login



plus minus gleich

Crize

E-mail Print

 

Mihai Ignat

 

 

 

 

 

CRIZE

sau

ÎNCĂ O POVESTE DE DRAGOSTE

 

(dramă sau comedie cu geometrie variabilă

în 20 de scene, un prolog, un epilog şi o addenda)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Personaje:

 

Ea (nu poartă ochelari, deşi ar trebui)

El (i se dezleagă tot timpul şireturile)

 

 

 

 

 

 

 

Prolog

 

EA, EL

În pat, EL ŞI EA, dorm goi.

 

EA (Se trezeşte) Au! Capul meu… (Cască)

EL (Se trezeşte) Pohftim…?

EA deschide ochii şi, surprinsă de prezenţa bărbatului, reacţionează lovindu-l cu piciorul în plex. EL cade din pat.

EL Au! (Horcăie) Ce-a fost asta?!

EA: Ce cauţi în patul meu?!

EL (Ridicându-se) Patul tău?!

EA repetă loviura, EL cade din nou.

EL A… a… aer… (Rămâne pe jos, după pat, respirând greu) Au! M-ai omorât!

EA (Ţipete isterice) Să nu mă atingi, că ţip!

EL: Păi deja ai făcut-o…(Geme)

EA Ce cauţi aici?! Cine eşti? Cum ai intrat aici?

EL Cum vrei să-ţi răspund dacă mă omori? Uite cum facem: mă laşi să mă ridic fără să mă loveşti, şi-ţi spun tot ce vrei. Ce zici?

EA Da’ rămâi acolo! Să fie clar!

EL O. K.

EL se ridică şi încearcă să se acopere cu cearceaful.

EA Nu trage de cearceaf! Vrei să mă dezbraci?

EL Vreau să îmbrac. Dă-mi măcar o pernă.

EA Ţine (Îi aruncă o pernă) Şi-acum, spune!

EL Ce vrei să-ţi spun?

EA Cum ai ajuns aici…

EL Nu ştiu. Stai, nu da! Sincer, nu ştiu cum am aterizat aici!

EA Minţi!

EL Pe cuvântul meu!

EA Vorbeşti serios?

EL „Îmbrăcat” doar cu o pernă, vorbesc întotdeauna serios.

EA Ştii ceva? Te cred.

EL Uf! Ce bine! Ia stai, de ce mă crezi?

EA Pentru că… pentru că… nici eu nu ştiu cum am ajuns în patul ăsta…

EL Nu pricep…

EA (Ton plângăcios) Ăsta nu e patul meu…!

EL Stai! Ce faci?

EA (Plânge) Plâng, nu vezi? Eşti chior?

EL Nu…

EA Ia stai! Ochelarii! Unde-mi sunt ochelarii?

EL Nu văd nici o pereche de ochelari. Or fi în grămada aia de haine.

EA Oh, m-am zăpăcit de tot! Ochelarii sigur nu-s aici!

EL De unde ştii?

EA Pentru că nu-i port.

EL De ce?

EA Mă deranjează.

EL Bine, dar presupun că sunt utili, că îţi corectează…

EA (Ritos) Nu-mi corectează nimic! N-am nevoie de ei!

EL Bine, bine, nu te enerva… (Pentru sine) Atunci de ce ţi i-ai mai făcut, dacă nu…?

EA Ai spus ceva?

EL (Repede) Eu? Nu! Îmi căutam ţoalele.

EA: Rămâi acolo! Întâi mă îmbrac eu!

EL Mi se pare corect. Întâi femeile şi copiii, nu?

EA se îmbracă.

EA Spune-mi, te rog, până la urmă unde suntem? Sper că nu acasă la tine...

EL Nu, şi asta nu că mi-ar displăcea. Nu de alta, dar aş putea să te acuz de violare de domiciliu şi de vătămare corporală…

EA (Ritos) Eu zic să taci. Încă n-am lămurit cum am ajuns amândoi, goi, în patul ăsta, în casa asta…

EL (Ironic) … pe planeta asta…

EA … despre care nu ştiu a cui e…

EL Curios, ai ţipat cât te-au ţinut bojocii, dar n-a venit nimeni… Eşti sigură că nu-i locuinţa ta?

EA Ce, mă crezi tâmpită? Ăi fi vreun porc misogin, violatorule!

EL Hei, hei, pân-aici, te rog frumos! Nu-s nici porc, nici misogin şi, în mod sigur, nici violator!

EA Da? Asta n-am lămurit încă! Tot nu ştiu cum de te-am găsit în pat cu mine!

EL Ştii, aceeaşi întrebare pot să mi-o pun şi eu… Pot să mă îmbrac? (Se îmbracă) Poate că tu ai aterizat în patul în care eram…

EA Măgarule! Sigur, jigneşte-mă! Bag mâna-n foc că n-a fost aşa!

EL Poate că tu m-ai vi…

EA Ceee?! Nu ţi-e ruşine?

EL În fond, nici unul dintre noi nu-şi aminteşte ce s-a-ntâmplat… În fond, voi ne băgaţi sub nas formele voastre, vă machiaţi, vă siliconaţi, vă scurtaţi fustele, ne ameninţaţi, cu frumuseţea voastră, fragilul nostru echilibru interior – şi bineînţeles că nu-l mai putem păstra şi ne scufundăm iar în instinctualitate…

EA Eşti cumva intelectual?

EL Nu. Ăsta-i un text compus de un prieten care zice că frazele lungi taie respiraţia tipelor.

EA Prietenul tău e intelectual?

EL Da.

EA Se vede. Cu fraza asta nu prinzi nici măcar un bărbat.

EL Sesizez cumva o undă de misoginism contra bărbaţilor?

EA Vrei să spui, „misandrie”?

EL Aşa se zice? Habar n-aveam că există un cuvânt pentru aşa ceva... Da’ tu de unde cunoşti asemenea cuvinte? Eşti intelectuală?

EA Nu. Citesc „Enciclopedia Britannica”.

EL Atunci eşti masochistă. (EA ţipă) Ce-i? Stai, îmi retrag cuvintele! A fost o glumă, îţi jur! (EA începe să plângă) Ce dracu’ mai e?!

EA Am încurcat-o… (Hohote de plâns)

EL Te rog, nu mai plânge… (Încearcă s-o consoleze prinzând-o de umeri)

EA (Tăios) Nu m-atinge!

EL Gata, gata, n-am vrut decât să…

EA (Moale): Crezi c-am făcut…?

EL Poftim?

EA Crezi că… noi doi…? Ştii tu…

EL Nu m-am gândit. Nu mi-ai dat timp: ba îmi dai picioare în plex, ba îmi spui cuvinte noi…

EA Poţi să-mi răspunzi la întrebare?

EL Sincer, nu. Nu-mi amintesc nimic din noaptea trecută. (EA plânge) Hai, nu mai plânge… Probabil că n-am făcut nimic… Ne-am fi amintit, nu?

EA Nu ştiu… Nu mai ştiu nimic…! (Plânge)

EL În fond, şi dacă ne-am… ştii tu… Suntem adulţi, nu-i un capăt de ţară…

EA Nu vreau să mă prefac că nu s-a-ntâmplat nimic…

EL N-am spus asta.

EA Nu înţelegi? M-am trezit în pat, goală, cu un străin, şi el gol…

EL Sunt lucruri mai rele decât să te trezeşti cu un străin în pat.

EA Da?! Care?

EL (Luat prin surprindere) Hm… Eu ştiu…? Să nu te trezeşti cu un străin în pat? EA îi dă o palmă.

EL Au!

EA Hai, pleacă! Habar nu ai să consolezi o femeie!

EL Dar tu, tu ştii să consolezi un bărbat?

EA Eu? Da’ de ce ai nevoie să fii consolat? Pentru că te-ai culcat cu mine? Sau pentru că te-ai culcat cu o femeie?

EL Pentru că m-am culcat cu tine, deşi am o prietenă…

EA izbucneşte în plâns.

EL Acum ce mai e? Să nu-mi spui că te simţi vinovată pentru mine!

EA Nu pentru tine, ci pentru mine…

EL Poftim?!

EA (Printre sughiţuri) Şi eu am…

EL …o prietenă?

EA …un prieten…

EA plânge, EL izbucneşte în râs.

 

 

Scena I

 

EA, EL

 

EA (Încântată) Ce bine că ne-ntâlnim! N-ai mai sunat de două zile. S-a-ntâmplat ceva?

EL (Pe gânduri) Nu…

EA Ceva s-a întâmplat, nu mă păcăleşti tu pe mine…

EL Ei, nu-i mare lucru…

EA Te văd cam abătut, totuşi…

EL (După o ezitare) Mi-a ieşit un herpes la gură şi n-am vrut să mă vezi aşa. Oricum sunt urât, dar cu un herpes… sunt… ceva de speriat!

EA (Amuzată) Pentru atâta lucru nu m-ai sunat?! Dar nu eşti urât, urâtule!

EL Ba sunt.

EA De când te-au apucat complexele?

EL Uită-te şi tu, ce faţă asimetrică am!

EA De unde ai scos-o şi pe-asta?

EL Priveşte cu atenţie: nu vezi că nasul e puţin strâmb?

EA Ţi se pare…

EL Uită-te ca lumea!

EA Şi dacă, ce? E foarte puţin. Nici nu se observă…

EL Ei, nu! Şi urechile?

EA Cu urechile ce mai e?

EL Sunt prea depărtate de cap. Sunt clăpăuge!

EA Te-ai tâmpit! Unde vezi tu urechi clăpăuge?

EL Pe capul meu.

EA Ce-i cu tine, dragă?!

EL Nu e nimic. (Pauză) Uite, şi dinţii…

EA Da, îi văd, şi?

EL N-ai văzut că dinţii de jos sunt inegali? Uite, caninul din stânga e mai înalt decât primul incisiv, iar ăsta, la rândul lui, e mai înalt decât următorul… E un dezastru, ce mai!

EA Auzi, ştii ce cred eu?

EL (Pentru sine) Nu ştiu cum de n-am văzut până acum! Doar mă uit în oglindă zilnic, de atâţia ani!

EA Auzi, am impresia că nu mă mai iubeşti!

EL Ce?!

EA Da! Dacă-mi descrii micile tale defecte, pe care nici nu le remarcasem, ca să te văd mai urât decât eşti, înseamnă că vrei să scapi de mine! Ţi-ai găsit alta?

EL Vorbeşti aiurea-n tramvai!

EA Ţi-ai găsit alta?

EL Bineînţeles că nu!

EA Cum adică „bineînţeles”?

EL Pentru că sunt urât. Cum naiba să agăţ pe cineva în condiţiile astea?

EA A, deci recunoşti c-ai vrut să-ţi găseşti pe alta!

EL Nu, nu recunosc!

EA Dar ai vrut, nu? Ţi-ai dorit, nu?

EL Nu! Ziceam şi eu aşa, ipotetic…

EA Aha… A, ia stai! Cum ai zis?

EL Aşa, ipotetic…

EA Nu, nu asta. Înainte… Eşti urât, deci nu poţi atrage, nu? Asta ziceai, nu?

EL Cam aşa ceva…

EA (Izbucnind) Aşa, jigneşte-mă!

EL Te jignesc?! Eu vorbeam despre mine!

EA Dacă suntem împreună- Suntem împreună, nu?

EL Da, dragă…

EA Păi dacă suntem împreună, când vorbeşti despre tine, vorbeşti despre mine…

EL Tot timpul?!

EA (Ignorând replica lui) …Deci eu ce sunt? O ciudată?

EL O ciudată? De ce să fii o ciudată?

EA Fiindcă sunt atrasă de tine, care eşti urât!

EL A, deci recunoşti că sunt urât!

EA Nu recunosc nimic! Tu ai zis că eşti urât, nu eu!

EL Păi adineauri ai spus că-

EA Am spus ce-ai spus tu, atâta tot!

EL Păi atunci stai liniştită. Dacă nu sunt urât, deşi sunt, înseamnă că nu eşti o ciudată.

EA Dar dacă eşti urât, sunt o ciudată!

EL Ăăă… Oricum, mai bine ciudată decât urâtă…

EA Nu, e clar, ai pe alta!

EL Iar începi?

EA Măcar spune-aşa, n-o lua pe ocolite… (Pufneşte) Auzi, nasu’ strâmb, urechile clăpăuge…! Uăh! (Iese supărată)

EL Stai, unde fugi? Dacă tot mi-ai văzut herpesul, putem merge la o cafea, nu? Iese după ea.

 

Scena II

 

EL

 

Ieri, în holul cinematografului „Univers”, mi s-a întâmplat o chestie ciudată, care m-a pus pe gânduri… Practic nu s-a întâmplat nimic, doar că, acolo, în hol, am văzut o tipă… cu un ochi de sticlă. Cum să spun…? Am remarcat-o tocmai pentru că avea un ochi ciudat, care nu se potrivea cu celălalt, bătea uşor în altă parte. Un ochi la slănină şi unul la făină, cum se zice. Nu era cine ştie ce frumuseţe. Vreau să zic, urâtă nu era, dar era departe de a fi frumoasă… Cum ziceam, mi-a atras atenţia fiindcă avea ochiul ăla ciudat. Şi, deşi nu era frumoasă, m-am simţit… cum să zic… m-am simţit atras… Adică nu mi s-a sculat, dar m-a atras. Mă fascina, pe cuvântul meu… Şi nu ştiu dacă e normal… Cred că ceva nu e în regulă cu mine. Avea un corp obişnuit, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar ochiul ăla… Culmea e că sunt convins că dacă n-ar fi avut ochiul ăla aiurea, nu mi-ar fi atras atenţia. Nici n-aş fi înregistrat-o, pentru că în rest era o tipă obişnuită… Nu era frumoasă, şi totuşi era sexy. Ochiul ăla, sunt sigur, făcea toată treaba… Oare mă schimb? Sau aşa am fost de la-nceput? Nu, nu cred. De fapt, oricum ar fi, tot rău e… Zilele trecute am descoperit că am o cămaşă de pe vremea liceului. O cămaşă de cel puţin cinşpe ani. N-o mai pot purta decât cu ceva pe deasupra, un pulover, o vestă, că mi-e mică. Ce vrei, nu mai am silueta de la şaptişpe ani… Dar… e trist că mai port cămăşi din adolescenţă. Asta înseamnă un singur lucru: că încă sunt un sărăntoc! Cineva cu o cămaşă de cinşpe ani în garderobă ar trebui să se sinucidă, nu? Fiindcă asta înseamnă un singur lucru: că face umbră pământului degeaba! Jalnic trebuie să fie cineva care încă mai poartă o astfel de cămaşă! Patetic de-a dreptul! Apropo de asta: am citit că un superstar american şi-a cumpărat un celular cu o sumă cu care eu aş trăi 80 de ani decent, 160 de ani la limita cu sărăcia şi 250 de ani ca asistent universitar! Cu banii pe o lună un astfel de prăpădit poate să-şi cumpere un set de unghii false! De porţelan! Păi să-mi mai spună cineva că există dreptate pe lumea asta, că-i iau gâtul! Asta dacă nu mă sinucid înainte, fiindcă mi-e ruşine să mai ies pe stradă în condiţiile astea! M-aş simţi ca şi cum aş avea fermoarul deschis… O, şi senzaţia asta nici măcar nu trebuie să mi-o imaginez! Ci doar să mi-o amintesc! A fost cumplit… Să vezi cum tot felul de femei şi bărbaţi se hlizesc mai mult sau mai puţin ferit fiindcă ai fermoarul deschis, e cea mai urâtă experienţă posibilă! Nu există ceva mai neplăcut decât asta. E ca în visele alea în care eşti gol pe stradă şi strada e aglomerată ca tribuna unui stadion. Cred că sunt un ratat. Da, în mod sigur. Dacă vrei să faci portretul-robot al unui ratat nu e nevoie decât de fotografia şi de datele mele personale… O dată am completat şi eu un chestionar din ăla de care găseşti în orice revistă glossy. Un chestionar din care reiese ce calităţi şi ce defecte ai. A fost o experienţă devastatoare! Pentru punctajul meu nici măcar nu exista categorie! De fapt, dacă ar fi existat o astfel de categorie, după punctajul minim, ea ar fi trebuit să sune, la capitolul recomandări, simplu: „Sinucide-te!”

 

 

Scena III

 

EA

 

Doamne, cât o uram câteodată! Şi asta mai ales când repeta zicalele ei imbecile. „Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-ţi place ţie”, „Puţin piper n-a omorât pe nimeni”, „Până te măriţi, îţi trece.” Mă rog, chestii de-astea. Mare filozofie! Când era foarte nervoasă, nu lipsea din repertoriul ei fraza: „Te plesnesc de te-nvârţi tot roată!” Când îmi făcea morală, nu exista să lipsească: „Cum îţi aşterni, aşa dormi!” Când era bine dispusă nu uita nici de-al naibii: „Când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acuma.” Era exasperantă! Când repeta chestiile astea, nu mai era maică-mea, ci o placă stricată. Mi le spusese la cinci ani, la opt ani, la zece ani, mi le spunea la şaişpe ani, la optişpe şi nici până astăzi nu le-a uitat! Şi surdă le-aş auzi, de-atâtea ori le-a repetat! Mă întrebam: chiar nu-şi dă seama în atâţia ani că se repetă? Că în loc să mă facă mai bună, mă înnebuneşte cu… „zicătorile” ei?! Ei bine, din fericire nu ne-am mai văzut atât de des, iar o dată cu bătrâneţile, a mai uitat şi ea… Aproape că uitasem şi eu… Şi-ntr-o zi… ce-mi aud urechile? Ce-mi iese din gură? „Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-ţi place ţie.” Să-nnebunesc, nu alta! Mi-am zis, ca să mă liniştesc: e o scăpare. Un accident. Ceva rar, ca cometa Halley: vine, probabil, o dată în viaţă. Cel mult de două ori, dacă trăieşti cât să uiţi ce gust aveau biscuiţii cu gem din copilărie. Aş! L-am întrebat pe bărbatu-meu dacă m-a mai auzit spunând vreodată „Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-ţi place ţie.” Iar el: Şi-ncă de câte ori! Cee?! Cum adică?! Păi, de multe ori, zice el. Imposibil! Ţi se pare. Te-nşeli, îţi spun eu, îi zic eu. Nu cred, zice el. Şi nu numai fraza asta o repeţi, zice el. Am îngheţat. Nu se poate! Iar el: „Până te măriţi îţi trece”, de pildă, zice el. Sau „Când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acuma.” A, adaugă el, şi când nu vreau să-mi mai pun în supă sare, piper sau cine ştie ce verdeţuri, zici: „Puţin piper n-a omorât pe nimeni.” Am rămas tablou! Imposibil! Ce-am făcut în tot timpu’ ăsta? Am dormit?! Eu cum de n-am auzit ce-mi ieşea pe gură?! Nu-mi venea să cred! Vorbeam ca maică-mea! Ţin minte că atunci când mi-am dat seama, m-am muşcat de deget. Pur şi simplu, când am muşcat din sandviş – eram la micul dejun – mi-am uitat degetu'-n gură. Să-ţi muşti limba, am mai auzit. În fond, deja e-n gură, n-ai cum s-o eviţi, la furie. Da’ să-ţi muşti degetu’, n-am mai auzit! Durerea aia mi-a distras atenţia pe moment, însă după aia mi-am adus aminte de chestia cu vorbele mele de duh… Adică ale maică-mii! O, Doamne! Deci până la urmă a câştigat… A tot repetat prostiile alea până mi-au intrat în cap definitiv. Aşa că atunci când scot „perlele” alea, nu mai sunt eu… sunt maică-mea!

 

 

Scena IV

 

EA, EL

EA Dar toţi vom muri, ce Dumnezeu!

EL Treaba voastră ce veţi face! Dar eu, eu de ce să…? Nu e drept…

EA Dar eşti absurd! Astea sunt legile naturii: la sfârşitul vieţii mori şi gata!

EL Legile naturii sunt absurde! Eu nu vreau să mor, şi gata! E un regulament pe care eu nu l-am semnat, ce naiba!

EA Iubitule, spune-mi, ceea ce faci tu acum e un mod nou de a-mi cere trupul?

EL Poftim?!

EA Am citit mai demult, nu-mi amintesc unde, că bărbaţii care se tem de moarte vor de fapt ocrotirea fiinţei iubite. Mă vrei, nu-i aşa? Sunt a ta, dragul meu…

EL Îţi repet: nu vreau să mor…

EA Am înţeles, dragul meu. Eşti minunat, dar mai rabdă puţin. Uite un aconto.

Îl sărută.

EL Eu vreau să nu mor! Atâta tot. Şi nu spun asta pentru că te doresc…

EA Nu-ţi dai seama, însă de fapt aşa stau lucrurile. Teoria asta o ştie toată lumea.

EL Văd că suntem defazaţi: una îţi spun şi alta auzi! Eu ştiu atât: că doresc să nu crăp! Pe ce vrei să jur, cum să te conving că vorbesc serios?

EA Ascultă, dragul meu, nimeni nu face atâta caz de faptul că, în principiu, va muri…

EL În principiu, pe dracu’! Dar în realitate?!

EA …în afară de tine. Şi asta pentru că, dacă toţi am trăi cu gândul că într-o bună zi-

EL Bună, pe dracu’!

EA …vom crăpa, atunci n-am mai putea trăi, nu înţelegi?

EL Oh, ba da, înţeleg! Într-o nenorocită zi, ori chiar într-o noapte, poate chiar mâine sau peste treizeci de ani sau peste cinci luni, când o vrea autorul regulamentului ăstuia nenorocit-

EA Ţie nu ţi-e frică de Dumnezeu?!

EL …voi fi mort! Iar după aceea voi fi, în continuare, tot mort. Tot timpul după ce voi muri, voi fi mort! Mort!

 

 

Scena V

 

EA, EL

Această scenă reproduce, alternativ, gândurile celor doi eroi, pe fundalul finalului unui concert clasic.

 

EL … nu se mai termină o dată? Cum naiba am ajuns eu într-o sală de concerte?!

EA … iar am pus pe mine câteva chile! Abia slăbisem astă-vară, şi acum, de sărbători, am pus kilogramele la loc! Trebuie să ţin regim, nu mai merge aşa…

EL …mmm… Tipa aia e bună de tot! Seamănă cu o actriţă… cum naiba o cheamă…?

EA … de fapt n-ar trebui să mă las aşa, obsedată de chestia cu îngrăşatul. Îmi fac sânge rău şi tot nu rezolv nimic… Gândeşte pozitiv! Gândeşte pozitiv!

EL … degeaba, nu-mi amintesc. O să-mi amintesc poimarţi, ca de obicei…

EA … uşor de zis, mai greu de făcut… Probabil o să mă obsedeze până mor…

EL … nu trebuia să cumpăr pantofii ăştia. Mă strâng de-nnebunesc! (Pauză) … mi-e sete. Ce-aş bea o bere! Şi cu berea asta, e o chestie… E bună, nu zic, da’ faci o burtăăă…!

EA … mi-e sete. Aş bea o bere. A, nu, nu e bine, că berea are o groază de calorii…

EL … se spune că dacă ai platfus, scapi de serviciul militar. Eu am platfus degeaba: m-au luat şi m-au tăvălit prin toate noroaiele!

EA … mai bine apă minerală. Nu, nici apă minerală, că din cauza bulelor de aer m-apucă sughiţul! E prea acidulată apa minerală… Mai bine apă plată. E mai... plată…

EL … nu se mai termină o dată? Băşica o să mă omoare, sunt sigur! Nu pot să ies, deranjez tot rândul… Poate nu mai durează mult…

EA … na, că m-am foit şi mi-a căzut poşeta! La naiba, s-au împrăştiat toate pe jos!

EL …na, că i-a căzut poşeta! Hai să-i adun alea de pe jos, că ea, ca de obicei, nu şi-a luat ochelarii! De ce şi i-a mai făcut, nu ştiu!

EA … oh! Ce face, Dumne-

EL … mmm…

EA … mă gâdilă! Nu, nu acolo! O să chicotesc şi-o să se uite toată sala la noi!

EL … mm…

EA (În şoaptă) Ce faci?! Nu umbla acolo!

EL (Tot în şoaptă, „inocent”) Nu fac nimic. Îţi culeg rujul şi şerveţelele de pe jos…

EA Stai cuminte!

EL Gata, gata, uite…

EA (Din nou în gând) … câteodată mă scoate din minţi! Îi arde de joacă tocmai aici, într-o sală de concerte?! Dacă ne vede vreun cunoscut?

EL (Din nou în gând) … abia aştept s-ajungem acasă! Sper că babacii sunt plecaţi…

EA … arată bine dirijorul… Nu mai e aşa tânăr, dar încă se ţine bine…

EL … ce-ar fi să strig „incendiu!”? Numa’ aşa pot ajunge într-un minut la toaletă. Băga-mi-aş, o să-mi explodeze băşica! Şi eu care ziceam c-o să mor din cauza ciocolatei!

EA … când te gândeşti că e şi talentat şi, probabil, bogat, călătoreşte, e şi faimos… Iar eu… eu n-am nici un talent special şi nici… Uf… Nu vreau să mor anonimă! Suntem miliarde pe globu’ ăsta. Ca furnicile. Dacă rămân aşa, o furnică anonimă?

EL … nu mă pot abţine şi pace! Câteodată mănânc până-mi vine rău…

EA … cine-o să mai ştie de mine peste o sută de ani? Nimeni!

EL … poate dacă mă gândesc la altceva, uit de băşică… O să fac pe mine, e clar… Nu mi s-a mai întâmplat de la… de la… Chiar, de la câţi ani? Pfui! Degeaba, nu pot să mă concentrez… Poate dacă îmi închipui cum i-aş trage-o pianistei pe pian, după concert…

EA … ca să fiu celebră, trebuie să fac ceva. Ceva ieşit din comun, în orice caz, nu prăjituri!

EL … mm… Nici violonista aia nu mi-ar displăcea! O fi căsătorită?

EA … dacă nu-mi vine nici o idee, va trebui să omor pe cineva. Dar pe cineva celebru. Şi nu acum, ci mai spre bătrâneţe… Doar vreau să-mi trăiesc viaţa, nu?

EL … bila cade-n cap, biciul face jap!

EA … dar pe cine? O, Doamne, la ce prostii pot să mă gândesc!

EL … pe muntele lui Venus plouă rar…, roşul e o floare…, micul dejun l-am luat pe lună, tra-la-la…

Muzica încetează. Aplauze.

EA (Entuziasmată) Bis! Bis! Bis!

EL o priveşte disperat.

 

Scena VI

 

EA, EL

 

EL Ei, îţi place?

EA Da! Nu e foarte luminos, dar camerele sunt spaţioase. Şi, ai văzut?, piaţa e la doi paşi!

EL Ei, atunci îl luăm! O să plătim până la pensie, da’ merită, nu?

EA ţipă.

EL Ce-i?

EA Un şobolan! Am văzut un şobolan!

EL Ţi s-a părut. Aici nu sunt şobolani.

EA Îţi spun că am văzut un şobolan! Sau un şoarece! Era ceva, sunt sigur, cu multe picioruşe, cu bot cu mustăţi, gri şi iute.

EL Cu multe picioruşe? Poate era o omidă!

EA Omidă, pe naiba! Nu mă mai lua peste picior! Era mai mare şi avea blană. Gri.

EL Gri? Ce fel de gri?

EA Cum „ce fel de gri”? Gri… gri-şobolan.

EL Deci era un şobolan până la urmă?

EA Nu mai râde de mine! Nu ştiu ce era, da' sunt sigură că se mişca.

EL Dacă ai dreptate, am încurcat-o. Nu putem locui cu un şoarece. Sau cu un şobolan.

EA Avem nevoie de o pisică. O să vorbesc cu mătuşă-mea să ne împrumute pisica ei.

EL Nu-i nevoie. Găsim o pisică pe undeva prin preajmă şi-o aducem aici.

EA Ca să ne umple de purici!

EL Orice pisică are purici.

EA Nu-i adevărat. Pisicile îngrijite nu au purici. Pisica mătuşi-mii nu are, sunt sigură.

EL Chiar şi aşa, tot o pisică de pe maidan e mai bună. O pisică plină de purici trebuie să fie mai rapidă decât una fără.

EA Ce tâmpenie!

EL Poate că pişcăturile lor fac pisica mai agilă.

EA Da, şi o să umple casa de purici. Eu nu stau într-o casă cu purici!

Scena VII

 

EA, EL

 

EL De ce plângi?

EA Ştii că n-am tendinţe sinucigaşe…

EL (Năucit) Asta-i o-ntrebare?

EA Nu iau calmante şi nu-i povestesc mamei ce facem noi în pat…

EL E suficient că ţi-a venit ideea…

EA Nu-mi plac filmele de groază şi n-am fantasme cu bărbaţi musculoşi…

EL (Aparte, pentru el însuşi) Asta înseamnă că eu nu mai pot să visez manechine blonde?

EA izbucneşte în plâns.

EL Draga mea, ce-i cu tine?

EA Nu mă asculţi? Eu vorbesc la pereţi?

EL Dar nu înţeleg…!

EA Ce nu-nţelegi? E-atât de clar!

EL O fi pentru tine…

EA Dar nu vezi?! Sunt atât de normală!

EL Da, şi?

EA Atât poţi să spui? Păi gândeşte-te! Şi când visez că fac amor, tot cu tine îl fac!

EL (Încântat) Chiar?

EA (După o pauză, oftând) sunt cumplit de obişnuită!

EL Hai, nu exagera!

EA Vreau copii, îmi doresc o casă şi vreau, da, vreau cu ardoare să-mi plătesc întreţinerea la timp! Sunt mediocritatea în persoană!

EL (Pentru sine) Şi eu care ieri am fost punctual la muncă… Mă simt vinovat, pe cuvântul meu!

EA O, Doamne, unde-am ajuns!

EL Poate că nu eşti chiar aşa de obişnuită. Ai un hobby, nu? Colecţionezi tăieturi din ziare cu ştirile alea oribile.

EA Ce vrei mai obişnuit de-atât?! Oricine colecţionează ceva: nasturi, afişe, milieuri, ceasuri…

EL Totuşi, nu cred că oricine colecţionează ştiri macabre.

EA O, ba da! Orice om normal colecţionează ştiri macabre!

EL Aiurea! De unde-ai scos-o?! Eu, de pildă, nu colecţionez aşa ceva…

EA Ba da. Te uiţi la ştirile TV despre catastrofe. Tot aia e!

EL Ce spui tu acolo?!

EA Şi-n plus, tu nu eşti normal!

EL De ce nu sunt normal?!

EA Ţi se desfac tot timpul şireturile.

 

 

Scena VIII

 

EA

 

Nu ştiu ce se-ntâmplă cu mine. Când îmi tai unghiile de la mâini, îmi sar întotdeauna acelaşi deget: mijlociul de la mâna dreaptă. Pur şi simplu uit de el. Oare ce înseamnă asta? Uit şi numele fostelor mele colege de liceu. Deunăzi m-am întâlnit cu… cu… mă rog, cu una dintre ele, şi nu mi-am putut aduce aminte nici picată cu ceară cum o chema! A trebuit să recurg la tot felul de formule ca să nu-şi dea seama: „tu”, „draga mea” şi altele… Şi numai dragă nu mi-a fost… Ca să vezi ce farse îţi poate juca memoria! Aseară am observat că mi-au ieşit din nou nişte coşuri! Inclusiv unul în nas! Ce porcărie! Parcă aş fi încă adolescentă, numai că doar în privinţa coşurilor. Altfel… m-am îngrăşat, am făcut burtă…, mă rog, burtică, iar la ochi mi-au apărut riduri… Ce frig e în apartamentul ăsta! Ăştia dau căldură numa’ cât să nu se spargă caloriferele din cauza gerului… Într-o zi mi-am ieşit din minţi! Bărbăţelul ăsta al meu trăgea de mine, era în călduri deşi afară crăpau pietrele… Iar mie, cu toate ţoalele de pe mine (şi aveam, nu glumă!), numa’-ntre-picioarele nu-mi îngheţase… A început el cu lugu-lugu, mai cu un pupic, mai c-o îmbrăţişare, începuse să-mi dea hainele jos, iar eu, mai cu voie, mai fără, am trecut la dezbrăcatul lui. Numa’ că ţoalele nu se mai terminau… Până la urmă am luat-o razna: am început să urlu şi să plâng. Scârboşenia naibii! Din cauza frigului nu pot s-o fac şi eu cu bărbatul! Până ajung la pielea lui, obosesc! Ridicol! (Pauză) Seara, la culcare, fiecare dintre noi se dezbracă ultra-rapid, ca la militărie, aşa încât nu-i mai văd pielea cu săptămânile… Darămite să i-o ating!

 

 

Scena IX

 

EL, apoi EA

 

EL (Strigă) Vrei să vii puţin?

EA intră.

EA Ce-i?

EL Te rog, ajută-mă!

EA Ce s-a întâmplat?

EL Nu mai pot să-mi scot mâna.

EA Nu te mai prosti!

EL Crezi că-mi arde de glume?

EA Da. (Dă să iasă)

EL Hei, nu pleca!

EA (Pentru ea însăşi) Glumă mai idioată nici c-am pomenit!

EL Dar nu-i o glumă! Ce să fac ca să mă crezi?

EA Să-ţi scoţi mâna de-acolo!

EL Tu nu înţelegi că nu pot?!

EA Îţi spun să scoţi mâna de-acolo! Nu glumesc.

EL Tu nu glumeşti?! Eu nu glumesc! Pur şi simplu nu pot s-o scot!

EA (Se întoarce) Da’ de băgat, cum ai băgat-o?

EL Pur şi simplu am băgat-o.

EA Da, cum să nu! Cine a mai pomenit aşa ceva?! Ţi-o bagi, da’ nu mai poţi s-o scoţi?!

EL Încă vorbim despre mâna mea, nu?

EA Da’ despre ce Doamne iartă-mă?

EL Aşa mă gândeam şi eu…

EA Da’ eu tot nu înţeleg cum…

EL Nici eu, te rog să mă crezi. Dar n-ai vrea să dezbatem tema asta după ce îmi scot mâna de-aici?

EA Bine.

EA trage de mâna lui, dar fără rezultat.

EL Au! Stai! Mă doare!

EA Spune-mi ce să fac! A, ştiu: o să-l chem pe vecinu’ de la 16.

EL Nu! În nici un caz! O să afle toată scara, apoi tot Universul! O să râdă de mine toţi!

EA Şi-atunci, ce vrei să fac?!

EL Ia stai! De ce tocmai pe vecinul de la 16?

EA Nu ştiu. Pentru că el se pricepe la...

EL … la ce se pricepe? Ia spune, la ce se pricepe?

EA Ce vrei să zici?

EL Încă vorbeai despre mâna mea, nu?

EA Da’ despre ce Doamne iartă-mă?

EL Bine, atunci scoate-mă de-aici.

EA Cum? Spune-mi tu, cum?

EL se sforţează, dar fără rezultat.

EL Nu pot şi pace! (Pentru sine) Cum dracu’ am ajuns în situaţia asta?!

EA Ştiu! Îl sun pe taică-tu! El n-o să dea sfoară-n ţară că fi-su a rămas cu mâna înţepenită.

EL Nu! Mai bine află toată scara, decât taică-meu! Şi-aşa spune că nu-s în stare de nimic… Când o să mă vadă… aşa, o să creadă că-s idiotul familiei.

EA Cum vrei. Da’ dacă tot are o părere proastă despre tine, ce mai contează?

EL Nu! Mai bine-mi tai mâna!

EA Dă-ţi peste gură! Nu mai vorbi prostii!

EL Nu mai vorbesc deloc până sâmbătă, numa’ să scap din beleaua asta!

EA Da’ ce e sâmbătă?

EL Poftim?

EA Ai zis că taci până sâmbătă. De ce tocmai până sâmbătă?

EL Nu ştiu. Am zis şi eu, aşa…

EA Ai vreo întâlnire sâmbătă?

EL Poftim?!

EA Hai, nu-ncerca să negi!

EL De unde până unde…?

EA Lasă, că ştiu eu… Azi dimineaţă, la telefon, tot de ziua de sâmbătă ai pomenit. Cu cine-ai vorbit?

EL Ai înnebunit, femeie? Am vorbit cu George, despre meci. Atâta tot!

EA Cu George? Şi trebuie să te cred?

EL Draga mea… (Se chinuie să-şi scoată mâna)

EA Hai, lasă, că nu mă duci!

EL Pe cuvântul meu că…

EA Nu poţi s-o scoţi? (Râde ameninţător) Mai bine.

EA iese.

EL Unde pleci?

EA revine cu un cuţit imens în mână.

EA (Ton calm) Linişteşte-te, dragă, sunt aici.

EL (Speriat) A, nu, puteai să mai întârzii… Draga mea, ce faci cu cuţitul ăla?! Eu… oricum… M-am obişnuit deja cu…

EA (Ameninţătoare) Te-ai obişnuit să mă înşeli, nu?

EL Nu asta vroiam să zic. Ziceam… cu mâna… aşa… m-am obişnuit…

EA Ei, şi-acum să stăm de vorbă pe-ndelete, ca doi soţi iubitori…

EL Ce faci cu… ăla?

EA (Râde diabolic) Te-ajut să-ţi scoţi mâna de-acolo…

EL Te rog, lasă glumele!

EA Ştii, mă gândesc că degetul opozabil trebuie să fie de vină. Dacă am scăpa de el, ai putea scoate restul mâinii de-acolo…

EL Ceee?!

EL se smuceşte cu disperare, scapă din „capcană”.

EL Au!

EA Ai reuşit!

EL (Pentru sine) A durut, fir-ar…! (Cu acelaşi ton speriat, i se adresează EI) Nu te apropia!

EA Ce, ţi-e teamă? Nu fi prostuţ! Cuţitul ăsta n-a fost decât… recuzită, dragul meu…

EL Ceee?!

EA Am vrut doar să te motivez. Altfel rămâneai înţepenit acolo până sâmbătă…

 

Scena X

 

EL

 

Cred că mă schimb… De fapt, am impresia că mă schimb… tot timpul. Probabil că dacă m-aş uita mai rar în oglindă, dacă nu m-aş bărbieri aproape zilnic, aş putea să observ schimbările. Dar aşa… nu pot să le remarc decât târziu, când deja eu nu mai sunt acelaşi. Uite, am început să chelesc… Îmi cade părul ca la balamuc! M-aş tunde cât mai scurt, ca să nu-mi mai cadă aşa, da’ iar nu e bine, că-mi ies în evidenţă urechile! Ce dracu’ să fac? Nicicum nu e bine. Şi dinţii… Ei, da, sunt un dezastru şi la capitolul ăsta… Nici nu mi-am dat seama când am rămas fără nu ştiu câte măsele… A trebuit să-mi pun, de curând, câte o punte pe fiecare parte a maxilarului de jos. Mi-am îmbrăcat câţiva dinţi în metal… Mi-a venit să plâng când m-am uitat în oglindă! O catastrofă, ce mai! N-o să mai zâmbesc în viaţa mea! O să vorbesc cât mai rar şi cât mai puţin. Aşa îmi voi împlini şi dorinţa din adolescenţă, când vroiam să fiu taciturn. Da, aşa credeam, că a fi taciturn e un fel de meserie, care te ajută să devii… misterios, seducător… şi atragi gagicile ca pe muşte… Eu fiind mierea, bineînţeles. (Pauză) Asta e! O să râd cât mai puţin. Cel puţin în public. O să râd mai mult acasă, o să recuperez „în particular”, cum se zice. (Râs amar) N-o să ştie decât nevastă-mea zâmbetul meu… inoxidabil. Gata cu glumele când sunt în vizită. De fapt, mai puţine vizite… Exact! Aşa e cel mai bine: nu mergi în vizită, nu rişti să râzi, deci nu rişti să-ţi fie descoperită dantura falsă. Am încurcat-o, ce mai! Uite, mi s-a desfăcut iar şiretul! Ce naiba mi se tot desfac şireturile?! Nu ştiu cum Dumnezeu, că doar le leg cât pot de tare. Le strâng de mă dor picioarele, şi tot degeaba! Şireturile astea sunt de tot rahatul! Din ce material or fi făcute, că se tot desfac?! Sunt alunecoase… Parcă ar fi, toate, dintr-un material din ăsta sintetic, de doi bani! Degeaba, nu se mai fac şireturi bune… Se duce totul de râpă, ce mai…

 

 

Scena XI

 

EA, EL

 

EL Ce faci?

EA (După o ezitare) Nimic… Ascultam ploaia.

EL: Care ploaie?!

EA N-o auzi?

EL Ce să aud?!

EA Ploaia…

EL Dar nu plouă!

EA Nu plouă? Nu cred…

EL Bine, dar e uşor de verificat. Ridică jaluzelele şi uită-te pe geam!

EA (Moale) Mi-e lene.

EL Atunci le ridic eu, doar nu-i mare lucru…

EA Nu!

EL De ce „nu”?

EA Fiindcă nu vreau să verific dacă plouă.

EL De ce??

EA Pentru că nu asta-i important. Eu oricum o aud.

EL Bine, dar nu plouă! Îţi spun eu că nu plouă! Dacă ridicăm jaluzelele…

EA Te-am rugat să nu le ridici! De ce nu vrei să-mi satisfaci o rugăminte atât de simplă?

EL Pentru că-i aberant ce spui!

EA Eu spun un lucru foarte simplu: ascult ploaia. Sau, mai bine zis, ascultam ploaia. Pân-ai venit tu…

EL Cum să asculţi ploaia, dacă nu plouă?!

EA Aşa… Cu ochii-n tavan.

EL Fie, să zicem că nu ridic jaluzelele… Dar eu nici măcar nu aud ploaia!

EA M-ai întrebat ce fac, iar eu ţi-am răspuns.

EL Pentru numele lui Dumnezeu, cum poţi să asculţi ploaia, dacă nu plouă?!

EA (Ton calm) Dar cum să plouă, dacă nu asculţi?

EL (Disperat) Ăsta trebuie să fie un vis! Sper din toată inima că-i un vis!

 

Scena XII

 

EL

 

De ceva vreme mă aştept la cotitură. Şi nu mai apar! E ca şi cum te-ai uita la unul şi acelaşi peisaj timp de zeci de ani: oricât de mult ţi-ar plăcea peisajul ăla, tot ţi se urăşte. Aşa şi cu mine… M-am plictisit… M-am plictisit de moarte de mine! O dată, în adolescenţă, o tipă mi-a spus că sunt previzibil. După ce a refuzat să se culce cu mine, a cuprins-o un elan de sinceritate şi mi-a spus de ce n-a vrut s-o facă. De ce, în general, femeile vor refuza s-o facă cu mine: fiindcă sunt complet previzibil. A fost o execuţie. Cu zâmbetul pe buze, de altfel… Dar avea dreptate. Încă de atunci nu mai pot surprinde pe alţii. Atunci cum naiba să mă mai pot surprinde pe mine?! Doar mă ştiu până la ultima celulă… Tipa aia mi-a deschis ochii. Sau mi-a tăiat craca de sub picioare? Tot aia, până la urmă… Era superbă şi plină de cruzime. Iar eu eram ca un şoricel în ghearele… unei pantere! Nu era o pisică, nu, ci o magnifică felină sălbatică! M-a făcut praf şi pulbere, m-a strivit ca pe un gândac cu tocurile ei de jdemii de centimetri care-o scoteau din rândul pământenilor… Unde o fi femeia asta a mea? Trebuia să apară până acum… Iar o să-ntârziem! Apropo de tocuri înalte: o avantajează pantofii cu tocuri înalte, îi înalţă poponeaţa ei simpatică… dar nu vrea să-i poarte. Cică nu-i obişnuită, n-a prea purtat din ăştia, îi obosesc picioarele… în sfârşit, mofturi din astea. O fi având şi ea dreptatea ei, nu zic. În fond, nu-i uşor să umbli pe nişte tocuri cât turnul Londrei… Sigur că ele au antrenament, sunt obişnuite de mici, dar, oricum, nu cred că e o treabă uşoară. Totuşi, merită! Tocurile înalte fac piciorul frumos, îl lungesc, schimbă mersul, ehei! O încântare, ce mai! Da, şi ea nu vrea să se încalţe mai des aşa! Nu că ar fi scundă, da’ orişicât! M-aş simţi şi eu mai bine! Ce, îi cer aşa mult? Doar îi accept toate capriciile. Mă rog, aproape toate… Lasă, că şi ea…! Oi fi eu previzibil, însă ea… ea, în schimb, e mai sucită ca vântu’! Şi unde pui că mai şi costă, sucelile ei! Păi da: dacă la fiecare criză îşi schimbă coafura! O întreb: ce ai, dragă? Ea tace, se tot agită, şi numa’ o văd cu revistele alea de modă, cu frizuri şi cosmeticale. Şi a doua zi, când mă-ntorc de la lucru, surpriză! Alt look. E drept, şi altă stare de spirit! Nu zic, de cele mai multe ori îi stă bine, însă… parcă-i prea des. Se tunde, se-ncreţeşte, se vopseşte, se re-vopseşte, se enervează că nu-i creşte părul mai repede, c-a văzut nu ş’ce coafură, şi tot aşa! Criza şi frizura! (Pauză) A, mai nou a început să se roage. Nu ştiu de unde i se trage, că nu avem nici unul rude aşa bisericoase… Merge destul de rar pe la biserică, dar oricum… şi-a schimbat privirea, e mai îngândurată decât pe vremuri… Şi-a cumpărat un lănţişor de aur cu o cruciuliţă, pe care nu vrea să şi-l dea niciodată jos. Câteodată, când ne mai „zbenguim” şi noi, mă trezesc cu crucea-ntre dinţi! Sau în ochi! Asta se întâmplă când stă deasupra, bineînţeles. Aşa că am început să prefer poziţia misionarului… (Pufneşte) Toate bune şi frumoase, da’ într-o zi vine la mine şi-mi zice să-i fac un serviciu, că tot am drum în oraş. Da, zic, nici o problemă, vrei să-ţi cumpăr ceva? Nu, zice, vreau să trimiţi un fax la Ierusalim. Unde?! Am rămas tablou! Nu ştiam să avem pe cineva la Ierusalim, ba chiar uitasem că există un oraş cu numele ăsta… O. K., spun, numa’ explică-mi şi mie despre ce-i vorba, să nu mor prost! Şi mi-a explicat… Citise undeva, într-un ziar, că, mai nou, dorinţele către Dumnezeu, alea scrise pe bilete şi introduse de pelerini sau de turişti în Zidul Plângerii de la Ierusalim…, că, în sfârşit… dorinţele alea pot fi transmise şi prin fax! Aşa că i-am trimis dorinţele în Cetatea Sfântă. Da’ sunt foarte curios: angajaţii ăia, comisionarii sau ce-or fi, chiar îşi fac datoria sau se şterg la fund cu faxurile alea? În fond, cine poate să-i controleze? În nici un caz cei care trimit mesajele… Unde naiba o fi femeia asta?! O să-ntârziem din nou şi-o să plecăm târziu de la petrecere şi mâine dimineaţă o să fiu chiaun şi-o să fac vreo greşeală la calcule şi firma o să dea faliment şi-o să ajung iar în şomaj! Şi totul din cauza frizurii!

 

Scena XIII

 

EA, apoi EL

EA, singură, fredonează o melodie. Intră EL.

 

EL Hello! Ce faci?

EA Nu se vede?

EL Ba da…

Pauză.

EA Ei, nu spui nimic? Cum a fost azi la serviciu?

EL Cum să fie? Ca întotdeauna… (Pauză) Da’ tu, tu ce-ai făcut azi?

EA Mai nimic. M-am învârtit pe ici, pe colo… Ca de obicei…

Pauză.

EL Ştii că unchiu’ Victor şi-a luat în sfârşit permis de conducere?

EA Da? Ei, până la urmă a reuşit. Deşi, la vârsta lui, mă mir că i l-au mai dat… A, de fapt ştiam! Mi-ai spus aseară, nu ţii minte?

EL Da? Uitasem…

Pauză.

EA Ah, măseaua asta! Ştii, iar îmi creşte măseaua de minte.

EL Da’ nu ţi-a ieşit o dată? Sau e alta?

EA Nu, e tot aia. Îmi creşte câte puţin, când o apucă… Ştii ce enervant e?

EL (Absent) Îhî…

Pauză.

EA Nici n-ai observat că m-am tuns…

EL O, ba da, am văzut de cum am intrat…

EA Nu-ţi place! Ştiam că iar n-o să-ţi placă!

EL N-am zis asta! Chiar mă gândeam la un compliment. Dar ştii că nu-s bun la complimente…

EA (Îmbufnată) Lasă… Nici n-ai remarcat că mi-am schimbat coafura.

EL Nu mai zic nimic. Oricum nu m-ai crede.

EA A, până la urmă tot tu ai dreptate!

EL (Moale) N-am spus asta.

EA Dar ai gândit-o. Am observat, să ştii, că-ntotdeauna vrei să ai dreptate.

EL A, şi ăsta e un defect?

EA Nu. Defectul e să crezi că ai întotdeauna dreptate.

EL Şi adică eu- Eah! Ce rost are să discutăm? Oricum vorbim ca să ne-auzim…

EA Ce vrei să spui?

EL Ce, vrei să spui că n-ai observat?

EA Ce trebuia să observ, dragă?!

EL Că nu mai avem ce să ne spunem.

EA De unde-ai mai scos-o şi pe-asta?!

EL Uită-te la mine. Te uiţi?

EA O. K., mă uit. Şi? A, iar ţi-a ieşit un coş pe faţă!

EL Uf! Lasă-l naibii de coş! Uită-te la mine… Concentrează-te pe ideea asta: noi doi nu mai avem ce să ne spunem.

EA (Amuzată) Crezi că dacă mă uit la tine o să cred prostia asta?

EL Eu ştiu…?

EA Crezi că dacă mă concentrez, ce-ai spus tu o să devină adevărat?

EL devină? Deja este, iubito!

EA Tu chiar vorbeşti serios!

EL Bineînţeles.

EA Tu chiar crezi asta!

EL Tu chiar nu vezi asta!

EA Ce să văd? Ce să văd, pentru numele lui Dumnezeu?!

EL (Patetic) Faptul că adineauri, când ne întrebam unul pe altul cum ne-am petrecut ziua, n-am avut ce să ne spunem.

EA Nu-i nimic, mâine poate vom avea. Sau poimâine. N-au intrat zilele-n sac!

EL Ce consolare! (Pauză) Auzi, spune-mi şi mie, de când n-am mai discutat noi despre ceva cu adevărat important?

EA Da’ ce vrei iubitule, conversaţii filosofice?

EL Nu. Vreau veşti despre noi. Hai, fii sinceră: când ai aflat ceva nou despre mine?

EA Dar nu vreau noutăţi despre tine. Îmi ajungi aşa cum eşti.

EL Până acuma. Dar mâine? Dar poimâine? Dar peste un an? (Pauză) Dar peste şapte?

EA Eu zic că te ambalezi degeaba… Din când în când o să ţi se-ntâmple ceva demn de interes.

EL Eu nu sunt ceea ce mi se-ntâmplă…

EA Sau o să-ţi mai aduci tu aminte ceva ce nu mi-ai spus. Vreo întâmplare din copilărie, cine ştie… Sau poate o să uiţi că ceva nu mi-ai spus, vreo minciună de exemplu…

EL Să înţeleg că nu te plictisesc? Că încă mă mai poţi descoperi?

EA O, ce formule! Tu nu vorbeşti niciodată aşa… Hai, spune-mi, care-i şpilul? Ce-i cu tine, de fapt?

EL Păi, tocmai ţi-am spus.

EA Ce? Că sunt plictisită de tine?! C-ar trebui să fiu plictisită de tine? (Revelaţie) Auzi, am impresia că tu te-ai plictisit de mine! Ai pe alta?!

EL Iar începi?

EA (Uimire extremă): Păi dacă mă anunţi că sunt plictisită de tine?!

EL Nu te anunţ că-

EA (Pornită) … Dacă-mi spui că te plictisesc?!

EL Te rog, nu mă-nţelege greşit!

EA Da’ ce să-nţeleg? Cum să înţeleg? (Sarcastică) Vrei veşti despre mine?

EL Da, vreau!

EA Bine! O să-ţi scriu!

EA iese.

 

 

Scena XIV

 

EA

 

Da, o vreme am tăcut amândoi. De fapt, întâi eu, apoi el. O săptămână întreagă am trăit un film mut. Şi, aşa cum i-am promis, i-am scris. La început n-a vrut să îmi răspundă (doar eram unul lângă altul, nu trebuia decât să deschidem gurile!), dar n-a rezistat mult. De la nişte bileţele oarecare a trecut la scrisori în toată legea! Primele două nu i-au ieşit, erau banale: te iubesc, te doresc, bâra-bâra… Dar a treia… A treia a fost cu totul altceva… (Plescăie) Frazele alea sunau aşa de bine, încât am crezut că a angajat pe cineva să i le compună. De fapt, şi acum cred asta. A patra scrisoare şi a cincea m-au topit, ce mai! Erau tandre, delicate, pline de umor… În seara în care am citit-o pe-a şasea, am vorbit! Oho, ce noapte am petrecut! (Pauză) Din păcate, n-a durat mult epoca de tăvăleală nocturnă… Fiindcă de fapt lui îi place să facă amor dimineaţa, iar mie – la miezul nopţii. Ce ne-am potrivit! Zice că seara e obosit… Da, da’ eu tocmai seara mă „trezesc”! Noaptea e pentru dormit, nu pentru amor, zice. (Râde uşor) Zice: ştii ce mă omoară pe mine la filmele de groază? Habar n-am, zic; scârboşeniile alea gelatinoase, dinţii pe trei rânduri, sfincterele prea multe şi unde nu te-aştepţi? Ora de difuzare, îmi răspunde. (Pauză) În unele nopţi nu pot dormi. Fie mă munceşte vreun gând, fie am migrene, mă rog, chestii de-astea… Iar uneori mă ţine trează sforăitul lui. Da, sforăie! Nu se zguduie casa, însă, oricum, nu-l mai recunosc. Nu e genul de bărbat cu păr pe piept şi cu mişcări din alea macho, cum ar fi scărpinatul nonşalant în locurile intime, de faţă cu „băieţii” sau cu nevasta. Dar de sforăit, sforăie. Nu întotdeauna, e adevărat, ci atunci când e foarte obosit sau când doarme pe spate. Îl mişc, încerc să-l fac să-şi schimbe poziţia, şi până la urmă scap de „concert”. Da’ până atunci somnu’ îmi sare cât colo! În cazuri de-astea mă duc în cealaltă cameră sau număr oile. (Pauză) Câteodată, în dimineţile în care mă trezesc înaintea lui, văd pe pernă o pată de salivă. I se mai întâmplă, fiindcă doarme cu gura deschisă, de parcă n-ar avea aer. Pata aia… ei bine, pata aia mi se pare cea mai indecentă imagine a lui. L-am văzut în curu’ gol, l-am văzut scobindu-se în nas, l-am văzut făcând semne obscene, l-am văzut – o singură dată, e drept – vomând… însă pata de salivă… Ne-am sărutat pătimaş şi gustul salivei lui îl cunosc foarte bine. Ne-am sărutat şi am simţit plăcere. Dar când i-am văzut saliva pe pernă… ceva s-a schimbat. Nu ştiu ce, nu ştiu cum… Dar s-a schimbat… Ca şi cum aş fi descoperit, în zori, c-am dormit cu un străin…

Scena XV

 

EA, EL

 

EL Mi-e frică.

EA Frică?! De cine? De ce?

EL Nu-i uşor de explicat… Îţi aduci aminte ce-a zis taică-tu marţi?

EA Marţi? Habar n-am.

EL A zis că semănăm.

EA Şi ce-i cu asta?

EL Adică ţie ţi se pare normal?

EA Ce, să observe taică-meu chestia asta? Recunosc, nu mi se pare normal. (Ironică) De obicei sângele nu-i urcă la creier!

EL Nu, nu asta. Ţi se pare normal să semănăm?

EA Nu ştiu. Dar cine zice că taică-meu are dreptate?

EL Eu.

EA Tu?! Şi cum adică, semănăm?

EL Tu-ţi aduci aminte ce-a zis Gina?

EA Ce-o mai fi spus şi zăpăcita aia?

EL Că parc-am fi fraţi. Nu ţi se pare interesant?

EA Că şi tata şi Gina gândesc la fel? E o surpriză, recunosc, mai ales că tata nu agreează tatuajele… Dumnezeule! Crezi că se culcă cu ea?! Mama o să fie distrusă!

EL Nu te ambala, c-o să provoci un dezastru în familie! Există o explicaţie mai simplă, să ştii.

EA Au fost răpiţi de acelaşi O.Z.N. şi s-au făcut aceleaşi experimente pe amândoi?

EL Nu mă asculţi… Îţi arde de glumă, însă treaba-i serioasă… Poate că au dreptate, poate că într-adevăr semănăm.

EA Şi? Oamenii care stau împreună e normal să înceapă să semene, nu crezi?

EL Dar nu să aibă urticarie pe acelaşi picior, în aceeaşi zonă şi-n acelaşi interval de timp!

EA Se mai întâmplă. Dacă stăm împreună, ne-mbolnăvim împreună. Mi se pare chiar frumos… Poate că asta e iubirea adevărată…

EL Bine, dar nu-i deloc firesc! Începem să avem din ce în ce mai multe idei comune, să dăm replici identice, să căpătăm aceleaşi gusturi…

EA O, dar e chiar drăguţ! O să devenim cuplul perfect!

EL Căcat! O să devenim o singură fiinţă în două exemplare! O să fie îngrozitor!

EA Nu cred. Dimpotrivă, este visul oricărei perechi!

EL Atunci înseamnă că toate perechile visează urât! Tu nu vezi ce ne aşteaptă?

EA Exagerezi, iubitule!

EL Eu, eu unde o să fiu dacă vom fi nişte „siamezi”?

EA Tu o să fii eu, iar eu o să fiu tu!

EL Exact de asta mi-e frică! O să fim confundaţi! Cine ştie, va trebui să mă scarpin tot timpul între picioare ca să se vadă că eu sunt bărbatul!

EA Stai liniştit, îmi siliconez eu sânii şi nu va fi nevoie nici să te ţii de „bijuterii”, nici să râgâi!

EL Ce face?! De când ţi-a venit ideea să-ţi pui silicoane?

EA Nu de mult. Dar m-am gândit că ţi-ar plăcea şi ţie…

EL Nu, nici nu mă gândesc!

EA De ce? Doar te uiţi la balcoanele Laurei.

EL Eu!? Aiurea!

EA Hai, recunoaşte! Am văzut cum tragi cu coada ochiului la sânii ei…

EL Dar ai ei sunt naturali!

EA Ce contează? O să-ţi dau ce-ţi doreşti.

EL Nu e totuna. Sânii cu silicon nu sunt la fel cu… ceilalţi.

EA Adică? Ce au?

EL Sunt altfel la pipăit. Simţi… aşa… Simţi că ceva nu e-n regulă…

EA Da’ tu de unde ştii chestia asta? Silicoanele cui le-ai pipăit?

EL Ale nimănui. Mi-a spus unchiul Victor, în urmă cu ani, când m-a dus la pescuit… Mi-a zis să mă feresc de omul spân, de femeia cu păr roşu şi de… nisip.

EA De nisip?! Ce legătură au silicoanele cu-?

EL E un fel de nisip. Un nisip lichid, cică. Nisipul nici în sandale nu e bun, d’apăi-

EA Unchiul Victor nici la bătrâneţe nu s-a deşteptat, d’apăi-

EL Te rog să nu-l jigneşti pe unchiul Victor! El m-a crescut, să ştii!

EA Se vede…

EL Ţi-am spus să nu…

Pe ultimele replici luminile se sting treptat.

 

Scena XVI

 

EA, EL

 

EA Pot să-ţi pun o întrebare personală?

EL E dintr-un film, nu?

EA îl priveşte nedumerită.

EL Replica. E dintr-un film. Asta: „pot să-ţi pun o întrebare personală?”.

EA Nu ştiu. Poate. Ce importanţă are?

EL N-are. (Pauză) Adică... nu suntem într-un film. Sau într-o piesă de teatru.

EA Sper.

EL Ziceam că replica asta am auzit-o în filme.

EA Numai în filme?

EL Şi-n piese. Cred. În orice caz, am mai auzit-o.

EA Ce vrei să spui? Că nu-s originală?

EL Nu.

EA Dacă vrei o femeie originală, caut-o pe Eva.

EL (Pufneşte) Presupun că pentru bărbaţi, original e Adam!

EA Bingo!

EL Nu eşti originală spunând că Eva e originalul.

EA Totul s-a spus, toate au fost făcute. Hai să ne sinucidem.

EL Ce aforistică eşti azi...

EA Pot să te-ntreb ceva sau nu?!

EL Păi de ce mă-ntrebi dacă poţi să mă-ntrebi?! Întreabă-mă!

EA Nu vreau să te superi.

EL Şi dacă-ntrebarea nu-mi convine, pot să nu-ţi răspund?

EA Da. Cred că da. (Pauză) Da' credeam că-ntre noi e ceva... autentic.

EL Păi e.

EA Vreau să zic sinceritate.

EL Păi... cred că e.

EA Până la capăt, adică.

EL Adică... până la capătul capătului...?!

EA Ţi-e frică?

EL Ce-nseamnă pentru tine „până la capăt”?

EA Să ne spunem totul.

EL Totul?! Tot timpul?!

EA Totul, tot timpul.

Pauză.

EL Eu cred că tu... vrei s-arunci lumea în aer!

EA Ce treabă am eu cu lumea?

EL Păi noi suntem „celula de bază a societăţii”. Dacă ne-arunci pe noi în aer, arunci lumea întreagă.

EA Deci asta crezi: că dac-am fi sinceri, ne-am distruge.

EL Nu! (Pauză scurtă) Adică da.

EA Măcar eşti sincer. La faza asta, zic.

EL Deci crezi că nu sunt sincer. În general, zic.

EA Nu ştiu. De obicei, probabil că da. Da' nu întotdeauna.

EL Şi tu nu crezi că sinceritatea asta „de tot”, tot timpul, o să ne-arunce-n aer...?

EA Nu ştiu. Poate. Da' ar fi frumos...

EL Frumos?! Eşti nebună.

EA Iar tu... un conformist. Eşti aşa de... nu ştiu... de vechi.

EL (Ironic) Mulţumesc!

EA Sunt sinceră.

EL Şi asta justifică totul?!

EA Păi aşa ne putem cunoaşte cu adevărat.

EL Nu ne cunoaştem îndeajuns?

EA Nu ştiu. Nu ştiu cât de bine ne cunoaştem.

EL Câtă cunoaştere vrei, draga mea?

EA Câtă încape.

EL Unde să-ncapă?

EA Păi... aici. Între noi. Nu ştiu.

Pauză.

EL Ia stai... Cum adică... sunt „vechi”?

EA (După o pauză) Uite... de pildă... nu vrei să foloseşti detergent lichid. Sau săpun lichid.

EL Nu ştiu cum aş putea spăla vasele cu lichid. Se scurge. La fel şi săpunul lichid.

EA Şi apa cu care speli e... tot lichid.

EL Până să mă mut cu tine, spălam cu detergent solid. Mi-e mai uşor să-mi înmoi buretele în pastă. Sau să-mi dau cu săpunul pe piele.

EA Dacă tot îl înmoi, nu crezi că lichidul e mai bun decât ceva solid?

EL Cu tine nu se poate discuta. (Scută pauză) Ştii, detergentul lichid se consumă mai repede.

EA râde. EL dă din mână a lehamite.

EL Şi pentru atâta... sunt... „vechi”?

EA Ştii bine că nu doar de asta. Ce, vrei să-ţi înşir toate alea...?

EL Păi ziceai să fim sinceri. Şi ce, sunt chiar aşa de multe?

EA Nu ştiu. Nu ţi-am numărat... apucăturile.

EL o interoghează din priviri.

EA Păi... uite... farfuria de tablă.

EL O am din studenţie.

EA Zici că-i de pe vremea războiului. Nu ştiu cum poţi mânca din ea.

EL Mie-mi place.

EA Tocmai.

EL ridică din umeri.

EA Cine mai mănâncă din farfurii de tablă? Avem o groază de farfurii de porţelan.

EL Nu te oblig să mănânci din ea.

EA Mi-e suficient s-o văd...

EL Hai nu mai exagera!

EA Atunci nu mai exagera nici tu cu ordinea!

EL Asta-i bună!

EA Da! Uite, păturica aia cu care-mi încălzesc picioarele. O las şi eu pe pat cum se nimereşte, că mai plec în grabă sau că... pur şi simplu! Şi tu o-mpătureşti imediat, frumos, o pui pe marginea patului, frumos...

EL Şi ce dacă?! Nu arată mai bine aşa?

EA Da' dă-o-ncolo de cârpă! Las-o să stea cum rămâne, cu toate cutele din lume! Doar peste câteva ore o folosesc din nou!

EL Păi aşa nu mai punem nimic la loc! (Ironic) Hai să lăsăm totul cum o fi! Să nu mai adunăm nimic!

EA Bine! Să lăsăm!

EL A, şi asta-i o chestie „veche” la mine?!

EA Nu. Da' ce mai contează că te arată „vechi” sau... maniac...?

EL Pedanterie. Aşa se numeşte. Nu manie.

EA Da, cum să nu... Cum pun o cană pe altceva decât pe suport, cum te-ataci!

EL Păi de ce-s făcute chestiile alea de carton? Nu ca să pui paharele pe ele?!

EA Nu-s întotdeauna la-ndemână. Şi nu mă pot gândi tot timpul: „băi, să pun cana pe suport, să pun cana pe suport, să pun...”

EL N-am zis asta. Da' fii şi tu mai atentă. Şi cel mai tare mă deranjează când pui paharele pe cărţi. Dacă le pătezi?!

EA Da, bine...

EL Mai ales pe coperta din faţă.

EA Bine, de-acuma o să pun cărţile cu coperta din faţă în jos.

EL Nu-ţi bate joc... Şi apropo de cărţi: nu le mai lăsa deschise cu paginile desfăcute în jos. Se lăbărţează. Avem atâtea semne de carte, de ce nu le foloseşti?

EA îl priveşte exasperată.

EL Ce, n-am dreptate? Sau şi asta-i ceva „vechi” la mine?

EA Ştii ce-i vechi la tine? Că nu găteşti.

EL Cum adică?

EA Păi da, că tu ai concepţia ta că femeia trebuie să gătească, nu bărbatul.

EL Şi nu aşa-i normal?!

EA Nu! Tu de ce nu găteşti?

EL Auzi, eşti feministă, sau ce?

EA Nu mă lua cu de-astea. Tu spune de ce nu găteşti!

EL Nu ştiu să gătesc. Şi acasă, maică-mea găteşte, nu taică-miu.

EA Ca pe vremea lui Pazvante. N-ai văzut că la televizor sunt mai mulţi bucătari decât bucătărese?

EL (Satisfăcut) Ai văzut şi tu, nu? Sunt mult mai multe bucătărese decât bucătari, da' cei mai tari tot-

EA Nu cred că e-n interesul tău să iei partea bucătarilor.

EL înghite în sec. Scurtă pauză.

EL Ştii ceva? Şi dac-aş găti, pentru tine totuna ar fi...

EA Nu cred. Probabil m-aş îmbolnăvi de stomac.

EL Uiţi că-ntotdeauna laşi în farfurie resturi. Ca un copil mic...

EA Eşti chiar nesimţit!

EL Ce, nu aşa faci?

EA Şi ce dacă las câteva bucăţele de legume în farfurie...?

EL Nu ştiu, e ciudat. Nu termini de mâncat – ţi se pare normal?

EA Te legi de mărunţişuri. Aşa cum te legi şi de faptul că nu-s perdele şi draperii în sufragerie.

EL Dacă ţie ţi se pare c-a avea draperii la geamuri e un mărunţiş...

EA Ce dacă n-ai draperii?

EL N-am intimitate! Dacă vreau să stau gol puşcă în propria casă? Dacă vreau să mă travestesc? N-am chef să se uite oricine la mine.

EA Paranoic! (Scurtă pauză) Ia stai – cum adică să te travesteşti...?!

EL Era un exemplu. Nu zic c-o şi fac.

EA Eu n-am ce ascunde.

EL Nu? Deci seara, când lumina e aprinsă şi de-afară se vede totul, nu te deranjează să stai cu sânii goi...?!

EA Da' nu stau cu sânii goi!

EL Nu zic s-o faci intenţionat. Da' să zicem că te-ai dezbrăcat în dormitor şi-ţi dai seama c-ai uitat cămaşa de noapte în sufragerie. Ce faci?

EA Ce să caute cămaşa de noapte în sufragerie?!

EL Să zicem. Ce, nu se poate întâmpla?

EA Mă duc şi-o iau din sufragerie.

EL Nu ţi-e ruşine?! „Faci poze” oricărui trecător, aşa, că ţie nu-ţi pasă?!

EA Sunt în casă la mine, stau cum vreau!

EL Tocmai! Sunt în casă la mine şi vreau să stau cum vreau, da' nu pot fiindcă n- am draperii. Gata, m-am hotărât, mâine mă duc şi cumpăr perdele şi draperii!

EA Da' vreau să intre cât mai multă lumină! Şi-n plus, nu ştii ce draperii se potrivesc, câţi metri să aibă în lungime ca să facă falduri...

EL Atunci cumpără tu!

EA N-am găsit ceva potrivit. Ba n-aveau culoarea, ba n-aveau destui metri...

EL (Ironic) S-au terminat materialele în toată ţara... Ce să zic! Atunci du-te-n... Europa! Sunt cincizeci de state! Undeva o să găseşti!

EA Vorbeşti şi tu...

EL Da' ştiu de ce n-ai luat încă. O laşi pe maică-ta să aleagă totul: culoarea, dimensiunile, clemele, alea, alea... Că tu n-ai nici un cuvânt de spus în propria casă...

EA Las' că are maică-ta! Fantoma casei!

EL Ai grijă ce spui!

EA De ce i-ai făcut dublură la cheile noastre? Ca să intre când vrea, s-apară când ne e lumea mai dragă?!

EL Ştii bine că nu vine neanunţată când suntem acasă.

EA Ai dreptate: vine când nu suntem acasă.

EL Face curăţenie, doar ai văzut. Mai spală... Ne prinde bine. Şi e bine intenţionată.

EA Şi dacă dă peste noi când ne doamne-iartă-mă?!

EL Ei, dă...

EA Şi-n plus, mută lucrurile de nu le mai găsesc. Să-i spui să le lase locului!

EL Probabil mai uită şi ea... Ştii cum e să faci curăţenie...

EA Eu ştiu. Da' tu ştii?

EL Hai că mai fac şi eu...

EA Da, şi atunci arunci ce nu trebuie.

EL Ce-am aruncat? Am aruncat ceva...?

EA Balsamul ăla de păr, de pildă.

EL S-a-ntâmplat o dată. Hai, de două ori...

EA În ritmul ăsta...

EL Ce ritm? Ce ritm? Şi lasă, că şi-aşa ai o sută de tuburi, sticluţe, loţiuni, şampoane...

EA Şi ăsta-i motiv să le-arunci?!

EL N-am făcut-o dinadins. Balsamul ăla am crezut că se terminase. Părea gol.

EA Nu se terminase.

EL Tot tu eşti de vină: am văzut balsamul nou, şi-am zis că, la cât era de uşor ăla vechi, s-a terminat.

EA Eşti imposibil!

EL Şi, până la urmă, de ce cumperi alt balsam până nu-l termini pe celălalt?

EA Băi, cum poţi să gândeşti aşa?!

EL Nu, serios! Că de-aia se strâng zeci de flacoane şi sticluţe pe marginea căzii, de nu mai pot face şi eu o baie relaxat... Nu mai zic de alea de pe raftul de la oglindă şi de pe dulăpior – că-năuntru oricum nu mai încap!

EA Ştii şi tu că la femei e altfel. Şi-apoi, îţi convine când sunt aranjată, nu?

EL Da' chiar ai nevoie de un magazin întreg?!

EA Las' că ai tu doar cât încape-ntr-un buzunar: after shave-ul şi... (Scurtă pauză) Chiar, şi mai ce...? Că deodorant nu-ţi iei, deşi te-am rugat. Să-ţi mai dai şi tu pe la subsuori...

EL Săpunul e de-ajuns.

EA Trogloditule!

EL Las' că eşti tu rafinată şi pentru mine!

EA Păi să ştii!

EL Da, atât de rafinată că nu eşti în stare să storci tubul de pastă de dinţi de la capăt.

EA îl priveşte curioasă.

EL Da, ce te uiţi aşa? Îl gâtui, de fapt. Ai văzut cum arată tubul ăla după ce-l storci tu? Ca un... relief vulcanic.

EA îl priveşte nedumerită.

EL (Cumva jenat de nereuşita comparaţiei)...Aşa, în mic...

EA Da' tu ai văzut cum laşi aşternuturile dimineaţa? Mototolite şi alandala. Pătura zici că-i... Himalaya.

EL o priveşte nedumerit.

EA (Cumva jenată de nereuşita comparaţiei) ...Aşa, în mic...

EL izbucneşte în râs. Aproape imediat începe să râdă şi EA.

 

 

Scena XVII

 

EL către EA

 

Nu ştiu ce simt pentru tine. Nu ştiu ce să simt pentru tine. Nu, nu vreau să-mi spui tu. Vreau să aflu eu, singur.

Nu mă cunoşti. Crezi că mă cunoşti, da’ habar n-ai. Ştii la cine mă gândesc când facem dragoste? La blonda de la ghişeul băncii de credit. La colega de serviciu. La-

Eşti atât de aproape încât nu te mai văd.

Aş vrea să pot trăi fără tine. Dar vreau şi să rămân cu tine. Eşti imposibilă!

Dacă m-aş îndepărta, poate te-aş putea visa.

Stau prea mult pe scaun. Îmi amorţeşte fundul. Trebuie să mă mişc. Să fiu în mişcare. Trebuie să ne mişcăm. Tu şi cu mine. Sau nu? Nu mai ştiu. Nu ştiu. Şi niciodată nu ştiu cât de tare să trântesc portiera când cobor din taxi.

Uite, o chestie. Nu ştiu dacă mai ştii... Ideea e că nu-mi iese din minte. Cel mai rău e că nu ştiu dacă să râd sau să- Chiar, nu ştiu. Chestia e c-o făcusem deja de mai multe ori. Şi-odată, după, când stăteam aşa, ştii, după, eu am... tras un pârţ. Nu m-am putut abţine şi tu nu-mi dădeai drumul, că-ţi place chestia asta cu postludiul, mă ţii de parcă n-ai mai vrea să-mi dai drumul, şi eu... mie... mi-a scăpat. Li se-ntâmplă tuturor. Nu? Oricum, m-am simţit ca dracu’. Am căcat-o, mi-am zis. Ai râs. Şi-ai zis: „Ei, de-acuma putem zice că suntem un cuplu.”

 

 

Scena XVIII

 

EL, EA

În lift.

 

EA De ce zâmbeşti?

EL Mă gândeam: ce-ar fi să se blocheze liftul?

EA Dă-ţi peste gură!

EL Ce se poate-ntâmpla? Apeşi pe-un buton şi porneşte din nou.

EA Da? De unde ştii? De câte ori te-ai blocat în lift?

EL De... (Stă pe gânduri) Ce chestie! Cred că nu m-am blocat niciodată! Cel puţin nu-mi amintesc...

Zgomotul uniform al liftului se întrerupe brusc. Linişte.

EA Na, că s-a blocat! Ai cobit!

EL (Amuzat) Aiurea! O coincidenţă. Apasă şi tu pe „parter”...

EA apasă. Nu se întâmplă nimic.

EL Încearcă şi alt nivel...

EA încearcă. Acelaşi rezultat.

EL Lasă-mă pe mine!

Butonează EL.

EA (Ironică) Ei, da, că eu nu ştiam să apăs pe-un buton! (Pauză) Parcă era un buton special pentru cazuri de-astea...

EL Da, dragă, ştiu şi eu...!

EL butonează. Se stinge lumina.

EA Ei, da, asta mai lipsea! Acum nu mai avem nici lumină! Ce-ai făcut?!

EL Doar nu crezi că din cauza mea...?

EA Păi n-ai văzut? S-a făcut beznă exact când ai atins tu butonul!

EL (Ironic) Care buton?

EA Cum vrei să ţi-l arăt? Ştii tu care!

EL (Amuzat) Şi tu crezi că ăia care-au inventat liftul au pus un buton care, când eşti blocat, îţi ia şi lumina?

EA Nu vreau să spun asta, ştii bine! Nu e cazul să mă ironizezi! Vreau să spun că poate tu, cu butonatul tău nervos, ai provocat...

EL (Acelaşi joc) De câte ori ai mai fost blocată într-un lift?

EA De... (Ezită) De... Nu ştiu. De vreo două ori, cred...

EL Şi-atunci nu s-a stins lumina?

EA Nu. Nu-mi amintesc să se fi...

EL Şi-atunci n-a butonat nimeni?

EA Bine, bine, am înţeles unde baţi... (După o pauză, cu ton schimbat, împăciuitor) Şi-acum ce facem?

EL Aşteptăm.

EA (Bate în pereţii liftului) Hei, ne aude cineva? Hei!

EL Ne scot ei, stai liniştită...

EA (Haz de necaz) Peste vreo sută de ani, pentru muzeu...

EL (Intră în joc, râzând) Aşa că aranjează-te puţin... nu uita de ruj, de...

EA (Ton rece) Ce vrei să spui?

EL Cum ce vreau să-? Păi... să arăţi bine când ne vor găsi...

EA Vrei să spui că acum nu arăt bine?

EL De unde să ştiu eu? Eşti doar o voce! (Încearcă să schimbe tonul discuţiei, insinuant) Dar ce voce...

EA Hai, lasă...

EL Glumeam şi eu, dragă...

EA Lasă, ştiu eu că glumeai... Da’ ce voiai să spui?

EL Doar glumeam. Pe cuvântul meu.

EA Tu eşti ăla care-mi reproşează că-mi pun prea mult ruj! Şi-acum zici că nu-s aranjată!

EL Draga mea, îţi repet: era o glumă! Am impresia că eşti claustrofobă!

EA Pe-asta de unde-ai scos-o?

EL Păi aşa te manifeşti, de parc-ai fi!

EA Nu sunt! Din fericire. Da’ nici nu pot să spun că mă simt O. K.. Nu-i chiar cel mai plăcut loc pentru o conversaţie în întuneric...

EL (După o scurtă pauză, cu tonul insinuant de mai devreme) Auzi... Îţi aduci aminte de dorinţa noastră mai de demult?

EA Care?

EL Ştii tu, aia...

EA (Tresare, surprinsă. Ton mai cald, jucând inocenţa) Ce faci...?

EL Ştii tu...

Se aude foşnet de haine. Respiraţiile se accelerează.

EA Nu cred că... e momentul potrivit...

EL Dar e... locul potrivit...

EA Auzi, dorinţa aia... la ce te refereai?

EL Aia... ştii tu...

EA (Desprinzându-se brusc din îmbrăţişare) Da’ spune-o odată, ce Dumnezeu!

EL Ce faci? Abia ne-ncinsesem şi noi...

EA Zici sau...?

EL Sau ce? Cobori la prima?

Se aude o plesnitură.

EL Au!

EA Nu primeşti nimic până nu-mi spui care e dorinţa aia! Nu pot să fac amor dacă trebuie să mă gândesc la- Chiar, la ce trebuie să mă gândesc?

EL La o partidă în natură! Asta era dorinţa noastră, ai uitat?

EA N-am uitat, da’ de unde era să ştiu la ce te gândeai? La câte dorinţe avem: maşină, parchet, vacanţă în Mexic...

EL Da, da’ acum, aici, în lift... Am crezut că-ţi vei aminti...

EA (Ironică) Ce tâmpită sunt! Cum de nu mi-a trăznit prin cap! Sunt blocată-ntr-un lift şi primul lucru la care trebuia să mă gândesc ar fi fost... amorul în iarbă!

EL (Nervos) Auzi, o mai facem sau nu?

EA Nu.

EL Nu?

EA Nu. Îmi şifonez hainele! Cum o să arăt când ne vor scoate de-aici?

EL Ce importanţă are? (Ton „seducător”) Hai la băiatu’...!

EA Parcă adineauri voiai să mă aranjez!

EL (Joacă entuziasmul) Lasă naibii aranjatul! Vin vremuri nebune, în care nu contează imaginea!

EA S-o crezi tu! Numai imaginea mai contează, dragul meu...

Se aude din nou o plesnitură.

EL Au! Parcă adineauri voiai şi tu...

EA ... Şi-apoi, dacă ne-aude cineva?

EL Nu ne-aude nimeni, îţi zic eu!

EA (Ton panicat) E şi mai rău! Cum adică să nu ne-audă?! Noi cum Dumnezeu mai ieşim? Când mai ieşim?!

EL Ei, s-o fi alertat cine trebuie, doar nu s-a întrerupt curentu’ doar aici... Şi-apoi, poate au şi alţii nevoie de liftul ăsta, nu?

EA Păi dacă au, să se grăbească! (Loveşte în pereţi, strigă) Hei, ne aude cineva?

EL Şi totuşi... O partidă în lift... e ceva inedit... Cine ştie când se mai iveşte o ocazie ca asta!

EA (Cu năduf) Ţara asta se duce de râpă! Aşa că ocaziile nu vor lipsi!

EL Nu e sigur. Eu zic să profităm acum: ăştia se perfecţionează pe zi ce trece!

EA Nu te baza pe asta!

EL Nici nu-mi doresc asta! Tot ce vreau e o partidă de sex în lift! Te rog...

Se aude zgomotul care indică faptul că liftul a pornit.

EA În sfârşit!

EL (Cu năduf) La naiba! Atunci când nu-i nevoie, toate încep să funcţioneze!

 

 

Scena XIX

 

EA către EL

 

Tot uiţi să uzi floarea aia. Mă rog, ghiveciul. Ce dacă are doar frunze? Dacă-i pui apă, poate şi-nfloreşte. Nu mă asculţi. Sau mi se pare mie că nu m-asculţi. Oricum, pari că nu mă asculţi.

Senzaţia asta... că viaţa trece pe lângă tine. Şi cartofii pe care-i prăjeşti prea tare. Dar nici nu-ţi dai seama.

Nu-mi place s-aştept pe peroane. Toată lumea aia care foieşte, dalele murdare. Îmi tot vine să ronţăi ceva. Idioatele alea de chipsuri de care te tot legi!

Când fac dragoste, mă gândesc la facturi şi la rate. La cursul euro şi la următorul termen de plată. Tu habar n-ai. Şi mă simt vinovată. Ar trebui să-ţi spun. Sau mai bine nu. O să-ţi rănesc orgoliul. O să uiţi să te ştergi pe preşul de la intrare. O să-ţi laşi barba să crească şi o să-mi zgârii obrazul şi-o să se irite. O să mă privesc în oglindă toată ziua, până n-o să mai văd roşeaţa iritaţiei şi-o să uit ce-am visat în noaptea dinainte. Nu, nu-i o catastrofă. Doar c-o să simt vibraţia aia în piept, iar sânii o să mă doară. Da, nu mă dor doar la ciclu. Mă dor, uneori, şi când... De fapt, nu ştiu când anume, legat de ce anume. Atâta că-i simt. Şi dacă tu-ncerci să-i frămânţi, îmi scapă o lacrimă. Şi tu te opreşti şi mă-ntrebi dacă mă doare. Şi eu zic: nu. Şi tu nu mă crezi şi eu te mint că plânsul e de la amintirea bunicului. Şi tu atunci mă crezi – sau te prefaci că mă crezi – şi-mi atingi din nou sânii şi după un timp, când durerea dispare, şi eu cred la fel.

 

 

Scena XX

 

EA, EL

 

EL Îmi spui şi mie de ce eşti nervoasă?

EA Nu.

EL Hai spune-i soţiorului tău ce se întâmplă… Hai, vino în braţele mele…

EL încearcă s-o îmbrăţişeze.

EA (Respingându-l) Lasă-mă…

EL Da’ ce-ai, dragă?! De ce mă respingi?

EA Mai şi-ntrebi!

EL Auzi, chestiile astea feminine mă scot din minţi! Cum vrei să ştiu de ce eşti nervoasă, dacă nu-mi spui?! Ar trebui să ghicesc?

EA Poate…

EL Hai că mă enervezi!

EA Foarte bine! Aşa o să treci şi tu prin ce trec eu.

EL Da’ bine, dragă, spune-mi şi mie prin ce treci! Poate că o să sufăr şi eu şi-o să fii mulţumită!

EA Încă nu ţi-ai dat seama?

EL De unde Dumnezeu să-mi dau seama?! Femeie, nu-ţi bate joc de mine!

EA Într-adevăr, e aşa cum se spune: bărbaţii nu au intuiţie.

EL A, să nu-ncepi cu teoria aia stupidă: femeile au intuiţie, bărbaţii sunt raţionali!

EA Stai liniştit. Teoria mea e diferită: femeile au intuiţie, bărbaţii sunt iraţionali.

EL Ce deşteaptă eşti tu! Ai şi teorii personale. Da' tot nu mi-ai spus de ce eşti nervoasă.

EA Chiar vrei să ştii?

EL Nu. Întreb şi eu aşa, de amoru’ artei.

EA Uite care-i treaba… Spune-mi, te rog, ce-am făcut noi azi-dimineaţă?

EL Dragoste.

EA Asta s-o crezi tu!

EL Da’ ce-am făcut?

EA Sex!

EL A, să nu-mi vii cu teoria aia cu amorul şi sexul!

EA E cea mai valabilă teorie pe care o cunosc.

EL Căcat! O aberaţie!

EA Nu e deloc aberantă. Amorul e una, sexul e alta.

EL (Batjocoritor) O coacăză!

EA Amorul înseamnă sentiment, sexul înseamnă… doar sex.

EL (Sarcastic) Mamă, ce teorie! Ţi-a luat mult s-o citeşti din revista „Elle”?

EA (Imperturbabilă) Să faci dragoste înseamnă să dăruieşti, dacă vrei să ştii…

EL Şi eu să-nţeleg că azi-dimineaţă nu ţi-am dăruit nimic?

EA Exact.

EL (Intrigat) Cum adică?

EA Ia spune-mi, alaltă-seară ce-am făcut? Şi să nu-mi spui: „spaghete”!

EL Atunci… cred c-am făcut tot… dragoste.

EA (Enervată) Căcat!

EL (Ca şi cum s-ar fi fript) Au! (Ironic) Avansăm, avansăm?

EA (Pornită) Da! Până o să-ţi sară în aer urechile alea clăpăuge!

EL Aha! Deci sunt clăpăuge! Şi când ţi-am spus eu acum nu ştiu câţi ani…!

EA Nici nu mai ştii câţi ani au trecut de-atunci, nu? Nu mai ştii de cât timp suntem împreună! Ce dovadă mai bună vrei?

EL Dovadă? Pentru ce, dovadă?

EA Că nu facem dragoste, ci sex!

EL (Exasperat) Ce-are a face una cu alta?!

EA Ascultă: când ne-am dezbrăcat şi ne-am jucat şi noi, ştii tu, ca femeia cu bărbatul, acum o săptămână, ce crezi c-am făcut?

EL Sex, presupun. Şi? Unde vrei s-ajungi? Vrei să spui că nu te iubesc atunci când facem… sex? Cum naiba ai ajuns la concluzia că nu-ţi dăruiesc nimic? Că doar mă trec toate apele!

EA Şi crezi că asta ajunge?

EL Ţi-am cumpărat, din când în când, flori! Ţi-am spus, din când în când, „te iubesc”!

EA Şi crezi că ajunge?

EL Nu. Mai e nevoie şi de- da’ să nu mă-njuri, bine? Mai e nevoie şi de… sex.

EA O coacăză!

EL Ştii, vorbim de-un ceas, dar tot nu mi-ai spus de ce eşti nervoasă. Sau mi-ai spus?

EA Pentru că faci sex, nu dragoste! De-aia! Pentru că nu-mi dăruieşti… nimic.

EL Nimic?!

EA (Sec) Nimic.

EL Nimic-nimic?!

EA (Sec) Ab-so-lut ni-mic.

EL Adică…?

EA …nimic.

Pauză.

EL Şi-n toţi anii ăştia, vrei să spui că…?

EA A, nu! La început îmi mai dădeai… Nu foarte des, dar… reuşeai. În ultima vreme, însă…

EL (Stupefiat) …nimic…

EA Exact. Şi asta mă umple de drăcuşori! Înţelegi acum, animal fără preludiu?! Înţelegi?

EL Şi crezi că numai eu sunt de vină pentru chestia asta?

EA Da’ cine? Vecinul de la 16?!

EL Tu.

EA Poftim?!

EL Da, tu! De ce nu mi-ai spus nimic?

EA Ca să nu te complexez. Şi-apoi, am crezut c-o să-ţi treacă… Dar m-am înşelat.

EL Oricum, tu eşti de vină!

EA Eu?!

EL Da, tu. Dacă ţi-ai fi dat silinţa să mimezi, măcar uneori, juisarea, atunci ar fi fost altceva…

EA Adică tot eu sunt de vină, pentru că nu m-am prefăcut?!

EL Da, da. Era altceva dacă mi-ai fi dat iluzia că sunt bun la pat. Dar aşa, cum să mai dai randament, când vezi că partenera ţi-e tot îmbufnată, că e ca lemnu’…?

EA Nu ţi-e ruşine să dai vina pe mine pentru nepriceperea ta? Ce logică-i asta?!

EL Exact logica cu care îmi reproşezi tu că te-ngraşi din cauza mea!

EA Aşa şi este! Când înfuleci, îmi faci poftă de mâncare, iar eu sunt obligată să mănânc, şi aşa ajung să mă îngraş! Şi după aia mă tachinezi!

EL Dar n-o fac cu răutate!

EA Ştii ceva? Eu m-am săturat de minciunile tale!

EL Iar eu, de mofturile tale!

EA Care mofturi?

EL Care mofturi?! Păi că nu vrei să faci dragoste…

EA … adică sex!

EL … fiindcă ţi-e frig, fin’că te-a apucat un cârcel, fin’că te-ai muşcat de limbă…

EA Dar chiar mă muşcasem!

EL … fin’că ai migrene…

EA Chiar aveam! Şi mi le provoca maică-ta, dacă vrei să ştii!

EL Da? Iar eu la maică-ta aveam crampe!

EA Pân-aici! Nu-ţi permit s-o jigneşti pe mama!

EL Ba până unde vreau eu!

EA Da, tu şi coşurile tale de puber!

EL Pe care mi le storci tu de parcă aş fi din cauciuc, nu din carne şi oase!

EA Păi asta şi eşti: bărbatul gonflabil!

EL Şi tu ce eşti? Perechea gonflabilă a bărbatului gonflabil! Doar că vorbeşti mai mult, pentru că vorbeşti mai repede!

EA Mai bine să vorbesc eu decât să te las pe tine să-ţi spui neroziile! Infectezi logosfera!

EL (Uimire fără margini) Ce infectez?!

EA Incultule!

EL Snoabo!

EA Obsedatule!

EL Frigido!

EA Puberule!

EL Graso!

EA Desşiretatule!

EL Împiedicato!

EA Uăh!

EL Ieah!

Ies amândoi val-vârtej în direcţii diferite.

 

Cortina

sau

Epilog

EA, EL

 

EA Uăh!

EL Ieah!

Replicile următoare, până la „chiţ-chiţ-chiţ”, vor fi aruncate tot ironic sau cu furie. Ele rezumă, într-un fel, scenele piesei. La un moment dat EL se poate bloca pe o singură injurie, în vreme ce EA ar continua să găsească noi moduri de a-l apostrofa.

EA Ratatule!

EL Încrezuto!

EA Fricosule!

EL Complexato!

EA Urâtule!

EL Ochelaristo!

EA Blocatule!

EL Normalo!

EA Anormalule!

EL Serioaso!

EA Blegule!

EL Nervoaso!

EA Lăudărosule!

EL Superstiţioaso!

EA Raţionalule!

EL Preţioaso!

EA Elementarule!

EL Mofturoaso!

EA Ursuzule!

EL Disperato!

EA Perversule!

EL Ăăă…

EA Hăă…?

EL Ăăă…

EA Nesimţitule!

EL Sensibiloaso!

EA Ăăă… Încurcă-lume!

EL Visătoareo!

EA Matinalule!

EL Noctambulo!

EA Ofticatule!

EL Posesivo!

EA Sadicule!

EL Masochisto!

EA Gonetă!

EL Întârziato!

EA Gâdilici!

EL Furnicuţe!

EA Sforăilă!

EL Tropăilă!

EA Zeamă acră!

EL Sirop!

EA Măgar!

EL Pisicuţă!

EA Ursuleţ!

EL Focă!

EA Mor-mor-mor!

EL Chiţ-chiţ-chiţ!

EL mârâie. EA miaună. Se aruncă unul asupra altuia, de parcă ar vrea să se distrugă, dar când se ating furia şi-o transformă în pasiune. Se îmbrăţişează, muşcăturile şi zgârieturile se transformă în săruturi. Prin urmare, replicile următoare intră pe făgaşul dorinţei. La un moment dat, spre sfârşit, se vor repeta câteva dintre apelativele iniţiale, dar spuse pe un ton diferit. Vocile se vor estompa treptat în „focul” pasiunii.

 

EA (Tandru) Pămpălăule!

EL (Pasional) Mironosiţo!

EA Vulgarule!

EL Ipocrito!

EA Pepenaş!

EL Piersicuţă!

EA Aluat gustos…

EL Cărniţă fragedă…

EA Bouleanule…

EL Căpriţo…

EA Puiul meu…

EL Gogoşica mea…

EA Ameţitule…

EL Zăpăcito…

EA Mă, uitucule…

EL Tu, nepreţuito…

EA Linguşitorule...!

EL Nărăvaşo…!

EA Pupăciosule…

EL Fâşneaţo…

EA (Chicoteşte) Perversule...

EL (Freamătă) Posesivo...

EA Obsedatule...

EL Normalo...

EA Bleguţule...

EL Ratato...

EA Sadicule…

EL Masochisto…

EA Mor... mor…

EL Chiţ… chiţ…

 

Cortina

 

sau

Addenda crudă

 

EA, EL

Plictisiţi de moarte. Tensiune surdă, mocnită, de cvasi-isterie abia reţinută. Prin urmare, în prima parte a scenei, între replici se instaurează pauze mai lungi sau mai scurte.

 

EA Ai zis ceva?

EL Nu.

EA Mi s-a părut că…

EL Nu. (Pauză) Dar tu?

EA Eu, ce?

EL La un moment dat parcă…

EA Nu, nimic.

EL Înseamnă că mi s-a părut…

EA Cu siguranţă…

EL (Neatent) Ce?

EA Am zis: „Cu siguranţă”.

EL Cu siguranţă ce?

EA Că ţi s-a părut.

EL Aha… (Pauză) Că mi s-a părut ce?

EA Că… Auzi, vrei cu tot dinadinsul să mă enervezi?

EL De ce nu-ţi termini propoziţia? De fapt, abia ai început-o…

EA Propoziţia?

EL „Că…”

EA Că… Nici nu mai ştiu ce voiam să spun! Care era întrebarea?

EL (Pauză) Nu mai ştiu…

EA Vezi?

EL Ce?

EA Ce se întâmplă.

EL Ce se întâmplă?

EA Mă enervezi!

EL Eu te enervez?!

EA Da’ cine? Mai vezi pe cineva pe-aici?

EL Nu ştiu, zău, cine-i mai enervant!

Se privesc „urât”, îndelung, apoi îşi fac de lucru prin cameră.

EA Vrei nişte struguri?

EL Nu ştiu.

EA Nu ştii?!

EL Da, nu ştiu. Ce, tu ştii întotdeauna ce vrei? Aşa, la fix?

EA Bineînţeles.

EL Da? Şi acum, de pildă, ce vrei?

EA Struguri.

EL Nu cred că mai sunt…

EA I-ai mâncat pe toţi?

EL Nici nu erau aşa de mulţi. Vreo trei ciorchini.

EA Parcă nu-ţi plăceau strugurii.

EL Nu-mi plăceau stafidele.

EA Chiar, că veni vorba, ce-i cu stafidele? În fond, sunt tot struguri.

EL Struguri striviţi.

EA Şi cu ciorba de salată ce ai?

EL Ce-i cu ciorba de salată?

EA N-o mănânci!

EL (Ironic) Extraordinar! Tu de ce nu mănânci ciorbă de burtă?

EA E greţoasă.

EL Aşa e şi ciorba de salată.

EA Nu-i adevărat.

EL Pentru mine, este!

EA Şi cravatele?

EL Cravatele?!

EA Da, cravatele. De ce nu porţi niciodată cravată?

EL Nu-mi plac. Pur şi simplu. Tu de ce nu porţi tocuri?

EA (Răbufnind) Cu tine nu se poate discuta!

O vreme tac. Îşi fac de lucru prin cameră. La un moment dat întind amândoi mâna spre acelaşi obiect (o telecomană, o cană, o perniţă, orice), atingându- şi degetele.

EA Ia-l/Ia-o tu.

EL Nu. Ia-l/Ia-o tu.

EA Nu, tu.

EL vrea să ia obiectul cu pricina. În acelaşi timp trage şi EA.

EA Nu, eu!

EL Ce faci?

EA M-am răzgândit.

EL Ai zis că ştii ce vrei.

EA Acum ştiu.

EL Adineauri nu ştiai.

EA Acum ştiu.

EL Prea târziu: acum îl iau eu.

EA Dar îl vreau eu.

EL Mi-l lăsaseşi mie.

EA Am greşit.

EL Greşelile se plătesc.

EA O, ce clişeu!

EL O, ce contraargument!

EA (Trage de obiect) Dă-i drumul!

EL (Trage de obiect) Dă-l încoace!

Smuceşte fiecare, lăsându-se pe spate. EL încearcă s-o muşte de mâini. EA îşi înfige unghiile în încheietura lui. EL îi dă drumul obiectului şi, pierzându-şi echilibrul, cad amândoi pe spate.

EL Auci!

EA Ha!

EL Zgârii, pisică perfidă?

EA Muşti, câine turbat?

EL Ai cărniţa prea dulce ca să pot rezista!

EA Iar tu pielea prea mătăsoasă…!

EL se repede, în patru labe, la picioarele ei, trăgând-o de glezne. EA cade. Se tăvălesc. La un moment dat…

EA Stai, stai!

EL Ce-i?

EA Piua!

EL Ce naiba mai e?!

EA Stai o clipă!

EL Ce-i?!

EA Vreau să ştiu ce facem noi aici.

EL Cum adică?

EA Adică, ce facem noi aici?

EL Nu ştiu ce faci tu, da’ eu voiam să-ţi scot ochii!

EA Eşti sigur?

EL Ce-ntrebare e asta, pentru numele lui Dumnezeu?!

EA Păi… eşti sigur? Mie mi s-a părut că… nu ştiu… la un moment dat…

EL Mă mai fierbi mult? Mamă, ce stil ai!

EA Mi s-a părut că…

EL Da?

EA Că… m-ai sărutat…

EL Poftim?!

EA Atingerea aia… cu buzele… N-a fost un sărut?

EL Bineînţeles că nu! Voiam să te muşc!

EA (Repede) Mi-am dat seama, să ştii!

EL (Ironic) De-aia m-ai întrebat?

EA Mă rog, recunosc, am fost derutată… un pic. (Repede) La un moment dat. Da’ după aia m-am dumirit.

EL Şi de-aia ne-am oprit?

EA Păi voiam să fiu sigură…

EL Tu ai o problemă cu siguranţa…

EA Iar tu, cu nesiguranţa!

EL Nu pricep.

EA Eşti atât de nesigur, că-mi transmiţi şi mie nesiguranţa ta.

EL Nu-s chiar aşa de nesigur.

EA Ba da. Îţi spun sigur.

EL Fugi de-aici!

EA Întrebi mereu. Şi mă laşi tot timpul pe mine să aleg.

EL Ce?!

EA Mereu îmi spui: alege tu!

EL Vreau să fiu politicos.

EA Poate. Da’ se-ntâmplă prea des.

EL Ştiam că politeţea nu ar trebui să ia pauze.

EA Nu alegi niciodată.

EL Niciodată?!

EA Mă rog, aproape niciodată.

EL Haida, de!

EA Ca de obicei, nu recunoşti! Nu recunoşti nimic!

EL Mă enervezi!

EA Mă scoţi din minţi!

Se reped din nou unul la celălalt, se tăvălesc etc.

EL Piua!

EA Ce e?

EL Stai puţin! Ce mama mă-sii facem aici?!

EA Ce faci, mă imiţi?

EL Nu, serios: ce facem?

EA Îţi smulg părul din cap, asta facem!

EL Asta faci tu! Că eu…

EA Păi tu… nu ştiu ce faci…

EL Nu, pe bune, ce facem noi aici? Ne batem sau ne tăvălim?

EA Ne batem.

EL Nu-s sigur.

EA A, deci eşti nesigur!

EL Nu schimba vorba! Ceva nu e-n regulă. Adineauri ţi-am simţit mâna pe fund.

EA Nu-i exclus. Unghiile mele vor carne pufoasă, nu oase!

EL Era altceva… Era o mângâiere.

EA Ţi s-a părut.

EL Nu, sunt sigur.

EA (Ironică) Deodată ai devenit sigur!

EL Termină odată cu chestia asta! M-ai mângâiat pe bucă!

EA În visele tale!

EL De ce minţi?

EA Nu mint! Pot să ţi-o dovedesc.

EL Da?

EA Da!

Se aruncă unul asupra celuilalt. După o vreme, extenuaţi, se despart, întinzându-se pe jos. Furia şi-o vor revărsa verbal.

EL Nu-i nimic, te pot omorî şi de la distanţă.

EA Da? Cum? Că eşti un nevolnic!

EL Şi tu un caşalot! Un caşalot eşuat pe ţărm!

EA Nu schimba vorba! Zi, neputinciosule, cum o să mă omori?

EL Tu, mimoză sensibilă, poţi fi ucisă uşor…

EA Hotărăşte-te! Sunt caşalot sau mimoză?

EL …Uite, voi sta aici, comod (Se aşază cât mai confortabil) te voi strivi… Lent… Cât se poate de lent… Îţi voi tăia respiraţia… Îţi voi lua aerul… Îţi voi…

EA Eşti bolnav!

EL Eu sunt bolnav? Uită-te la cearcănele tale!

EA Măgarule! Crezi că eu vreau să am cearcăne?

EL Te-ai îngrăşat! Uite, zaci acolo ca o balenă…

EA (Dă în plâns) Eşti un… eşti un…

EL …O balenă eşuată…

EA Da’ tu? Nici să te ridici de-acolo nu poţi!

EL Ai făcut riduri!

EA (Lacrimi în ochi) Alături de tine le-am făcut, nenorocitule!

EL (Crud) Ochii ăia frumoşi sunt înconjuraţi de cearcăne şi riduri…

EA Gata, am înţeles!

EL Nu, abia am început! Uite, sânii…

EA Sânii?!

EL Sânii ţi s-au lăsat.

EA (Înlăcrimată) Încetează!

EL O, superbii tăi sâni de-acum zece ani…! Ce patetici sunt acum!

EA Tu i-ai frământat, tu i-ai chinuit…!

EL A, deci i-am chinuit? N-ai simţit niciodată plăcere? Atunci de ce n-ai plecat, dragă?

EA De ce n-am plecat?! De ce n-am plecat?! Nu ţi-e ruşine?!

EL Şi fundu’ ăla care-ţi tot creşte…

EA Ţine-ţi gura!

EL (Crud-ironic) Şi sensibilitatea de prinţesă! Prinţesa-bob-de-mazăre!

EA Jur că te omor!

EL Şi gleznele tale groase!

EA Doamne, nu te mai recunosc!

EL Şi toaletele tale bătrânicioase!

EA Ce?!

EL Şi petele de pe piele! Şi deluşorul ăla numit burtă!

EA (Plânsul se transformă în furie) Tu vorbeşti? Tu?! Cu burta ta de bere?!

EL …Şi modul tău ridicol de-a dansa…

EA …De a dansa cu buturuga numită „soţ”!

EL Nu mi-a plăcut niciodată să dansez! Pentru tine am făcut-o!

EA (Ironică) O, ce sacrificiu! Cum să dansezi tu? Doar eşti un moş de o sută de ani!

EL Ce să-ţi zic…

EA Zici de mine, da’ la corpul tău nu te uiţi? La dinţii tăi galbeni şi cariaţi?

EL Haida, de!

EA …La pieptul tău plat şi la nasul tău strâmb?

EL Parcă pân-acum era drept!

EA …La nervii tăi de băieţel frustrat!

EL De unde le scoţi, dragă?!

EA …La neglijenţa ta de puturos fără pereche!

EL Hai, că mai fac şi eu câte ceva!

EA Ce, nu te recunoşti? Ăsta eşti tu, dragule!

EL Asta-i imaginaţia ta!

EA Oare? Şi mătreaţa ta e tot imaginaţia mea?! Şi chelia ta din ce în ce mai întinsă e tot imaginaţia mea?

EL Să nu exagerăm! Nu e chiar aşa de întinsă…

EA Şi privirile tale aruncate pe furiş femeilor de pe stradă?

EL (Fără energie) Doar câteodată…

EA (Nu mai poate fi oprită) …Şi sforăitul tău înfiorător, care scoală şi morţii! Şi beţele tale numite picioare! Şi ceara din urechile tale! Şi logoreea ta de îngâmfat! Şi mersul tău cocoşat! Şi reumatismul tău de bătrân! Şi reacţiile tale copilăreşti! Şi zgârcenia ta! Şi firele tale de păr din nas! Şi frica ta de înălţime! Şi coşurile tale cu puroi! Şi respiraţia ta respingătoare când nu te speli pe dinţi! Şi faţa ta urâtă când te răsteşti la mine! Şi râsul tău idiot! Şi- şi- şi-

Furia ei se transformă în plâns. EL tace. Pare să nu mai respire. La un moment dat plânsul ei încetează. EA tace. Pare să nu mai respire.

 

Sfârşit?

 

 

 

·    Crize sau Încă o poveste de dragoste, Eikon, Cluj-Napoca, 2006; Fermoare, nasturi şi capse, Tracus Arte, Bucureşti, 2014

·    Textul piesei e prezent în volumele colective Amalia Dýchá Zhluboka. 5 Současných rumunských her, Ed. Dybbuk, Praga, 2008, respectiv Sześć minut rumuńskiego teatru, Ed. Panga Pank, Cracovia, 2008.
·    2003 – Nominalizare la “International RadioPlaywriting Competition 2003”, concurs al BBC World Service; nominalizare la concursul UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului 2003”.
·    2004 – Spectacol radiofonic la Radio BBC Londra, sub titlul Crises or Another love story (traducerea Andreea Bell), regia Claudine Toutoungi, distribuţia Lia Williams & Peter Capaldi.
·    2005 – Spectacol radiofonic la Radio România Cultural, regia Gavriil Pinte, distribuţia Ada Simionică & Ion Grosu.
·    2006 – Spectacol la Teatru 74, Tîrgu-Mureş, regia Nicu Mihoc, distribuţia Cosmina Lirca & Alex Frânceanu, muzica Dinu Olăraşu; spectacol la Teatrul Foarte Mic, Bucureşti, regia Traian Şoimu, distribuţia Costina Ciuciulică & Mihai Marinescu, scenografia Daniel Divrician, din 2007 jucat la Teatrul de Luni de la Green Hours; spectacol la Teatrul Naţional Cluj, realizat de Teatrul Imposibil, regia m. chris nedeea, scenografia Arhidiade Mureşan, distribuţia Cristina  Ragos, Cristian Grosu & Radu Lărgeanu).

·    2008 – Spectacol la Teatrul Pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu”, Tîrgovişte, regia Mihai Vântu, distribuţia Iulia Cristescu, Mircea Silaghi, Cosmina Lirca/Andreea Amihăesei, Ilie Ghergu; spectacol al Motea Renaissance Productions, sub titlul Tongues of Love, în cadrul London Fringe Festival, Canada, regia Jim Schaefer, distribuţia Claudia Motea & Nicholas Longstaff.

·   2011 – Spectacol la Teatrul Naţional Timişoara, concepţia Roberta Popa Ionescu, distribuţia Roberta Popa Ionescu & Călin Ionescu; spectacol în Polonia, la teatrul „Korez” din Katowice, regia Hubert Bronicki, interpretarea Hubert Bronicki & Kinga Kaczor.