Patru cepe degerate

 

 

 

Mihai Ignat

 

PATRU CEPE DEGERATE
(tragicomedie în două acte)





Personajele:

Luca – de unsprezece zile a împlinit 30 de ani
Iacob Deleanu – peste 60 de ani
George Bargan – în jur de 45 de ani
Iulian Bexa – 24 de ani
Melania – asistentă medicală







Acţiunea se petrece într-un salon de spital cu patru paturi, ocupate de Iulian, Iacob, George şi Luca (în această ordine, dinspre uşă spre peretele pe care se află o fereastră cu gratii). Primul act se petrece în zilele noastre, al doilea – câteva secunde mai târziu.

– 2005 – 2015 -
Actul I
Scena I

Luca, IACOB, George, IULIAN

Pe parcursul primelor scene LUCA va tăcea, stând în pat, cu braţele sub pătură. La începutul scenei, IACOB stă în picioare, lângă propriul pat, într-o poziţie marţială, adresându-i-se lui IULIAN. GEORGE şi IULIAN stau în paturi, dezveliţi. GEORGE citeşte un ziar. IULIAN îl urmăreşte pe IACOB, stând într-o rână. Are gesturile şi reacţiile unui golan pentru care lumea e a lui (se scarpină între picioare, râde idiot etc.).

IACOB Nimic nu mai e ca pe vremuri. Câţi ani ziceai că ai?
IULIAN Douăş’patru.
IACOB Ia să vedem: la două'şpatru de ani, adică acu’ două’şapte, ba nu, acu’ trei’şapte de ani eram… A, da, îmi amintesc perfect: eram la UM 027652. În capitală. Păi în anii ăia nu era debandada de-acum. Nici în armată, nici în civilie. Păi cine-a mai pomenit atâtea nereguli? Care cum i se năzare, fuge din unitate. Care cum îl apucă, îşi zboară creierii cu armamentu’ din dotare. Cu glonţu’ statului!
IULIAN zâmbeşte.
Ce, ţi se pare de râs?
IULIAN A, nu.
IACOB Nici nu e, îţi spun eu. E de plâns. Ţara asta se duce de râpă.
GEORGE (Lăsând ziarul deoparte) Ei, nici chiar aşa…
IACOB Ce vorbeşti, domnule? Sunt sigur că ziarul pe care-l citeşti e plin de crime şi delapidări. Numai sex şi violenţă.
IULIAN pufneşte în râs.
Ce, nu-i aşa?
IULIAN A, nu. (Repede) Adică ba da!
GEORGE Că pe vremea dumneavoastră nu se întâmplau de-astea!
IACOB Vremea mea era mult mai liniştită. (Îl arată pe IULIAN) Întreabă-l, câte scandaluri nu se iscă la discoteca aia! Doar nu degeaba a ajuns aici, nu?
IULIAN (Se ambalează) Erau trei, că altfel nu mă atingeau! În plus, n-am avut spaţiu de desfăşurare, m-au prins lângă ghivecele cu plante exotice, iar şefu’ urla: „Dacă dărâmi ghivecele, te concediez!” Cum naiba să te baţi în condiţiile astea?!
GEORGE (Admirativ) Cred că ai o viaţă palpitantă ca bodyguard, nu?
IULIAN Ascultaţi-mă pe mine: să trosneşti tâmpiţi şi să cordeşti gagici e cea mai mişto ocupaţie!
IACOB (Deranjat că a fost întrerupt şi că atenţia s-a îndreptat spre IULIAN) Exact despre asta vorbeam! Au dispărut ţelurile nobile, a dispărut rigoarea, domnule!
GEORGE (Deranjat de intervenţie) N-au dispărut, domnu’ Deleanu. Dar nu toţi pot fi ofiţeri.
IACOB Aici ai dreptate: nu oricine e-n stare de sacrificii şi nu oricine are calităţile necesare…
GEORGE Eu cred că m-aş fi descurcat. Rigoarea e cea mai importantă calitate a unui contabil.
IACOB (Ignorând intervenţia lui GEORGE) Uite, tu, Iulian: ai vână în tine, băiat prost nu pari… Ce-ţi lipseşte?
IULIAN Un BMW.
IACOB se schimbă la faţă, jignit.
Era o glumă, colonele.
IACOB (Ritos) General în rezervă! Vezi? Ce-ţi lipseşte e disciplina, băiete, disciplina! Dar cu instrucţie ai putea deveni un adevărat militar.
GEORGE (Încearcă din nou să se pună în centrul discuţiei) Asta spuneam şi eu. Tocmai disciplina mi-a apreciat-o şi primarul. Ştiţi, o dată chiar am dat mâna cu el–
LUCA se ridică din pat şi se îndreaptă încet spre uşă. De sub mânecile pijamalei i se văd încheieturile bandajate.







Scena II

GEORGE, IACOB, IULIAN

IULIAN Aţi văzut?
GEORGE Ce?
IULIAN Bandajele.
IACOB Le-am văzut şi eu.
GEORGE Sunteţi siguri? Dimineaţa, când l-au adus, n-am văzut nimic.
IACOB Din cauza mânecilor.
GEORGE Poate vi s-a părut. Eu n-am văzut nici un bandaj.
IACOB În ce mă priveşte, deşi am atenţie distributivă, când văd pentru prima dată pe cineva, îl privesc în ochi. Ca să-l citesc. Şi ca să înţeleagă că nu mi-e teamă. Ştiţi, prima impresie contează. Trebuie să fii–
GEORGE (Întrerupându-l) Ursuz…
IACOB …ferm, domnule!
GEORGE Ursuz mai e…
IACOB Exact despre asta vorbeam! Despre teribiliştii care vor să-şi ia zilele numa’ ca să te simţi prost. Ca să ne facă viaţa mai dificilă. Ca să crească haosul!
IULIAN Nu ştiu de ce-a făcut-o, dar mie mi se pare că face pe interesantu’.
GEORGE Ba eu aş fi vrut să aflu cum ajungi să te gândeşti la sinucidere.
IACOB (Ignorând replica lui GEORGE) Exact! Face pe interesantu’!
IULIAN Ar putea măcar să ne bage în seamă.
GEORGE Ar putea să facă şi el puţină conversaţie.
IACOB Probabil de-aia l-a şi adus doctoru’ aici: ca să se… cum se zice acum… ca să se socializeze. Îmi aduce aminte de un coleg de armată care tot aşa, tăcea ca mutu’ în colţu’ lui şi nu ne spunea o vorbă. Ca şi cum n-am fi existat. Seara, înaintea stingerii, în loc să spună un banc, să ne povestească de-ale lui, mă rog, stătea şi citea. Da, citea, de parcă noi, ceilalţi din pluton, nici nu eram pe-acolo!

În acest moment LUCA intră în salon şi revine, absent, la patul său.


Scena III

GEORGE, IACOB, IULIAN, LUCA

O vreme tac toţi. IULIAN îşi scoate telefonul mobil şi-l butonează. GEORGE îşi scoate din noptieră un borcan cu compot şi o lingură şi începe să mănânce. IACOB mustăceşte, se plimbă prin salon, cu priviri curioase aruncate lui LUCA. IULIAN îşi duce telefonul la ureche şi aşteaptă.

IULIAN Ce faci, păpuşe? (Pauză) Hă...? (Pauză) A, da. (Pauză) Când? (Pauză) Nu-i cazu'. (Pauză) Dacă-ţi zic! Păpuşe, n-are rost. Nu mă simt prea bine şi– (Pauză) Păi tocmai! E cine să aibe grijă... E treaba lor, nu? Dacă nici în spital nu te poţi simţi rău...! (Pauză) Păi tocmai: eu mă simt. (Pauză) Nu, nu. Păi până vii tu, îmi trece. (Pauză) Şi ce-o să-mi faci? (Râde) Vezi că nu eşti la bară! (Râde) Ştii bancu' ăla, nu? Ăla cu „nu de bara de jos, ci de bara de sus”. (Râde. Se opreşte brusc din râs) Mai bine pă dreacu'! E de la medica– (Pauză) Dacă-ţi zic! (Pauză) Ei, pe ciuperci! (Pauză. Râde) Păi dacă era heliu, vorbeam ca tine! (Pauză) Cum să-i las?! Nu se apropie nici cu-o floare! (Pauză) Hai, te pup pe portofel! (Pauză. Râde) Şi-acolo! Bye, păpuşe!
IULIAN închide telefonul.
IACOB Şi telefoanele astea...
IULIAN îl priveşte nedumerit.
Crezi că nu se poate trăi fără ele? Ce, înainte cum era? Ce, în tinereţe nici fix n- aveam. Cu intervenţii, cu pile, mi-am băgat şi eu.
IULIAN Nu po' să-mi închipui cum era fără.
IACOB Foarte bine. Chiar foarte bine. Te suna lumea doar când ştia că eşti acasă. Îţi tihnea: nu vorbeai oriunde, pe stradă, în maşină, de parc-ai fi singur. Că nu eşti. Şi te-aude oricine...
IULIAN Mă doare-n şpiţ! Ce, altă treabă n-au, decât să m-asculte pe mine?!
IACOB zâmbeşte.
IACOB (Privind spre fereastră) Gratiile astea sunt de pe vremea când aici era ospiciu.
IULIAN Aici au fost cazaţi ţăcăniţi?
IACOB Acum– (Scurtă pauză de gândire) Da, acu' treişpe ani s-a mutat. Aveai unşpe ani, nici nu ştiai pe ce lume eşti.
IULIAN Păi ce, mata la unşpe ani ştiai?
IACOB „Dumneata”, nu „mata”.
IULIAN „Mata”, „dumneata” – tot un drac!
IACOB Tot un drac pentru tine. Vezi, asta–
Lui IULIAN îi sună telefonul. IULIAN priveşte numărul, face o figură mirată. Răspunde.
IULIAN Da, păpuşe, eu, păi cine? (Pauză) P-aici. Frec manganu'. (Pauză) Da, manganu', menta, ce vrei tu. (Râde) Las' că ştiu eu ce vrei tu... (Pauză) Băi, deci bagă viteză. S-a dus ora de vizită, da' te descurci tu... (Pauză) Băi, nu se poate! (Pauză. Devine nervos) Ştiu că-i târzior, da'– (Pauză) Îţi trece. Te pup şi-ţi trece. (Pauză) Băi, ieri ai zis că– (Pauză) Ştiu, azi e azi, nu ieri, da'– (Pauză) Hai că mi-ai tras-o... (Pauză) Băi– (Pauză)
IULIAN închide telefonul, vădit îmbufnat.
IACOB (Încercând să reia discuţia din punctul în care se oprise) Tot un drac pentru tine–
IULIAN butonează telefonul, îl duce la ureche, fără să-l bage în seamă pe IACOB.
IULIAN Alo, Magda? Ce faci, nu vii? (Pauză) Ei, am zis... Lasă ce-am zis! Acu' nu mai zic. (Pauză) Sunt bine, mi-a trecut greaţa aia. (Pauză) Hai, că-s gigea. (Pauză) Lasă, îl suni înapoi, zici că s-a schimbat calimera, şi vii încoa' (Pauză) Hai! (Pauză) Me too, baby.
IULIAN închide telefonul. Colonelul s-a aşezat în pat şi a-nceput să-şi butoneze telefonul. GEORGE a terminat de mâncat borcanul de compot şi îşi aranjează lucrurile din şi de pe noptieră. IULIAN îl priveşte pe IACOB.
IULIAN Ce ziceai de casa de nebuni, dom' colonel?
IACOB (Butonând telefonul) General, ţi-am mai zis.
IULIAN vrea să mai spună ceva. Renunţă. Se plimbă prin salon, n-are stare.
IACOB (La telefon) Măi fată, de ce nu răspunzi? Ce, ai telefon fix?! (Pauză) Bine, bine, aştept.
IACOB închide telefonul, vădi îmbufnat.
IULIAN Dom' colonel, v-aţi gândit vreodată la Albă ca Zăpada?
IACOB îl priveşte siderat.
Ştiu şi eu că-s basme. Nu-s tâmpit. Ştiu că nu e ca-n real life. Da' totuşi! Basmele astea-s chiar poveşti! Mă rog, chestii pentru copii, da' nu se zice că copiii sunt cei mai deştepţi...?
IACOB Ei, lasă, că nu doar copiii pot fi deştepţi...
IULIAN Normal, normal! Da' nu-i normal să-i zăpăcească în halu' ăsta pe ăia mici. Eu n-am stat s-ascult la poveşti, da' am văzut desenu' animat. Şi zic: cum a putut Albă ca Zăpada să accepte mărul ăla?! Craniaţi puţin: în mijlocul pădurii, într-un loc pe unde nu calcă decât piticii, apare o babă care vinde mere. Păi în mijlocu' pădurii?! Ce, e piaţă?! Bun, să zicem, da' nu i s-a aprins beculeţul nici când baba i-a dat pe de-a moaca, aşa tam-nesam, din puţinul pe care-l avea?! Bun, hai să trecem şi peste faza asta. Da’ urâţenia babei?! Hm? Adică apare o ciumă numa’ riduri şi cocoaşe, iar Albă ca Zăpada o ia drept bunătatea-ntruchipată? Haida de! Cum naiba să iei ceva, fie şi un măr, de la aşa ciumăfaie?! N-ai şi tu un pic simţu’ silei?! Doar eşti Albă ca Zăpada, cea mai tare din parcare, Claudia Schiffer a desenelor animate! A, da, ştiu ce-o să-mi spuneţi: că Albă ca Zăpada era brunetă. De unde ştiţi? Poate era blondă. Mai ales că blondele-s cele mai tari!
IULIAN aşteaptă un răspuns, dar IACOB e prea uimit ca să-i răspundă.
Ce, n-am dreptate?
GEORGE (După o pauză, cu mare satisfacţie) Da' ce zici de Scufiţa roşie...? Cât de chioară poţi să fii să nu deosebeşti faţa boţită şi uscată a unei bătrânici de botul lung şi îmblănit al unui lup?!
IACOB izbucneşte în râs. IULIAN priveşte derutat când la GEORGE, când la IACOB.
IULIAN (Lui GEORGE) Îţi baţi joc de mine...?!
GEORGE (Stânjenit) Foarte bun compotul! Se vede că e de casă, nu din comerţ, cu E- uri şi chimicale... (Priveşte pe rând la cei doi, continuând să vorbească nejustificat de mult, de parcă nu s-ar mai putea opri) Îmi place să mănânc eco. Şi nu-s mofturos. Sunt doar– Adică anumite mâncăruri nu-mi plac. Dar asta nu-nseamnă că nu-mi– Uite, nu-mi place să mănânc gem de zmeură. Îmi place gemul de zmeură, dar nu-mi place să-l mănânc. Îmi intră-ntre dinţi.
IACOB Deci ai carii.
GEORGE Nici halva nu mai pot mânca. Asta n-ar trebui să mă afecteze. Când eram mic am băgat în mine atâta halva, că acum n-o mai suport. Deci cariile nu mai sunt o problemă. (Pauză) Se poate şi fără halva. (Pauză. Cu oarecare disperare în glas) Îmi plăcea halvaua... Şi gemul de zmeură...
IACOB Fii bărbat, omule! Se poate trăi şi fără gem de zmeură şi fără halva.
GEORGE Sigur! Sigur! Trăiască cariile! Întâi gemul de zmeură, după care halvaua, dup-aia carnea roşie... şi unde-ajungem?!
IACOB Chiar mă gândeam: omnivori, vegetarieni, vegani, rovegani... Oare ce urmează?
IULIAN începe să râdă, deşi pare să nu fi înţeles discuţia. IACOB şi GEORGE îl privesc impasibili.
IULIAN (Oprindu-se din râs) Ce...? (Dregându-şi glasul) Ceva nu e-n regulă... Uite, cu vreo două zile înainte de caftul ăla, am fost la „Ando's”. Îmi place shaorma de- acolo.
GEORGE Colcăie de E-uri. O tocăniţă făcută acasă e sfântă.
IULIAN (Trecând peste observaţie) Erau trei tipi acolo, care serveau. Şi... n-aveau bărbie.
IACOB şi GEORGE se privesc unul pe altul, impasibili.
N-aţi văzut niciodată?! Sunt unii care parcă au bărbia retezată...
GEORGE Ba da. Sigur c-am văzut.
IULIAN Doar că acum erau trei. În acelaşi loc.
GEORGE Crezi că asta-i politica firmei?
IULIAN Asta sau... nu ştiu... e ceva... Nu ştiu... Un fel de triunghi al Bermudelor...
IACOB Apropo de asta: mai ştiţi de invazia aia de săptămâna trecută?
GEORGE A, da, licuricii!
IULIAN Licurici?! Ce licurici?!
IACOB Musculiţe!
Cei doi îl privesc nedumeriţi.
Drosophila. Au venit, se pare, de pe un câmp cu sfeclă neculeasă. (Pauză) Drosophila melanogaster. Se învăţa la şcoală despre ele. Musculiţele alea–
IULIAN Mă fut în drosophila şi-n mama lu' drosophila!
GEORGE (Deşi este evident că nu ştie despre ce e vorba) A, da, musculiţele...!
IACOB Au năvălit fiindcă–
GEORGE (Aproape simultan cu IACOB, ca şi cum ar vrea să spună el cauza, deşi n-o ştie) Au năvălit fiindcă–
IACOB se opreşte, ca şi cum ar aştepta ca GEORGE să continue.
GEORGE (Este clar că nu ştie continuarea) Ăăă...
Moment penibil, pe care IACOB nu vrea să-l scurteze.
IULIAN (Către GEORGE) „Au năvălit fiindcă...”?
GEORGE Ăăă... Fiindcă... ăăă...
IULIAN (Către IACOB) „Au năvălit fiindcă...”?
IACOB (După încă o penibilă pauză) Sunt frustrate sexual.
IULIAN şi GEORGE fac ochii mari.
Asta-i explicaţia ştiinţifică.
IULIAN Ştiinţifică...?!
IACOB Cică nişte cercetători britanici–
GEORGE Întotdeauna nişte cercetători britanici...
IACOB Da, cercetătorii britanici au spus că de aia sunt peste tot–
GEORGE (Satisfăcut nevoie-mare) Mi-am amintit! Sunt de la sfecla abandonată pe câmpuri!
IACOB ?!?
GEORGE Am văzut la ştiri!
IULIAN A dracului drosophia!
IACOB Drosophila.
IULIAN Tot un drac!
Sună mobilul lui IULIAN. IULIAN ia mobilul de pe noptieră şi răspunde.
Sanda...? Care-i faza? (Pauză) What the–?! (Se schimbă la faţă) Aici nu-i loc, mamă dragă, ţi-am zis... Ziceai c-ai treabă, că– Şi mâine e-o zi... (Pauză) Auzi întrebare... Nu, că-s bine. Mult mai bine. N-am nevoie de nimic, totu-i beton. (Pauză) Da, păpuşe. (Nervos) Băi, dacă-ţi zic! N-are rost să vii! (Pauză) Băi–
Se uită la telefon, se uită la LUCA. LUCA priveşte în gol. IULIAN îl priveşte agresiv, după care butonează telefonul, îl duce la ureche, aşteaptă o vreme, mişcându-se nervos prin salon. Îl ia de la ureche, îl butonează, cu nervozitate crescândă. Îl duce la ureche. Nu i se răspunde, drept care aruncă telefonul în pat.
Să-mi– Să-mi– Trebuie să piş!
IULIAN iese nervos din salon. GEORGE dă să spună ceva, când IULIAN reapare, val-vârtej, şi îşi ia telefonul de pe pat. Iese.

Scena IV

GEORGE, IACOB, LUCA

GEORGE (Pentru sine) Că tot veni vorba... (Îşi ia propriul telefon, îl butonează, aşteaptă) Bună, ce faci? Da, ştiu, da' voiam să-ţi zic să nu uiţi mâine de salata aia de boeuf. Mâncarea de-aici e infectă! (Pauză) Adevăru' e că puteai să faci un efort şi să vii. (Pauză) Vă ţin cam des după program... Ar trebui să-ţi cauţi alt post. (Pauză) Ziceam şi eu... Geta, nu vreau ca Robert să crească aşa, complexat de colegii lui cu bani– (Pauză) Dulciuri... Ceva dulce... (Pauză) Nu mi-a zis prea multe. Am impresia că nici el nu ştie ce am. (Pauză) Mie mi se pare bunicel. Da' ştii cum zic doctorii: câţi pacienţi, atâtea boli. (Pauză) Ei, nu e-n stare... Nimeni nu-i perfect... (Pauză) Se rezolvă, ai să vezi... (Pauză) Ce vrei să spui?
Generalului îi sună telefonul.
IACOB (Răspunde la telefon) Credeam că nu mai suni...!
Din acest moment, GEORGE şi IACOB vor vorbi în paralel la telefon, astfel că în pauza de aşteptare a replicii fiecăruia răspunde celălalt.
GEORGE Cum adică, „aşa iau lucrurile”?
IACOB Ce probleme?
GEORGE Pe cuvântul meu că nu înţeleg.
IACOB (Ironic) Soţul tău n-a fost în stare s-o repare?
GEORGE Geta, de unde scoţi chestiile astea?
IACOB Dac-ai luat un sărăntoc!
GEORGE Da’ cine a început cu aluziile? Eu?
IACOB Mi se pare evident. Dar nu dragostea îţi repară maşina, Zina!
GEORGE Vezi că am dreptate?
IACOB Eu aduc din pensie de patru ori mai mulţi bani decât aduce „soţiorul” tău din salariu.
GEORGE Exagerezi. Nu te scot întotdeauna vinovată!
IACOB Nu fi impertinentă cu tac-tu, că– !
GEORGE Da' când e...? Că tot timpul–
IACOB Ce?! Care criză de nervi, care criză de nervi?! Adică eu am fost de vină pentru firea ei slabă?!
Pentru prima dată, LUCA reacţionează întorcându-şi privirea spre IACOB. Apoi revine la impasibilitatea anterioară.
GEORGE Nu poţi spune că eu–
IACOB Asta-i ideea ta sau ţi-a băgat-o în cap „soţiorul”...?!
GEORGE Bine, draga mea, doar că–
IACOB Da' cum să-i zic? Că-i ca o domnişoară, bată-l bruma!
GEORGE Bine, bine, doar n-am dat cu paru'...
IACOB Îi zic cum vreau eu! Şi vezi că impertinenţa ta depăşeşte orice limită!

În salon intră MELANIA.



Scena V

LUCA, IACOB, GEORGE, MELANIA

MELANIA Ei, cum se mai simt domnii...?
GEORGE (În telefon) Gata, Geta, vorbim mâine, când vii. Te pup.
GEORGE închide telefonul, privindu-l pe IACOB ca şi cum ar vrea să arate că discuţia de la telefon n-are nici o importanţă.
IACOB (În telefon) Zina! Zina! (Pauză) Nici n-am nevoie!
IACOB închide nervos telefonul.
(Pentru sine) Ei, drăcia dracului!
MELANIA Îmi pare rău că că vă-ntrerup, dar... (Se apropie de patul lui IACOB) Aşa, ia să vedem… Domnu’ Deleanu, aveţi aici medicamentul dumneavoastră.
Îi dă pastila lui IACOB, acesta o înghite.
IACOB Domnişoară Melania, nu v-a zis nimic domn' doctor? Era vorba că-mi dă drumul.
MELANIA Nu-mi dă mie raportul, domnule Deleanu. Vă spune mâine. (În glumă) Mai răbdaţi până mâine...?
GEORGE Nu vine în seara asta?
MELANIA Nu, nu vine. (În glumă) Sper că n-o să vă faceţi de cap...
IACOB Dacă n-aţi fi atât de dulce, pastilele astea ar fi de două ori mai amare…
MELANIA Lăsaţi, domnu’ Deleanu… (Lui GEORGE) Domnu’ Bargan…
Îi dă medicamentele, GEORGE le ia.
Unde e domnul Bexa?
GEORGE Trebuie să vină. Ieşise la toaletă.
MELANIA Aha…
Se apropie de patul lui LUCA.
Şi-acum, ia să vedem ce mai face noul dumneavoastră coleg…
GEORGE E cam tăcut dumnealui…
MELANIA Ei, domnu’ Bargan…
IACOB Nu, domnişoară, are dreptate. Nu ne prea bagă-n seamă băiatu’ ăsta…
MELANIA Cu siguranţă ştiţi ce i s-a întâmplat, aşa că n-o să vă supăraţi dacă-i mai… retras, nu?
GEORGE (Neconvins) Da, ştim…
MELANIA (Lui LUCA) Ia să vedem…
Îi desface bandajele.
O, dar e foarte bine!. Ştiţi, domnul doctor mi-a spus că vă pot scoate bandajele. Gata, aţi scăpat!
MELANIA este evident atrasă de LUCA, dar acesta rămâne indiferent.
IACOB Domnişoară…
MELANIA Da?
IACOB Ştiţi… Aş vrea să vă întreb ceva…
MELANIA Spuneţi.
IACOB Dacă aţi putea să–
MELANIA se apropie de IACOB şi de GEORGE. Replicile care urmează sunt rostite aparte.
IACOB Dumneavoastră trebuie să fi aflat…
MELANIA Ce anume?
IACOB De ce şi-a…
Face gestul tăierii venelor.
MELANIA Sinceră să fiu, habar n-am. N-a vrut să-i spună nici măcar psihologului.
GEORGE Probabil din cauza unei femei.
IACOB Crezi? Ah, tinerii de azi, cu slăbiciunile lor… Şi când te gândeşti că guvernanţii vor să desfiinţeze armata! Păi unde se va mai forja bărbăţia, domnule?
MELANIA (Cu speranţă în glas) N-aveţi de unde şti. Poate că nu o femeie…
GEORGE (Neplăcut surprins) Doar nu un…
IACOB Ce?! „Un”?!
MELANIA (Tulburată) Sunt sigură că nu poate fi vorba de...
IACOB Nu m-ar mira! Cu degeneraţii ăştia, cu libertatea asta deşănţată!
MELANIA Exageraţi, domnule Deleanu!
GEORGE Dar nu la asta mă gândeam când am zis–
IACOB Crezi că nu e-n toate minţile?
MELANIA (Jignită ca şi cum ar fi luat-o personal) Cred că nu e cazul să vorbiţi aşa, domnule Deleanu!
IACOB Aveţi dreptate. Cine-şi taie– (Vede privirea MELANIEI, aşa că reformulează) Cine face chestia asta chiar în ziua când împlineşte treizeci de ani, nu poate fi...

Intră IULIAN.



Scena VI

LUCA, IACOB, GEORGE, MELANIA, IULIAN

IULIAN îşi ţine telefonul într-o pungă transparentă de nailon, pe care o ţine ca şi cum în ea ar fi apă şi un peşte. Are o mină scârbită şi distrusă în acelaşi timp.

MELANIA (Revine la nivelul vocii normale) Domnu’ Bexa, pe unde umblaţi? Parcă domnu’ doctor v-a recomandat odihna.
IULIAN Ce mai faci, Melania?
Pare că vrea să-i atingă fundul.
MELANIA Ia mâna! Şi pentru tine nu sunt „Melania”, ci „domnişoara asistentă”! (Privind punga ţinută în aer de IULIAN) S-a-ntâmplat ceva?
IULIAN (Stingherit) Nu.
GEORGE (Ironic) Îţi protejezi telefonul?
IULIAN (Agresiv) Da! (Ton mai domol) E doar–
GEORGE (Nevinovat) Doar nu l-ai scăpat în–
IULIAN (Repede) Nu! Doar că–
IACOB (Intuind sensul observaţiei lui GEORGE, cu mină satisfăcută) Sunt din ce în ce mai mici şi pot ajunge oriunde. (Râzând) Inclusiv în–
MELANIA (Amuzată) Las' că vă luaţi altu'. Mai trainic şi mai frumos...
IULIAN (Enervat de ridicolul situaţiei) Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. Eram– Şi a sunat– Şi– De la umezeală– Am palmele umede– E umezeală– N-aţi observat? Atmosfera e-ncărcată de vapori–
LUCA zâmbeşte. IULIAN observă. IULIAN e gata să-i spună ceva.
GEORGE ...de drosophila, nu de vapori.
IULIAN îl săgetează cu privirea pe GEORGE. E gata să-i spună ceva.
IACOB (Lui IULIAN) Ei, se mai întâmplă. Deşi– N-am eu dreptate că telefonu' fix era mai bun? Aveai linişte, nu-i purtai grija, că-l pierzi, nu-l scăpai în– (Se opreşte văzând expresia încruntată a lui IULIAN) Nu-l scăpai pentru că n-ajungea firu', în primul rând. În al doilea, că şi dacă-l scăpai, îl scoteai de fir. Ca la pescuit.
IULIAN dă să deschidă gura. Brusc, îi sună telefonul din pungă. IULIAN tresare.
MELANIA Văd că toată lumea-i bine, aşa că–

MELANIA iese.




Scena VII

LUCA, IACOB, GEORGE, IULIAN

IULIAN prinde telefonul prin pungă, apasă pe buton şi apropie, cam în silă, telefonul de ureche, dar cu grijă pentru a nu-şi atinge urechea.

IULIAN (În telefon) Magda, păpuşe... (Pauză) A, nimic, mi-a scăpat pe jos şi i-a sărit cartela. Uite, faza e că n-are rost să vii. (Pauză) Ce-ai zis? (Pauză) Mai zi o dată. Foşneşte chestia asta– (Pauză) Nailonul. (Pauză) Băi, lasă asta, n-am timp acum să- ţi explic! (Pauză) Deci, n-are rost. (Pauză) Nu, pen'că n-o să-ţi mai dea voie să intri. Au fost nişte probleme, a fost o inspecţie, de sus– Şi s-au luat că nu se respectă programu' de vizite, că– (Pauză) Păi nu ştiam nici eu, acu' am aflat, de la unii din salonu' de lângă. (Pauză) Voiam, ştii bine că abia aşteptam, doar nu degeaba te frecam la cap, nu? Hai, I pup you!

Închide telefonul. Priveşte în jur, ca şi cum ar căuta ceva. Pune punga cu telefonul pe marginea noptierei. Îl priveşte pe LUCA. Acesta se uită în gol, dar IULIAN “i-a rămas dator”.

IULIAN Te bucuri de show?
LUCA nici nu clipeşte.
Sunt convins c-ai tras tot timpul cu urechea la discuţiile noastre…
IACOB Ai dreptate! Asta ar fi culmea! Dacă nu vrea să stea de vorbă cu noi, înseamnă că trebuie să ne ţinem gura?!
GEORGE Nu zice nimeni să nu vorbim, da’ poate îl deranjează să vorbim despre el… cu el de faţă…
IULIAN Atunci să iasă. Cre’ că la glezne n-are–
GEORGE (Repede, lui LUCA) Sunt sigur că n-a vrut să–
IULIAN Nu-i nevoie să mă scuzi!
LUCA nu reacţionează. Replicile următoare vor fi rostite aparte.
GEORGE O fi încă în şoc, săracu’…
IULIAN La atâtea zile după?
GEORGE Ce vrei să spui?
IULIAN Sanda şi-a adus aminte c-a citit în ziar despre tip acu’ vreo săptămână. Cică n-a vrut să spună de ce-a făcut-o.
GEORGE Şi-ai lui? N-au declarat nimic?
IULIAN Se pare că nici unul dintre părinţi nu mai trăieşte. Şi e necăsătorit.
GEORGE Poate l-a părăsit vreo femeie.
IACOB Fire slabă, ce să mai…
GEORGE Adică n-a deschis gura de-o săptămână?
IACOB (Lui LUCA) Uite, băiete, nu ne-o lua în nume de rău… Cum te numeşti? Eu sunt Iacob Deleanu, general în rezervă.
IULIAN Îţi pierzi vremea.
IACOB (Lui LUCA) Eu am văzut multe la viaţa mea, da’ un astfel de gest… înţelegi ce vreau să zic… nu l-am înţeles niciodată. Nu e bărbătesc. Viaţa trebuie înfruntată.
GEORGE (Lui LUCA) Eu sunt George. Poţi să-mi zici George.
IULIAN Îl doare-n cot de voi.
IULIAN se întinde în pat.
GEORGE (Lui LUCA) De ce-ai făcut gestu’ ăsta?
IACOB (Lui LUCA) Poţi face o groază de lucruri. Întotdeauna e ceva de făcut. Şi dacă vrei să mori, măcar fă-o pentru patrie.
LUCA izbucneşte în râs.
IACOB Ce…? Ce-ai de râs, domnule? Ce-am zis aşa de râs?
Către ceilalţi doi.
Eu îi vorbesc omeneşte, şi el…
LUCA râde în continuare, IACOB se întoarce spre el.
Eşti un impertinent, domnule!
LUCA (Oprindu-se din râs, calm) Sunt doar mort.
Stupoare. Un moment prelungit de tăcere.
IACOB Ce naiba, spitalul ăsta chiar a ajuns spital de nebuni?!
IULIAN începe să râdă. GEORGE e şi el amuzat.
IULIAN (Ironic) Ia te uită: vorbeşte!
IACOB Dar ce vorbeşte! Auzi: „sunt doar mort!”
IULIAN (Lui LUCA) Dacă eşti mort, cum se face că vorbeşti?
LUCA Lăsaţi-mă-n pace!
IULIAN Cum adică, eşti mort?
LUCA (Resemnat) Sunt cum vreţi voi… (Le întoarce spatele)
GEORGE Poate n-ar strica să-ţi descarci sufletul… Se spune că mărturisirile te eliberează.
LUCA Soră! Soră!
IACOB Nu are cum să te audă, cabinetul e tocmai în capătul culoarului. Vrei să meargă unul dintre noi după ea? (Îi face semn lui GEORGE)
GEORGE Eu? De ce să mă duc eu?
IACOB Hai, domnule, ce faci atâtea nazuri?
GEORGE Du-te dumneata, dacă vrei! Nu-ţi sunt subaltern, generale!
IACOB Nu pentru mine o faci, domnule George, ci pentru el.
IULIAN Las’ că mă duc eu.

IULIAN iese. Se aşterne o tăcere prelungită până la intrarea lui IULIAN şi-a MELANIEI.



Scena VIII

LUCA, IACOB, GEORGE, IULIAN, MELANIA

MELANIA Ce s-a-ntâmplat?
LUCA Domnişoară, vă rog, nu mă puteţi muta înapoi? Sau unde vreţi dumneavoastră, numai să fiu singur.
MELANIA Dar ce, v-a supărat cineva?
LUCA Voiam doar linişte, atâta tot…
MELANIA Nu se poate. Ordinul domnului doctor e clar.
LUCA Nu voi face nici o prostie, pe cuvântul meu. Dacă-mi găsiţi un salon liber, promit să nu…
MELANIA Spitalul e plin…
LUCA Atunci daţi-mi drumu’ acasă…
MELANIA V-au supărat cumva domnii? Nu cred c-au avut intenţii rele.
IACOB Mai încape vorbă? Noi am vrut doar să-l cooptăm în conversaţia noastră…
MELANIA (Lui LUCA) Ei, vedeţi?
LUCA Nu găsiţi cumva… un salon cu bătrâni? Sau unul cu oameni pe moarte…?
MELANIA Domnii n-o să te deranjeze, nu-i aşa, domnule Deleanu?
GEORGE (Jignit că MELANIA i se adresează lui IACOB ca unui şef al „grupului”) Fiţi sigură de asta, domnişoară.
IACOB (Deranjat de intervenţia lui GEORGE) Nici o problemă din partea noastră, domnişoară asistentă.
LUCA (MELANIEI) M-aţi adus aici ca să fiu supravegheat, nu-i aşa?
MELANIA Nu te supraveghează nimeni. Dânşii sunt pacienţi, ca şi… tine. Luca… (I se adresează în şoaptă) Luca… O să treacă, să ştii… Orice ar fi fost… Dacă ai nevoie de ceva, eu sunt aproape. În cabinetul din capătul coridorului.
Scurtă pauză. Apoi se apropie de ceilalţi şi li se adresează aparte.
Dacă aveţi nevoie de mine, ştiţi unde mă găsiţi. Aveţi grijă să nu facă vreo prostie, bine?

MELANIA iese.



Scena IX

LUCA, IACOB, GEORGE, IULIAN

După un interval de stânjeneală, fiecare încearcă să-şi găsească o ocupaţie: GEORGE mai deschide un borcan cu compot, IACOB priveşte pe fereastră, IULIAN îşi ia telefonul şi, prin pungă, îl butonează.

IULIAN (La telefon) Băi, de ce nu răspunzi?! Să nu zici c-ai plecat! Păi de ce?! Băi, ce ţi-am spus eu...? (Pauză) Să– (Pauză) Nu! Să nu vii! (Pauză) Ai înţeles tu aiurea! E control în spital, nu mai dau voie la nimeni. (Pauză) Sanda! Lasă– Nu-i vina mea. Dacă tot te-ai pornit, bagă şi tu un shopping şi gata! Uite, ia-ţi rochia aia căcănie. Decartez eu. (Pauză) Ei, nu-mi plăcea...! (Pauză) Băi, nu ştiu de un' le scoţi... (Pauză) Hai, că eşti varză! Hai, man, că– (Pauză) Aşa te vreau, păpuşe! Bye!

IULIAN lasă telefonul-în-pungă pe noptieră şi se-ntinde pe pat. După un interval de tăcere, în care GEORGE a terminat borcanul de compot iar IACOB s-a întors la propriul pat...

GEORGE (Lui LUCA) Eşti nedrept, tinere. Nimeni nu te-nţelege mai bine decât noi.
IACOB Şi noi suntem bolnavi, să ştii!
GEORGE Nici noi nu ne simţim bine.
IACOB Şi nu-i bine să ţii în tine. Te putem ajuta să te eliberezi.
LUCA Să mă eliberez…?
IACOB Viaţa merge mai departe.
GEORGE Moartea nu e o soluţie.
LUCA (Se întoarce spre ei) Voi chiar vorbiţi serios… (Scurtă pauză) Chiar sunt curios: cum mă puteţi ajuta să mă eliberez?
GEORGE Po… poftim?
LUCA Hai, eliberaţi-mă.
IACOB Ce?
LUCA A, deci nu vorbeaţi serios. Mă gândeam eu…
Le întoarce spatele.
IACOB Nu, nu, stai! Vorbeam serios, să ştii.
LUCA Daţi din gură, atâta tot.
GEORGE Ce tot spune acolo?!
LUCA (Pentru sine) Nu ştiu cine m-a pus să… Doar sunt mort, ce mă-sa!
IULIAN face gestul prin care indică batjocoritor celorlalţi că LUCA „e dus cu capul”.
IACOB Ce tot vorbeşti, omule?
LUCA (Revelaţie) Asta înseamnă… asta înseamnă că nimic nu mai are importanţă… Asta înseamnă… că ai avut dreptate, generale! Sunt liber!
IULIAN Generale, individu’ e ţăcănit.
LUCA (Către cei trei) Iar voi nu existaţi.
IACOB Ba, pardon!
IULIAN E haios tipu’. Da’ îl preferam cu lacătu’ pus.
LUCA Cam târziu, malacule!
IULIAN Pe mă-ta!
Sare spre LUCA, dar GEORGE îi taie calea.
GEORGE Lasă-l.
IULIAN Tu ce-i tot iei apărarea, domnu’ George?
GEORGE Fin’că nu i-s minţile acasă. Dai într-un nebun?
IULIAN Nu ştiu zău dacă e chiar aşa de nebun.
GEORGE Chiar tu ai zis că…
IULIAN Am zis, n-am zis, mie mi se pare cam obraznic gagiu’, şi-i defrişez mecla!
LUCA Tu? Numa’ gura de tine.
IULIAN Ascultă, bă!
IACOB îi aţine calea.
Dacă mă inervez, îţi dau borşu’!
IACOB Nu merită. N-are rost să te pui cu… Fac pariu că-ntr-o zi, două, îl duc la nebuni.
IULIAN Ne duce de nas pe toţi. Nu e mai sărit decât mine…
LUCA Bine zis!
IULIAN Te rup, bă!
IACOB Iuliane! Ascultă comanda la mine!
LUCA izbucneşte în râs.
IACOB (Iritat, spre LUCA) De ce râzi, domn’e? (Către ceilalţi doi) Ce-am zis aşa de râs? Spuneţi şi voi…
IULIAN Dacă-i sărit, de ce-i ceri să-ţi răspundă? Râde şi el, ca idiotu’!
IACOB Ştii ce cred? Cred că îşi bate joc de noi. Numa’ face pe săritu’.
IULIAN Aha, şi când eu am zis asta, m-ai luat cu „ascultă comanda la mine!”
LUCA râde din nou.
IACOB (Exasperat) Spune, domn’e, de ce râzi?!
IULIAN Generale, îl pocnesc!
LUCA (Lui IULIAN) Şi trebuie să-i ceri voie generalului ca s-o faci?
IULIAN Bineînţeles că nu! Dacă nu încetezi, te pocesc, oricât ai fi tu de–
GEORGE (Întrerupându-l pe IULIAN) Hei, hei! Ce-ar fi să ne calmăm?
LUCA (Lui IULIAN) Hai, ce mai aştepţi?
IULIAN (Ton amuzat) Ştii că ai tupeu? Se pare că ai ceva sânge-n sculă, deşi eşti o aschimodie! Uită-te la tine: te bate vântu’. Mi-e că dacă te ating, o să te am pe conştiinţă.
LUCA Zi mai bine că n-o faci pentru că nu ţi-a dat verde generalu’.
IULIAN (Nu mai rabdă) ‘Tu-ţi gura…!
Se repede la LUCA.
GEORGE Stai, Iuliane! Hai să fim noi rezonabili, că altfel o să avem nevoie de asistentă. Sau chiar de doctor, Doamne fereşte!
IULIAN O caută cu lumânarea, cum să fiu rezonabil?
LUCA (Lui GEORGE) Are dreptate, un bizon nu poate fi rezonabil.
IULIAN Păduche, îţi mut fălcile!
LUCA Ce faci, colonele, nu-ţi poţi controla gealatul?
IACOB General, nu colonel!
LUCA Te-am degradat fin’că n-ai autoritatea necesară ca să-ţi stăpâneşti „subalternul”.
IULIAN Nu-s subalternul nimănui!
IACOB N-ai autoritatea necesară pentru a mă degrada, măgarule!
LUCA Salonul ăsta nu e sub comanda ta, maiorule! Şi nici măcar Iulian…
IACOB Nu-s maior, impertinentule!
LUCA …Deşi ar avea nevoie de-un creier la atâţia muşchi. Dar nu de creierul tău, maiorule!
IACOB Dacă-mi mai zici maior, te– te–
LUCA Mă raportezi asistentei? Mi se pare firesc: aici ea e colonelul.
GEORGE (Curiozitate inocentă) Şi general cine ar mai fi?
LUCA Cum cine? Medicul, bineînţeles.
IACOB (Privindu-l crunt – uluit pe GEORGE) Domnu’ George!
LUCA Săracu „dom’ George”… A-ncercat şi el să ia comanda salonului, da n-a reuşit. Îi lipseşte ceva: grosolănia ta, maiorule!
IACOB Dacă nu taci, eu te pocnesc, să ştii! Nu-mi pasă că eşti în convalescenţă.
LUCA Sunt mort, maiorule, ţi-am mai zis.
IULIAN Las’ că-ţi închid eu gura!
LUCA Acum îmi cereţi să tac? Mai devreme voiaţi să vorbesc. Hotărâţi-vă!
GEORGE Terminaţi, oameni buni! Suntem într-un spital, ce Dumnezeu…
IACOB Iar te bagi, domnu’ George?
LUCA Apropo, maiorule! Nu se zice „domnul George”, ci „domnul Bargan”, pe numele de familie.
IACOB Nu e treaba ta! Zic cum vreau.
LUCA Pe principiul ăsta poţi să şi boncăluieşti.
IACOB Ascultă-mă, domnule… cum te cheamă?
LUCA Treaba mea!
IULIAN Generale, dă-l în mă-sa!
GEORGE Da, poate aşa e mai bine.
IULIAN Până la urmă e simplu: nu-l mai luăm în seamă.
IACOB Ai dreptate. E un nesimţit care nu merită să-ţi faci nervi.
Cei trei încearcă să-l ignore: GEORGE îşi răsfoieşte ziarul, IULIAN îşi pune o pereche de căşti pe urechi etc.
LUCA Nţ! Hei, domnilor, sunt aici. Aţi vrut să vă vorbesc – aşa că acum (Gest larg) sunt al vostru!
IULIAN Propun să-l legăm de pat şi să-i punem căluş.
GEORGE În nici un caz! Doar nu suntem barbari.
LUCA Corect! Sunteţi doar nişte muşte în pânza mea, iar până seara veţi rămâne fără sevă!
IULIAN Gata! Îl leg!
GEORGE Şi când o să apară asistenta, ce-o să-i spuneţi?
IULIAN Îl băgăm sub pătură şi tipei îi spunem că doarme.
GEORGE Şi dup-aia ce-o să se întâmple? La un moment dat va trebui să-l dezlegăm, nu?
LUCA Vă zic eu ce-o să se întâmple: o să vorbesc. Şi nu despre starea vremii. Şi nu cu pereţii. Cu cine credeţi că o să vorbesc, hm? Hai, daţi-vă cu părerea…
IACOB Şi cine-o să te creadă?
LUCA Maiorule, la asta nu m-aşteptam! Să te cobori tu până la nivelul muşchilor fără creier… (Îl arată pe IULIAN) Păi el comandă aici?
IULIAN Nu-ţi convine să-nghiţi căluşu’, hă? Ţi-e frică, hă?
LUCA Dar ţie? Dacă, totuşi, unul dintre voi va vorbi? Uite, de pildă… el!
LUCA îl arată pe GEORGE.
IULIAN Eram sigur! Aş fi băgat mâna-n foc că el va da’ din clanţă!
GEORGE Eu? De unde până unde?
IULIAN Tu ai să vorbeşti, nu?
GEORGE Dumnezeule! Nici nu l-am legat şi deja eu v-am trădat?
IACOB Mda! Are dreptate.
GEORGE Cine?
IACOB (Îl arată pe LUCA) El.
IULIAN Băga-mi-aş! Până adineauri era un biet scrântit, iar acum are dreptate?!
IACOB Stai puţin! Ce rost are să ne creiem probleme? Ce rost are să ne tot contrazicem din cauza lui? E simplu: îl lăsăm să vorbească. Cât o să reziste?
IULIAN Da’ noi, noi cât o să rezistăm? Pe mine mă inerva de când era mut, d-apăi acum?
IACOB La un moment dat se va plictisi, dacă-l dăm dracului.
IULIAN Dar aţi auzit ce spune?!
GEORGE Vorbeşte în dodii. Atâta tot.
IULIAN Ţie-ţi convine. Nu de tine s-a luat.
GEORGE Şi ce? Eşti om în toată firea. Nu suporţi câteva vorbe, acolo?
IULIAN Câteva vorbe? Dacă la discotecă avea cineva tupeu’ lui, îşi pierdea dinţii-n doi timpi şi trei mişcări.
IACOB (Lui LUCA) În fond, ce doreşti? Ce dracu’ doreşti?
LUCA Să părăsiţi salonul.
IACOB Cee?! Ce-ar fi să-l părăseşti tu!
IULIAN …Pe geam, eventual?
GEORGE (Lui LUCA) Nu crezi că exagerezi?
LUCA Deloc. Viaţa e scurtă. A, uitasem, e chiar mai rău de-atât: deja sunt mort.
GEORGE Explică-ne şi nouă, ce vrei să spui cu „sunt mort”?
LUCA N-am de spus decât un lucru: acum unşpe zile mi-am tăiat venele.
GEORGE Şi-ai fost salvat: uită-te în jurul tău…
LUCA N-am fost salvat. Să ţi se dea îngrijiri medicale când tu ai chef s-o mierleşti nu înseamnă să fii salvat. Sunt mort.
IACOB Domnu’ George, de ce-i cauţi în coarne?
LUCA (Îşi arată încheiturile lui gEORGE) Ce crezi că-s astea? Tatuaje?
GEORGE Nu, dar însemnă c-ai fost salvat.
LUCA Temporar.
IULIAN Aha, deci nu eşti mort!
LUCA Ba da. Doar că dau din gură şi nu put. Sper…
Îşi miroase subsuorile.
IACOB (Lui George) Tu stai să-l asculţi? Eu m-aş mira să nu fim la „camera ascunsă”!
LUCA (Lui GEORGE) N-ai cumva un cuţit în noptiera aia?
GEORGE Păi…
LUCA Ai sau n-ai? Ai, trebuie să ai…
IACOB E clar, suntem filmaţi! (Cercetează din ochi încăperea) Unde naiba au ascuns-o?
LUCA (Se întoarce spre IACOB) Vrei să-ţi dovedesc că nu suntem la „camera ascunsă”? Dă-mi un cuţit! Vrei sau nu să scapi de gura mea?
GEORGE Doar n-o să-i daţi…?
IACOB De ce nu? O să intre imediat asistenta şi-o să ne spună c-am fost filmaţi.
GEORGE Aici, în spital? Nu cred că le-ar da voie.
IACOB Sau e vreun test psihologic. Ştii tu: să vadă cum reacţionăm în situaţii ciudate… Nu ţi s-a părut că asistenta era cam teatrală?
LUCA Hai, boşorogule, lasă gargara şi dă cuţitu’! Vrei să te-njur ca să mi-l dai? Vrei să te bag în mă-ta?
IACOB Nu mă tenta, spurcatule!
GEORGE Nu-i daţi, domnu’ Deleanu, că nu-i zdravăn!
LUCA (Lui GEORGE) Şi tu, Brutus?
GEORGE dă să deschidă gura, dar LUCA i se adresează lui IACOB.
Ei, ce zici, mi-l dai?
IACOB (Pentru sine) Pe mă-ta de nebun!
IULIAN Parcă stabilisem că nu e nebun!
GEORGE (După un moment de ezitare) Spune-mi, de ce-ai făcut-o?
LUCA De ce mi-am tras „tatuajele”? Sunt la modă.
IULIAN (Pufneşte) E dus, tată!
LUCA Iar voi sunteţi inutili! Voi şi restul lumii. Şi nici eu nu fac excepţie.
IULIAN Păi atunci, cară-te!
LUCA Nu! Nu-mi mai spune nimeni ce să fac. Acum nu-mi mai e teamă nici măcar de-un dulap ca tine. Toată viaţa am făcut ce-au vrut alţii: tata, mama, diriginta, poliţia, şefii, semafoarele! Tot timpul am urmat raţiunea, morala, regulile societăţii. Mereu am tăcut în preajma a violenţei, a vanităţii, nesimţirii.
IACOB Altfel spus, ne faci nesimţiţi!
LUCA Nu eu vă fac. Eu constat ceea ce sunteţi.
IACOB Cum îţi permiţi? Sunt general în rezervă şi am nepoţi. Oamenii mă respectă.
LUCA Oamenii sunt politicoşi. E cu totul altceva. Nu văd cum ar respecta un fanfaron.
IACOB Nu-ţi permit!
LUCA Da? Şi ce-ai să-mi faci?
IACOB îl priveşte crunt, fierbând.
Auzi: „Oamenii mă respectă.” Căcat! Ştii ce, maiorule? Nu faci nici cât o ceapă degerată!
IACOB (Exasperat) Iuliane, arde-i una şi din partea mea!
IULIAN dă să-l lovească.
LUCA (Lui IULIAN) Şi mai zici că nu eşti subalternul lui?
IULIAN (Ezită) L-aş arde cu plăcere, da’ mi-e că-l omor.
LUCA Eşti un subaltern indisciplinat, Iuliane. Îmi dai voie să-ţi spun pe nume, nu? A, uitasem: nu trebuie să-mi cer voie. Sunt liber să vorbesc cum vreau.
IULIAN Iar eu sunt liber să-ţi mut fălcile. Ce zici?
LUCA E riscul pe care mi-l asum atunci când spun lucrurilor pe nume. Când spun ceea ce văd.
GEORGE Şi dacă nu vezi cum trebuie?
LUCA Şi tu le vezi cum trebuie? Mă piş pe „cum trebuie”! Vă ascult fără voia mea de azi dimineaţă. Acum ştiu nu numai ce-aţi spus, ci şi ce n-aţi spus. Sunteţi nişte cărţi deschise. Şi proaste.
IULIAN Care o să-ţi spargă nasu’!
LUCA Păi tu eşti cea mai idioată.
IULIAN Eşti cel mai tâmpit cretin pe care-l ştiu!
LUCA Tu, de pildă, Iulian Bexa, eşti un bodyguard fără creier care pocneşte capete seci la discotecă. Îţi place să fuţi şi să bei, dar cel mai tare îţi place să fii mândru de faptul că fuţi şi că bei. Eşti un cocoş care i-o trage şi Sandei şi Magdei şi care peste o lună i-o va trage şi cine ştie cărei Cerasele sau Manuele.
IULIAN Şi ce te doare pe tine cu cine mi-o trag eu?
LUCA Nu mă doare. Tocmai asta e: nici pe tine nu te doare decât de propria persoană. Eşti un egoist şi un cap pătrat care sparge alte capete pătrate.
IACOB Aşa ceva n-am mai pomenit! Cine-ţi dă ţie dreptul să-l judeci? Şi cine-ţi dă dreptul să vorbeşti aşa de urât despre un om care nu ţi-a făcut nimic?!
LUCA A, domnu’ Deleanu! Pardon, „domnu’ Iacob”. Nici cu tine nu mi-e ruşine. Tu eşti un ofiţer în rezervă care, fiindcă n-a mai putut teroriza soldăţei de plumb, şi- a terorizat soţia pân-a omorât-o, iar acum îşi bate la cap ginerele şi fiica…
IACOB (Indignat) Nu ştiu de ce stăm să-i ascultăm bazaconiile!
LUCA …Eşti un soldat care crede că milităria e totul şi care nu e decât un cabotin înfumurat şi incult. Ai fi bun de dictator, „domnu’ Iacob”, numa’ că s-au dus vremurile alea, aşa c-ai rămas un cocoş frustrat şi fără maniere!
GEORGE Ce-i aia „cabotin”?
IACOB (Violent, lui GEORGE) Eşti un dobitoc!
GEORGE Ce-ai cu mine, generale?!
IACOB Tu! Tu i-ai luat tot timpul apărarea! Tu i-ai dat tot timpul nas, şi uite!
GEORGE Eu nu te-am jignit, generale! Da’ are dreptate să spună că faci pe comandantu’ în salonu’ ăsta de parcă ţi-am fi subalterni!
IACOB Că tu ăi fi v’un bărbat adevărat! Mă faci să râd, căcat cu ochi ce eşti! Tot timpu’ te bagi în vorbă de parc-ai avea ceva de spus! (Lui LUCA) Despre el nu ai de zis nimic? Nu că pân-acum ai fi spus altceva decât tâmpenii!
GEORGE Despre mine n-are ce să spună.
IULIAN Da, tu i-ai luat tot timpul apărarea! Ştii să pupi în cur, nu? Pe primari, pe nebuni…
GEORGE Da, chiar am dat mâna cu primaru’! Şi ce? E un om deosebit, să ştii!
LUCA O, domnu’ Bargan e o piftie!
GEORGE, jignit, uluit, rămâne fără replică.
IACOB (Ironic, lui GEORGE) N-are ce să spună, ha?
LUCA Tu, George Bargan, eşti cel mai moale şi cel mai vanitos. Eşti un contabil care-a visat să ajungă şef de partid sau actor de cinema. Crezi că eşti plin de calităţi pe care ceilalţi nu le observă, dar eşti la fel de gol ca şi ăştialalţi doi. Marea ta satisfacţie e c-ai dat mâna cu primarul! Să mori de râs, nu alta! Frustrările ţi le reverşi asupra soţiei, pe care o desconsideri. Un vanitos în plus, un căcat în ploaie!
GEORGE Nenorocitu’ naibii!

GEORGE se repede asupra lui LUCA şi, înainte ca IACOB sau IULIAN să poată interveni, îl loveşte în figură. LUCA se prăbuşeşte.

ACTUL II
Scena I

LUCA, GEORGE, IACOB, IULIAN

Câteva secunde mai târziu faţă de momentul anterior.

IACOB (Lui GEORGE) Ce-ai făcut, nenorocitule?!
IACOB şi IULIAN îl ridică pe LUCA şi-l aşează în pat.
LUCA Luaţi mâinile de pe mine!
IACOB (Lui LUCA) Linişteşte-te!
GEORGE (Speriat) N-am vrut… Pe cuvântul meu că n-am vrut…
IACOB (Lui GEORGE) Gata, faptu-i consumat.
IULIAN (Ironic, lui GEORGE) „Nu da, că dau eu!” (Râde)
GEORGE Da’ n-am vrut…
IACOB (Lui GEORGE) Nu te mai văicări!
LUCA geme. IACOB i se adresează, încercând să facă haz de necaz.
Ei, se mai întâmplă şi de-astea… Nu e grav. Ehe, câţi pumni am încasat şi eu…! (Repede) Nu că n-aş fi dat şi eu. Dimpotrivă. Mult mai mult decât am primit!
LUCA Lăsaţi-mă-n pace!
IACOB (Turuie în continuare) Uite, sunt convins că şi Iulian, cât e el de bine făcut, tot a mai încasat câteva.
IULIAN Am încasat pe dracu!
IACOB (Lui LUCA, făcându-i cu ochiul) Nu-l lua-n seamă…
IULIAN Generale, nu-i mai da nas. A meritat-o.
IACOB (Lui IULIAN, cu voce scăzută) Ţine-ţi gura!
IULIAN Mie nu-mi dă nimeni ordine, generale. Nu sunt în armata ta de căcat!
LUCA (Revenindu-şi din şoc, pipăindu-şi falca şi constatând că sângerează, cu o curiozitate aproape ştiinţifică) Sânge.
IACOB (Lui IULIAN) Tu să nu vorbeşti aşa de armată, mă!
IULIAN (Ironic) A, numai tu ai voie s-o înjuri!
IACOB N-am înjurat-o.
IULIAN Ce?! Ai şi uitat ce-ai spus acum o oră? Sau numai ofiţerii pot beşteli armata?
LUCA Hei, hei! Aţi uitat că eu sunt personajul principal aici?
IULIAN (Lui LUCA, ameninţător) În mă-ta! M-am săturat de fiţele tale!
LUCA (Tare) Soră! Soră!
IACOB (Lui LUCA) Hai să nu ne pripim.
LUCA Soră!
IACOB (Lui GEORGE) Fă ceva, mototolule! Cere-ţi scuze!
IULIAN (Lui GEORGE) Trimite-l la origini!
LUCA Soră!
GEORGE (Lui LUCA) Sunt un om paşnic…
LUCA (Lui GEORGE) Paşnic? Mi-ai spart buza, boule!
GEORGE N-am vrut…
IACOB Nici scuze nu ştii să-ţi ceri! De fapt, nu ştiu de ce mă agit. Nu eu am făcut pocinogu’!
LUCA Ei, căpitane, nu te grăbi…
IACOB General, nu căpitan!
LUCA …Ai uitat când îi ordonai malacului să mă pocnească?
IACOB Dar n-a făcut-o. Aşa că…
LUCA Numai că asistenta o să mă creadă pe mine…
IACOB Nu înţeleg.
LUCA Ba înţelegi. Buza asta ruptă, vânătaia, plus nasturele rupt…
IACOB Care nasture?
LUCA Ăsta.
Trage brusc de cămaşa de pijama, dar nasturii rezistă.
Ăsta…
Mai trage o dată. Nasturii rămân la locul lor. La a treia încercare pânza pijamalei se rupe.
… şi pijamaua asta sfâşiată… sunt dovezile mele împotriva cuvântului vostru.
IULIAN Al lui, vrei să zici.
Îl arată pe GEORGE.
LUCA Al vostru. Voi doi m-aţi ţinut, iar „paşnicul dom’ George” a dat.
IULIAN (Indignat, lui IACOB) Glumeşte, generale, nu-i aşa?
IACOB (Lui LUCA, scos din minţi) Dumnezeii…!
Îl loveşte în plex. LUCA icneşte, se chirceşte, cu răsuflarea tăiată.
IULIAN Generale!
Îl apucă pe IACOB de umeri, încercând să-l tempereze.
IACOB Mă limbric! Mă– mă– gândac de bucătărie! Te omor, fir-ai tu să fii!
IULIAN Generale, nu!
Îl ţine pe general până când se calmează.
LUCA (Printre gemete) Căpitane, ştii să dai…
IACOB Nu sunt căpitan, dumnezeii tăi…! Te strâng de gât, nenorocitule!
GEORGE (Intervine alături de IULIAN) Domnu’ Deleanu, calmaţi-vă!
IACOB Să mă calmez?! Să mă calmez?! Din cauza ta suntem în situaţia asta iar tu- mi spui să mă calmez?!
GEORGE Din cauza mea? Da’ cine-l tot îndemna pe Iulian să-l atingă pe nebun?
IACOB Da’ nu l-a pocnit, nu?
GEORGE Ai făcut-o tu, în schimb!
IACOB Iar tu ai făcut-o primul! Şi se şi vede!
IULIAN Generale, nu ştiu de ce ne agităm. Dobitocu’ a făcut-o, el să plătească. Cine o să fie crezut? Sinucigaşul zărghit sau noi?
GEORGE (Ameninţător) A, da? „Dobitocul”? Ai scăpat din vedere că în toată povestea asta cineva pierde oricum…
IACOB (Lui IULIAN) Ai comis-o, Iuliane!
IULIAN (Nedumerit) Am comis-o?
GEORGE (Sarcastic) Un nebun nu poate fi crezut. Da’ un nebun şi unul dintre făptaşi?
Moment de suspans.
IACOB (Lui GEORGE, pe ton împăciuitor) Domnu’ Bargan…
LUCA „Domnu’ Bargan”?
IACOB Domnu’ Bargan, nu te lua după Iulian, că nu ştie ce vorbeşte.
IULIAN Haida, de!
IACOB Doar nu te iei după ce zice un pachet de muşchi.
IULIAN e neplăcut surprins. IACOB îi face cu ochiul.
IACOB Sau după săritu’ ăsta de pe fix. Poa’ să zică ce-o vrea, da’ nu va putea dovedi nimic. Buza spartă, o vânătaie, o pânză ruptă? Nu ştiu, domn’e, noi stăteam liniştiţi de vorbă, când pe individ l-au apucat pandaliile şi-a-ncercat să se dea cu capu’ de pereţi. Noi, toţi trei, am încercat să-l oprim, şi-atunci s-a produs accidentul nefericit… S-a smucit din mâinile noastre, a căzut şi s-a lovit… Am reuşit să-l reţinem, însă s-a zbătut atât de tare că pijamaua i s-a rupt…
LUCA Accident nefericit? (Ameninţător) Bine…! (Tare) Soră! Soră!
GEORGE (Neliniştit) Ce faci?
LUCA O chem pe asistentă. „Accidentul” trebuie imediat semnalat, nu?
IACOB (Neliniştit) Ce mai pui la cale?
LUCA Eu? Nimic. Dar sunt curios pe cine o să creadă domnişoara Melania, cea care mi-a scos cu atâta tandreţe bandajele de la mâini… Pe voi sau pe mine, cel care mai adineauri a chemat-o ca să se plângă de colegii de salon?
IACOB Chiar aşa… Pe tine, sinucigaşul, sau pe noi? Că doar pe noi ne-a rugat să fim atenţi la zbuciumatul lor coleg de salon?
LUCA Întocmai. Câtă grijă, nu? Hai să vedem cine are dreptate.
IACOB (Provocator, sigur pe el) Hai să vedem.
LUCA Oricum, până la urmă tribunalul va decide.
GEORGE (Înspăimântat) Tribunalul? Care tribunal?
LUCA Ăla-n care o să fiţi prezenţi ca acuzaţi.
GEORGE (Lui IACOB) Generale, ce zice ăsta…?
IACOB Ne abureşte.
LUCA (Tare) Soră!
GEORGE (Alarmat, lui IACOB) Şi dacă vorbeşte serios? Generale, n-am fost în viaţa mea într-o sală de judecată. Nici măcar ca spectator…
IACOB Nici n-o s-ajungi.
LUCA Nu? Mai vedem…
Se ridică din pat şi se îndreaptă spre uşă.
IACOB Şi chiar dac-ajungem, n-o să aibă el câştig de cauză.
GEORGE (Lui LUCA) Stai! Îmi cer scuze. Regret ce-am făcut şi te rog să mă ierţi…
LUCA (După o pauză) Se marchează. (Către IACOB şi IULIAN) Şi voi?
IULIAN Noi ce?
LUCA Aştept scuze şi din partea voastră.
IACOB Nici nu mă gândesc.
LUCA Atunci nu le accept nici pe-ale lui.
Îl arată pe GEORGE.
GEORGE Stai! (Lui IACOB) Doar n-o s-ajung în proces din cauza voastră!
IACOB Tu nu-nţelegi că nu poate dovedi nimic? Te trage-n piept.
GEORGE Sunt un om obişnuit. N-am fost în viaţa mea…
IACOB (Ironic) Da, ştim. În viaţa ta n-ai fost la un proces.
GEORGE Să ştiţi că dacă nu faceţi ce spune, o să zic ca el. Vă trag după mine!
IACOB Eşti un laş! Şi-un prost!
GEORGE A, deci asta e părerea ta despre mine, de fapt!
IACOB Da, asta e! Nu-ţi dai seama că tocmai pe laşitatea ta se bazează?
GEORGE (Orbit de furie) Nu mă interesează! O să faceţi cum vreau eu!
IULIAN O să facem cum vrea el (Îl arată pe LUCA), tâmpitule!
GEORGE Şi să nu mă faci tâmpit, mucosule! Am de două ori vârsta ta, aşa că-ţi interzic să-mi vorbeşti aşa!
LUCA Hei, băieţi, lăsaţi păruiala! Eu nu mai aştept, să ştiţi.
IACOB (Excedat, lui LUCA) Fie! Uite, îmi cer scuze pentru lovitura aia. Am făcut un gest regretabil…
LUCA Bine… Şi-acum, el.
Îl arată pe IULIAN.
IULIAN Ce?! Eu nu te-am atins.
LUCA M-ai jignit. M-ai înjurat. M-ai făcut „păduche”.
IULIAN Iar tu pe mine „bizon”!
LUCA Îţi permiţi să negociezi? Bine, am o treabă cu–
A ajuns în faţa uşii.
IACOB Stai! (Lui IULIAN) Hai, cere-ţi scuze!
IULIAN Căcat! Voi îl plezniţi şi eu trebuie să mă scuz?!
GEORGE Două vorbe şi-am încheiat circul ăsta!
IULIAN Pe care el l-a-nceput!
Îl arată pe LUCA.
LUCA Eu? Nu voi, curioşilor? Nu voi, cei care muriţi dacă nu aflaţi de ce mi-am tras „tatuajele”, de ce tac, de ce vorbesc, de ce am pijamaua galbenă, de ce mănânc pe gură?!
IACOB (Lui IULIAN) Ştii bine că dacă te pui cu nebunii… Hai, domn’e, ce te coieşti atâta?
IULIAN Nu vreau!
IACOB (Izbucnind) Ba o să vrei, ce mama mă-sii! Doar n-o să ne ţigănim până mâine dimineaţă pentru că tu, un mucea fără pic de disciplină, n-ai chef să spui trei cuvinte.
IULIAN Aha, acuma sunt „mucea”! Mai devreme eram un tânăr promiţător... Ei bine, nici nu mă gândesc. Să vezi şi tu, generale, cum e să fii la cheremul cuiva!
GEORGE (Lui LUCA) Omule, el nu ţi-a făcut nimic… Hai s-o lăsăm moartă…
LUCA Nu. Ori toţi, ori…
IACOB (Lui IULIAN) Adică îmi calc pe inimă eu, Iacob Deleanu, general în rezervă, iar tu, un amărât de bătăuş, nu poţi s-o faci?! Dacă nu spui ce vrea, atunci eu o să fiu cel care te-nfundă, să ştii!
IULIAN În cazu’ ăsta îţi mut falca, boşorogule!
IACOB dă să-l lovească. IULIAN îl respinge cu uşurinţă, doar îmbrâncindu-l. LUCA se amuză.
IULIAN M-aţi făcut fiecare cum v-a venit la gură, şi-acum îmi cereţi să mă scuz! (Lui LUCA) Şi nu mai rânji aşa, că-ţi primeşti şi partea mea! Şi-o să te doară de- adevăratelea!
LUCA Căpitane, domnu’ Bargan, dacă individu’ mă atinge, prevăd un caz interesant pentru justiţia noastră. Ca să nu mai vorbesc despre cum o s-arate în ziare. Parcă văd titlurile: „Sinucigaş în convalescenţă agresat de trei bolnavi la Spitalul Central”; „Agresorii sunt un bătăuş, un pensionar şi-un contabil”; „Ostilităţile au fost conduse de contabil”; „Pensionarul, deşi general în rezervă, a ascultat de ordinele bătăuşului”.
IACOB (Turbat, lui IULIAN) Ce dracu’ mai aştepţi?
IULIAN Să-l ating?
IACOB Nu, pentru numele lui Dumnezeu! Să-ţi ceri scuze.
IULIAN Nu. Oricum, nu mă puteţi obliga.
GEORGE (Speriat) Ziare?! În viaţa mea n-am–
IACOB (Ironic) Da, ştim: în viaţa ta n-ai fost în ziare! Mă-ntreb dacă ai fost undeva în viaţa ta!
IULIAN (Sarcastic) A, uitasem: ai dat mâna cu primaru’ şi-ai mâncat salată de boeuf...
GEORGE Mai bine decât să mă trezesc la închisoare.
IACOB (Exasperat) Da’ nu ajungi la închisoare, omule!
GEORGE (Nesigur) Nu ştiu. (Ameninţător) Da’ n-o să fiu acolo singur, să ştiţi!
IULIAN Deja ai ajuns la închisoare?!
GEORGE De la tribunal la închisoare nu e decât un pas, nu?
IULIAN Eşti idiot. Ăsta (Îl arată pe LUCA) băşeşte şi el două vorbe-n vânt, şi tu stai să-l crezi! Nu poate dovedi nimic.
GEORGE Nu vreau să mă vorbească lumea! Am o reputaţie, o familie, serviciu. Cine are nevoie de dovezi când eşti în ziare? Nu, nici nu mă gândesc: îţi ceri iertare sau, dacă nu, sunt alături de el!
Îl arată pe LUCA.
IACOB Dumnezeule mare!
Ridică braţele a neputinţă şi consternare. Toţi rămân în expectativă pentru o bucată de vreme.
IACOB Şi-acum… ce facem? Ne uităm unii la alţii?
LUCA Poate voi. (Pune mâna pe clanţă) Eu am de făcut o plângere asistentei.
GEORGE Nu! Stai!
IULIAN (Exasperat) Nu se poate: o luăm de la capăt!
GEORGE (Lui IULIAN, cu ură) Fin’că tu nu-ţi poţi călca pe inimă!
IULIAN Pentru cine s-o fac? Pentru doi indivizi care nu dau pe mine nici o ceapă degerată?
IACOB Şi el (Îl arată pe LUCA) e mai breaz?
IULIAN Măcar nu s-a prefăcut, ca voi.
GEORGE (Inocent) Dar nu ne prefăceam. Eram politicoşi.
IACOB (Lui GEORGE, stupefiat) Da’ de tăcut nu poţi să taci?!
LUCA (Revelaţie) Ştiţi ceva? Mi-a venit o idee!
GEORGE Hait!
IACOB De ce nu-mi place cum sună?
LUCA Renunţ…
GEORGE Slavă Domnului!
LUCA …cu o condiţie.
IACOB Ştiam eu!
LUCA (Lui IULIAN) Te înaintez în grad. Eşti plutonier-major.
IULIAN Ce mai e şi asta?!
LUCA Iar ăştia (Îi arată pe ceilalţi doi) sunt soldaţii tăi. Vreau să văd puţină instrucţie.
IACOB Eşti nebun!
LUCA Promit că dup-aia nu mai am nici o pretenţie.
IULIAN Doar nu vorbeşti serios…
LUCA (Întredeschizând uşa) Pe de altă parte…
IULIAN (Rânjind sadic) De fapt… de ce nu?
LUCA închide uşa la loc.
IACOB (Amuzat - speriat) Ei, nu, că vreau s-o văd şi p-asta!
IULIAN se întoarce brusc spre IACOB şi-i frige o palmă.
IULIAN Ascultă comanda la mine, soldat!
IACOB (Năucit) O, Doamne!
IULIAN Care „Doamne”? În armată n-ai alt Dumnezeu decât superiorul, soldat!
GEORGE (Uluit) Ce dracu…?!
IULIAN (Lui GEORGE) Nici pe ăla să nu te bazezi, soldat!
GEORGE E clar. Am un coşmar.
IULIAN (Ameninţător, apropiindu-se de GEORGE) Vorbeşti ne-ntrebat, soldat?
GEORGE (Speriat) Nu, nu!
IULIAN „Nu, domnule plutonier-major!”
GEORGE (Supus) Nu, domnule plutonier-major.
IULIAN E cam tare.
GEORGE (Mai încet) Nu, domnule plutonier-major.
IULIAN Prea tare.
GEORGE (Scâncit, abia auzit) Nu, domnule plutonier-major.
IACOB (Lui IULIAN) Ai înnebunit?
IULIAN se răsuceşte fulgerător şi-i mai arde o palmă. IACOB se clatină, cu mâna la falcă.
IULIAN Unde te trezeşti, soldat? La tac-tu şi la mă-ta acasă?
IACOB Te omor!
IACOB îl atacă, destul de greoi, pe IULIAN, care se fereşte şi-i trosneşte o palmă viguroasă la ceafă. IACOB cade în genunchi, ameţit, umilit.
LUCA (Cu satisfacţie răutăcioasă) Ei, ce faci, generale? Unde ţi-e autoritatea?
IULIAN (Lui LUCA, plin de satisfacţie) Ştii că-mi place? Ai avut o idee mişto! (Lui IACOB) Mai comentezi, soldat? (Lui LUCA, pipăindu-şi omoplatul) Ce chestie: m-a lăsat şi durerea de omoplat.
LUCA (Lui IULIAN, dezamăgit) Şi gata? Asta-i tot?
IULIAN Nici vorbă! Abia m-am încălzit!
GEORGE Suntem într-un spital, pentru numele lui Dumnezeu!
IULIAN Tu să taci, soldat împuţit, că nu te-am atins! Cât despre el (Îl arată pe IACOB), e un catâr care ştie să ducă trei palme. (Lui IACOB) Nu, soldat?
IACOB nu-i răspunde. Stă ghemuit în patul lui LUCA. IULIAN se întoarce spre GEORGE.
Soldat! Ascultă comanda la mine!
GEORGE îl priveşte înspăimântat. IACOB priveşte furiş spre uşă. IULIAN se răsuceşte spre IACOB.
Ce faci? Te uiţi la uşă? Să nu care cumva să-ţi dea prin minte s-o ştergi!
GEORGE, profitând de neatenţia lui IULIAN, se întinde după telefonul mobil de pe noptieră, îl ia şi-ncearcă să-l butoneze. IULIAN se-ntoarce spre el şi-i smulge telefonul, pe care şi-l pune în buzunar.
IULIAN (Lui GEORGE) Ce facem aici, soldat! Avem telefoane mobile?! Asta nu-i civilie, privat! Aici e– (Urlă) Culcat! Douj' de flotări, acum!
GEORGE îl priveşte neverosimil. IULIAN e gata să-l pocnească. GEORGE începe să facă flotările, în timp ce IULIAN i le numără.
IULIAN Unu... Doi... Trei...
GEORGE încearcă să continue, dar nu reuşeşte. E lipit de podea şi suflă greu. IULIAN râde satisfăcut.
Burta prea mare, hă...? Prea mult compot, prea multă salată de boeuf...!
IULIAN se întinde pe pat, satisfăcut nevoie-mare. Priveşte în tavan.
IULIAN Să nu credeţi că nu vă văd... Vă văd, mamelucilor! Vă văd, vă văd, vă văd...
(Brusc, revelaţie) Ştiu! (Se ridică brusc) Legenda! (Exaltat) Astăzi, acum, vom intra în legendă!
LUCA S-o vedem şi p-asta!
IULIAN (Lui LUCA) Ai făcut armata?
LUCA Din păcate.
IULIAN Ai fost pus vreodată să freci podeaua cu periuţa de dinţi toată noaptea?
LUCA Nu.
IULIAN Ai văzut pe cineva executând pedeapsa asta?
LUCA Nu.
IULIAN Vezi? E o legendă. (Lui GEORGE, răstit) Tu ai primit pedeapsa asta vreodată?
GEORGE Da… Nu… Nu ştiu…
IULIAN Minţi!
GEORGE vrea să răspundă.
IULIAN (Lui GEORGE) Gura! (Lui IACOB) Generale! Pardon: soldat! Tu ai frecat-o cu periuţa? Ai văzut pe alţii făcând-o?
IACOB tace îndărătnic.
IULIAN (Lui LUCA, demonstrativ) Vezi? E o legendă. Toţi vorbesc despre ea, dar nimeni n-a făcut sau n-a văzut asta. Dar astăzi, acum… (Pauză de efect) veţi trăi un moment istoric! Acum vom asista la întruparea legendei! (Către GEORGE şi IACOB) Soldaţi, ascultaţi comanda la mine! Luaţi-vă periuţele de dinţi!
Cu mişcări ezitante, GEORGE şi IACOB se execută.
IULIAN Asta-i arma ta, soldat! Periuţa la raport!
Cei doi ridică periuţele la înălţimea feţei, cu perii spre IULIAN.
IULIAN (Se adresează întâi lui IACOB, examinând periuţa) Hm! Vezi că ai depuneri la rădăcina perilor. De data asta trec cu vederea, da’ să nu se mai repete. (Lui GEORGE) A, o periuţă nouă, se pare. Felicitări, soldat! Numai că o periuţă trebuie folosită. Prin urmare… la treabă! Executarea!
Cei doi se conformează, mecanic, ciocnindu-se unul de altul, frecând podeaua cu periuţele.
IULIAN Aşa vă vreau! Hei, soldat Deleanu, nu trişa! Freacă bine, să sară scântei! Şi tu, soldat Bargan, unde caşti ochii? Nu te uita la mine, ci-n podea! La obiectu’ muncii!
GEORGE mormăie ceva în barbă.
IULIAN (Lui GEORGE) Ai zis ceva, soldat?
GEORGE Am zis că–
IULIAN Nu vorbi ne-ntrebat!
IACOB De ce faci asta?
IULIAN Cine ţi-a dat voie să deschizi gura?
IACOB De ce faci asta?
LUCA Taie-i macaroana!
IULIAN (Lui IACOB) Vrei s-o-ncasezi iar?
IACOB De ce faci asta?
IULIAN Pentru că– pentru că vreau.
IACOB Nu cred.
IULIAN Adică ştii tu mai bine decât mine ce ştiu eu?! (Lui LUCA) Ai dreptate, trebuie să revenim la palme!
LUCA Aşa ziceam şi eu.
IACOB (Lui IULIAN) Faci asta pentru că poţi, nu pentru că vrei.
IULIAN Ba vreau!
IACOB Nu-i de-ajuns! Şi el vrea (Îl arată pe GEORGE), dar nu poate.
IULIAN (Rânjind cu satisfacţie) Şi tu vrei, da’ nu poţi, nu-i aşa?
LUCA Iuliane, închide-i gura!
IULIAN Ciocu’ mic şi tu! Ce-mi tot dai ordine?
LUCA De unde-ai scos-o?
IULIAN Am zis gura!
IACOB (Lui IULIAN) Te foloseşte, cap sec! Eşti fraieru’ lui!
IULIAN (Lui IACOB) Taci şi freac-o! (Furios, lui LUCA) Ştii ceva? Treci la şmotru!
LUCA Eu?!
IULIAN Da’ cine, mama mare? Scoate periuţa!
LUCA În visele tale.
IULIAN îl loveşte. LUCA geme, iar geamătul se transformă în râs.
IULIAN Râde! Să mor io dacă nu râde!
Îl loveşte din nou. LUCA nu se apără.
GEORGE O să-l omoare, naibii! Eu zic să-l ajutăm.
IACOB (Cu satisfacţie) Zob să-l facă!
LUCA (Lui IULIAN, rânjind batjocoritor) Doar atâta poţi?
IULIAN Mai vrei? (Îl loveşte) Na, satură-te! (Îl loveşte) Mai ţii minte când mă făceai „bizon”?!
GEORGE (Lui IULIAN) Opreşte-te!
GEORGE sare să-l ajute pe LUCA. IULIAN îl culcă la podea cu o singură lovitură.
IACOB Iulian, destul!
IACOB intervine şi el, dar rezultatul e acelaşi.
IULIAN (Lui LUCA, scos din minţi) Te strâng de gât, aschimodie! (Îl strânge de gât. Râsul lui LUCA sună grotesc, sinistru) Specie de om ca tine n-am mai văzut, da’ acum eşti pe cale de dispariţie…!
GEORGE (Înspăimântat) Iulian, îl omori!
IULIAN (Orbit de furie, lui LUCA) Mai râzi? Acum mai râzi?
Cu ultima suflare, horcăind, LUCA spune ceva la urechea lui IULIAN.
IACOB Opreşte-te! Vrea să spună ceva…!
IULIAN continuă să-l strângă de gât, surd la orice. După un timp, LUCA nu mai reacţionează. IULIAN îi dă drumul.
GEORGE Ce-ai făcut, nenorocitule?!
IULIAN I-am dat ce merita!
IACOB (Cercetându-l pe LUCA) Cred că– l-ai omorât...
IULIAN (Încă nerealizând gravitatea situaţiei, făcând haz de necaz) Deci a zis adevăru’, nu?

Intră val-vârtej MELANIA.



Scena II

LUCA, IACOB, IULIAN, GEORGE, MELANIA

MELANIA Ce-i tămbălăul ăsta? Ce s-a-ntâmplat aici?!
Îl vede pe LUCA. Ţipă.
Luca!
Îi verifică răsuflarea, pulsul etc.
E mort! E mort! Ce s-a-ntâmplat?! Spuneţi-mi! (Ţipă sfâşietor) Luca!
Iese ţipând. Se instalează un lung moment în care cei trei bărbaţi îşi trăiesc uluirea. De afară se aud zgomotele agitaţiei provocate de strigătele MELANIEI.
IACOB (Lui IULIAN) Ţi-a spus ceva… Ce ţi-a spus?
IULIAN (Năucit, răvăşit etc.) Nu mi-a spus nimic...
IACOB Ba da. Iulian, adună-te! Trebuie să ştiu ce ţi-a zis.
IULIAN Nimic important…
IACOB Au fost ultimele lui cuvinte. Trebuie să–
IULIAN (Realizează ce i s-a zis) Mi-a zis... (Pauză) Mi-a zis...
Pauză.
GEORGE (Cu sufletul la gură) Da' zi odată!
IULIAN (Cu uimire) Mi-a zis...
IACOB (Excedat) Ce Dumnezeu ţi-a zis?!
IULIAN (Lăsându-se pe jos, privind în gol) Nu-nţeleg... (Pauză) Nu înţeleg. (Pauză) Nu înţeleg.


Heblu

 

 

- Patru cepe degerate, Ed. Brumar, Timişoara, 2006

· 2005 – locul I la Concursul Naţional de Dramaturgie organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor în colaborare cu Teatrul Naţional din Timişoara
· 2006 – spectacol-lectură la Teatrul Naţional din Timişoara, regia Sabin Popescu, distribuţia: Romeo Ioan, Damian Oancea, Valentin Ivanciuc, Benone Viziteu, Ana Maria Cojocaru, Alina Reus, Mihaela Murgu, Roberta Popa Ionescu; spectacol-lectură la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfîntu Gheorghe, regia Mirela Bucur Pal, distribuţia Daniel Rizea, Sebastian Marina, Liviu Cheloiu, Nicolae Croitoru, Nadia Samarghiţan, Duţa Guruianu, Camelia Paraschiv, Ioana Costea.

  • Hits: 266