş vrea să am doi sclavi.

CEZAR: Şi eu, da’ nu sunt ea.

DOBRICĂ: O să vrea. Îi spunem că facem orice pentru ea.

CEZAR: Orice?

DOBRICĂ: Păi sclavii nu asta fac?

CEZAR: Chiar orice? Dacă-mi cere să-i cumpăr tampoane?!

DOBRICĂ: N-o să-ţi ceară aşa ceva.

CEZAR: De unde ştii?

DOBRICĂ: N-o să-ţi ceară, îţi spun eu.

CEZAR: Uite, uite! Ai văzut?

DOBRICĂ: Îşi întinde ciorapul pe picior!

CEZAR: Aş vrea să fiu ciorapu’ ăla...

DOBRICĂ: Şi eu!

CEZAR: Aş fi lipit de pielea ei...

DOBRICĂ: Termină, că mă exciţi!

CEZAR: Se ridică!

DOBRICĂ: Pleacă? Pleacă deja?!

CEZAR: Îşi aranjează fusta.

DOBRICĂ: Cred că pleacă.

CEZAR: Aş vrea să fiu fusta aia...

DOBRICĂ: Şi eu!

CEZAR: Da’ chiloţelu’ ei ai vrea să fii?

DOBRICĂ: Ăăă... Uite, pleacă!

CEZAR: Pleacă...

CEZAR: Cum o fi să fii femeie?

DOBRICĂ: Să ai sâni şi să n-ai...?

CEZAR: Îhî.

DOBRICĂ: Cred că-i naşpa. Ce, tu ai vrea să fii femeie?

CEZAR: Nu. O femeie dă tot timpu’ cu aspiratoru’.

DOBRICĂ: Îhî.

CEZAR: Dac-aş fi femeie, aş vrea să fiu bărbat.

 

 

XI. TASE şi CEZAR la masă. DURACELL e şi el prin preajmă, mutând obiectele de bucătărie – pe care MARILENA le pune după el la loc, în timp ce vorbeşte cu cei doi.

TASE: (Lui CEZAR) Iar te ţii după curva aia din vecini?

MARILENA: Fir-ar să fie! Mă, Tase, de când îţi spun să zugrăveşti în bucătărie, şi tot n-ai făcut-o! Uite, mi s-a dus naibii bunătate de cafea!

TASE: (Lui CEZAR) N-auzi ce te-ntreb? Bagi capu’-ntre urechi, hă?

MARILENA: Uite, iarăşi s-a desprins de pe tavan un fragment de zugrăveală! E-n ibricul de cafea!

TASE: Lasă-mă acum, să-mi tihnească mâncarea! O să zugrăvesc…

MARILENA: Numai zici, da’ nu faci nimic. De parcă…

TASE: De parcă ce?

MARILENA: …nu-ţi pasă! Te duci la lucru, apoi la berică, şi-atât! Şi ajungi acasă, te tolăneşti pe canapea şi butonezi telecomanda aia de mă căpiezi. Nici n-apuc să văd canalele, aşa de repede le schimbi! Cum naiba apuci să vezi ceva?

TASE: Dacă nu vezi, ia-ţi ochelari!

MARILENA: Mai pune şi tu mâna prin casă, ce Dumnezeu!

TASE: Da?! Şi cine aduce banu’ în casă, ia spune? Nu eu?

MARILENA: Că eu nu aduc! Ce dacă-s mai puţini? Da’ treaba-n casă cine-o face? Nici la cumpărături nu mai mergi!

TASE: Da’ fi-tu ce păzeşte, ha? (Lui CEZAR) Ia zi, tu, ce n-o ajuţi pe maică-ta prin casă?

MARILENA: Că de umblat creanga eşti bun! Iar te-ai ţinut după Cerasela?

CEZAR: (MARILENEI, politicos) Îmi dai, te rog, margarina?

MARILENA: Una peste bot îţi dau, aia-ţi dau! Te-am rugat să treci pe la Stela. Ai fost?

CEZAR: De ce?

TASE: Tu nu-ntrebi „de ce?”, e clar! Faci ce-ţi zice mă-ta!

MARILENA: Tu du-te pân-acolo, ş-o să vezi. Atâtea întrebări… Ai altceva de făcut?

TASE: Da, umbli numai după piz...!

MARILENA: (Întrerupându-l) Tase! Ce Dumnezeu!

TASE: Lasă, dragă, că-i mare. Ce, crezi c-ai crescut o domnişoară de pension? Nici nu ştii ce zace-n fi-tu!

MARILENA: E, că ştii tu… Ce să zic! Şi vezi, poate zugrăveşti anu’ ăsta!

TASE: Ţi-am zis că zugrăvesc, da? Ce mă mai... atâta la cap!

CEZAR: Azi e duminică?

TASE: Da, e duminică. (MARILENEI) Nu ştie nici în ce zi e! (Lui CEZAR) Da’ de ce întrebi? Ai vreun program special?

CEZAR: Nu pot să mă duc mâine la tanti Stela? Că azi avem meci pe „Maracana”.

MARILENA: Iar baţi mingea pe maidanu’ ăla?

TASE: Bine, mergi mâine.

MARILENA: Ce faci, Tase?! Eu îi zic una, tu alta! Îmi subminezi autoritatea!

TASE: Nu subminez nimic! Nici măcar economia naţională, băga-i-o-aş pe gât lu’ toţi preşedinţii de după Ceauşescu!

MARILENA: A, te rog să nu-ncepi iar cu politica! Mâncam şi noi liniştiţi, şi tu...

TASE: (Lui CEZAR) Te duci pe „Maracana”, da’ fii atent aicea: noi ne-ntâlnim cu naşii, mergem la linie, la un grătar. Mătăluţă dai cu mătura în cameră la tine, faci puţină ordine, clar?

MARILENA: Las’, c-am făcut eu, că dacă era să las după el...

TASE: (MARILENEI) Păi vezi cum îmi subminezi autoritatea? Eu vreau să-l pun la treabă, şi tu...! Mai lasă şi tu aspiratoru’ ăla din mână, că uite, se duce de râpă educaţia lu’ fi-tu!

MARILENA: Acu’ te-ai trezit să-i faci educaţia?! La şaptişpe ani?!

TASE: Eu l-am făcut pe el, nu el pe mine, aşa că-l învăţ până am eu chef!

MARILENA: Tu l-ai făcut?! Credeam că eu l-am făcut!

TASE: Adică ce, eu n-am avut nici o contribuţie?!

MARILENA: Uite, de-aici, din pântecele ăsta a ieşit!

CEZAR: Bleah! Mamă, mâncam şi eu...!

TASE: (Plesnindu-l peste ceafă) Numa’ eu am voie să vorbesc aşa cu mă-ta, e clar?

MARILENA: Strângeţi voi pe-aici, da? Că eu mă duc să mă-mbrac.

MARILENA iese. TASE îl ia deoparte pe CEZAR, părinteşte.

TASE: Ascultă aici, băiete... Viaţa e de rahat. Mă asculţi?

CEZAR: Da.

TASE: Uită-te şi tu: suntem încolţiţi! La şase stă familia Ionescu. Aia cu câinele. La alimentara din colţ, vânzătoarea de la mezeluri e Ionescu. Scrie pe ecuson! Cât despre Grigore şi Stela...

CEZAR: ...Şi Dobrică!

TASE: ...Ce să mai vorbim! Oriunde mă-ntorc, dau de-un Ionescu. La servici, am doi colegi care ghici ce nume poartă?

CEZAR: Ionescu.

TASE: Ne-au năpădit! Eu sunt un Popescu, ce pizda mă-sii!

CEZAR: Da, tată.

TASE: Şi tu eşti tot un Popescu! Ţine minte chestia asta! Zi după mine: „Sunt un Popescu!”

CEZAR: (Moale) Sunt un Popescu.

TASE: Eşti pe mă-sa! Parcă n-ai fi mâncat nimic pe ziua de azi! Abia te-ai sculat de la masă!

CEZAR: N-am apucat să mănânc.

TASE: Vezi ce se-ntâmplă? Dac-ai fi cuminte, n-am avea motive să te certăm şi-atunci ai apuca să mănânci.

CEZAR: Îhâm.

TASE: Deci zi: „Sunt un Popescu!”

CEZAR: (Tare) Sunt un Popescu!

TASE: Aşa, mă!

CEZAR: (Urlând) Sunt un Popescu!

XII. În cealaltă parte a scenei MARILENA se priveşe în oglindă. În joacă, începe să se prostească, ca un om care ştie că e singur: se strâmbă, îşi cercetează chipul, încearcă să se atingă în locuri imposibil de atins, vorbeşte etc. Ceea ce face nu trebuie să aibă o conotaţie vulgară sau sexuală, ci doar caracterul caraghios, dar adevărat al unor gesturi şi comportamente pe care nimeni nu le-ar face în prezenţa altcuiva, oricât de apropiat ar fi.

 

 

XIII. MAMA SANDA croşetează. DOBRICĂ se aşează în faţa ei şi se concentrează.

DOBRICĂ: Mama Sanda, mă vezi?

MAMA SANDA: Încă n-am chiorât, derbedeule! Îţi baţi joc de mine?!

DOBRICĂ: Nu, eu doar mă făceam invizibil...

MAMA SANDA: (Întinzându-se după baston) Dacă pun mâna pe tine, te fac eu invizibil, n-avea grijă!

DOBRICĂ se concentrează din nou.

DOBRICĂ: Acuma mă vezi?

MAMA SANDA: Bineînţeles că te văd, zevzecule! Unde Dumnezeu mi-e bastonul?!

DOBRICĂ: Poate că nu mă vezi. Poate te iei doar după vocea mea.

MAMA SANDA: Ei, nu, că asta le-ntrece pe toate! Ştii tu mai bine decât mine ce văd şi ce nu văd?!

DOBRICĂ: Dar eu...

MAMA SANDA: Şi unde-i celălalt măgar? E pe-aici şi râde de mine!

DOBRICĂ: Nu, e la piaţă după roşii, l-a trimis tanti Marilena.

MAMA SANDA: Şi tu de ce nu te-ai dus cu el? Că şi-aşa vă ştergeţi mucii unu’ altuia!

DOBRICĂ: (Jignit) Eu nu-i şterg nici un muc!

MAMA SANDA: (A reuşit să pună mâna pe baston şi-l bate în cap cu el) Alo, Duracell?

DOBRICĂ: Au! Nu sunt Duracell.

MAMA SANDA: Duracell, tu eşti?

DOBRICĂ: (Revelaţie) E clar, nu mă vede: crede că-s Duracell!

MAMA SANDA: Cred că Duracell ţi-a luat locul.

DOBRICĂ: (Cu năduf) Nu mi-a luat locul. Eu sunt aici numai în vizită.

MAMA SANDA: (Îl ciocăneşte din nou în cap) Duracell, tu eşti acolo?

DOBRICĂ: (Îndepărtându-se) Cred c-a venit Cezar. (Iese, frecându-şi scăfârlia)

 

MAMA SANDA se ridică şi se apropie de oglindă. Se priveşte cu mina cuiva care abia se distinge. Se apropie şi se îndepărtează de oglindă, încercând să se vadă. Obosită, nemulţumită, se îndepărtează încet.

 

 

XIV. TASE caută ceva, bombănind. Ajuns în dreptul oglinzii, se priveşte, apoi, în joacă, începe să se prostească, ca un om care ştie că e singur: se strâmbă, îşi cercetează chipul, încearcă să se atingă în locuri imposibil de atins, vorbeşte etc. Ceea ce face nu trebuie să aibă o conotaţie vulgară sau sexuală, ci doar caracterul caraghios, dar adevărat al unor gesturi şi comportamente pe care nimeni nu le-ar face în prezenţa altcuiva, oricât de apropiat ar fi. Intră MARILENA.

TASE: Ce-ai făcut cu Playboy-ul ăla?

MARILENA: Care Playboy?

TASE: Ăla din noptieră?

MARILENA: N-am făcut nimic.

TASE: Iar ai făcut curăţenie în noptiera mea? Ţi-am zis să nu mai umbli acolo!

MARILENA: După tine, ar umbla păianjenii p-acolo!

TASE: Deci tu ai luat Playboy-ul.

MARILENA: N-am luat nici un Playboy.

TASE: Ai făcut-o dinadins. Şi bunică-ta o face dinadins!

MARILENA: Ea ce-a mai făcut?

TASE: Cred că se spală cu periuţa mea de dinţi.

MARILENA: De unde ţi-a mai venit ideea asta?

TASE: Îţi spun că se spală cu periuţa mea! De azi o să-mi cumpăr în fiecare zi altă periuţă.

MARILENA: Da, să arunci banii pe fereastră!

TASE: Şi mă urmăreşte pe gaura cheii când fac baie.

MARILENA: Cine, bunica?!

TASE: Că doar nu Stela!

MARILENA: Ai vrea tu să fie Stela!

TASE: Mă urmăreşte, îţi zic eu!

MARILENA: Eşti paranoic, Tase!

TASE: Ai văzut cum stă tot timpu’ aplecată?

MARILENA: Are lumbago!

TASE: Da, fiindcă se holbează pe gaura cheii!

MARILENA: Eşti bolnav la cap!

TASE: Bunică-ta-i bolnavă la cap!

MARILENA: Are optzeci de ani, pentru numele lu Dumnezeu!

TASE: Tocmai. E dusă cu capu’.

MARILENA: Mai bine i-ai spune lu’ fi-tu să nu se mai ţină după piţipoanca aia din vecini. Ai văzut cum se-mbracă? La şaişpe ani se-mbracă şi se machiază ca o ştoarfă de două’şase!

TASE: Trebuie să-l iniţieze cineva.

MARILENA: Pe tine tot una din asta te-a iniţiat?

TASE: (Nostalgic) Ehe, pe mine...

MARILENA: (Întrerupându-l) Nici nu vreau s-aud!

TASE: Nici eu nu vreau s-o mai văd pe bunică-ta trăgând cu ochiul la mine.

MARILENA: Iar începi?!

 

 

XV. CEZAR îi arată o revistă Playboy lui DOBRICĂ. DURACELL e prin preajmă prostindu-se în faţa oglinzii.

CEZAR: Uite ce am!

DOBRICĂ: Oau! De unde-o ai?

CEZAR: I-am şterpelit-o lui taică-miu din noptieră. Cred că şi lui îi plac femeile.

DOBRICĂ începe să răsfoiască revista.

CEZAR: Ce faci?

DOBRICĂ: Păi... mă uit...

CEZAR: O iei acasă şi mi-o aduci săptămâna viitoare.

DOBRICĂ: Da’ numa’ puţin, să...

CEZAR: Nu-mi place să mă uit cu altcineva la Playboy.

DOBRICĂ: Cum adică?

CEZAR: Uite-aşa.

DOBRICĂ: Bine, dacă zici tu... (Închide revista)

CEZAR: Nici să mă piş cu alţi băieţi nu pot. (DOBRICĂ râde) Nu-mi vine.

DOBRICĂ: E-aşa de simplu! Ţi-o scoţi din pantaloni şi...

CEZAR: (Întrerupându-l) Sper că glumeşti!

DOBRICĂ: Deloc. E chiar simplu. Ţi-o scoţi...

CEZAR: (Îl întrerupe ciocănindu-i în cap) Duracell, tu eşti acolo?

DOBRICĂ: Ce faci?!

CEZAR: Nimic. Am crezut că ţi-a luat locul Duracell.

DOBRICĂ: Hai, bă...!

CEZAR: Vezi unde pui revista, c-o vreau înapoi. Să nu ţi-o găsească maică-ta...

DOBRICĂ: N-avea grijă, o ascund sub cămăşile lu’ taică-miu.

CEZAR: Te-ai tâmpit?! O s-o găsească!

DOBRICĂ: Într-o săptămână, nu. El nu-şi schimbă cămăşile decât la şapte zile.

CEZAR: Bine... Am plecat. Mă duc s-o văd pe Cerasela.

DOBRICĂ: Unde, unde?

CEZAR: La ora asta iese în părculeţul din curtea casei şi se dă pe leagăn.

DOBRICĂ: Pe leagăn? Mamma mia!

CEZAR: Am făcut o gaură-n gard şi mă uit la ea cât vreau.

DOBRICĂ: Vin şi eu!

CEZAR: Vii degeaba, că nu te las să te uiţi.

DOBRICĂ: Nu fi naşpa! Ne uităm cu rându’.

CEZAR: Nici nu mă gândesc. Vreau să văd tot programu’. Tu uită-te-n Playboy.

DOBRICĂ: Astea din Playboy nu se mişcă.

CEZAR: Da’ arată mai mult.

DOBRICĂ: (Ofticându-se) Hai, mă, nu fi...!

Ies pe ultimele replici.

 

 

XVI. MARILENA dă cu aspiratorul, STELA îşi taie pieliţele cu o forfecuţă. La un moment dat MARILENA opreşte aspiratorul, se şterge pe frunte cu dosul mâinii, se aşează.

STELA: Cred că Grigore mă înşeală.

MARILENA: Aspiratorul ăsta cu apă e chiar bun.

STELA: Ieri mi-a adus un buchet de trandafiri.

MARILENA: E mai bun decât unul uscat.

STELA: Şi se bărbiereşte zilnic.

MARILENA: Dar ălea uscate se strică mai greu.

STELA: Şi, colac peste pupăză, i-am găsit şi un Playboy sub cămăşile din dulap.

MARILENA: (Dă cu degetul pe un bibelou) Uite, e praf peste tot!

STELA: E clar, mă înşeală!

MARILENA: (Ia o cârpă şi-ncepe să şteargă praful) M-am săturat, nimeni nu mişcă un deget în casa asta!

STELA: Dar nu-l omor.

MARILENA: (Azvârle cârpa) Ştii ceva? O să mă tolănesc şi eu pe canapea şi-o să mă uit la televizor! (Se tolăneşte)

STELA: O să mă prefac că nu ştiu nimic. Să văd până unde merge.

MARILENA: Unde-i telecomanda aia? (O caută)

STELA: Afacerea cu ceasurile nu i-a mers, da’ să se dea la alta poate!

MARILENA: Cred c-a luat-o Tase cu el la servici, să nu pună alţii mâna pe ea!

STELA: Ştiu ce fac!

MARILENA: Nu-i nimic, o să zac pur şi simplu!

STELA: O să mă culc cu şefu’!

MARILENA: Mmm... Ce bine e...!

STELA: Şi dup-aia cu şefu’ şefului.

MARILENA: (Se întinde, se pisiceşte) Asta zic şi eu viaţă...

STELA: Şi dup-aia cu şeful şefului şefului!

MARILENA: (Se ridică în fund, alarmată) Şi praful?!

STELA: Până la preşedintele companiei!

MARILENA: Că Tase n-o să-l şteargă în veci!

STELA: Ba nu, până la preşedintele ţării!

MARILENA: Iar Cezar nici atât!

STELA: Că la preşedintele Statelor Unite nu pot s-ajung...!

Exasperată, MARILENA se apucă să aranjeze, mutând lucrurile din casă: scaune, diverse obiecte, bibelouri etc.

STELA: Dar o să mă culc inclusiv cu preşedintele asociaţiei de proprietari!

MARILENA: (Pune mâna pe un bibelou) Asta ce caută aici?!

STELA: Aşa, să se-nveţe minte!

MARILENA: (Mută bibeloul. Vede un alt obiect, pune mâna pe el) Iar asta... trebuia să fie aici!

STELA: Nu, cu ăsta nu mă culc. Are o frizură oribilă!

MARILENA mută cu frenezie obiecte diverse. La un moment dat, STELA se apropie de ea.

STELA: Marilena, pot să fac şi eu un duş? Noi nu mai avem apă caldă de trei zile, se repară nu ştiu ce conductă.

MARILENA: Simte-te ca la tine acasă...

STELA iese din scenă. Din umbră apare CEZAR.

CEZAR: (Vorbeşte singur) Cerasela, iartă-mă. Nu-i o trădare. Dar trebuie să văd...!

Se ascunde după canapea. Reapare STELA, fredonând un cântec, înfăşurată într-un prosop.

STELA: A! (Ridică un deget, semn c-a uitat ceva, iese)

Între timp apare TASE, în şlapi şi gol până la brâu, c-un prosop pe umăr. Intră în baie. Se aude zgomotul zăvorului, apoi apa care curge. CEZAR se ridică, se apropie de uşă.

CEZAR: (Vorbeşte singur) Orice-aş vedea, Cerasela, tot tu eşti pe locul întâi.

Se apleacă, se uită pe gaura cheii.

CEZAR: (Îşi ia ochiul de la gaura cheii, vorbeşte singur) Hai, trage perdeaua aia, că doar nu te vede nimeni!

Apare STELA, care, văzându-l, se opreşte, pândindu-l curioasă. Din baie se aude zgomotul unei perdele trase pe-o bară de metal. CEZAR priveşte din nou pe gaura cheii.

CEZAR: (Murmură, lingându-şi buzele) Mmmm...!

Brusc se dă-napoi ca ars şi scoate un strigăt de groază. Din baie se-aude vocea lui TASE.

TASE: Aha! Iar eşti la uşă, hoaşcă bătrână!

CEZAR îşi duce mâna la gură şi cade pe spate.

TASE: Te-am auzit, perversă nenorocită!

CEZAR se ridică, se-ntoarce şi dă nas în nas cu STELA. Ea îl priveşte ironică, el face ochii cât cepele, ezită o secundă şi o zbugheşte. Uşa băii se crapă brusc şi vedem bustul gol al lui TASE.

TASE: Unde eşti, babă neruşinată?!

Se blochează când o vede pe STELA, care la rândul ei îl priveşte îngrozită.

TASE: Tu?!

STELA: Eu?! (Brusc înţelegând) Nu, nu eu!

TASE trânteşte uşa la loc. STELA îşi duce mâinile la gură, îngrozită şi ruşinată. Prosopul îi cade, concomitent cu stingerea reflectorului.

 

 

XVII. MAMA SANDA vorbeşte la telefon, privind din când în când în jur, ca şi cum ar vrea să se asigure că nu o surprinde nimeni.

MAMA SANDA: Alo? Casa Badea? Cu Margareta aş dori... (Pauză) Margareta Badea. Spuneţi-i că o caută Sanda. Ştie ea care Sanda. (Pauză. Expresia destinsă i se schimbă) Când? (Pauză) Mulţumesc... Şi condoleanţe... (Închide telefonul, rămânând pe gânduri. Caută într-o agendă veche, mototolită, găseşte un alt număr, îl formează) Alo? Casa Morar? Ştiţi, aş dori să vorbesc cu Niculae, dacă se poate. (Pauză) O cunoştinţă. O cunoştinţă mai veche... (Pauză. Expresia destinsă i se schimbă) Când? (Pauză) Condoleanţe... Mulţumesc... (Închide telefonul, rămânând pe gânduri. Caută în agendă, găseşte un alt număr, îl formează) Alo? Casa Lari? Ştiţi, aş dori să vorbesc cu Otilia, dacă se poate. (Pauză) Nu ştiu, ce să ştiu...? (Pauză. Expresia destinsă i se schimbă) A... Când? (Pauză) Condoleanţe... (Pauză) N-aveţi pentru ce... (Se lasă sfârşită pe canapea) Şi eu cu cine mai vorbesc? (Caută febril în agendă, din ce în ce mai disperată. La un moment dat se opreşte) A, Mela! Dacă şi tu...! (Formează numărul, aşteaptă) Alo? Bună ziua! Cu Melania, se poate? (I se luminează faţa) Da? Bine, bine, aştept. (Pauză) Alo, Mela? (Zâmbeşte fericită) Ce mai faci, tu? (Pauză) Eu, ca de obicei... Pe-aici, prin casă, cu andrelele... (Pauză) Nu, nu prea ies, nu mă mai ţin picioarele. Şi spatele mă termină... Tu ce mai faci? Eşti bine? (Pauză) Dac-ai şti ce mă bucur! Am crezut c-am rămas singură... Pot să-mi arunc carneţelul cu numere, că în afară de-al tău... (Pauză) Da, şi Niculae. Şi Margareta. Şi Otilia... (Pauză) Uite-aşa ne ducem cu toţii... (Pauză) Poftim? (Pauză) Eu ştiu? Ţi-am zis că am probleme cu spatele... E adevărat, aş mai ieşi şi eu din casa asta, că m-am săturat... (Pauză) Ştii ceva? Ai dreptate. Şi aşa nu ştiu câte zile mai am, aşa că o ieşire nu-mi strică... (Pauză) Da, să stăm şi noi de vorbă pe-ndelete... (Pauză. Se luminează la faţă) Vorbeşti serios?! Crezi că se poate?! A, nepotul tău e o dulceaţă! (Pauză) Aşa a zis?! Ne duce cu maşina până acolo? Doamne, de când n-am fost pe-acolo...! Cred c-au trecut treizeci de ani! Îţi aduci aminte, ce locuri frumoase? (Pauză. Râde) Exact, exact! Tu, Mela, nu te-ai ramolit de tot dacă-ţi aduci aminte de chestia aia! Oare or mai fi şoareci? Brr! (Redevine serioasă) Ştii ceva? O să aduc nişte otravă. Atunci, ştii tu, şoarecii ăia nu m-au lăsat să dorm toată noaptea. În rest a fost foarte frumos, recunosc... (Pauză) Atunci aşa rămâne... Aştept să mă suni... (Închide telefonul, privind în jur suspicioasă. Vorbeşte singură) Sper că n-a tras nimeni cu urechea...

MARILENA dă să intre, dar se opreşte şi trage cu urechea.

MAMA SANDA: Nu vreau să afle nimeni... Ultima călătorie... e pentru sufletul meu... Poate că n-ar trebui să iau totuşi otrava... Ba da, e mai sigur aşa... Ca să pot dormi liniştită...

MARILENA îşi duce mâna la gură, îngrozită. Reflectorul se mută şi-l descoperă pe TASE singur, butonând telecomanda. MARILENA se îndreaptă spre el, cu o mină devastată. DURACELL e şi el prin preajmă.

MARILENA: Tase…

TASE: Ce mai e? Iar nu ţi-a ieşit sufleul?

MARILENA: Tase…

TASE: Da’ ce-i, dragă?! Ai văzut o stafie?

MARILENA: Cred că… e ceva cu Mama Sanda…

TASE: Ce să fie cu Mama Sanda?

MARILENA: Cred că e ceva grav… Adică sper să nu fie, dar… Adineauri am auzit-o vorbind singură.

TASE: A, nu e grav. Aşa-s babele, vorbesc singure…

MARILENA: N-am vrut s-o spionez, Doamne fereşte, da’ aşa s-a-ntâmplat… Şi bine-am făcut, fiindcă…

TASE: Zi odată ce-ai auzit!

MARILENA: Spunea ceva de sufletul ei şi că ar trebui să ia otravă, ca să fie mai liniştită…!

TASE: Eşti sigură?!

MARILENA: Te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?

TASE: Crezi că vrea să se... ştii tu...?

MARILENA: O să-şi pună capăt zilelor, Tase!

TASE: Dacă asta e dorinţa ei...

MARILENA: Tase! E bunica noastră!

TASE: Tehnic vorbind, e bunica ta.

MARILENA: (Dă în plâns) Tase, e îngrozitor!

TASE: Hai, lasă, o să fie bine, ai să vezi.

MARILENA: Cum să fie bine, Tase?! Vorbea de otravă şi de plecare...!

TASE: Cu otravă e mai puţin urât decât cu funia de gât.

MARILENA: (Indignată, nu-şi găseşte cuvintele) Eşti... eşti...!

TASE: Iar pistol nu cred să aibă.

MARILENA: Trebuie să vorbim cu ea!

TASE: Bine. Mergem la ea şi-o lămurim.

MARILENA: Da, da! O s-o convingem că-i o prostie!

Chiar atunci intră STELA. MARILENA se aruncă de gâtul ei.

MARILENA: Stela! Mama Sanda vrea să se sinucidă!

STELA rămâne împietrită, fără să poată scoate o vorbă.

TASE: (STELEI) Eu zic să nu intrăm în panică, nu e sigur...

MARILENA: (Precipitat) Am auzit-o eu cu urechile mele cum vorbea singură de otravă, de călătorie şi că nu trebuie să afle nimeni!

Tocmai atunci intră GRIGORE.

GRIGORE: Ce-i cu mutrele astea? A murit cineva?

MARILENA: Mama Sanda vrea să se omoare!

GRIGORE: Care Mama Sanda?

STELA: Eşti tâmpit?!

GRIGORE: A, Mama Sanda! Nu murise?

STELA: Trebuie să vorbim cu ea, să vedem ce-i în capul ei!

MARILENA: Şi cât mai repede! Până nu se otrăveşte!

GRIGORE: Vrea să se otrăvească?! Mă rog, o s-arate mai bine decât dacă se spânzură.

Vor să iasă buluc după MAMA SANDA.

MARILENA: Staţi aşa! Nu e bine! Dacă mergem aşa, toţi grămadă, cine ştie cum o să reacţioneze!

TASE: Ai dreptate. N-o băgăm în seamă cu lunile, iar acum ne repezim toţi la ea. O să facă infarct. Şi trebuie luată mai pe ocolite, că altfel, în starea ei, se-aruncă pe geam.

MARILENA: Păi întâi mă duc eu!

STELA: Şi dup-aia eu!

GRIGORE: Tu? Ce să cauţi?!

STELA: Oameni suntem, ce Dumnezeu! Şi-o să vii şi tu.

GRIGORE: Eu nu! Credeam că-i moartă. Trebuie să-mi revin.

Ies toţi.

 

 

XVIII. DOBRICĂ şi CEZAR, pe burtă, se uită de pe marginea scenei în sală.

CEZAR: A venit!

DOBRICĂ: Uite-o!

CEZAR: De-aici se vede cel mai bine, ţi-am zis.

DOBRICĂ: Ai reuşit să vorbeşti cu ea?

CEZAR: Tehnic vorbind, nu.

DOBRICĂ: Fusta aia e nouă?

CEZAR: Nu.

DOBRICĂ: Eu n-o ţin minte.

CEZAR: Dacă te uiţi numai la sâni!

DOBRICĂ: Ce, tu nu te uiţi?

CEZAR: Închide ochii.

DOBRICĂ: De ce?

CEZAR: Închide ochii! Nu trişa! (Îi pune mâna pe ochi) Spune ce culoare au pantofii ei. Tehnic vorbind...

DOBRICĂ: Ăăă... negri.

CEZAR: (Descoperindu-i ochii) Sunt maro toată ziua.

DOBRICĂ: Maro am vrut să zic!

CEZAR: Lasă cioacele.

DOBRICĂ: Maro ziceam, da’ m-ai luat prea repede!

CEZAR: (Surprins) Uite, îşi dă bluza jos!

DOBRICĂ priveşte cu ochi din ce în ce mai mari.

CEZAR: Îşi scoate şi... (Se opreşte, cu gura căscată)

DOBRICĂ: (Cu voce sugrumată) ...fusta...

CEZAR: (Înghiţind în sec) Nu mai vreau să fiu fusta ei...

DOBRICĂ: (Tâmp) Hă?

CEZAR: (Privind în continuare fascinat înainte) Vreau să fiu chiloţelul ei...

DOBRICĂ: (Cu ochii holbaţi) Îşi... îşi... (Nu mai poate respira)

CEZAR: Îşi... îşi... (Rămâne cu gura căscată, cu o expresie tâmp-fericită)

DOBRICĂ dă să se ridice. CEZAR îl trage la loc pe podea.

CEZAR: Ce faci?! O să te vadă!

DOBRICĂ: (Agitat) Ai văzut? Ai văzut?!

CEZAR: Dobrică...!!!

DOBRICĂ: (Ca hipnotizat) Se uită la... mine...

CEZAR: (Ca hipnotizat) Ba se uită la... mine...

În spatele lor apare fără să fie auzit DURACELL, care priveşte la rândul lui înainte, cu ochii cât cepele.

DURACELL: (Repetă rar, parcă în ecou) ...la mine la mine la mine la mine la mine...

CEZAR şi DOBRICĂ sar speriaţi.

DOBRICĂ: Ziceai că nu-i papagal!

 

 

 

XIX. MAMA SANDA şi MARILENA.

MARILENA: Bunico, ştiu ce-ai de gând.

MAMA SANDA: Nu ştiu despre ce vorbeşti.

MARILENA: Hai, nu te mai preface...

MAMA SANDA: De ce tragi cu urechea? (Pentru sine) În casa asta nu poţi avea viaţa ta!

MARILENA: Fiindcă ştiu ce intenţii ai, mă bucur c-am tras cu urechea.

MAMA SANDA: Frumos, n-am ce zice!

MARILENA: Mama Sanda, nu cred că-i bine ce vrei să faci.

MAMA SANDA: E treaba mea ce fac!

MARILENA: De ce spui asta? Doar nu suntem nişte străini!

MAMA SANDA: După cum vă purtaţi cu mine...

MARILENA: Vai, Mama Sanda, te rog...! Uite, o să vorbesc şi cu Tase şi cu Cezar, o să fim mai atenţi.

MAMA SANDA: Prea târziu.

MARILENA: Niciodată nu-i prea târziu!

MAMA SANDA: Hotărârea mea e luată, şi nu mă răzgândesc sub nici o formă!

MARILENA: Dar e-ngrozitor!

MAMA SANDA: De când trebuie să vă dau eu raportul?! Fac ce vreau cu viaţa mea!

MARILENA: Mama Sanda, nu vorbi aşa!

MAMA SANDA: Păi nici nu mai vorbesc. Trec la fapte.

MARILENA: Dumnezeule! Şi la noi nu te gândeşti?!

MAMA SANDA: Da’ voi vă gândiţi la mine vreodată?

MARILENA: Recunosc, te-am neglijat, Cezar e cam obraznic, Tase, cu ale lui...

MAMA SANDA: (Întrerupând-o) Dacă tot sunt invizibilă pentru voi, de ce să nu iau o pauză?

MARILENA: Mama Sanda, poate c-ar trebui să consulţi un doctor...

MAMA SANDA: La vârsta mea, nu mai are rost. Cel mult o să-mi mai găsească nişte boli.

MARILENA: Nu te da bătută, bunico!

MAMA SANDA: Nu mai are rost să discutăm. Peste trei zile am plecat.

MARILENA: Trei zile?!

MAMA SANDA: Îmi ajung trei zile să mă pregătesc.

MARILENA: Mai gândeşte-te, Mama Sanda!

MAMA SANDA: Mi-am pregătit totul, în fond nu e mare lucru. A, să nu uit: o să iau termosu’ ăla de-un litru, dacă nu te superi...

MARILENA: Termosu’?! Ce să faci cu termosu’?!

MAMA SANDA: Îl iau pentru cafea, ştii că nu-mi place ceaiul!

MARILENA: (Ironic-disperată) Să nu-mi zici că iei şi banii de pensie cu tine!

MAMA SANDA: E pensia mea, fac ce vreau cu ea!

MARILENA: Păi la ce-ţi foloseşte?!

MAMA SANDA: Măi fată, ce-i cu tine?!

MARILENA: Bunico, iartă-mă că-ţi spun, da’ nu mai vezi limpede...

MAMA SANDA: Ştiu că e mică, da’ pe de altă parte am înţeles că serviciile sunt suportate de nepotul Melaniei. E foarte drăguţ din partea lui, nu crezi?

MARILENA: Care nepotul Melaniei?!

MAMA SANDA: Nepotul prietenei mele.

MARILENA: Şi crezi că eu o s-accept să-ngrijească de tine un străin?!

MAMA SANDA: Marilena, de ce-ţi faci atâtea griji? Nu se face gaură-n cer. Suntem doar eu şi Melania.

MARILENA: Şi Melania?!

MAMA SANDA: De fapt, ea a fost cu ideea. Aşa că e normal să mergem împreună.

MARILENA: Ce-i asta, o sectă?!

MAMA SANDA: Nu, e doar bunătate.

MARILENA: Bunătate?! Şi otrava e tot semn de bunătate?

MAMA SANDA: Bineînţeles! O să dormim mai bine.

MARILENA: (Ridicându-şi mâinile) Sfinte Sisoe, Mama Sanda a luat-o razna!

MAMA SANDA: De ce mă jigneşti? Eu vreau doar să dorm în pace, liniştită, fără să mă deranjeze nimeni... Cer aşa de mult? Că după ce mă-ntorc în balamucul ăsta...

MARILENA: (Întrerupând-o) Să te-ntorci?!

MAMA SANDA: Da’ ce, vreţi să scăpaţi de mine?

MARILENA: (Şocată) Păi... nu cred că... mai e posibil... (Terifiată) Decât dacă...

MAMA SANDA: A, voi chiar... (Profund mâhnită) Vreţi să nu mă mai întorc...?

MARILENA: (Cu grijă, convinsă că SANDA a înnebunit) Mă gândeam că e mai bine pentru toţi...

MAMA SANDA: Deci aşa... Plec şi eu pentru câteva zile şi...

MARILENA: Cum pentru câteva zile?! Bunico, iartă-mă că-ţi zic, da’ nu mai judeci limpede. Dacă te-ai hotărât să faci pasul ăsta, nu e vorba doar de câteva zile, bunico...

MAMA SANDA: Adică mă daţi afară...?! După ce că te-am crescut şi-am avut grijă de tine...

MARILENA: Da’ atunci de ce vrei să... faci pasul ăsta?!

MAMA SANDA: Ieşi afară! Ieşi afară, nerecunoscătoareo!

MARILENA: Dar, Mama Sanda... eu... noi...

MAMA SANDA: (Ridicând bastonul) Ieşi, nemernico!

MARILENA iese complet derutată.

 

 

XX. DOBRICĂ se concentrează. Marilena intră furioasă în conul de lumină al reflectorului, deschide dulapul şi începe să aranjeze hainele din el.

DOBRICĂ: Tanti Marilena, mă vezi?

MARILENA: Poftim?

DOBRICĂ: Ştii, tanti Marilena, eu pot deveni invizibil.

MARILENA: Bine, băiete.

DOBRICĂ: Nu te miri.

MARILENA: De ce să mă mir?

DOBRICĂ: Nimeni nu mă crede.

MARILENA: Ceauşescu a fost împuşcat: acum cred orice.

DOBRICĂ: Şi toţi mă văd.

MARILENA: Într-o zi n-o să te mai vadă nimeni.

DOBRICĂ: Da’ eu vreau să fiu invizibil acum.

MARILENA: N-o să dureze chiar aşa de mult.

DOBRICĂ: Mi-e foame.

MARILENA: Îţi fac imediat o omletă. Să termin cu raftul ăsta.

DOBRICĂ: Nu-mi place omleta.

MARILENA: Ăăă... Atunci... cred că mai am nişte tocăniţă. Ţi-o încălzesc imediat.

DOBRICĂ: Nu-mi place tocăniţa.

MARILENA: Da’ mofturos mai eşti! Ce-ţi place?

DOBRICĂ: Roşiile cu brânză.

MARILENA: Ete, brânză! N-am brânză. Doar dacă nu te duci să cumperi. Îţi dau bani şi...

DOBRICĂ: Mi-e lene.

MARILENA: Nu eşti invizibil, da’ sigur eşti obraznic.

DOBRICĂ: E o boală.

MARILENA: Poftim?

DOBRICĂ: Mi-a zis mama.

MARILENA: Cum adică?

DOBRICĂ: „Eşti bolnav de lene”, aşa mi-a zis.

MARILENA: (Îl priveşte curioasă) Duracell, tu eşti?

DOBRICĂ: (Intrigat) Sunt eu, Dobrică.

MARILENA: (Îl priveşte în ochi, ca şi cum ar căuta ce se ascunde dincolo de ei) Duracell, i-ai luat locu’ lui Dobrică?

DOBRICĂ: Mătuşă, sunt eu, Dobrică!

MARILENA: Nu mă păcăleşti, Duracell...

DOBRICĂ: (Iese bombănind) Duracell ăsta mă scoate din sărite...!

 

 

XXI. MAMA SANDA, singură. Apare STELA împingându-l de la spate pe GRIGORE.

GRIGORE: (Împotrivindu-se) Stela, ţi-am zis că nu vreau!

MAMA SANDA: Afară din camera mea!

GRIGORE: (STELEI, dând s-o şteargă) Să-i respectăm intimitatea...

STELA: (Lui GRIGORE) Hai, lasă! (MAMEI SANDA) Sărut mâna, Mama Sanda.

MAMA SANDA: Ce vreţi? Lăsaţi-mă-n pace!

GRIGORE: (STELEI) Vezi? Mama Sanda vrea să...

STELA: (MAMEI SANDA) Mama Sanda, nu te supăra, dar eu şi Grigore voiam să-ţi vorbim...

GRIGORE: (MAMEI SANDA) Dar dacă nu vreţi, venim altădată...

STELA: (Ţinându-l în loc pe GRIGORE) Uite ce e, Mama Sanda. Noi credem că hotărârea ta e bună.

GRIGORE: (Privind-o pe STELA stupefiat) Poftim?!

MAMA SANDA: (Îmblânzindu-se) Mulţumesc, drăguţă.

STELA: (Lui GRIGORE, aparte, printre dinţi) Nu pofti, că ţi se-apleacă! Ia notiţe, bărbate! (MAMEI SANDA) Mama Sanda, e dreptul dumitale să faci ce vrei. (Aparte, lui GRIGORE, care o priveşte uluit) Psihologie inversă, bărbate...!

MAMA SANDA: O, ce mă bucur că mă-nţelege şi pe mine cineva!

GRIGORE se cruceşte.

STELA: (Lui GRIGORE) Grigore, stai locului!

GRIGORE: Ce-am făcut, dragă?!

STELA: (MAMEI SANDA) Mama Sanda, poate nu e cea mai bună idee a dumitale...

MAMA SANDA dă să protesteze, dezamăgită.

STELA: (Continuă) ...dar e a dumitale, şi-ţi respectăm decizia!

MAMA SANDA se înseninează din nou.

GRIGORE: Mă bucur că trăieşti, Mama Sanda!

STELA: (Lui GRIGORE) Ce faci?! (Aparte) Nu-i spui unei sinucigaşe că te bucuri că trăieşte!

GRIGORE: (Aparte) Tehnic vorbind, încă nu-i o sinucigaşă.

STELA: (Aparte, exasperată) Ai terminat?!

GRIGORE: (Aparte) Şi-apoi, eu credeam că-i moartă! Aşa că eu chiar mă bucur că trăieşte!

MAMA SANDA: Ce tot şuşotiţi acolo?

STELA: (Se întoarce spre SANDA) ...Îi spuneam lui Grigore că, totuşi, ar trebui să te gândeşti la... cum să zic... la partea estetică...

MAMA SANDA: La ce?!

STELA: Gândeşte-te la cum o să arăţi... Vorbesc de... călătoria aia...

MAMA SANDA: Nu mă interesează cum o s-arăt.

STELA: Aşa spun toţi, dar dup-aia...

MAMA SANDA: Am optzeci de ani, pentru numele lui Dumnezeu! Nici oglinda nu mă mai arată!

GRIGORE: (Ton informativ) Cred că oglinda n-are nimic. Probabil nu vezi bine, Mama Sanda.

STELA: (Lui GRIGORE, aparte) Chiar nu poţi să te-abţii?! (MAMEI SANDA) Vezi foarte bine, Mama Sanda. Lasă-l pe Grigore... Vorbeşte gura fără el. Ce ziceam? A, da... Nu poţi să faci un asemenea gest fără să te gândeşti la... cum să zic... dimensiunea estetică. O să te privească atâta lume...

MAMA SANDA: Să se uite cât vor!

STELA: ...şi n-o să mai ai nici un cuvânt de spus.

MAMA SANDA: Puţin îmi pasă!

STELA: Cine ştie pe mâinile cui încapi. Aşa de greu găseşti o cosmeticiană bună în ziua de azi!

MAMA SANDA: Fată dragă, unde mă duc eu n-am nevoie de farduri şi chestii de-astea de boit!

STELA: Nu fi naivă, Mama Sanda. Cu atât mai mult vei avea nevoie! Şi-apoi... otravă, bunico?! Otravă?!

MAMA SANDA: Ce-i cu otrava?

STELA: Otrava, oricare-ar fi ea, afectează pielea!

MAMA SANDA: (Râde) Dac-ar afecta numai pielea, nu m-aş mai agita. Otrava mea face curăţenie generală!

GRIGORE: Mama Sanda, eşti de-a dreptul morbidă!

MAMA SANDA: Ţi-o fi milă, te pomeneşti?! Eşti slab de înger, ţi-am mai zis...

STELA: Mama Sanda, dată fiind perspectiva, eu zic să te mai gândeşti...

MAMA SANDA: (Dezamăgită) A, păi dacă-ncepi şi tu ca Marilena...

STELA: Vai, departe de mine gândul! Faci ce vrei, ţi-am zis, dar o astfel de... călătorie, cum îţi place să zici matale, se programează, se planifică din timp...

MAMA SANDA: O, Doamne, parc-aş pleca de tot, aşa vorbeşti! Doar mă-ntorc dup-o săptămână...!

GRIGORE: (Îngălbenind) Cee?!

STELA: (Îngrozită) Ăăă... vă-ntoarceţi...?!

MAMA SANDA: Bag seama că nici voi nu vreţi să mă-ntorc.

GRIGORE: Ba da, ba da....

STELA: (aparte, lui GRIGORE) Ce faci, Grigore?! O-ncurajezi? Vrei să ne bântuie de pe lumea cealaltă?!

GRIGORE: (Aparte) Păi... pshilogie inversă, nu?

MAMA SANDA: Ce tot şuşotiţi acolo?

STELA: E, de-ale noastre…

MAMA SANDA: (Mâhnită) Aşa deci, şi voi m-aţi scos de la inimă... Ce-ar fi să mă lăsaţi să mă odihnesc?

STELA: Stai puţin, Mama Sanda, noi...

MAMA SANDA: Hai, hai, şuşotiţi afară cât vreţi, că eu o vreau să rămân cu ale mele...

Cei doi ies protestând inutil.

 

 

XXII. STELA fumează, TASE o priveşte insistent. Tensiunea pluteşte în aer.

TASE: Ce nebunie, nu?

STELA: Vorbeşti de Mama Sanda?

TASE: (Cu subînţeles) Când mai treceţi pe-aici să mai jucăm o carte, să mai stăm de vorbă...?

STELA: Şi eu şi Grigore am avut zile mai încărcate. Grigore încearcă o afacere cu brelocuri.

TASE: Cu brelocuri?

STELA: Eu i-am zis că n-are cum să meargă, da’ ai cu cine discuta? Îl cunoşti doar...

TASE: (Cu subînţeles) Oamenii sunt plini de suprize... Uneori plăcute...

STELA: Crezi că afacerea cu brelocuri s-ar putea să iasă?

TASE: Nu de brelocuri vorbeam eu... (Se apropie de ea „seducător”)

STELA: De ce te uiţi aşa la mine? (Se retrage.)

TASE: Ei, de ce... (O trage „pasional” la pieptul lui) Ştii tu de ce...!

STELA: Tase, stai cuminte!

TASE: Dar’ sunt foarte cuminte... (Încearcă să o sărute)

STELA: (Respingându-l) Ce faci, Tase?! O strig pe Marilena, să ştii!

TASE: Strig-o cât vrei, tocmai a ieşit, a zis că nu mai are cafea... (Vrea s-o cuprindă din nou)

STELA: Stai locului, Tase!

TASE: Hai, nu mai fă pe mironosiţa! Cine trăgea cu ochiu’ când făceam baie, hă?

STELA: Nu eram eu!

TASE: Te-am văzut cu ochii mei!

STELA: Eu voiam doar să fac baie şi...

TASE: (Întrerupând-o) O, da! Să facem duş împreună!

STELA: Tase, încetează! Eu îl iubesc pe Grigore!

TASE: De-aia vă ciondăniţi toată ziua? (O prinde din nou în braţe)

STELA: Tase, n-am fost eu, îţi jur! (Se zbate să scape)

TASE: Atunci, cine? Spune-mi.

STELA: N-o să mă crezi. (Se zbate)

TASE: Încearcă! (Dă să o sărute)

STELA: (Zbătându-se) A fost...

Tocmai atunci intră GRIGORE.

GRIGORE: (Jubilând) Stela, au venit brelocurile...

Îi vede pe cei doi îmbrăţişaţi şi se blochează. STELA şi TASE îl privesc încremeniţi. Reflectorul se stinge.

 

 

XXIII. Reflectorul se aprinde în celălalt capăt al scenei. GRIGORE se pregăteşte să se spânzure: verifică stabilitatea unui scaun, tăria unei curele suspendate deasupra scaunului. Intră CEZAR.

CEZAR: Ce faci, unchiule?

GRIGORE: Mă spânzur.

CEZAR: Viaţa e de rahat, nu?

GRIGORE: De unde ai informaţia asta? E confidenţială.

CEZAR: De la tata.

GRIGORE: Să nu mai spui nimănui.

CEZAR: Bine.

GRIGORE respiră adânc, se urcă pe scaun.

CEZAR: Nu era mai bine cu otravă?

GRIGORE: Dac-o imit pe Mama Sanda, or să spună că n-am personalitate.

CEZAR: Păcat că n-avem pistol. Ar fi făcut mai mult zgomot.

GRIGORE: Să mă-mpuşc? Nuuu... Prea multă mizerie.

CEZAR: De ce nu vă tăiaţi venele? E la modă.

GRIGORE: E o idee... (Se răzgândeşte) Nu. Îmi vine rău când văd sânge. (Verificând tăria curelei) Ce zici, o să ţină?

CEZAR: Nu ştiu. N-am spânzurat decât o pisică, da’ cu cravata lu’ tata.

GRIGORE: Tradiţie de familie...

CEZAR: Cravata?

GRIGORE: Nu, spânzuratul pisicilor.

CEZAR: Îmi place mai mult să mă uit la Cerasela.

GRIGORE: Cine-i Cerasela?

CEZAR: O tipă din vecini.

GRIGORE: Eşti îndrăgostit de ea?

CEZAR: (Se scutură) Nu!

GRIGORE: Foarte bine. (Îşi pune funia de gât) Dacă tot o mierlesc, îmi spui şi mie ce mai face fi-miu?

CEZAR: Te spânzuri sigur?

GRIGORE: Pe cuvânt de onoare.

CEZAR: Atunci pot să-ţi spun: e-n limbă după cineva.

GRIGORE: E-ndrăgostit?

CEZAR: De Cerasela.

GRIGORE: Şi Cerasela?

CEZAR: Nici nu se uită la el.

GRIGORE: Tradiţie de familie...

CEZAR: De fapt, s-a uitat o dată, dar poate se uita la mine. Sau la Duracell.

GRIGORE: Sigur nu se uita la el. A, ce bine că eşti aici, mă poţi ajuta! Ia o cravată şi leagă-mi mâinile. Dacă o să am mâinile libere, o să-ncerc să mă salvez. Şi nu vreau.

CEZAR: (Ia una dintre cravate) Asta?

GRIGORE: Nu, nu aia, că nu se asortează cu cămaşa. Nevastă-mea iar o să mă bombăne că n-am gust.

CEZAR: (Alegând alta) Asta e bună?

GRIGORE: Aia da. Leagă-mă strâns.

GRIGORE îşi duce mâinile la spate, CEZAR i le leagă.

GRIGORE: Bravo. Acum... sunt gata. (Trage aer în piept) Vrei să împingi tu scaunul?

CEZAR: Eu?!

GRIGORE: Pot s-o fac eu, dar mă gândeam că poate ţi-ar plăcea...

CEZAR: (Emoţionat) Nu ştiu dacă pot...

GRIGORE: Te ajut şi eu, nu-ţi fie frică.

De-afară se aude vocea STELEI.

GRIGORE: Stela!

Intră STELA. GRIGORE mişcă brusc scaunul, care cade. STELA ţipă şi-l prinde de picioare pe GRIGORE, susţinându-l. GRIGORE se zbate, încercând să se elibereze. La ţipetele STELEI, năvălesc MARILENA, TASE şi DOBRICĂ. Apoi DURACELL şi, şontâc-şontâc, în baston, MAMA SANDA. MARILENA dă să o ajute pe STELA, dar TASE intervine.

TASE: Ce faci?

STELA: (Lamentându-se) De ce, Grigore?! De ce, Grigore?!

MARILENA: (Lui TASE) Vreau s-o ajut!

STELA: (Disperată) Ajutor!

TASE: (Aşezându-se pe scaunul doborât) Las-o să se descurce.

MARILENA: Dar…

TASE: Nu te băga într-o ceartă de familie. După ce se-mpacă, o să se spargă oalele în capul tău!

STELA: Dobrică, ajută-mă! Adu scaunul! Repede!

TASE: (MARILENEI, oferindu-i un scaun) Ia loc, te rog. Să discutăm puţin.

DOBRICĂ: (Agitat, zăpăcit) Care scaun?!

CEZAR şi MAMA SANDA se aşează pe celelalte scaune disponibile.

DOBRICĂ: Nu-i nici un scaun. Toate-s ocupate!

STELA: Adu altceva! Fă ceva!

MARILENA: Ce să discutăm?!

DOBRICĂ, total zăpăcit, trage fără folos de dulap.

MAMA SANDA: (Lui CEZAR) Ştii cumva de ce vrea să se spânzure?

CEZAR: Nu ştiu.

STELA: Grigore, ce-ai văzut… e greşit! Nu te-am înşelat! Îţi jur!

MAMA SANDA: A, începe să se limpezească.

MARILENA: Tase, lasă-mă s-o ajut!

TASE: Dacă eşti fraieră, du-te!

MAMA SANDA: (Lui CEZAR) Crezi că reuşeşte?

CEZAR: Depinde de Dobrică.

STELA: Lasă dulapul, Dobrică! Vezi ce găseşti pe dincolo!

DOBRICĂ iese val-vârtej.

MAMA SANDA: Dac-apucă să-l dea repede jos, o să-l trezesc cu alifia mea. (Scoate tubul din buzunar)

TASE: (MARILENEI) Crezi că vrea să fie salvat?

MARILENA: Păi dacă voia să se spânzure, n-o făcea cu noi toţi aici!

STELA: Ajutor! Grigore, să nu mori! E viu, nu? Nu e mort, nu?

TASE: A, deci presupui că vrea doar să se dea în spectacol.

MARILENA: Nu ştiu, dar e uman să-l salvăm, nu?

TASE: Afirmaţia asta e cu dus şi-ntors… Nu el şi-a pus juvăţu’ de gât?

MARILENA: (Spăşită) Ba da…

TASE: Atunci?!

STELA: Dobrică, unde mama mă-sii umbli?!

DOBRICĂ apare cu o cutie mare.

STELA: Aşa, repede, pune-o sub picioare!

DOBRICĂ pune cutia sub picioarele lui GRIGORE. STELA îi dă drumul. Picioarele trec prin cutie ca prin brânză.

STELA: (Disperată, îl apucă din nou de picioare pe GRIGORE) Dobrică, tu ţii cu ursu’?!

DOBRICĂ: (Transpirat, speriat etc.) Eu… nu găsesc nimic… Sunt prea grele… Eu…

MAMA SANDA: Ce mod urât de-a-ţi lua zilele!

TASE: (Ironic) Da, ştim, preferi otrava.

STELA: Să m-ajute cineva!!

MAMA SANDA: Eu? Ce otravă?

MARILENA: Hai, nu mai juca teatru! Doar am vorbit mai devreme!

MAMA SANDA: (Îşi aduce aminte) A, otrava...! Păi era pentru şoareci...

STELA: (Brusc cu ton normal) Ce şoareci? (MARILENEI) Aveţi şoareci?

MARILENA: (Îngrozită) Nu se poate! Doar fac toată ziua curăţenie!

STELA: (Furioasă, MAMEI SANDA) Tu trebuia să te omori, nu Grigore!

TASE: (MAMEI SANDA) Deci nu voiai să te omori?

MAMA SANDA: Eu?! Doamne fereşte! Voiam un week-end la ţară!

STELA: Mă ajută cineva?!

DOBRICĂ, în disperare de cauză, încearcă să susţină şi el picioarele lui GRIGORE.

STELA: Marilena?

MARILENA, înduioşată, dă să se ridice de pe scaun.

TASE: (MARILENEI) Treaba ta, da’ să ştii că ea s-a dat la mine!

STELA: (Indignată) Ceee?!! El s-a dat la mine!

TASE: (MARILENEI) Ştii cine se uita pe gaura cheii? Nu Mama Sanda, ci draga ta prietenă...

MARILENA: (Privind-o cu ură pe STELA) Aşa deci... Păi atunci... (Se aşează la loc şi-şi încrucişează braţele)

STELA: Marilena, gândeşte-te, de ce crezi că Grigore a ajuns aici?

TASE: (STELEI) Fiindc-a aflat că te dai la mine.

STELA: (Indignată, plângând etc.) Dumnezeule, mare! Cezar, ajută-mă, Cezar!

CEZAR: Nea Grigore mă rugase altceva...

STELA: Lasă ce te-a rugat, ajută-mă!

CEZAR ezită, e gata să se ridice, dar TASE îi pune o mână pe umăr.

TASE: Cezar, ai uitat? Ei sunt Ionescu, noi... Popescu.

CEZAR rămâne în scaun.

STELA: Nu m-ajută nimeni?! Duracell, ajutor!

DURACELL vrea să se îndrepte spre STELA.

MARILENA: Duracell, stai aici!

DURACELL se opreşte. Priveşte derutat când la STELA, când la MARILENA.

 

 

Heblu

 




·    Black Sitcom, Ed. Palimpsest, Bucureşti, 2008

·    Premiul I la Concursul de comedie românească, ediţia a III-a, al Teatrului de Comedie Bucureşti, din cadrul Festivalului Comediei Româneşti, ediţia a VI-a, 2008
·    Spectacol-lectură la Teatrul de Comedie Bucureşti în cadrul Festivalului Comediei Româneşti, ediţia a VI-a, 2008 (distribuţia: Sanda Toma, Ion Chelaru, Gabi Popescu, Bogdan Cotleţ, Florin Dobrovici, Aurora Leonte, Angel Popescu, Aurelian Bărbieru)