login



plus minus gleich

Patru cepe degerate

E-mail Print

 

 

Mihai Ignat

 

PATRU CEPE DEGERATE
(tragicomedie în două acte)





Personajele:

Luca – de unsprezece zile a împlinit 30 de ani
Iacob Deleanu – peste 60 de ani
George Bargan – în jur de 45 de ani           
Iulian Bexa – 24 de ani
Melania – asistentă medicală







Acţiunea se petrece într-un salon de spital cu patru paturi, ocupate de Iulian, Iacob, George şi Luca (în această ordine, dinspre uşă spre peretele pe care se află o fereastră cu gratii). Primul act se petrece în zilele noastre, al doilea – câteva secunde mai târziu.

– 2005 – 2015 -
Actul I
Scena I

Luca, IACOB, George, IULIAN

Pe parcursul primelor scene LUCA va tăcea, stând în pat, cu braţele sub pătură.     La începutul scenei, IACOB stă în picioare, lângă propriul pat, într-o poziţie     marţială, adresându-i-se lui IULIAN. GEORGE şi IULIAN stau în paturi, dezveliţi.     GEORGE citeşte un ziar. IULIAN îl urmăreşte pe IACOB, stând într-o rână. Are     gesturile şi reacţiile unui golan pentru care lumea e a lui (se scarpină între     picioare, râde idiot etc.). 

IACOB    Nimic nu mai e ca pe vremuri. Câţi ani ziceai că ai?
IULIAN    Douăş’patru.
IACOB    Ia să vedem: la două'şpatru de ani, adică acu’ două’şapte, ba nu, acu’     trei’şapte de ani eram… A, da, îmi amintesc perfect: eram la UM 027652. În     capitală. Păi în anii ăia nu era debandada de-acum. Nici în armată, nici în civilie.     Păi cine-a mai pomenit atâtea nereguli? Care cum i se năzare, fuge din unitate. Care     cum îl apucă, îşi zboară creierii cu armamentu’ din dotare. Cu glonţu’ statului!
IULIAN zâmbeşte.
Ce, ţi se pare de râs?
IULIAN    A, nu.
IACOB    Nici nu e, îţi spun eu. E de plâns. Ţara asta se duce de râpă. 
GEORGE    (Lăsând ziarul deoparte) Ei, nici chiar aşa…
IACOB    Ce vorbeşti, domnule? Sunt sigur că ziarul pe care-l citeşti e plin de crime şi     delapidări. Numai sex şi violenţă.
IULIAN pufneşte în râs.
Ce, nu-i aşa? 
IULIAN    A, nu. (Repede) Adică ba da!
GEORGE    Că pe vremea dumneavoastră nu se întâmplau de-astea! 
IACOB    Vremea mea era mult mai liniştită. (Îl arată pe IULIAN) Întreabă-l,     câte scandaluri nu se iscă la discoteca aia! Doar nu degeaba a ajuns aici, nu?
IULIAN    (Se ambalează) Erau trei, că altfel nu mă atingeau! În plus, n-am avut     spaţiu de desfăşurare, m-au prins lângă ghivecele cu plante exotice, iar şefu’ urla:     „Dacă dărâmi ghivecele, te concediez!” Cum naiba să te baţi în condiţiile astea?!
GEORGE    (Admirativ) Cred că ai o viaţă palpitantă ca bodyguard, nu?
IULIAN    Ascultaţi-mă pe mine: să trosneşti tâmpiţi şi să cordeşti gagici e cea mai     mişto ocupaţie!  
IACOB    (Deranjat că a fost întrerupt şi că atenţia s-a îndreptat spre IULIAN) Exact     despre asta vorbeam! Au dispărut ţelurile nobile, a dispărut rigoarea, domnule! 
GEORGE    (Deranjat de intervenţie) N-au dispărut, domnu’ Deleanu. Dar nu toţi pot fi     ofiţeri.
IACOB    Aici ai dreptate: nu oricine e-n stare de sacrificii şi nu oricine are calităţile     necesare…
GEORGE    Eu cred că m-aş fi descurcat. Rigoarea e cea mai importantă calitate a unui     contabil.
IACOB    (Ignorând intervenţia lui GEORGE) Uite, tu, Iulian: ai vână în tine, băiat     prost nu pari… Ce-ţi lipseşte? 
IULIAN    Un BMW.
IACOB se schimbă la faţă, jignit.
Era o glumă, colonele.
IACOB    (Ritos) General în rezervă! Vezi? Ce-ţi lipseşte e disciplina, băiete,     disciplina! Dar cu instrucţie ai putea deveni un adevărat militar.
GEORGE    (Încearcă din nou să se pună în centrul discuţiei) Asta spuneam şi eu.     Tocmai disciplina mi-a apreciat-o şi primarul. Ştiţi, o dată chiar am dat mâna cu     el–
LUCA se ridică din pat şi se îndreaptă încet spre uşă. De sub mânecile pijamalei i     se văd încheieturile bandajate.







Scena II

GEORGE, IACOB, IULIAN

IULIAN    Aţi văzut?
GEORGE    Ce?
IULIAN    Bandajele.
IACOB    Le-am văzut şi eu.
GEORGE    Sunteţi siguri? Dimineaţa, când l-au adus, n-am văzut nimic.
IACOB    Din cauza mânecilor. 
GEORGE    Poate vi s-a părut. Eu n-am văzut nici un bandaj.
IACOB    În ce mă priveşte, deşi am atenţie distributivă, când văd pentru prima dată pe     cineva, îl privesc în ochi. Ca să-l citesc. Şi ca să înţeleagă că nu mi-e teamă. Ştiţi,     prima impresie contează. Trebuie să fii–
GEORGE    (Întrerupându-l) Ursuz…
IACOB    …ferm, domnule!
GEORGE    Ursuz mai e… 
IACOB    Exact despre asta vorbeam! Despre teribiliştii care vor să-şi ia zilele numa’     ca să te simţi prost. Ca să ne facă viaţa mai dificilă. Ca să crească haosul!
IULIAN    Nu ştiu de ce-a făcut-o, dar mie mi se pare că face pe interesantu’.
GEORGE    Ba eu aş fi vrut să aflu cum ajungi să te gândeşti la sinucidere.
IACOB    (Ignorând replica lui GEORGE) Exact! Face pe interesantu’!
IULIAN    Ar putea măcar să ne bage în seamă.
GEORGE    Ar putea să facă şi el puţină conversaţie.
IACOB    Probabil de-aia l-a şi adus doctoru’ aici: ca să se… cum se zice acum… ca     să se socializeze. Îmi aduce aminte de un coleg de armată care tot aşa, tăcea ca     mutu’ în colţu’ lui şi nu ne spunea o vorbă. Ca şi cum n-am fi existat. Seara,     înaintea stingerii, în loc să spună un banc, să ne povestească de-ale lui, mă rog,     stătea şi citea. Da, citea, de parcă noi, ceilalţi din pluton, nici nu eram pe-acolo! 

În acest moment LUCA intră în salon şi revine, absent, la patul său.


Scena III

GEORGE, IACOB, IULIAN, LUCA

O vreme tac toţi. IULIAN îşi scoate telefonul mobil şi-l butonează. GEORGE îşi     scoate din noptieră un borcan cu compot şi o lingură şi începe să mănânce. IACOB     mustăceşte, se plimbă prin salon, cu priviri curioase aruncate lui LUCA. IULIAN     îşi duce telefonul la ureche şi aşteaptă.

IULIAN    Ce faci, păpuşe? (Pauză) Hă...? (Pauză) A, da. (Pauză) Când? (Pauză) Nu-i     cazu'. (Pauză) Dacă-ţi zic! Păpuşe, n-are rost. Nu mă simt prea bine şi– (Pauză) Păi     tocmai! E cine să aibe grijă... E treaba lor, nu? Dacă nici în spital nu te poţi simţi     rău...! (Pauză) Păi tocmai: eu mă simt. (Pauză) Nu, nu. Păi până vii tu, îmi trece.     (Pauză) Şi ce-o să-mi faci? (Râde) Vezi că nu eşti la bară! (Râde) Ştii bancu' ăla,     nu? Ăla cu „nu de bara de jos, ci de bara de sus”. (Râde. Se opreşte brusc din râs)     Mai bine pă dreacu'! E de la medica– (Pauză) Dacă-ţi zic! (Pauză) Ei, pe ciuperci!     (Pauză. Râde) Păi dacă era heliu, vorbeam ca tine! (Pauză) Cum să-i las?! Nu se     apropie nici cu-o floare! (Pauză) Hai, te pup pe portofel! (Pauză. Râde) Şi-acolo!     Bye, păpuşe!
IULIAN închide telefonul.
IACOB    Şi telefoanele astea...
IULIAN îl priveşte nedumerit.
Crezi că nu se poate trăi fără ele? Ce, înainte cum era? Ce, în tinereţe nici fix n-    aveam. Cu intervenţii, cu pile, mi-am băgat şi eu.
IULIAN    Nu po' să-mi închipui cum era fără.
IACOB    Foarte bine. Chiar foarte bine. Te suna lumea doar când ştia că eşti acasă. Îţi     tihnea: nu vorbeai oriunde, pe stradă, în maşină, de parc-ai fi singur. Că nu eşti. Şi     te-aude oricine...
IULIAN    Mă doare-n şpiţ! Ce, altă treabă n-au, decât să m-asculte pe mine?!
IACOB zâmbeşte.
IACOB     (Privind spre fereastră) Gratiile astea sunt de pe vremea când aici era     ospiciu.
IULIAN    Aici au fost cazaţi ţăcăniţi?
IACOB    Acum– (Scurtă pauză de gândire) Da, acu' treişpe ani s-a mutat. Aveai     unşpe ani, nici nu ştiai pe ce lume eşti.
IULIAN    Păi ce, mata la unşpe ani ştiai?
IACOB    „Dumneata”, nu „mata”.
IULIAN    „Mata”, „dumneata” – tot un drac!
IACOB    Tot un drac pentru tine. Vezi, asta– 
Lui IULIAN îi sună telefonul. IULIAN priveşte numărul, face o figură mirată.     Răspunde.
IULIAN    Da, păpuşe, eu, păi cine? (Pauză) P-aici. Frec manganu'. (Pauză) Da,     manganu', menta, ce vrei tu. (Râde) Las' că ştiu eu ce vrei tu... (Pauză) Băi,     deci bagă viteză. S-a dus ora de vizită, da' te descurci tu... (Pauză) Băi, nu se poate!     (Pauză. Devine nervos) Ştiu că-i târzior, da'– (Pauză) Îţi trece. Te pup şi-ţi trece.     (Pauză) Băi, ieri ai zis că– (Pauză) Ştiu, azi e azi, nu ieri, da'– (Pauză) Hai că mi-ai     tras-o... (Pauză) Băi– (Pauză)
IULIAN închide telefonul, vădit îmbufnat.
IACOB    (Încercând să reia discuţia din punctul în care se oprise) Tot un drac pentru     tine–
IULIAN butonează telefonul, îl duce la ureche, fără să-l bage în seamă pe IACOB. 
IULIAN    Alo, Magda? Ce faci, nu vii? (Pauză) Ei, am zis... Lasă ce-am zis! Acu' nu     mai zic. (Pauză) Sunt bine, mi-a trecut greaţa aia. (Pauză) Hai, că-s gigea. (Pauză)     Lasă, îl suni înapoi, zici că s-a schimbat calimera, şi vii încoa' (Pauză) Hai! (Pauză)     Me too, baby.
IULIAN închide telefonul. Colonelul s-a aşezat în pat şi a-nceput să-şi butoneze     telefonul. GEORGE a terminat de mâncat borcanul de compot şi îşi aranjează     lucrurile din şi de pe noptieră. IULIAN îl priveşte pe IACOB.
IULIAN    Ce ziceai de casa de nebuni, dom' colonel?
IACOB     (Butonând telefonul) General, ţi-am mai zis.
IULIAN vrea să mai spună ceva. Renunţă. Se plimbă prin salon, n-are stare.
IACOB    (La telefon) Măi fată, de ce nu răspunzi? Ce, ai telefon fix?! (Pauză) Bine,     bine, aştept.
IACOB închide telefonul, vădi îmbufnat.
IULIAN    Dom' colonel, v-aţi gândit vreodată la Albă ca Zăpada?
IACOB îl priveşte siderat.
Ştiu şi eu că-s basme. Nu-s tâmpit. Ştiu că nu e ca-n real life. Da' totuşi! Basmele     astea-s chiar poveşti! Mă rog, chestii pentru copii, da' nu se zice că copiii sunt cei     mai deştepţi...?
IACOB    Ei, lasă, că nu doar copiii pot fi deştepţi...
IULIAN    Normal, normal! Da' nu-i normal să-i zăpăcească în halu' ăsta pe ăia mici.     Eu n-am stat s-ascult la poveşti, da' am văzut desenu' animat. Şi zic: cum a putut     Albă ca Zăpada să accepte mărul ăla?! Craniaţi puţin: în mijlocul pădurii, într-un     loc pe unde nu calcă decât piticii, apare o babă care vinde mere. Păi în mijlocu'     pădurii?! Ce, e piaţă?! Bun, să zicem, da' nu i s-a aprins beculeţul nici când baba i-a     dat pe de-a moaca, aşa tam-nesam, din puţinul pe care-l avea?! Bun, hai să trecem şi     peste faza asta. Da’ urâţenia babei?! Hm? Adică apare o ciumă numa’ riduri şi     cocoaşe, iar Albă ca Zăpada o ia drept bunătatea-ntruchipată? Haida de! Cum naiba     să iei ceva, fie şi un măr, de la aşa ciumăfaie?! N-ai şi tu un pic simţu’ silei?! Doar     eşti Albă ca Zăpada, cea mai tare din parcare, Claudia Schiffer a desenelor animate!     A, da, ştiu ce-o să-mi spuneţi: că Albă ca Zăpada era brunetă. De unde ştiţi? Poate     era blondă. Mai ales că blondele-s cele mai tari!
IULIAN aşteaptă un răspuns, dar IACOB e prea uimit ca să-i răspundă.
Ce, n-am dreptate?
GEORGE    (După o pauză, cu mare satisfacţie) Da' ce zici de Scufiţa roşie...? Cât de     chioară poţi să fii să nu deosebeşti faţa boţită şi uscată a unei bătrânici de botul lung     şi îmblănit al unui lup?!  
IACOB izbucneşte în râs. IULIAN priveşte derutat când la GEORGE, când la     IACOB.
IULIAN    (Lui GEORGE) Îţi baţi joc de mine...?!
GEORGE    (Stânjenit) Foarte bun compotul! Se vede că e de casă, nu din comerţ, cu E-    uri şi chimicale... (Priveşte pe rând la cei doi, continuând să vorbească nejustificat     de mult, de parcă nu s-ar mai putea opri) Îmi place să mănânc eco. Şi nu-s     mofturos. Sunt doar– Adică anumite mâncăruri nu-mi plac. Dar asta nu-nseamnă că     nu-mi– Uite, nu-mi place să mănânc gem de zmeură. Îmi place gemul de zmeură,     dar nu-mi place să-l mănânc. Îmi intră-ntre dinţi.
IACOB    Deci ai carii.    
GEORGE    Nici halva nu mai pot mânca. Asta n-ar trebui să mă afecteze. Când eram     mic am băgat în mine atâta halva, că acum n-o mai suport. Deci cariile nu mai sunt     o problemă. (Pauză) Se poate şi fără halva. (Pauză. Cu oarecare disperare în glas)     Îmi plăcea halvaua... Şi gemul de zmeură...
IACOB    Fii bărbat, omule! Se poate trăi şi fără gem de zmeură şi fără halva.
GEORGE    Sigur! Sigur! Trăiască cariile! Întâi gemul de zmeură, după care halvaua,     dup-aia carnea roşie... şi unde-ajungem?!
IACOB    Chiar mă gândeam: omnivori, vegetarieni, vegani, rovegani... Oare ce     urmează?
IULIAN începe să râdă, deşi pare să nu fi înţeles discuţia. IACOB şi GEORGE îl     privesc impasibili.
IULIAN    (Oprindu-se din râs) Ce...? (Dregându-şi glasul) Ceva nu e-n regulă... Uite,     cu vreo două zile înainte de caftul ăla, am fost la „Ando's”. Îmi place shaorma de-    acolo.    
GEORGE    Colcăie de E-uri. O tocăniţă făcută acasă e sfântă. 
IULIAN    (Trecând peste observaţie) Erau trei tipi acolo, care serveau. Şi... n-aveau    bărbie.
IACOB şi GEORGE se privesc unul pe altul, impasibili.
N-aţi văzut niciodată?! Sunt unii care parcă au bărbia retezată...    
GEORGE    Ba da. Sigur c-am văzut.
IULIAN    Doar că acum erau trei. În acelaşi loc.
GEORGE    Crezi că asta-i politica firmei?
IULIAN    Asta sau... nu ştiu... e ceva... Nu ştiu... Un fel de triunghi al Bermudelor...
IACOB    Apropo de asta: mai ştiţi de invazia aia de săptămâna trecută?
GEORGE    A, da, licuricii!
IULIAN    Licurici?! Ce licurici?!
IACOB    Musculiţe! 
Cei doi îl privesc nedumeriţi.
Drosophila. Au venit, se pare, de pe un câmp cu sfeclă neculeasă. (Pauză)     Drosophila melanogaster. Se învăţa la şcoală despre ele. Musculiţele alea–
IULIAN    Mă fut în drosophila şi-n mama lu' drosophila!
GEORGE    (Deşi este evident că nu ştie despre ce e vorba) A, da, musculiţele...!
IACOB    Au năvălit fiindcă–
GEORGE    (Aproape simultan cu IACOB, ca şi cum ar vrea să spună el cauza, deşi n-o     ştie) Au năvălit fiindcă–
IACOB se opreşte, ca şi cum ar aştepta ca GEORGE să continue.
GEORGE    (Este clar că nu ştie continuarea) Ăăă...
Moment penibil, pe care IACOB nu vrea să-l scurteze.
IULIAN    (Către GEORGE) „Au năvălit fiindcă...”?
GEORGE    Ăăă... Fiindcă... ăăă...
IULIAN    (Către IACOB) „Au năvălit fiindcă...”?
IACOB    (După încă o penibilă pauză) Sunt frustrate sexual.
IULIAN şi GEORGE fac ochii mari.
Asta-i explicaţia ştiinţifică.
IULIAN    Ştiinţifică...?!
IACOB    Cică nişte cercetători britanici–
GEORGE    Întotdeauna nişte cercetători britanici...
IACOB    Da, cercetătorii britanici au spus că de aia sunt peste tot– 
GEORGE    (Satisfăcut nevoie-mare) Mi-am amintit! Sunt de la sfecla abandonată pe     câmpuri! 
IACOB    ?!?
GEORGE    Am văzut la ştiri! 
IULIAN    A dracului drosophia!
IACOB    Drosophila.
IULIAN    Tot un drac!
Sună mobilul lui IULIAN. IULIAN ia mobilul de pe noptieră şi răspunde.
Sanda...? Care-i faza? (Pauză) What the–?! (Se schimbă la faţă) Aici nu-i loc,     mamă dragă, ţi-am zis... Ziceai c-ai treabă, că– Şi mâine e-o zi... (Pauză) Auzi     întrebare... Nu, că-s bine. Mult mai bine. N-am nevoie de nimic, totu-i beton.     (Pauză)  Da, păpuşe. (Nervos) Băi, dacă-ţi zic! N-are rost să vii! (Pauză) Băi–
Se uită la telefon, se uită la LUCA. LUCA priveşte în gol. IULIAN îl priveşte     agresiv, după care butonează telefonul, îl duce la ureche, aşteaptă o vreme,     mişcându-se nervos prin salon. Îl ia de la ureche, îl butonează, cu nervozitate     crescândă. Îl duce la ureche. Nu i se răspunde, drept care aruncă telefonul în pat.
Să-mi– Să-mi– Trebuie să piş!
IULIAN iese nervos din salon. GEORGE dă să spună ceva, când IULIAN reapare,     val-vârtej, şi îşi ia telefonul de pe pat. Iese.

Scena IV

GEORGE, IACOB, LUCA

GEORGE    (Pentru sine) Că tot veni vorba... (Îşi ia propriul telefon, îl butonează,     aşteaptă) Bună, ce faci? Da, ştiu, da' voiam să-ţi zic să nu uiţi mâine de salata aia de     boeuf. Mâncarea de-aici e infectă! (Pauză) Adevăru' e că puteai să faci un efort şi să     vii. (Pauză) Vă ţin cam des după program... Ar trebui să-ţi cauţi alt post. (Pauză)     Ziceam şi eu... Geta, nu vreau ca Robert să crească aşa, complexat de colegii lui cu     bani–     (Pauză) Dulciuri... Ceva dulce... (Pauză) Nu mi-a zis prea multe. Am     impresia că nici el nu ştie ce am. (Pauză) Mie mi se pare bunicel. Da' ştii cum zic     doctorii: câţi pacienţi, atâtea boli. (Pauză) Ei, nu e-n stare... Nimeni nu-i perfect...     (Pauză) Se rezolvă, ai să vezi... (Pauză) Ce vrei să spui?
Generalului îi sună telefonul.
IACOB    (Răspunde la telefon) Credeam că nu mai suni...!
Din acest moment, GEORGE şi IACOB vor vorbi în paralel la telefon, astfel că în     pauza de aşteptare a replicii fiecăruia răspunde celălalt.
GEORGE    Cum adică, „aşa iau lucrurile”?
IACOB    Ce probleme?
GEORGE    Pe cuvântul meu că nu înţeleg.
IACOB     (Ironic) Soţul tău n-a fost în stare s-o repare?
GEORGE    Geta, de unde scoţi chestiile astea?
IACOB    Dac-ai luat un sărăntoc!
GEORGE    Da’ cine a început cu aluziile? Eu?
IACOB    Mi se pare evident. Dar nu dragostea îţi repară maşina, Zina!
GEORGE    Vezi că am dreptate?
IACOB    Eu aduc din pensie de patru ori mai mulţi bani decât aduce „soţiorul” tău din     salariu.
GEORGE    Exagerezi. Nu te scot întotdeauna vinovată!
IACOB    Nu fi impertinentă cu tac-tu, că– !
GEORGE    Da' când e...? Că tot timpul–
IACOB    Ce?! Care criză de nervi, care criză de nervi?! Adică eu am fost de vină pentru firea     ei slabă?!
Pentru prima dată, LUCA reacţionează întorcându-şi privirea spre IACOB. Apoi revine la     impasibilitatea anterioară.
GEORGE    Nu poţi spune că eu– 
IACOB    Asta-i ideea ta sau ţi-a băgat-o în cap „soţiorul”...?!
GEORGE    Bine, draga mea, doar că–
IACOB    Da' cum să-i zic? Că-i ca o domnişoară, bată-l bruma!
GEORGE    Bine, bine, doar n-am dat cu paru'...
IACOB    Îi zic cum vreau eu! Şi vezi că impertinenţa ta depăşeşte orice limită!

În salon intră MELANIA.



Scena V

LUCA, IACOB, GEORGE, MELANIA

MELANIA    Ei, cum se mai simt domnii...?
GEORGE    (În telefon) Gata, Geta, vorbim mâine, când vii. Te pup.
GEORGE închide telefonul, privindu-l pe IACOB ca şi cum ar vrea să arate că     discuţia de la telefon n-are nici o importanţă.
IACOB    (În telefon) Zina! Zina! (Pauză) Nici n-am nevoie!
IACOB închide nervos telefonul.
(Pentru sine) Ei, drăcia dracului!
MELANIA    Îmi pare rău că că vă-ntrerup, dar...  (Se apropie de patul lui IACOB) Aşa, ia     să vedem… Domnu’ Deleanu, aveţi aici medicamentul dumneavoastră.
Îi dă pastila lui IACOB, acesta o înghite.
IACOB    Domnişoară Melania, nu v-a zis nimic domn' doctor? Era vorba că-mi dă     drumul.
MELANIA    Nu-mi dă mie raportul, domnule Deleanu. Vă spune mâine. (În glumă) Mai     răbdaţi până mâine...?
GEORGE    Nu vine în seara asta?
MELANIA    Nu, nu vine. (În glumă) Sper că n-o să vă faceţi de cap...
IACOB    Dacă n-aţi fi atât de dulce, pastilele astea ar fi de două ori mai amare…
MELANIA    Lăsaţi, domnu’ Deleanu… (Lui GEORGE) Domnu’ Bargan…
Îi dă medicamentele, GEORGE le ia.
Unde e domnul Bexa?
GEORGE    Trebuie să vină. Ieşise la toaletă.
MELANIA    Aha…    
Se apropie de patul lui LUCA.
Şi-acum, ia să vedem ce mai face noul dumneavoastră coleg…
GEORGE     E cam tăcut dumnealui…
MELANIA    Ei, domnu’ Bargan…
IACOB    Nu, domnişoară, are dreptate. Nu ne prea bagă-n seamă băiatu’ ăsta…
MELANIA    Cu siguranţă ştiţi ce i s-a întâmplat, aşa că n-o să vă supăraţi dacă-i mai…     retras, nu?
GEORGE     (Neconvins) Da, ştim…
MELANIA     (Lui LUCA) Ia să vedem…
Îi desface bandajele.
O, dar e foarte bine!. Ştiţi, domnul doctor mi-a spus că vă pot scoate     bandajele. Gata, aţi scăpat!
MELANIA este evident atrasă de LUCA, dar acesta     rămâne indiferent.
IACOB    Domnişoară…
MELANIA    Da?
IACOB    Ştiţi… Aş vrea să vă întreb ceva…
MELANIA    Spuneţi.
IACOB    Dacă aţi putea să– 
MELANIA se apropie de IACOB şi de GEORGE. Replicile care urmează sunt     rostite aparte.
IACOB    Dumneavoastră trebuie să fi aflat…
MELANIA    Ce anume?
IACOB    De ce şi-a…
Face gestul tăierii venelor.
MELANIA    Sinceră să fiu, habar n-am. N-a vrut să-i spună nici măcar psihologului.
GEORGE    Probabil din cauza unei femei.
IACOB    Crezi? Ah, tinerii de azi, cu slăbiciunile lor… Şi când te gândeşti că     guvernanţii vor să desfiinţeze armata! Păi unde se va mai forja bărbăţia, domnule?
MELANIA     (Cu speranţă în glas) N-aveţi de unde şti. Poate că nu o femeie…
GEORGE     (Neplăcut surprins) Doar nu un…
IACOB    Ce?! „Un”?!
MELANIA     (Tulburată) Sunt sigură că nu poate fi vorba de... 
IACOB    Nu m-ar mira! Cu degeneraţii ăştia, cu libertatea asta deşănţată!
MELANIA    Exageraţi, domnule Deleanu!
GEORGE    Dar nu la asta mă gândeam când am zis–
IACOB    Crezi că nu e-n toate minţile?
MELANIA    (Jignită ca şi cum ar fi luat-o personal) Cred că nu e cazul să vorbiţi aşa,     domnule Deleanu!
IACOB    Aveţi dreptate. Cine-şi taie– (Vede privirea MELANIEI, aşa că     reformulează) Cine face chestia asta chiar în ziua când împlineşte treizeci de ani, nu     poate fi...

Intră IULIAN.



Scena VI

LUCA, IACOB, GEORGE, MELANIA, IULIAN

IULIAN îşi ţine telefonul într-o pungă transparentă de nailon, pe care o ţine ca şi     cum în ea ar fi apă şi un peşte. Are o mină scârbită şi distrusă în acelaşi timp.

MELANIA    (Revine la nivelul vocii normale) Domnu’ Bexa, pe unde umblaţi? Parcă     domnu’ doctor v-a recomandat odihna.
IULIAN    Ce mai faci, Melania?
Pare că vrea să-i atingă fundul.
MELANIA    Ia mâna! Şi pentru tine nu sunt „Melania”, ci „domnişoara asistentă”!     (Privind punga ţinută în aer de IULIAN) S-a-ntâmplat ceva?
IULIAN    (Stingherit) Nu.
GEORGE    (Ironic) Îţi protejezi telefonul?
IULIAN    (Agresiv) Da! (Ton mai domol) E doar–
GEORGE    (Nevinovat) Doar nu l-ai scăpat în–
IULIAN    (Repede) Nu! Doar că–
IACOB    (Intuind sensul observaţiei lui GEORGE, cu mină satisfăcută) Sunt din ce în     ce mai mici şi pot ajunge oriunde. (Râzând) Inclusiv în–
MELANIA    (Amuzată) Las' că vă luaţi altu'. Mai trainic şi mai frumos...
IULIAN    (Enervat de ridicolul situaţiei) Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. Eram– Şi a sunat–     Şi– De la umezeală– Am palmele umede– E umezeală– N-aţi observat? Atmosfera     e-ncărcată de vapori–
LUCA zâmbeşte. IULIAN observă. IULIAN e gata să-i spună ceva.
GEORGE    ...de drosophila, nu de vapori.
IULIAN îl săgetează cu privirea pe GEORGE. E gata să-i spună ceva.
IACOB    (Lui IULIAN) Ei, se mai întâmplă. Deşi– N-am eu dreptate că telefonu' fix     era mai bun? Aveai linişte, nu-i purtai grija, că-l pierzi, nu-l scăpai în– (Se opreşte     văzând expresia încruntată a lui IULIAN) Nu-l scăpai pentru că n-ajungea firu', în     primul rând. În al doilea, că şi dacă-l scăpai, îl scoteai de fir. Ca la pescuit.
IULIAN dă să deschidă gura. Brusc, îi sună telefonul din pungă. IULIAN tresare. 
MELANIA    Văd că toată lumea-i bine, aşa că–

MELANIA iese.




Scena VII

LUCA, IACOB, GEORGE, IULIAN

IULIAN prinde telefonul prin pungă, apasă pe buton şi apropie, cam în silă,     telefonul de ureche, dar cu grijă pentru a nu-şi atinge urechea.

IULIAN    (În telefon) Magda, păpuşe... (Pauză) A, nimic, mi-a scăpat pe jos şi i-a sărit     cartela. Uite, faza e că n-are rost să vii. (Pauză) Ce-ai zis? (Pauză) Mai zi o dată.     Foşneşte chestia asta– (Pauză) Nailonul. (Pauză) Băi, lasă asta, n-am timp acum să-    ţi explic! (Pauză) Deci, n-are rost. (Pauză) Nu, pen'că n-o să-ţi mai dea voie să     intri. Au fost nişte probleme, a fost o inspecţie, de sus– Şi s-au luat că nu se     respectă programu' de vizite, că– (Pauză) Păi nu ştiam nici eu, acu' am aflat, de la     unii din salonu' de lângă. (Pauză) Voiam, ştii bine că abia aşteptam, doar nu     degeaba te frecam la cap, nu? Hai, I pup you!

Închide telefonul. Priveşte în jur, ca şi cum ar căuta ceva. Pune punga cu telefonul     pe marginea noptierei. Îl priveşte pe LUCA. Acesta se uită în gol, dar IULIAN “i-a     rămas dator”.

IULIAN     Te bucuri de show? 
LUCA nici nu clipeşte.
Sunt convins c-ai tras tot timpul cu urechea la discuţiile noastre…
IACOB    Ai dreptate! Asta ar fi culmea! Dacă nu vrea să stea de vorbă cu noi,     înseamnă că trebuie să ne ţinem gura?!
GEORGE    Nu zice nimeni să nu vorbim, da’ poate îl deranjează să vorbim despre el…     cu el de faţă…
IULIAN    Atunci să iasă. Cre’ că la glezne n-are–
GEORGE     (Repede, lui LUCA) Sunt sigur că n-a vrut să–
IULIAN    Nu-i nevoie să mă scuzi!
LUCA nu reacţionează. Replicile următoare vor fi rostite aparte.
GEORGE    O fi încă în şoc, săracu’…
IULIAN    La atâtea zile după?
GEORGE    Ce vrei să spui?
IULIAN    Sanda şi-a adus aminte c-a citit în ziar despre tip acu’ vreo săptămână. Cică     n-a vrut să spună de ce-a făcut-o.
GEORGE    Şi-ai lui? N-au declarat nimic?
IULIAN    Se pare că nici unul dintre părinţi nu mai trăieşte. Şi e necăsătorit.
GEORGE    Poate l-a părăsit vreo femeie.
IACOB    Fire slabă, ce să mai…
GEORGE    Adică n-a deschis gura de-o săptămână?
IACOB     (Lui LUCA) Uite, băiete, nu ne-o lua în nume de rău… Cum te numeşti? Eu     sunt Iacob Deleanu, general în rezervă.
IULIAN    Îţi pierzi vremea.
IACOB     (Lui LUCA) Eu am văzut multe la viaţa mea, da’ un astfel de gest… înţelegi     ce vreau să zic… nu l-am înţeles niciodată. Nu e bărbătesc. Viaţa trebuie înfruntată.
GEORGE    (Lui LUCA) Eu sunt George. Poţi să-mi zici George.
IULIAN    Îl doare-n cot de voi.
IULIAN se întinde în pat.
GEORGE     (Lui LUCA) De ce-ai făcut gestu’ ăsta? 
IACOB    (Lui LUCA) Poţi face o groază de lucruri. Întotdeauna e ceva de făcut. Şi     dacă vrei să mori, măcar fă-o pentru patrie.
LUCA izbucneşte în râs.
IACOB    Ce…? Ce-ai de râs, domnule? Ce-am zis aşa de râs?
Către ceilalţi doi.
Eu îi vorbesc omeneşte, şi el…
LUCA râde în continuare, IACOB se întoarce spre el.
Eşti un impertinent, domnule!
LUCA         (Oprindu-se din râs, calm) Sunt doar mort.
Stupoare. Un moment prelungit de tăcere.
IACOB    Ce naiba, spitalul ăsta chiar a ajuns spital de nebuni?!
IULIAN începe să râdă. GEORGE e şi el amuzat.
IULIAN     (Ironic) Ia te uită: vorbeşte!
IACOB    Dar ce vorbeşte! Auzi: „sunt doar mort!”
IULIAN     (Lui LUCA) Dacă eşti mort, cum se face că vorbeşti?
LUCA        Lăsaţi-mă-n pace!
IULIAN    Cum adică, eşti mort?
LUCA         (Resemnat) Sunt cum vreţi voi… (Le întoarce spatele) 
GEORGE    Poate n-ar strica să-ţi descarci sufletul… Se spune că mărturisirile te     eliberează.
LUCA        Soră! Soră!
IACOB    Nu are cum să te audă, cabinetul e tocmai în capătul culoarului. Vrei să     meargă unul dintre noi după ea? (Îi face semn lui GEORGE)
GEORGE    Eu? De ce să mă duc eu?
IACOB    Hai, domnule, ce faci atâtea nazuri?
GEORGE    Du-te dumneata, dacă vrei! Nu-ţi sunt subaltern, generale!
IACOB    Nu pentru mine o faci, domnule George, ci pentru el.
IULIAN    Las’ că mă duc eu. 

IULIAN iese. Se aşterne o tăcere prelungită până la intrarea lui IULIAN şi-a     MELANIEI.



Scena VIII

LUCA, IACOB, GEORGE, IULIAN, MELANIA

MELANIA    Ce s-a-ntâmplat?
LUCA        Domnişoară, vă rog, nu mă puteţi muta înapoi? Sau unde vreţi     dumneavoastră, numai să fiu singur.
MELANIA    Dar ce, v-a supărat cineva?
LUCA        Voiam doar linişte, atâta tot… 
MELANIA    Nu se poate. Ordinul domnului doctor e clar.
LUCA        Nu voi face nici o prostie, pe cuvântul meu. Dacă-mi găsiţi un salon liber,     promit să nu…
MELANIA    Spitalul e plin…
LUCA        Atunci daţi-mi drumu’ acasă…
MELANIA    V-au supărat cumva domnii? Nu cred c-au avut intenţii rele.   
IACOB    Mai încape vorbă? Noi am vrut doar să-l cooptăm în conversaţia noastră…
MELANIA     (Lui LUCA) Ei, vedeţi?
LUCA        Nu găsiţi cumva… un salon cu bătrâni? Sau unul cu oameni pe moarte…?
MELANIA    Domnii n-o să te deranjeze, nu-i aşa, domnule Deleanu?
GEORGE     (Jignit că MELANIA i se adresează lui IACOB ca unui şef al „grupului”)     Fiţi sigură de asta, domnişoară.
IACOB    (Deranjat de intervenţia lui GEORGE) Nici o problemă din partea noastră,     domnişoară asistentă.
LUCA         (MELANIEI) M-aţi adus aici ca să fiu supravegheat, nu-i aşa?
MELANIA    Nu te supraveghează nimeni. Dânşii sunt pacienţi, ca şi… tine. Luca… (I se     adresează în şoaptă) Luca… O să treacă, să ştii… Orice ar fi fost… Dacă ai nevoie     de ceva, eu sunt aproape. În cabinetul din capătul coridorului.
Scurtă pauză. Apoi se apropie de ceilalţi şi li se adresează aparte.
Dacă aveţi nevoie de mine, ştiţi unde mă găsiţi. Aveţi grijă să nu facă vreo     prostie, bine?

MELANIA iese. 



Scena IX

LUCA, IACOB, GEORGE, IULIAN

După un interval de stânjeneală, fiecare încearcă să-şi găsească o ocupaţie: GEORGE mai deschide un borcan cu compot, IACOB priveşte pe fereastră, IULIAN îşi ia telefonul şi, prin pungă, îl butonează.

IULIAN    (La telefon) Băi, de ce nu răspunzi?! Să nu zici c-ai plecat! Păi de ce?! Băi,     ce ţi-am spus eu...? (Pauză) Să– (Pauză) Nu! Să nu vii! (Pauză) Ai înţeles tu     aiurea! E control în spital, nu mai dau voie la nimeni. (Pauză) Sanda! Lasă– Nu-i     vina mea. Dacă tot te-ai pornit, bagă şi tu un shopping şi gata! Uite, ia-ţi rochia aia     căcănie. Decartez eu. (Pauză) Ei, nu-mi plăcea...! (Pauză) Băi, nu ştiu de un' le     scoţi... (Pauză) Hai, că eşti varză! Hai, man, că– (Pauză) Aşa te vreau, păpuşe!     Bye!

IULIAN lasă telefonul-în-pungă pe noptieră şi se-ntinde pe pat. După un interval     de tăcere, în care GEORGE a terminat borcanul de compot iar IACOB s-a întors la     propriul pat...

GEORGE     (Lui LUCA) Eşti nedrept, tinere. Nimeni nu te-nţelege mai bine decât noi.
IACOB    Şi noi suntem bolnavi, să ştii!
GEORGE    Nici noi nu ne simţim bine.
IACOB    Şi nu-i bine să ţii în tine. Te putem ajuta să te eliberezi.
LUCA        Să mă eliberez…? 
IACOB     Viaţa merge mai departe. 
GEORGE    Moartea nu e o soluţie.
LUCA        (Se întoarce spre ei) Voi chiar vorbiţi serios… (Scurtă pauză) Chiar sunt     curios: cum mă puteţi ajuta să mă eliberez?
GEORGE    Po… poftim?
LUCA         Hai, eliberaţi-mă.
IACOB     Ce?
LUCA        A, deci nu vorbeaţi serios. Mă gândeam eu…
Le întoarce spatele.
IACOB     Nu, nu, stai! Vorbeam serios, să ştii.
LUCA         Daţi din gură, atâta tot.
GEORGE     Ce tot spune acolo?!
LUCA         (Pentru sine) Nu ştiu cine m-a pus să… Doar sunt mort, ce mă-sa!
IULIAN face gestul prin care indică batjocoritor celorlalţi că LUCA „e dus cu     capul”.
IACOB     Ce tot vorbeşti, omule?
LUCA         (Revelaţie) Asta înseamnă… asta înseamnă că nimic nu mai are     importanţă… Asta înseamnă… că ai avut dreptate, generale! Sunt liber!
IULIAN    Generale, individu’ e ţăcănit.
LUCA         (Către cei trei) Iar voi nu existaţi.
IACOB    Ba, pardon!
IULIAN    E haios tipu’. Da’ îl preferam cu lacătu’ pus.
LUCA        Cam târziu, malacule!
IULIAN    Pe mă-ta!
Sare spre LUCA, dar GEORGE îi taie calea.
GEORGE    Lasă-l.
IULIAN    Tu ce-i tot iei apărarea, domnu’ George?
GEORGE    Fin’că nu i-s minţile acasă. Dai într-un nebun?
IULIAN    Nu ştiu zău dacă e chiar aşa de nebun.
GEORGE    Chiar tu ai zis că…
IULIAN    Am zis, n-am zis, mie mi se pare cam obraznic gagiu’, şi-i defrişez mecla!
LUCA        Tu? Numa’ gura de tine.
IULIAN    Ascultă, bă!
IACOB îi aţine calea.
Dacă mă inervez, îţi dau borşu’!
IACOB    Nu merită. N-are rost să te pui cu… Fac pariu că-ntr-o zi, două, îl duc la     nebuni.
IULIAN    Ne duce de nas pe toţi. Nu e mai sărit decât mine…
LUCA        Bine zis!
IULIAN    Te rup, bă!
IACOB    Iuliane! Ascultă comanda la mine!
LUCA izbucneşte în râs.
IACOB     (Iritat, spre LUCA) De ce râzi, domn’e? (Către ceilalţi doi) Ce-am zis aşa     de râs? Spuneţi şi voi… 
IULIAN    Dacă-i sărit, de ce-i ceri să-ţi răspundă? Râde şi el, ca idiotu’!
IACOB    Ştii ce cred? Cred că îşi bate joc de noi. Numa’ face pe săritu’.
IULIAN    Aha, şi când eu am zis asta, m-ai luat cu „ascultă comanda la mine!”
LUCA râde din nou.
IACOB     (Exasperat) Spune, domn’e, de ce râzi?!
IULIAN    Generale, îl pocnesc!
LUCA        (Lui IULIAN) Şi trebuie să-i ceri voie generalului ca s-o faci?
IULIAN    Bineînţeles că nu! Dacă nu încetezi, te pocesc, oricât ai fi tu de–
GEORGE    (Întrerupându-l pe IULIAN) Hei, hei! Ce-ar fi să ne calmăm?
LUCA        (Lui IULIAN) Hai, ce mai aştepţi?
IULIAN     (Ton amuzat) Ştii că ai tupeu? Se pare că ai ceva sânge-n sculă, deşi eşti o     aschimodie! Uită-te la tine: te bate vântu’. Mi-e că dacă te ating, o să te am pe     conştiinţă.
LUCA        Zi mai bine că n-o faci pentru că nu ţi-a dat verde generalu’.
IULIAN     (Nu mai rabdă) ‘Tu-ţi gura…!
Se repede la LUCA.
GEORGE    Stai, Iuliane! Hai să fim noi rezonabili, că altfel o să avem nevoie de     asistentă. Sau chiar de doctor, Doamne fereşte!
IULIAN    O caută cu lumânarea, cum să fiu rezonabil?
LUCA         (Lui GEORGE) Are dreptate, un bizon nu poate fi rezonabil.
IULIAN    Păduche, îţi mut fălcile!
LUCA        Ce faci, colonele, nu-ţi poţi controla gealatul?
IACOB    General, nu colonel!
LUCA        Te-am degradat fin’că n-ai autoritatea necesară ca să-ţi stăpâneşti     „subalternul”.
IULIAN    Nu-s subalternul nimănui!
IACOB    N-ai autoritatea necesară pentru a mă degrada, măgarule!
LUCA        Salonul ăsta nu e sub comanda ta, maiorule! Şi nici măcar Iulian…
IACOB    Nu-s maior, impertinentule!
LUCA        …Deşi ar avea nevoie de-un creier la atâţia muşchi. Dar nu de creierul tău,     maiorule!
IACOB    Dacă-mi mai zici maior, te–  te–
LUCA        Mă raportezi asistentei? Mi se pare firesc: aici ea e colonelul.
GEORGE     (Curiozitate inocentă) Şi general cine ar mai fi? 
LUCA        Cum cine? Medicul, bineînţeles.
IACOB    (Privindu-l crunt – uluit pe GEORGE) Domnu’ George!
LUCA        Săracu „dom’ George”… A-ncercat şi el să ia comanda salonului, da n-a     reuşit. Îi lipseşte ceva: grosolănia ta, maiorule!
IACOB    Dacă nu taci, eu te pocnesc, să ştii! Nu-mi pasă că eşti în convalescenţă.
LUCA        Sunt mort, maiorule, ţi-am mai zis.
IULIAN    Las’ că-ţi închid eu gura!
LUCA        Acum îmi cereţi să tac? Mai devreme voiaţi să vorbesc. Hotărâţi-vă!
GEORGE    Terminaţi, oameni buni! Suntem într-un spital, ce Dumnezeu…
IACOB    Iar te bagi, domnu’ George?
LUCA        Apropo, maiorule! Nu se zice „domnul George”, ci „domnul Bargan”, pe     numele de familie.
IACOB    Nu e treaba ta! Zic cum vreau.
LUCA        Pe principiul ăsta poţi să şi boncăluieşti.
IACOB    Ascultă-mă, domnule… cum te cheamă?
LUCA        Treaba mea!
IULIAN    Generale, dă-l în mă-sa!
GEORGE    Da, poate aşa e mai bine.
IULIAN    Până la urmă e simplu: nu-l mai luăm în seamă. 
IACOB    Ai dreptate. E un nesimţit care nu merită să-ţi faci nervi.
Cei trei încearcă să-l ignore: GEORGE îşi răsfoieşte ziarul, IULIAN îşi pune o     pereche de căşti pe urechi etc.
LUCA        Nţ! Hei, domnilor, sunt aici. Aţi vrut să vă vorbesc – aşa că acum (Gest     larg) sunt al vostru! 
IULIAN    Propun să-l legăm de pat şi să-i punem căluş.
GEORGE    În nici un caz! Doar nu suntem barbari.
LUCA        Corect! Sunteţi doar nişte muşte în pânza mea, iar până seara veţi rămâne     fără sevă!
IULIAN    Gata! Îl leg!
GEORGE    Şi când o să apară asistenta, ce-o să-i spuneţi?
IULIAN    Îl băgăm sub pătură şi tipei îi spunem că doarme.
GEORGE    Şi dup-aia ce-o să se întâmple? La un moment dat va trebui să-l dezlegăm,     nu?
LUCA        Vă zic eu ce-o să se întâmple: o să vorbesc. Şi nu despre starea vremii. Şi nu     cu pereţii. Cu cine credeţi că o să vorbesc, hm? Hai, daţi-vă cu părerea… 
IACOB    Şi cine-o să te creadă?
LUCA        Maiorule, la asta nu m-aşteptam! Să te cobori tu până la nivelul muşchilor     fără creier… (Îl arată pe IULIAN) Păi el comandă aici? 
IULIAN    Nu-ţi convine să-nghiţi căluşu’, hă? Ţi-e frică, hă?
LUCA        Dar ţie? Dacă, totuşi, unul dintre voi va vorbi? Uite, de pildă… el!
LUCA îl arată pe GEORGE.
IULIAN    Eram sigur! Aş fi băgat mâna-n foc că el va da’ din clanţă!
GEORGE    Eu? De unde până unde?
IULIAN    Tu ai să vorbeşti, nu?
GEORGE    Dumnezeule! Nici nu l-am legat şi deja eu v-am trădat?
IACOB    Mda! Are dreptate.
GEORGE    Cine?
IACOB    (Îl arată pe LUCA) El.
IULIAN    Băga-mi-aş! Până adineauri era un biet scrântit, iar acum are dreptate?!
IACOB    Stai puţin! Ce rost are să ne creiem probleme? Ce rost are să ne tot     contrazicem din cauza lui? E simplu: îl lăsăm să vorbească. Cât o să reziste?
IULIAN    Da’ noi, noi cât o să rezistăm? Pe mine mă inerva de când era mut, d-apăi     acum?
IACOB    La un moment dat se va plictisi, dacă-l dăm dracului.
IULIAN    Dar aţi auzit ce spune?!
GEORGE    Vorbeşte în dodii. Atâta tot.
IULIAN    Ţie-ţi convine. Nu de tine s-a luat.
GEORGE    Şi ce? Eşti om în toată firea. Nu suporţi câteva vorbe, acolo?
IULIAN    Câteva vorbe? Dacă la discotecă avea cineva tupeu’ lui, îşi pierdea dinţii-n     doi timpi şi trei mişcări.
IACOB     (Lui LUCA) În fond, ce doreşti? Ce dracu’ doreşti?
LUCA        Să părăsiţi salonul.
IACOB    Cee?! Ce-ar fi să-l părăseşti tu!
IULIAN    …Pe geam, eventual?
GEORGE     (Lui LUCA) Nu crezi că exagerezi?
LUCA        Deloc. Viaţa e scurtă. A, uitasem, e chiar mai rău de-atât: deja sunt mort.
GEORGE    Explică-ne şi nouă, ce vrei să spui cu „sunt mort”?
LUCA        N-am de spus decât un lucru: acum unşpe zile mi-am tăiat venele.
GEORGE    Şi-ai fost salvat: uită-te în jurul tău…
LUCA        N-am fost salvat. Să ţi se dea îngrijiri medicale când tu ai chef s-o mierleşti     nu înseamnă să fii salvat. Sunt mort.
IACOB    Domnu’ George, de ce-i cauţi în coarne?
LUCA         (Îşi arată încheiturile lui gEORGE) Ce crezi că-s astea? Tatuaje?
GEORGE    Nu, dar însemnă c-ai fost salvat.
LUCA        Temporar. 
IULIAN    Aha, deci nu eşti mort!
LUCA        Ba da. Doar că dau din gură şi nu put. Sper…
Îşi miroase subsuorile.
IACOB     (Lui George) Tu stai să-l asculţi? Eu m-aş mira să nu fim la „camera     ascunsă”!
LUCA        (Lui GEORGE) N-ai cumva un cuţit în noptiera aia?
GEORGE    Păi…
LUCA        Ai sau n-ai? Ai, trebuie să ai…
IACOB    E clar, suntem filmaţi! (Cercetează din ochi încăperea) Unde naiba au     ascuns-o?
LUCA         (Se întoarce spre IACOB) Vrei să-ţi dovedesc că nu suntem la „camera     ascunsă”? Dă-mi un cuţit! Vrei sau nu să scapi de gura mea?
GEORGE    Doar n-o să-i daţi…?
IACOB    De ce nu? O să intre imediat asistenta şi-o să ne spună c-am fost filmaţi.
GEORGE    Aici, în spital? Nu cred că le-ar da voie. 
IACOB    Sau e vreun test psihologic. Ştii tu: să vadă cum reacţionăm în situaţii     ciudate… Nu ţi s-a părut că asistenta era cam teatrală?
LUCA        Hai, boşorogule, lasă gargara şi dă cuţitu’! Vrei să te-njur ca să mi-l dai?     Vrei să te bag în mă-ta?
IACOB    Nu mă tenta, spurcatule!
GEORGE    Nu-i daţi, domnu’ Deleanu, că nu-i zdravăn!
LUCA         (Lui GEORGE) Şi tu, Brutus?
GEORGE dă să deschidă gura, dar LUCA i se adresează lui IACOB.
Ei, ce zici, mi-l dai?
IACOB     (Pentru sine) Pe mă-ta de nebun!
IULIAN    Parcă stabilisem că nu e nebun!
GEORGE     (După un moment de ezitare) Spune-mi, de ce-ai făcut-o?
LUCA        De ce mi-am tras „tatuajele”? Sunt la modă.
IULIAN     (Pufneşte) E dus, tată! 
LUCA        Iar voi sunteţi inutili! Voi şi restul lumii. Şi nici eu nu fac excepţie.
IULIAN    Păi atunci, cară-te!
LUCA        Nu! Nu-mi mai spune nimeni ce să fac. Acum nu-mi mai e teamă nici măcar     de-un dulap ca tine. Toată viaţa am făcut ce-au vrut alţii: tata, mama, diriginta,     poliţia, şefii, semafoarele! Tot timpul am urmat raţiunea, morala, regulile societăţii.     Mereu am tăcut în preajma a violenţei, a vanităţii, nesimţirii. 
IACOB    Altfel spus, ne faci nesimţiţi!
LUCA        Nu eu vă fac. Eu constat ceea ce sunteţi.
IACOB    Cum îţi permiţi? Sunt general în rezervă şi am nepoţi. Oamenii mă respectă.
LUCA        Oamenii sunt politicoşi. E cu totul altceva. Nu văd cum ar respecta un     fanfaron.
IACOB    Nu-ţi permit!
LUCA        Da? Şi ce-ai să-mi faci?
IACOB îl priveşte crunt, fierbând.
Auzi: „Oamenii mă respectă.” Căcat! Ştii ce, maiorule? Nu faci nici cât o     ceapă degerată!
IACOB    (Exasperat) Iuliane, arde-i una şi din partea mea!
IULIAN dă să-l lovească.
LUCA        (Lui IULIAN) Şi mai zici că nu eşti subalternul lui? 
IULIAN     (Ezită) L-aş arde cu plăcere, da’ mi-e că-l omor.
LUCA        Eşti un subaltern indisciplinat, Iuliane. Îmi dai voie să-ţi spun pe nume, nu?     A, uitasem: nu trebuie să-mi cer voie. Sunt liber să vorbesc cum vreau.
IULIAN    Iar eu sunt liber să-ţi mut fălcile. Ce zici?
LUCA        E riscul pe care mi-l asum atunci când spun lucrurilor pe nume. Când spun     ceea ce văd.
GEORGE    Şi dacă nu vezi cum trebuie?
LUCA        Şi tu le vezi cum trebuie? Mă piş pe „cum trebuie”! Vă ascult fără voia mea de azi     dimineaţă. Acum ştiu nu numai ce-aţi spus, ci şi ce n-aţi spus. Sunteţi nişte cărţi deschise.     Şi proaste.
IULIAN    Care o să-ţi spargă nasu’!
LUCA        Păi tu eşti cea mai idioată.
IULIAN    Eşti cel mai tâmpit cretin pe care-l ştiu! 
LUCA        Tu, de pildă, Iulian Bexa, eşti un bodyguard fără creier care pocneşte capete     seci la discotecă. Îţi place să fuţi şi să bei, dar cel mai tare îţi place să fii mândru de     faptul că fuţi şi că bei. Eşti un cocoş care i-o trage şi Sandei şi Magdei şi care peste     o lună i-o va trage şi cine ştie cărei Cerasele sau Manuele.
IULIAN    Şi ce te doare pe tine cu cine mi-o trag eu?
LUCA        Nu mă doare. Tocmai asta e: nici pe tine nu te doare decât de propria     persoană. Eşti un egoist şi un cap pătrat care sparge alte capete pătrate.
IACOB    Aşa ceva n-am mai pomenit! Cine-ţi dă ţie dreptul să-l judeci? Şi cine-ţi dă     dreptul să vorbeşti aşa de urât despre un om care nu ţi-a făcut nimic?!
LUCA        A, domnu’ Deleanu! Pardon, „domnu’ Iacob”. Nici cu tine nu mi-e ruşine.     Tu eşti un ofiţer în rezervă care, fiindcă n-a mai putut teroriza soldăţei de plumb, şi-    a terorizat soţia pân-a omorât-o, iar acum îşi bate la cap ginerele şi fiica…
IACOB    (Indignat) Nu ştiu de ce stăm să-i ascultăm bazaconiile!
LUCA        …Eşti un soldat care crede că milităria e totul şi care nu e decât un cabotin     înfumurat şi incult. Ai fi bun de dictator, „domnu’ Iacob”, numa’ că s-au dus     vremurile alea, aşa c-ai rămas un cocoş frustrat şi fără maniere!
GEORGE     Ce-i aia „cabotin”?
IACOB    (Violent, lui GEORGE) Eşti un dobitoc!
GEORGE    Ce-ai cu mine, generale?! 
IACOB     Tu! Tu i-ai luat tot timpul apărarea! Tu i-ai dat tot timpul nas, şi uite! 
GEORGE    Eu nu te-am jignit, generale! Da’ are dreptate să spună că faci pe     comandantu’ în salonu’ ăsta de parcă ţi-am fi subalterni!
IACOB    Că tu ăi fi v’un bărbat adevărat! Mă faci să râd, căcat cu ochi ce eşti! Tot     timpu’ te bagi în vorbă de parc-ai avea ceva de spus! (Lui LUCA) Despre el nu ai     de zis nimic? Nu că pân-acum ai fi spus altceva decât tâmpenii!
GEORGE    Despre mine n-are ce să spună.
IULIAN     Da, tu i-ai luat tot timpul apărarea! Ştii să pupi în cur, nu? Pe primari, pe     nebuni…
GEORGE    Da, chiar am dat mâna cu primaru’! Şi ce? E un om deosebit, să ştii!
LUCA        O, domnu’ Bargan e o piftie!
GEORGE, jignit, uluit, rămâne fără replică. 
IACOB    (Ironic, lui GEORGE) N-are ce să spună, ha?
LUCA        Tu, George Bargan, eşti cel mai moale şi cel mai vanitos. Eşti un contabil     care-a visat să ajungă şef de partid sau actor de cinema. Crezi că eşti plin de calităţi     pe care ceilalţi nu le observă, dar eşti la fel de gol ca şi ăştialalţi doi. Marea ta     satisfacţie e c-ai dat mâna cu primarul! Să mori de râs, nu alta! Frustrările ţi le     reverşi asupra soţiei, pe care o desconsideri. Un vanitos în plus, un căcat în ploaie!
GEORGE    Nenorocitu’ naibii!

GEORGE se repede asupra lui LUCA şi, înainte ca IACOB sau IULIAN să poată     interveni, îl loveşte în figură. LUCA se prăbuşeşte. 

ACTUL II
Scena I

LUCA, GEORGE, IACOB, IULIAN

Câteva secunde mai târziu faţă de momentul anterior.

IACOB     (Lui GEORGE) Ce-ai făcut, nenorocitule?!
IACOB şi IULIAN îl ridică pe LUCA şi-l aşează în pat.
LUCA        Luaţi mâinile de pe mine!
IACOB     (Lui LUCA) Linişteşte-te!
GEORGE    (Speriat) N-am vrut… Pe cuvântul meu că n-am vrut…
IACOB    (Lui GEORGE) Gata, faptu-i consumat.
IULIAN     (Ironic, lui GEORGE) „Nu da, că dau eu!” (Râde)
GEORGE    Da’ n-am vrut…
IACOB    (Lui GEORGE) Nu te mai văicări!
LUCA geme. IACOB i se adresează, încercând să facă haz de necaz.
Ei, se mai întâmplă şi de-astea… Nu e grav. Ehe, câţi pumni am încasat şi eu…!     (Repede) Nu că n-aş fi dat şi eu. Dimpotrivă. Mult mai mult decât am primit!
LUCA        Lăsaţi-mă-n pace!
IACOB    (Turuie în continuare) Uite, sunt convins că şi Iulian, cât e el de bine făcut,     tot a mai încasat câteva.
IULIAN    Am încasat pe dracu!
IACOB    (Lui LUCA, făcându-i cu ochiul) Nu-l lua-n seamă…
IULIAN    Generale, nu-i mai da nas. A meritat-o.
IACOB     (Lui IULIAN, cu voce scăzută) Ţine-ţi gura!
IULIAN    Mie nu-mi dă nimeni ordine, generale. Nu sunt în armata ta de căcat!
LUCA         (Revenindu-şi din şoc, pipăindu-şi falca şi constatând că sângerează, cu o     curiozitate aproape ştiinţifică) Sânge.
IACOB     (Lui IULIAN) Tu să nu vorbeşti aşa de armată, mă!
IULIAN    (Ironic) A, numai tu ai voie s-o înjuri!
IACOB    N-am înjurat-o.
IULIAN    Ce?! Ai şi uitat ce-ai spus acum o oră? Sau numai ofiţerii pot beşteli armata?
LUCA         Hei, hei! Aţi uitat că eu sunt personajul principal aici?
IULIAN     (Lui LUCA, ameninţător) În mă-ta! M-am săturat de fiţele tale!
LUCA        (Tare) Soră! Soră!
IACOB    (Lui LUCA) Hai să nu ne pripim.
LUCA        Soră!
IACOB    (Lui GEORGE) Fă ceva, mototolule! Cere-ţi scuze!
IULIAN     (Lui GEORGE) Trimite-l la origini!
LUCA        Soră!
GEORGE    (Lui LUCA) Sunt un om paşnic…
LUCA        (Lui GEORGE) Paşnic? Mi-ai spart buza, boule!
GEORGE    N-am vrut…
IACOB     Nici scuze nu ştii să-ţi ceri! De fapt, nu ştiu de ce mă agit. Nu eu am făcut     pocinogu’!
LUCA        Ei, căpitane, nu te grăbi…
IACOB    General, nu căpitan!
LUCA        …Ai uitat când îi ordonai malacului să mă pocnească?
IACOB    Dar n-a făcut-o. Aşa că…
LUCA        Numai că asistenta o să mă creadă pe mine…
IACOB    Nu înţeleg.
LUCA        Ba înţelegi. Buza asta ruptă, vânătaia, plus nasturele rupt…
IACOB    Care nasture?
LUCA        Ăsta.
Trage brusc de cămaşa de pijama, dar nasturii rezistă.
Ăsta…
Mai trage o dată. Nasturii rămân la locul lor. La a treia încercare pânza pijamalei     se rupe.
… şi pijamaua asta sfâşiată… sunt dovezile mele împotriva cuvântului     vostru.
IULIAN     Al lui, vrei să zici.
Îl arată pe GEORGE.
LUCA        Al vostru. Voi doi m-aţi ţinut, iar „paşnicul dom’ George” a dat.
IULIAN     (Indignat, lui IACOB) Glumeşte, generale, nu-i aşa?
IACOB    (Lui LUCA, scos din minţi) Dumnezeii…!
Îl loveşte în plex. LUCA icneşte, se chirceşte, cu răsuflarea tăiată.
IULIAN    Generale!
Îl apucă pe IACOB de umeri, încercând să-l tempereze.
IACOB    Mă limbric! Mă–  mă– gândac de bucătărie! Te omor, fir-ai tu să fii!
IULIAN    Generale, nu!
Îl ţine pe general până când se calmează.
LUCA         (Printre gemete) Căpitane, ştii să dai…
IACOB    Nu sunt căpitan, dumnezeii tăi…! Te strâng de gât, nenorocitule!
GEORGE    (Intervine alături de IULIAN) Domnu’ Deleanu, calmaţi-vă!
IACOB    Să mă calmez?! Să mă calmez?! Din cauza ta suntem în situaţia asta iar tu-    mi spui să mă calmez?!
GEORGE    Din cauza mea? Da’ cine-l tot îndemna pe Iulian să-l atingă pe nebun?
IACOB    Da’ nu l-a pocnit, nu?
GEORGE    Ai făcut-o tu, în schimb!
IACOB    Iar tu ai făcut-o primul! Şi se şi vede!
IULIAN    Generale, nu ştiu de ce ne agităm. Dobitocu’ a făcut-o, el să plătească. Cine     o să fie crezut? Sinucigaşul zărghit sau noi?
GEORGE    (Ameninţător) A, da? „Dobitocul”? Ai scăpat din vedere că în toată povestea     asta cineva pierde oricum…
IACOB    (Lui IULIAN) Ai comis-o, Iuliane!
IULIAN    (Nedumerit) Am comis-o?
GEORGE    (Sarcastic) Un nebun nu poate fi crezut. Da’ un nebun şi unul dintre făptaşi?
Moment de suspans.
IACOB    (Lui GEORGE, pe ton împăciuitor) Domnu’ Bargan…
LUCA        „Domnu’ Bargan”?
IACOB    Domnu’ Bargan, nu te lua după Iulian, că nu ştie ce vorbeşte.
IULIAN    Haida, de!
IACOB    Doar nu te iei după ce zice un pachet de muşchi.
IULIAN e neplăcut surprins. IACOB îi face cu ochiul.
IACOB    Sau după săritu’ ăsta de pe fix. Poa’ să zică ce-o vrea, da’ nu va putea     dovedi nimic. Buza spartă, o vânătaie, o pânză ruptă? Nu ştiu, domn’e, noi stăteam     liniştiţi de vorbă, când pe individ l-au apucat pandaliile şi-a-ncercat să se dea cu     capu’ de pereţi. Noi, toţi trei, am încercat să-l oprim, şi-atunci s-a produs accidentul     nefericit… S-a smucit din mâinile noastre, a căzut şi s-a lovit… Am reuşit să-l     reţinem, însă s-a zbătut atât de tare că pijamaua i s-a rupt…
LUCA        Accident nefericit? (Ameninţător) Bine…! (Tare) Soră! Soră!
GEORGE     (Neliniştit) Ce faci?
LUCA        O chem pe asistentă. „Accidentul” trebuie imediat semnalat, nu?
IACOB     (Neliniştit) Ce mai pui la cale?
LUCA        Eu? Nimic. Dar sunt curios  pe cine o să creadă domnişoara Melania, cea     care mi-a scos cu atâta tandreţe bandajele de la mâini… Pe voi sau pe mine, cel care     mai adineauri a chemat-o ca să se plângă de colegii de salon?
IACOB    Chiar aşa… Pe tine, sinucigaşul, sau pe noi? Că doar pe noi ne-a rugat să     fim atenţi la zbuciumatul lor coleg de salon?
LUCA        Întocmai. Câtă grijă, nu? Hai să vedem cine are dreptate.
IACOB     (Provocator, sigur pe el) Hai să vedem.
LUCA        Oricum, până la urmă tribunalul va decide.
GEORGE    (Înspăimântat) Tribunalul? Care tribunal?
LUCA        Ăla-n care o să fiţi prezenţi ca acuzaţi.
GEORGE    (Lui IACOB) Generale, ce zice ăsta…?
IACOB    Ne abureşte.
LUCA        (Tare) Soră!
GEORGE    (Alarmat, lui IACOB) Şi dacă vorbeşte serios? Generale, n-am fost în viaţa     mea într-o sală de judecată. Nici măcar ca spectator…
IACOB    Nici n-o s-ajungi.
LUCA        Nu? Mai vedem…
Se ridică din pat şi se îndreaptă spre uşă.
IACOB    Şi chiar dac-ajungem, n-o să aibă el câştig de cauză.
GEORGE    (Lui LUCA) Stai! Îmi cer scuze. Regret ce-am făcut şi te rog să mă ierţi…
LUCA        (După o pauză) Se marchează. (Către IACOB şi IULIAN) Şi voi?
IULIAN     Noi ce?
LUCA        Aştept scuze şi din partea voastră.
IACOB    Nici nu mă gândesc.
LUCA        Atunci nu le accept nici pe-ale lui.
Îl arată pe GEORGE.
GEORGE    Stai! (Lui IACOB) Doar n-o s-ajung în proces din cauza voastră!
IACOB    Tu nu-nţelegi că nu poate dovedi nimic? Te trage-n piept. 
GEORGE    Sunt un om obişnuit. N-am fost în viaţa mea…
IACOB    (Ironic) Da, ştim. În viaţa ta n-ai fost la un proces. 
GEORGE    Să ştiţi că dacă nu faceţi ce spune, o să zic ca el. Vă trag după mine!
IACOB     Eşti un laş! Şi-un prost!
GEORGE    A, deci asta e părerea ta despre mine, de fapt!
IACOB    Da, asta e! Nu-ţi dai seama că tocmai pe laşitatea ta se bazează?
GEORGE    (Orbit de furie) Nu mă interesează! O să faceţi cum vreau eu!
IULIAN    O să facem cum vrea el (Îl arată pe LUCA), tâmpitule!
GEORGE    Şi să nu mă faci tâmpit, mucosule! Am de două ori vârsta ta, aşa că-ţi     interzic să-mi vorbeşti aşa!
LUCA        Hei, băieţi, lăsaţi păruiala! Eu nu mai aştept, să ştiţi.
IACOB    (Excedat, lui LUCA) Fie! Uite, îmi cer scuze pentru lovitura aia. Am făcut     un gest regretabil…
LUCA        Bine… Şi-acum, el.
Îl arată pe IULIAN.
IULIAN    Ce?! Eu nu te-am atins.
LUCA        M-ai jignit. M-ai înjurat. M-ai făcut „păduche”.
IULIAN     Iar tu pe mine „bizon”!
LUCA        Îţi permiţi să negociezi? Bine, am o treabă cu– 
A ajuns în faţa uşii.
IACOB    Stai! (Lui IULIAN) Hai, cere-ţi scuze!
IULIAN     Căcat! Voi îl plezniţi şi eu trebuie să mă scuz?!
GEORGE    Două vorbe şi-am încheiat circul ăsta!
IULIAN    Pe care el l-a-nceput!
Îl arată pe LUCA.
LUCA        Eu? Nu voi, curioşilor? Nu voi, cei care muriţi dacă nu aflaţi de ce mi-am     tras „tatuajele”, de ce tac, de ce vorbesc, de ce am pijamaua galbenă, de ce mănânc     pe gură?!
IACOB    (Lui IULIAN) Ştii bine că dacă te pui cu nebunii… Hai, domn’e, ce te coieşti     atâta?
IULIAN     Nu vreau!
IACOB    (Izbucnind) Ba o să vrei, ce mama mă-sii! Doar n-o să ne ţigănim până     mâine dimineaţă pentru că  tu, un mucea fără pic de disciplină, n-ai chef să spui trei     cuvinte.
IULIAN    Aha, acuma sunt „mucea”! Mai devreme eram un tânăr promiţător... Ei bine,     nici nu mă gândesc. Să vezi şi tu, generale, cum e să fii la cheremul cuiva!
GEORGE    (Lui LUCA) Omule, el nu ţi-a făcut nimic… Hai s-o lăsăm moartă…
LUCA        Nu. Ori toţi, ori…
IACOB    (Lui IULIAN) Adică îmi calc pe inimă eu, Iacob Deleanu, general în rezervă,     iar tu, un amărât de bătăuş, nu poţi s-o faci?! Dacă nu spui ce vrea, atunci eu o să     fiu cel care te-nfundă, să ştii!
IULIAN    În cazu’ ăsta îţi mut falca, boşorogule!
IACOB dă să-l lovească. IULIAN îl respinge cu uşurinţă, doar îmbrâncindu-l.     LUCA se amuză.
IULIAN     M-aţi făcut fiecare cum v-a venit la gură, şi-acum îmi cereţi să mă scuz!     (Lui LUCA) Şi nu mai rânji aşa, că-ţi primeşti şi partea mea! Şi-o să te doară de-    adevăratelea!
LUCA        Căpitane, domnu’ Bargan, dacă individu’ mă atinge, prevăd un caz     interesant pentru justiţia noastră. Ca să nu mai vorbesc despre cum o s-arate în     ziare. Parcă văd titlurile: „Sinucigaş în convalescenţă agresat de trei bolnavi la     Spitalul Central”; „Agresorii sunt un bătăuş, un pensionar şi-un contabil”;     „Ostilităţile au fost conduse de contabil”; „Pensionarul, deşi general în rezervă, a     ascultat de ordinele bătăuşului”.
IACOB     (Turbat, lui IULIAN) Ce dracu’ mai aştepţi?
IULIAN    Să-l ating?
IACOB    Nu, pentru numele lui Dumnezeu! Să-ţi ceri scuze.
IULIAN     Nu. Oricum, nu mă puteţi obliga.
GEORGE     (Speriat) Ziare?! În viaţa mea n-am–
IACOB     (Ironic) Da, ştim: în viaţa ta n-ai fost în ziare! Mă-ntreb dacă ai fost undeva     în viaţa ta!
IULIAN    (Sarcastic) A, uitasem: ai dat mâna cu primaru’ şi-ai mâncat salată de     boeuf...
GEORGE    Mai bine decât să mă trezesc la închisoare.
IACOB    (Exasperat) Da’ nu ajungi la închisoare, omule!
GEORGE    (Nesigur) Nu ştiu. (Ameninţător) Da’ n-o să fiu acolo singur, să ştiţi!
IULIAN    Deja ai ajuns la închisoare?!
GEORGE    De la tribunal la închisoare nu e decât un pas, nu?
IULIAN    Eşti idiot. Ăsta (Îl arată pe LUCA) băşeşte şi el două vorbe-n vânt, şi tu stai     să-l crezi! Nu poate dovedi nimic.
GEORGE    Nu vreau să mă vorbească lumea! Am o reputaţie, o familie, serviciu.  Cine     are nevoie de dovezi când eşti în ziare? Nu, nici nu mă gândesc: îţi ceri iertare sau,     dacă nu, sunt alături de el!
Îl arată pe LUCA.
IACOB    Dumnezeule mare!
Ridică braţele a neputinţă şi consternare. Toţi rămân în expectativă pentru o     bucată de vreme.
IACOB    Şi-acum… ce facem? Ne uităm unii la alţii?
LUCA        Poate voi. (Pune mâna pe clanţă) Eu am de făcut o plângere asistentei.
GEORGE    Nu! Stai!
IULIAN     (Exasperat) Nu se poate: o luăm de la capăt!
GEORGE    (Lui IULIAN, cu ură) Fin’că tu nu-ţi poţi călca pe inimă!
IULIAN    Pentru cine s-o fac? Pentru doi indivizi care nu dau pe mine nici o ceapă     degerată?
IACOB    Şi el (Îl arată pe LUCA) e mai breaz?
IULIAN     Măcar nu s-a prefăcut, ca voi.
GEORGE    (Inocent) Dar nu ne prefăceam. Eram politicoşi.
IACOB    (Lui GEORGE, stupefiat) Da’ de tăcut nu poţi să taci?!
LUCA        (Revelaţie) Ştiţi ceva? Mi-a venit o idee!
GEORGE    Hait!
IACOB    De ce nu-mi place cum sună?
LUCA        Renunţ…
GEORGE    Slavă  Domnului!
LUCA        …cu o condiţie.
IACOB    Ştiam eu!
LUCA        (Lui IULIAN) Te înaintez în grad. Eşti plutonier-major.
IULIAN     Ce mai e şi asta?!
LUCA        Iar ăştia (Îi arată pe ceilalţi doi) sunt soldaţii tăi. Vreau să văd puţină     instrucţie.
IACOB    Eşti nebun!
LUCA        Promit că dup-aia nu mai am nici o pretenţie.
IULIAN     Doar nu vorbeşti serios…
LUCA        (Întredeschizând uşa) Pe de altă parte…
IULIAN    (Rânjind sadic) De fapt… de ce nu?
LUCA închide uşa la loc.
IACOB    (Amuzat - speriat) Ei, nu, că vreau s-o văd şi p-asta!
IULIAN se întoarce brusc spre IACOB şi-i frige o palmă.
IULIAN     Ascultă comanda la mine, soldat!
IACOB    (Năucit) O, Doamne!
IULIAN     Care „Doamne”? În armată n-ai alt Dumnezeu decât superiorul, soldat!
GEORGE    (Uluit) Ce dracu…?!
IULIAN     (Lui GEORGE) Nici pe ăla să nu te bazezi, soldat!
GEORGE    E clar. Am un coşmar.
IULIAN     (Ameninţător, apropiindu-se de GEORGE) Vorbeşti ne-ntrebat, soldat?
GEORGE     (Speriat) Nu, nu!
IULIAN     „Nu, domnule plutonier-major!”
GEORGE    (Supus) Nu, domnule plutonier-major.
IULIAN    E cam tare.
GEORGE    (Mai încet) Nu, domnule plutonier-major.
IULIAN    Prea tare.
GEORGE    (Scâncit, abia auzit) Nu, domnule plutonier-major.
IACOB    (Lui IULIAN) Ai înnebunit?
IULIAN se răsuceşte fulgerător şi-i mai arde o palmă. IACOB se clatină, cu mâna     la falcă.
IULIAN    Unde te trezeşti, soldat? La tac-tu şi la mă-ta acasă?
IACOB    Te omor!
IACOB îl atacă, destul de greoi, pe IULIAN, care se fereşte şi-i trosneşte o palmă     viguroasă la ceafă. IACOB cade în genunchi, ameţit, umilit.
LUCA        (Cu satisfacţie răutăcioasă) Ei, ce faci, generale? Unde ţi-e autoritatea?
IULIAN    (Lui LUCA, plin de satisfacţie) Ştii că-mi place? Ai avut o idee mişto! (Lui     IACOB) Mai comentezi, soldat? (Lui LUCA, pipăindu-şi omoplatul) Ce chestie: m-a     lăsat şi durerea de omoplat. 
LUCA        (Lui IULIAN, dezamăgit) Şi gata? Asta-i tot?
IULIAN     Nici vorbă! Abia m-am încălzit!
GEORGE    Suntem într-un spital, pentru numele lui Dumnezeu!
IULIAN    Tu să taci, soldat împuţit, că nu te-am atins! Cât despre el (Îl arată pe     IACOB), e un catâr care ştie să ducă trei palme. (Lui IACOB) Nu, soldat?
IACOB nu-i răspunde. Stă ghemuit în patul lui LUCA. IULIAN se întoarce spre     GEORGE.
Soldat! Ascultă comanda la mine!
GEORGE  îl priveşte înspăimântat. IACOB priveşte furiş spre uşă. IULIAN se     răsuceşte spre IACOB.
Ce faci? Te uiţi la uşă? Să nu care cumva să-ţi dea prin minte s-o ştergi!
GEORGE, profitând de neatenţia lui IULIAN, se întinde după telefonul mobil de pe     noptieră, îl ia şi-ncearcă să-l butoneze. IULIAN se-ntoarce spre el şi-i smulge     telefonul, pe care şi-l pune în buzunar.
IULIAN    (Lui GEORGE) Ce facem aici, soldat! Avem telefoane mobile?! Asta nu-i     civilie, privat! Aici e– (Urlă) Culcat! Douj' de flotări, acum!
GEORGE îl priveşte neverosimil.  IULIAN e gata să-l pocnească. GEORGE începe     să facă flotările, în timp ce IULIAN i le numără.
IULIAN    Unu... Doi... Trei...
GEORGE încearcă să continue, dar nu reuşeşte. E lipit de podea şi suflă greu.     IULIAN râde satisfăcut.
Burta prea mare, hă...? Prea mult compot, prea multă salată de boeuf...!
IULIAN se întinde pe pat, satisfăcut nevoie-mare. Priveşte în tavan.
IULIAN    Să nu credeţi că nu vă văd... Vă văd, mamelucilor! Vă văd, vă văd, vă văd...
(Brusc, revelaţie) Ştiu! (Se ridică brusc) Legenda! (Exaltat) Astăzi, acum,     vom intra în legendă!
LUCA        S-o vedem şi p-asta!
IULIAN     (Lui LUCA) Ai făcut armata?
LUCA        Din păcate.
IULIAN    Ai fost pus vreodată să freci podeaua cu periuţa de dinţi toată noaptea?
LUCA        Nu.
IULIAN    Ai văzut pe cineva executând pedeapsa asta?
LUCA        Nu.
IULIAN    Vezi? E o legendă. (Lui GEORGE, răstit) Tu ai primit pedeapsa asta     vreodată?
GEORGE    Da… Nu… Nu ştiu…
IULIAN     Minţi!
GEORGE vrea să răspundă.
IULIAN    (Lui GEORGE) Gura! (Lui IACOB) Generale! Pardon: soldat! Tu ai frecat-o cu     periuţa? Ai văzut pe alţii făcând-o?
IACOB tace îndărătnic.
IULIAN    (Lui LUCA, demonstrativ) Vezi? E o legendă. Toţi vorbesc despre ea, dar nimeni n-a     făcut sau n-a văzut asta. Dar astăzi, acum… (Pauză de efect) veţi trăi un moment istoric! Acum     vom asista la întruparea legendei! (Către GEORGE şi IACOB) Soldaţi, ascultaţi comanda la     mine! Luaţi-vă periuţele de dinţi!
Cu mişcări ezitante, GEORGE şi IACOB se execută.
IULIAN    Asta-i arma ta, soldat! Periuţa la raport!
Cei doi ridică periuţele la înălţimea feţei, cu perii spre IULIAN.
IULIAN    (Se adresează întâi lui IACOB, examinând periuţa) Hm! Vezi că ai depuneri la     rădăcina perilor. De data asta trec cu vederea, da’ să nu se mai repete. (Lui GEORGE) A, o     periuţă nouă, se pare. Felicitări, soldat! Numai că o periuţă trebuie folosită. Prin urmare… la     treabă! Executarea!
Cei doi se conformează, mecanic, ciocnindu-se unul de altul, frecând podeaua cu periuţele.
IULIAN    Aşa vă vreau! Hei, soldat Deleanu, nu trişa! Freacă bine, să sară scântei! Şi tu, soldat     Bargan, unde caşti ochii? Nu te uita la mine, ci-n podea! La obiectu’ muncii!
GEORGE mormăie ceva în barbă.
IULIAN    (Lui GEORGE) Ai zis ceva, soldat?
GEORGE    Am zis că– 
IULIAN    Nu vorbi ne-ntrebat!
IACOB     De ce faci asta?
IULIAN    Cine ţi-a dat voie să deschizi gura?
IACOB    De ce faci asta?
LUCA        Taie-i macaroana!
IULIAN     (Lui IACOB) Vrei s-o-ncasezi iar?
IACOB    De ce faci asta?
IULIAN     Pentru că– pentru că vreau.
IACOB    Nu cred.
IULIAN     Adică ştii tu mai bine decât mine ce ştiu eu?! (Lui LUCA) Ai dreptate,     trebuie să revenim la palme!
LUCA        Aşa ziceam şi eu.
IACOB    (Lui IULIAN) Faci asta pentru că poţi, nu pentru că vrei.
IULIAN     Ba vreau!
IACOB    Nu-i de-ajuns! Şi el vrea (Îl arată pe GEORGE), dar nu poate.
IULIAN    (Rânjind cu satisfacţie) Şi tu vrei, da’ nu poţi, nu-i aşa?
LUCA        Iuliane, închide-i gura!
IULIAN     Ciocu’ mic şi tu! Ce-mi tot dai ordine?
LUCA        De unde-ai scos-o?
IULIAN     Am zis gura!
IACOB    (Lui IULIAN) Te foloseşte, cap sec! Eşti fraieru’ lui!
IULIAN     (Lui IACOB) Taci şi freac-o! (Furios, lui LUCA) Ştii ceva? Treci la     şmotru!
LUCA        Eu?!
IULIAN    Da’ cine, mama mare? Scoate periuţa!
LUCA        În visele tale.
IULIAN îl loveşte. LUCA geme, iar geamătul se transformă în râs.
IULIAN    Râde! Să mor io dacă nu râde!
Îl loveşte din nou. LUCA nu se apără. 
GEORGE    O să-l omoare, naibii! Eu zic să-l ajutăm.
IACOB    (Cu satisfacţie) Zob să-l facă!
LUCA        (Lui IULIAN, rânjind batjocoritor) Doar atâta poţi?
IULIAN    Mai vrei? (Îl loveşte) Na, satură-te! (Îl loveşte) Mai ţii minte când mă făceai     „bizon”?!
GEORGE    (Lui IULIAN) Opreşte-te!
GEORGE sare să-l ajute pe LUCA. IULIAN îl culcă la podea cu o singură lovitură.
IACOB    Iulian, destul!
IACOB intervine şi el, dar rezultatul e acelaşi.
IULIAN     (Lui LUCA, scos din minţi) Te strâng de gât, aschimodie! (Îl strânge de gât.     Râsul lui LUCA sună grotesc, sinistru) Specie de om ca tine n-am mai văzut, da’     acum eşti pe cale de dispariţie…!
GEORGE    (Înspăimântat) Iulian, îl omori!
IULIAN     (Orbit de furie, lui LUCA) Mai râzi? Acum mai râzi?
Cu ultima suflare, horcăind, LUCA spune ceva la urechea lui IULIAN.
IACOB    Opreşte-te! Vrea să spună ceva…!
IULIAN continuă să-l strângă de gât, surd la orice. După un timp, LUCA nu mai     reacţionează. IULIAN îi dă drumul.
GEORGE    Ce-ai făcut, nenorocitule?!
IULIAN     I-am dat ce merita!
IACOB    (Cercetându-l pe LUCA) Cred că– l-ai omorât...
IULIAN     (Încă nerealizând gravitatea situaţiei, făcând haz de necaz) Deci a zis     adevăru’, nu?

Intră val-vârtej MELANIA.



Scena II

LUCA, IACOB, IULIAN, GEORGE, MELANIA

MELANIA    Ce-i tămbălăul ăsta? Ce s-a-ntâmplat aici?!
Îl vede pe LUCA. Ţipă.
Luca!
Îi verifică răsuflarea, pulsul etc.
E mort! E mort! Ce s-a-ntâmplat?! Spuneţi-mi! (Ţipă sfâşietor) Luca!
Iese ţipând. Se instalează un lung moment în care cei trei bărbaţi îşi trăiesc     uluirea. De afară se aud zgomotele agitaţiei provocate de strigătele MELANIEI.
IACOB    (Lui IULIAN) Ţi-a spus ceva… Ce ţi-a spus?
IULIAN     (Năucit, răvăşit etc.) Nu mi-a spus nimic...
IACOB    Ba da. Iulian, adună-te! Trebuie să ştiu ce ţi-a zis.
IULIAN     Nimic important…
IACOB     Au fost ultimele lui cuvinte. Trebuie să–
IULIAN    (Realizează ce i s-a zis) Mi-a zis... (Pauză) Mi-a zis...
Pauză.
GEORGE    (Cu sufletul la gură) Da' zi odată!
IULIAN    (Cu uimire) Mi-a zis...
IACOB    (Excedat) Ce Dumnezeu ţi-a zis?!
IULIAN    (Lăsându-se pe jos, privind în gol) Nu-nţeleg... (Pauză) Nu înţeleg. (Pauză)     Nu înţeleg.


Heblu

 

 

- Patru cepe degerate, Ed. Brumar, Timişoara, 2006

·    2005 – locul I la Concursul Naţional de Dramaturgie organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor în colaborare cu Teatrul Naţional din Timişoara
·    2006 – spectacol-lectură  la Teatrul Naţional din Timişoara, regia Sabin Popescu, distribuţia: Romeo Ioan, Damian Oancea, Valentin Ivanciuc, Benone Viziteu, Ana Maria Cojocaru, Alina Reus, Mihaela Murgu, Roberta Popa Ionescu; spectacol-lectură la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfîntu Gheorghe, regia Mirela Bucur Pal, distribuţia Daniel Rizea, Sebastian Marina, Liviu Cheloiu, Nicolae Croitoru, Nadia Samarghiţan, Duţa Guruianu, Camelia Paraschiv, Ioana Costea.